Părintele Calistrat: Când Dumnezeu trebuie să-ți dea, te caută El, și-ți dă Nu trebuie să-l cauți, nu trebuie să-i ceri, trebuie să aștepți.. numai tu să meriți…


Smerenia nu este o definiție. Smerenia este ceea ce-l învață pe om să stea în banca lui și să primească ceea ce i se cuvine.

Adică când Dumnezeu trebuie să-ți dea, te caută El, și-ți dă!

Nu trebuie să-l cauți, nu trebuie să-i ceri, trebuie să aștepți.. numai tu să meriți…

Că așa se întâmplă, noi alergam la biserică și vrem de toate, dacă nu-L căutam pe Dumnezeu, noi alergăm la El pentru că sigur trebuie să ne dea ce vrem noi…

„Cum adică? Da am făcut pomelnic, am dat bani, da am făcut acatiste, am citit psaltirea…” Stai oleacă..Le-ai făcut pe toate dar te-ai întrebat dacă meriți ce ceri?

Trebuie să ai puterea să nu ceri nimic lui Dumnezeu, nici măcar mila, să ai bun simț, să ai nădejde, și să aștepți să apară omul de care ai nevoie în viață..

Așa iți apare duhovnicul, așa iți apare jumătatea când trebuie să te căsătorești, un doctor bun la o boală gravă, un profesor bun, un specialist bun într-o problema pe care o ai, un sfătuitor bun care te ajută să rezolvi o problema pe care nu poți să o descâlcești tu cu mintea ta. Dar cum?

Nădejdea în Dumnezeu! Dar nu cum facem noi oamenii, când avem o problema, nu așteptăm să-i dea Dumnezeu o soluție.. Toate soluțiile le căutam noi și îi arătăm lui Dumnezeu, și începem ca la ofertă.. asta nu e buna, asta nu ține.. etc.

Și vine Dumnezeu la urmă și spune: „Nu ai nici o variantă, varianta ta este să Mă aștepți pe Mine! Așteaptă-Mă că am să vin!”

 Părintele Calistrat Chifan

Pâinea stropită cu vin care se împarte credincioșilor la Înviere Ce sunt Paștile și cum se consumă Mare atenție Câte zile se ia Ai grijă să nu ți se strice


Pâinea stropită cu vin care se împarte credincioșilor la Înviere! Ce sunt Paștile și cum se consumă! Mare atenție! Câte zile se ia! Ai grijă să nu ți se strice!
Rugaciune la binecuvantarea in Sfanta Duminica a Pastilor a painii care se numeste de popor pasti
La Sfânta Liturghie, care se săvârşeşte în noaptea Paştilor, în timp ce la strană se cântă Axionul: Îngerul a strigat…, se aduc preotului pâinile dinainte pregătite, după obicei, tăiate în bucăţi, ca pentru anafură, şi puse în coşuri sau în vase curate, în straturi peste care s‑a turnat vin curat. Iar diaconul zice: Domnului să ne rugăm, şi preotul citeşte asupra pâinilor această

Rugăciune
Dumnezeule cel atotputernic şi Doamne atotţiitorule, Care ai poruncit robului Tău Moise, la ieşirea lui Israel din Egipt şi la eliberarea poporului Tău din robia cea amară a lui faraon, să junghie mielul, care închipuia mai dinainte pe Mielul, Cel ce de bunăvoie pentru noi s‑a junghiat pe Cruce, luând asupra Sa păcatele a toată lumea, pe iubitul Tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, pe Tine şi acum cu smerenie Te rugăm, caută spre pâinea aceasta şi o binecuvintează şi o sfinţeşte pe ea. Căci şi noi robii Tăi pe aceasta am pus‑o acum înaintea slavei Tale în această preastrălucită, preamărită şi mântuitoare zi a Paştilor, spre cinstea şi slava şi spre aducerea aminte de slăvită înviere a Aceluiaşi Fiu al Tău, a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care din veşnica robie a vrăjmaşului şi din legăturile nedezlegate ale iadului am aflat dezlegare, liberare şi ieşire. Deci şi pe noi, care am adus‑o şi o sărutăm şi din ea vom gusta, fă‑ne a fi părtaşi binecuvântării Tale celei cereşti şi alungă de la noi, cu puterea Ta, toată boala şi neputinţa, dându‑ne la toţi sănătate. Că Tu eşti izvorul binecuvântării şi Dătătorul vindecărilor, şi Ţie, Părintelui celui fără de început, slavă înălţăm, împreună şi Unuia‑Născut Fiului Tău şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi îndată preotul stropeşte pâinea cu apă sfinţită, zicând:

Se binecuvintează şi se sfinţeşte pâinea aceasta, prin stropirea cu această apă sfinţită, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin (de trei ori).

Paştile astfel sfinţit, se împarte, la sfârşitul slujbei, credincioşilor, după ce au fost miruiţi.
***
Painea numita ‘Pasti’

Conform Tipicului manastiresc, la Liturghia pascala, in fata icoanei Mantuitorului, pe o masa se pune o paine (“artos”), care are imprimata pe ea icoana Invierii [I]. Inainte de Otpustul Liturghiei, aceasta se binecuvanteaza prin rugaciunea speciala din Liturghier (numita: Rugaciune la binecuvantarea painii, [care se numeste in popor “Pasti”][II] in Sfanta Duminica a Pastilor) si se stropeste cu agheasma, apoi toata Saptamana Luminata este purtata in procesiune la masa fratilor, iar in Sambata Saptamanii Luminate, artosul se frange si se da fratilor spre mancare[III]. Purtarea acestei paini la trapezele manastiresti Il simbolizeaza pe Hristos cel inviat si prezent la masa fratilor pe parcursul intregii Saptamani Luminate, asa cum si “Panaghia” (o prescura inchinata Nascatoarei de Dumnezeu) o reprezinta pe Maica Domnului care sta la masa cu fratii in zilele de duminici si sarbatori. Este o dimensiune pierduta chiar si in manastiri, iar in parohii nici n-ar avea de ce sa fie instituita sau pastrata formal[IV].
In practica liturgica romaneasca insa, “artosul pascal” este de obicei confundat cu painea si vinul ce se binecuvinteaza in Sambata Mare si care, in mod eretic (!), sunt numite “Pasti”.

Dupa cum se stie, Liturghia din Sambata Mare, a Marelui Vasile, se face unita cu Vecernia si ea trebuie savarsita in orele de dupa masa. Tipicul Manastirii Sf. Sava prevede ca dupa Liturghie clericii si credinciosii sa ramana postind in biserica[V], pentru a asculta citirile din Faptele Sfintilor Apostoli, care trebuie lecturate integral pana la inceputul Utreniei pascale de la miezul noptii. Pentru intarirea trupeasca, inainte de Otpustul Liturghiei de Sambata se face binecuvantarea painilor si a vinului prin rugaciunea obisnuita de la Priveghere[VI] (“de la Litie”), omitand cuvintele “grau” si “untdelemn”[VII]. Dupa binecuvantare, aceasta paine inmuiata in vin se mananca chiar in biserica spre intarirea trupului (nu pur simbolic), dar fara a avea ceva comun cu Pastele. Ea are rolul painii si vinului care se binecuvinteaza si se consuma ca intarire trupeasca, la fiecare Priveghere (cand e numita, in mod eronat “litie”[VIII]).

Asa cum ne arata istoria, romanii ortodocsi, pe parcursul intregii vieti, se impartaseau foarte rar sau chiar deloc (!), luand doar la Pasti paine binecuvantata pe care o numeau (si o mai numesc) “pasti”. Iata ce scria mitropolitul Neofit Cretanul despre practica sacramentala romaneasca din prima jumatate a secolului al XVIII-lea (si nu numai): “Cei mai multi din norod nici ar fi stiind ce este Sfanta Priciastenie [Impartasanie], ci numai la ziua Sfintelor Pasti ar fi mergand la biserica si nu doar ca sa asculte slujba Sfintei Liturghii si sa se impartaseasca cu Sfintele Taine fiind mai inainte spovediti si gatiti pentru aceasta Taina Sfanta, ci numai ca sa ia paine si vin, paximan[IX] ce se numeste de voi Pasti, iar altii cu ani indelungati nu s-au spovedit, si altii iar in toata vremea vietii lor, dupa cum am inteles, Spovedania si Sfanta Priciastenie [Impartasanie] ce este nu o stiu, fara decat alearga in ziua de Pasti pe la bisericile lor de iau atunci acea paine si acel vin nesfintit sau iau agheasma, numind ca este Pasti”[X].

Cutremuratoare este nu numai marturia istorica, ci si faptul ca acest ierarh, ajungand mitropolit al Tarii Romanesti (1738-1753), i-a amenintat cu excomunicarea pe credinciosii romani, in caz de neindreptare a acestei “rataciri” si “caderi in pierzanie”. Nici pana astazi lucrurile nu s-au indreptat, ba chiar au degradat si mai mult, inclusiv prin girul ierarhiei superioare, care de asemenea numeste acea paine stropita cu vin – “Pasti”. Aceasta contrar textului biblic care zice ca “Pastele nostru este Hristos” (I Cor. 5:7). Deci “Pasti” (in sensul de hrana) poate fi numit doar Trupul si Sangele lui Hristos si nimic altceva. In prezent mirenii totusi se impartaseste mai des, inclusiv la Pasti, dar continua sa numeasca “pasti” painea binecuvantata in ajun sau chiar in ziua de Inviere[XI]. In concluzie: rugaciunea “artosului” se va citi doar in manastirile care practica aceasta traditie veche descrisa mai sus; painea si vinul se vor binecuvanta doar acolo unde se respecta traditia privegherii pascale de sambata seara, fara ca aceasta sa fie (numita) “Pasti”; in schimb toti sunt chemati sa se impartaseasca atat in Sambata, cat si in Duminica Pastilor, cu Trupul si Sangele lui Hristos, care este adevaratul Pasti.
Sursa: www.crestinortodox.ro
***
Semnificația „paştilor” primite de credincioşi în noaptea de Înviere. Din ce sunt făcute și cum se mănâncă

În Sâmbăta Mare, creştinii merg la biserică să primească sfintele paşti sau anafora. Tradiţia spune că paştile se iau de la biserică după slujba de Înviere, dar unii creştini care vor să evite aglomeraţia de la miezul nopţii, merg în timpul zilei.

„Paştile” reprezintă pâinea sfințită și vinul pe care creștinii le duc acasă, mai exact trupul și sângele Domnului.

Anafora din noaptea de Înviere a preluat numele sărbătorii respective, adică „Paști” ca o mărturie vie, clară și completă a Jertfei și Învierii Domnului Iisus Hristos.

Vezi și URĂRI DE PAŞTE 2018: Mesaje și felicitări de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători
Creștinii care vin de Paște la biserică îşi iau „paști” acasă, adică pâine cu vin, binecuvântate, pentru a fi consumate. Tradiția spune că se mănâncă dimineața, în cantități mici, înainte de micul dejun și după ce se rostește rugăciunea ”Tatăl Nostru”.

Tradiția mai spune că, înainte de a se lua Sfântul Paşte, oamenii trebuie să se spele cu apă dintr-un pahar în care s-a pus un ou roşu, în acest fel faţa le va fi fină şi roşie ca şi coaja oului. Apoi, cel mai în vârstă din familie ia o bucată din sfintele paști şi rostește ,,Hristos a Înviat!”, iar cel care primeşte spune ,, Adevărat, a Înviat!” şi îşi face sfânta cruce. Acest procedeu se repetă de trei ori și numai după aceea primesc „paştile”.

Pâinea pregătită pentru a fi dată credincioșilor ca „Paști” se sfințește printr-o rugăciune specială și prin stropirea cu apă sfințită după ce în prealabil a fost stropită cu vin roșu.

Aceasta semnifică faptul că Trupul lui Hristos, adică Sfânta Biserică, conform Sfintei Scripturi, a fost pecetluit, sfințit prin picăturile de sânge ce au curs din coasta Mântuitorului aflat răstignit pe Sfânta Cruce.

Consumând „Sfintele Paști”, dăm mărturie că „ori de câte ori mâncăm pâinea aceasta și bem paharul acesta” moartea Domnului vom mărturisi și Învierea vom vesti. Corect și complet este să ne împărtășim întâi cu Trupul și Sângele Mântuitorului, adică să luăm Sfânta Împărtășanie și apoi „Sfintele Paști”.

Deobicei creştinii care merg la biserică sau al Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia după paşti aduc un ou roșu și pun bani în cutia milei.

Ce reprezintă cuvântul „Paşti”

Cuvântul „Paști” înseamnă „trecere”, (Pesah – în ebraică, termen preluat de la egipteni) și este folosit pentru prima dată în Vechiul Testament în timpul lui Moise, când, în seara dinaintea ieșirii din robia egipteană, au petrecut în tăcere faptul că vor traversa Marea Roșie spre Pământul Făgăduinței, „unde curge lapte și miere” (Țara lui Israel).

Acest termen a fost preluat și de către creștini, însă semnificația lui este cu totul alta, chiar dacă traducerea s-a păstrat.

Pentru cei care Îl urmează pe Mântuitorul Hristos, Paștile înseamnă trecerea de la viața trăită în letargie, indiferență și ignoranță spirituală, la viața de comuniune cu Dumnezeu, de reîntoarcere la plenitudinea bucuriei paradisiace. Este o sărbătoare plină de bucurie și iertare, curaj și demnitate.

sursa: episcopiaspanieiportugaliei.es

Prof. dr. D. C. Dulcan: „Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favorabil sănătăţii”


Prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan este un om de știință român, care a facut o munca de pionierat, demonstrând încă din anul 1981, când a fost lansată cartea „Inteligența materiei”, că ceea ce gândim creează universul în care existăm! Eliberați de gândurile negative, oamenii pot atinge esența divină, este de părere profesorul Dulcan.

”Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organismului, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favoriza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional aduce, mai devreme sau mai târziu, boala”, a explicat profesorul Dulcan.

Cum ne putem proteja de emoțiile negative?

Neurologul susține că a învățat să îți controleze emoțiile negative. ”Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţeleg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favorabil sănătăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e important să rămânem conştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa celulei noastre”, a adăugat dr. Dulcan.

Dacă nu ne putem lua mici vacanţe, regulat, să ne luăm măcar pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fereastră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odihneau mergând pe cămile. Şi eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câteva tehnici de relaxare.

Tehnici de relaxare

Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respiraţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. ”Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să îmi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creierului şi apoi, cu fiecare expiraţie profundă, îmi imaginez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine şi cald, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare,” a completat profesorul.

Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulţi bolnavi de cancer în ultima fază şi i-a învăţat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-şi imagineze că distrug cancerul din corp cu un foc, cu un animal care-l mănâncă, fiecare după cum dorea. După şase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psihologice, s-a dovedit că cei care s-au vindecat erau cei optimişti, cei care credeau în Dumnezeu şi cei care erau calmi. Îndoiala este un obstacol în calea oricărui succes şi mai ales a vindecării.

”Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti şi plini de speranţă. Să fim perseverenţi cu pasiunile noastre, să ne antrenăm intelectual şi să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viaţa noastră. Şi să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanenţă un echilibru între energia consumată prin efort şi energia obţinută prin odihnă şi activităţi care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucuriile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem nevoie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginaţie,” a concluzionat neurologul Dulcan.

Sursa: doctorulzilei.ro 

Ce trebuie să faci cu lumânarea de la Înviere și când mai poate fi aprinsă Ai mare grijă cum o arzi


În noaptea de Sfintele Paşti credincioşii vin la biserică, participă la slujbă şi iau lumină. Lumânarea Pascală este simbolul Învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii. ”Această lumânare arată că noi avem legătură cu Hristos cel Înviat.

Plecăm cu lumânarea aprinsă acasă și ținem această lumânare de la Înviere pentru că este cea care ne-a adus cea mai Sfântă Lumină și o aprindem în vreme de primejdie”. După slujba de Înviere, fiecare credincios se întoarce acasă aducând Lumina Pascală celor dragi. Lumânarea este pastrată cu sfinţenie tot anul.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

„Acum toate s-au umplut de lumină: cerul şi pământul şi cele dedesubt”, aşa cântăm în noaptea Sfântă a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Clipele nopții pline de lumină sunt trăite de către creștinii din lumea întreagă. Mai mult sau mai puțini pregătiți, cu toții am fost cu lumânarea, dar și cu inima pâlpâind lângă Hristos. Am cântat Hristos a Înviat! – imnul care a adus și unora, și altora, bucurie pe chip. Bucurie pe care am prelungit-o în dumnezeiasca Liturghie, dar și mai apoi, în liniștea căminului.

Am luat lumina cu noi. Şi la propriu, şi la figurat. În suflete, dar și în lumânările aprinse de la biserică, transformând străzile, satele şi cimitirele îi râuri de lumină dătătoare de speranţă. Trist este pentru cei care fac ordine în biserici şi în curţile aferente bisericilor, după slujba Învierii, care găsesc lumânări uitate sau pur şi simplu aruncate. În acest context se naşte întrebarea: ce facem cu lumânarea pe care am avut-o lângă inimă în noaptea Învierii?

Dincolo de simbolismul acestei lumânări care ni-l face prezent pe Mântuitorul Iisus Hristos, numit în Sfânta Evanghelie „Lumina lumii”, lumânarea de Înviere ne aduce aminte de jertfa noastră personală. Este ofrandă adusă lui Dumnezeu, alături de osteneala de a fi prezenţi la dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii. De aceea, lumânarea se folosește într-o rânduială aparte. Deşi găsim la tot pasul fel de fel de practici superstiţioase, ea nu se stinge de pragul casei sau de grindă, nici nu se afumă cu ea vitele din gospodării şi nici nu se ghiceşte cu ea.

Cu toate că nu există o exprimare tipiconală oficială, corect este ca lumânarea folosită la Înviere să nu se arunce şi nici să nu se alăture celorlalte lumânări folosite la biserică. Lumânarea cu care am primit lumină este luată acasă şi arsă câte un pic în toată săptămâna luminată. Dacă timpul sau spaţiul nu ne permit acest lucru, lumânarea poate fi aprinsă la locul destinat aprinderii de lumânări de la biserică ori la mormintele celor dragi.

Unii credincioşi, cu încuviinţarea preotului, păstrează o parte din această lumânare pentru a o aprinde în momentele de încercare, de primejdie, de boală – amintindu-ne că Hristos pe toate le-a biruit, dăruindu-ne speranţa bucuriei.

Sursa: doxologia.ro

În pragul fiecărei noi zile, să spui așa: „Fie voia Ta, Tată” şi în pragul fiecărei nopţi să spui cuvintele astea Au mare putere


Ai înţeles credinţa ca pe o exersare în bine. Să ştii că ai înţeles-o aşa cum trebuie. Exersarea ta a constat până acum în post, rugăciune şi milostenie. Bine, acestea trei sunt de o foarte mare însemnătate. Postul, rugăciunea şi milostenia sunt expresia practică a credinţei, nădejdii şi dragostei. Prin toate acestea tu arăţi că te-ai încredinţat voii lui Dumnezeu – şi de vei împlini şi vreo altă poruncă a lui Hristos, prin aceasta îţi vei arăta iarăşi că te-ai încredinţat voii lui Dumnezeu.

Această încredinţare în voia lui Dumnezeu este ca un suflet al tuturor lucrărilor noastre legate de credinţă, şi nu numai al lucrărilor şi strădaniilor legate de credinţă, ci şi al tuturor gândurilor şi simţămintelor şi faptelor noastre – într-un cuvânt, al întregii noastre vieţi. „M-am pogorât din Ceruri, a zis Hristos, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 6, 38). Iar în ajunul pătimirii Sale, în sudoarea de sânge, îi spune Tatălui: „Însă nu voia Mea, ci a Ta să fie”.

Sunt o mulţime de oameni botezaţi, care se ostenesc să împlinească toată legea lui Dumnezeu, dar cu toate astea nu s-au încredinţat pe de-a-ntregul voii lui Dumnezeu. Când vin suferinţele, ei cârtesc asupra Făcătorului lor. Astfel, se dau în vileag că nu s-au încredinţat voii Dumnezeului lor, că toată credinţa lor este superficială şi faptele credinţei lor sunt calculate cu raţiunea omenească. Ca atare, să ştii că exersarea încredinţării în voia lui Dumnezeu este mai importantă decât toate exerciţiile de credinţă pe care le facem. În pragul fiecărei noi zile, să spui: „Fie voia Ta, Tată!” şi în pragul fiecărei nopţi să spui: „Fie voia Ta, Tată!”; şi când te slujeşte sănătatea şi când cazi la pat, iarăşi: „Fie voia Ta, Tată!”; şi când câştigi şi când pierzi, iarăşi: „Fie voia Ta, Tată!”. În cele din urmă, când va veni ceasul de care nu poate scăpa nimeni şi te vei întâlni faţă către faţă cu îngerul morţii, spune cu îndrăzneală: „Fie voia Ta, Tatăl meu şi Dumnezeul meu!”.

Episcop Nicolae Velimirovici

Extras din ”Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, Vol. II, Ed. Sophia, Bucureşti, 2003, pag. 92-93

 

Sursa: ganduridinierusalim.com 

„Preotul din sat m-a învățat să fac trei lucruri în fiecare zi, când plec de acasă” – Aceste sfaturi chiar ne pot schimba viața


Un bunic evlavios și ajuns la o vârstă foarte înaintată, era înconjurat de mulți nepoți și strănepoți căci avea o familie mare. Bătrânul povestea nepoților multe întâmplări cu tâlc din viața sa. Nepoții erau foarte entuziasmați de toate întâmplările prin trecuse bunicul lor. La un moment dat, unul dintre nepoți care era mai mare l-a întrebat:

– Cum ai reușit, bunicule, să treci prin războaie, prin atâtea necazuri și lipsuri, și cum ți-ai păstrat, întodeauna, această stăpânire de sine și acest echilibru cu care ne uimești și acum?

– Ei bine dragii mei! răspunse el. Să știți că, eu, întotdeauna am fost atent cu ochii mei, că tot răul din lume pătrunde în inima omului prin simțuri și mai ales prin văz. Când eram și eu mic ca voi, preotul din sat m-a învățat să fac trei lucruri în fiecare zi, când plec de acasă:

– întâi, îmi ridic privirea spre cer ca să-mi aduc aminte că acolo sus, este Tatăl meu care mă veghează, El este cel mai important în viața mea și spre el mi se îndreaptă toată silința și putința;

– al doilea, îmi plec ochii la pământ și privesc la cât de puțin loc am nevoie pentru a-mi găsi și eu acolo mormântul;

– și în al treilea rând, privesc de jur împrejur la mulțimea de oameni care au de pătimit mai rău decât mine, la toți aceia care sunt bolnavi: ciungi, ologi. orbi, surzi, muți, nevoiași sau lipsiți de adăpost.

În felul acesta am trecut, în viață, prin toate suferințele, le-am îndurat fără cârtire, și am trăit mulțumit și în pace cu lumea întreagă și cu Bunul Dumnezeu.

Sursa: catehetica.ro

„Cei ce-au căzut în acest păcat, ca să se silească cu toată puterea să se mărturisească și să-si facă canonul în lumea aceasta, ca nu cumva dincolo să-l facă veșnic”


Toate păcatele sunt păcate grele și toate păcatele se numesc de marele Apostol Pavel „lucruri ale întunericului”. Că auzi ce zice: Lepădați dar lucrurile întunericului. Apoi începe să le numere: desfrânarea, lăcomia, beția, hula, necredința… Tot păcatul întunecă pe om, dar uciderea este un păcat și împotriva Duhului Sfânt și strigător la cer, și poți să spui acestui păcat cum vrei. Că ce este mai scump la fiecare vietate decât viața?

Nu vezi mata că și o furnică și un țânțar și o muscă, o jivină cât de mică, ea vrea să-și salveze viața. Fuge, aleargă, se păzeste să nu o omori. Dar omul, care-i chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cât de scumpă este viața lui înaintea Tatălui ceresc?

Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult inferioară omului, dar omul este chipul și asemănarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, și este foarte mare păcat.

De aceea sfătuim pe cei ce-au căzut în acest păcat, ca să se silească cu toată puterea să se mărturisească și să-si facă canonul în lumea aceasta, ca nu cumva dincolo să-l facă veșnic. S-a prea înmulțit păcatul acesta și este strigător la cer, și aduce osândă vremelnică și veșnică și în veacul de acum și în cel viitor. Ia să vă spun o întâmplare adevărată și înfricoșătoare:

Într-una din zile, m-am pomenit aici la mine cu o doamnă bine, care a venit și a căzut în genunchi și a început a plânge:

– Ce este, doamnă?

– Vai de mine, sunt de la Bucuresti, am venit cu mare greutate și cu mare necaz aici.

– Dar ce s-a întâmplat?

– Eu sunt fată de preot, a zis, și s-a întâmplat de m-a luat în căsătorie un mare funcționar. Eu i-am spus că nu merg după dânsul. Eu sunt fată de preot și sunt credincioasă. Am crescut în credința creștină ortodoxă, în frica lui Dumnezeu, dar el nu crede în Dumnezeu. El a spus: „Eu nu cred, dar îți dau voie ție să faci ce vrei: roagă-te, mergi la biserică, postește, fă milostenie, roagă-te și acasă. Fă tot ce vrei, numai să mergi după mine în căsătorie!”

În felul acesta, ea a întrebat pe părinții ei și s-a încumetat și s-a dus. S-au luat în căsătorie și au trăit bine vreo câteva luni. Când ea a rămas gravidă, el atâta i-a spus: „Silvia, copii să nu-mi faci, că copiii sunt salba dracilor”. Auzi ce expresie! Ea a rămas uimită când a auzit: „Fă ce știi, dar copii să nu-mi faci, că nici nu vreau să aud de dânsii!”

Atunci ea i-a spus: „Măi, criminalule, să-ți iasă din minte vreodată că eu am să fac această crimă! Eu sunt fată de preot. Eu ți-am spus înainte de a mă căsători că vreau să trăiesc cu tine creștinește, nu păgânește”. El i-a spus: „Gândește-te bine, că eu am vorbit cu un doctor să dai copilul afară”. Copilul avea două luni. Ea a spus: „Niciodată nu voi face această crimă. Mai bine mor de o mie de ori decât să omor copilul”.

Și a rămas vorba că el îi pregătea doctorul ca să-i omoare copilul, mai ales primul copil. Ea însă era hotărâtă până la moarte să nu facă avort. Și iată ce s-a întâmplat. A venit săraca aici la mine să întrebe, dar era hotărâtă în inima ei să nu facă această ucidere de om.

– Am auzit de dumneata și am venit să întreb, a zis ea. Ce zici, părinte? Eu sunt în a doua lună și el m-a amenintat cu moartea, dacă nu fac avort.

– Dacă te-ar tăia de o mie de ori și te-ar împușca, să nu omori nici un copil, că nici leoaica, nici lupoaica, nici scroafa sălbatică, nici șerpoaica, nimeni nu își omoară puii. Dar omul a devenit mai rău decât toate fiarele de pe fața pământului. Omul își omoară copiii. Mai bine să mori de o mie de ori, dar să nu faci avort. Spovedește-te și te pregătește. Muceniță ai să fii cu Sfânta Varvara, cu Sfânta Tecla și cu toate martirele în ceruri, dacă ai să mori tu, ca să nu omori copilul.

– Cum să fac? Mă tem și de el că mă va omorî, mă tem și de Dumnezeu!

– Să te temi de Dumnezeu, Care a zis așa: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Temeți-vă mai vârtos de acela care, după ce a ucis trupul, poate să ducă sufletul în gheenă. Nu te teme! Trupul ăsta este o mână de pământ spre mâncarea viermilor. Azi este, mâine nu mai este. Sufletul nu moare în veci! Du-te hotărâtă în inima ta, spovedește-te, împărtășește-te și așteaptă moartea! Dar să nu avortezi!

Ce s-a întâmplat între timp? S-a dus femeia acasă hotărâtă să nu facă avort. Și cum era aproape sâmbăta morților, adică „Moșii de vară”, anul trecut (1979), ea s-a dus în oras să cumpere câte ceva, ca să dea de pomană. A cumpărat castroane, căni frumoase, vase, pahare, portocale, bomboane. Voi știți că la noi se dă de pomană, după cum este tradiția noastră ortodoxă, pentru sufletul morților. Și a luat și făină de grâu, ca să facă cozonaci și plăcinte pentru pomană.

A venit acasă din oras cam obosită. A plămădit făina, a pus drojdie și a frământat aluatul până a dospit și s-a culcat.

Când a adormit, s-a făcut că era într-un defileu de munți, adică două rânduri de munți. Unul era pe dreapta și unul pe stânga, iar prin mijlocul acelor munți era o șosea dreaptă. Munții erau foarte înalți și aveau pădure de brazi până la poale. Iar de la marginea pădurii, de-o parte și de alta, erau flori, două-trei sute de metri până la șosea. Ea mergea – asta era prin vis – pe șoseaua aceea printre munți și se minuna de frumusețea acelor locuri.

Dar deodată, când și-a aruncat privirea în dreapta, spre pădure, a observat ceva foarte minunat: la poala pădurii erau arbori de foc, cât vedeai cu ochii. Un rând de arbori care ardeau scânteind de jăratec. Și de fiecare arbore de foc era legată cu funii de foc câte o femeie goală, cum a făcut-o mama sa, și focul le ardea grozav la spate, pe șira spinării, și ele țipau groaznic.

Cum se zvârcoleau aceste femei legate de arbori, deodată a văzut niște vulturi de foc care veneau din munții ceilalți, cu gheare de foc, cu aripi de foc și cu ciocul de foc și s-au pus pe sânii lor și îi mâncau și ele strigau: „Vai de noi și de noi și de cei ce ne-au născut pe noi!” Vulturii mâncau sânii lor până la oase, de se vedeau coastele, și apoi zburau înapoi în munți, iar lor le creșteau sânii înapoi. Și veneau alți vulturi și le mâncau din nou și ele strigau tare și plângeau.

Și s-a minunat biata femeie: „Vai de mine, zice, nu mă mai uit în partea asta, că mor de frică”. Și a întors capul spre stânga. În partea stângă a văzut un lucru mai înfricoșat. Alt rând de copaci de foc, tot în marginea pădurii, și erau legate femei goale, dar aici nu le mai mâncau vulturii. Aici erau șerpi cu două capete, niște balauri de foc, încolăciți peste ele și peste copaci, cu coada până în pământ. Cu un cap era pe o țâță și cu altul pe cealaltă țâță și le sugeau de le dădea sângele. Asa de tare strigau, de se cutremurau pădurile și munții aceia.

Atunci ea, când a văzut că în stânga vede și mai înfricoșat lucru decât în dreapta, de frică a slăbit și a căzut în genunchi și striga la Maica Domnului: „Maica Domnului, nu mă lăsa, că mor de frică!” și se uita dacă nu mai este cineva pe acolo, că se temea să nu vină șerpii aceia și la dânsa.

Deodată vede în urmă pe drum că vine un tânăr prea frumos, cu haină albă ca zăpada, cu cruce în frunte și cu un baston de aur în mână. Când l-a văzut a zis:

– Multumesc Tie, Doamne, că nu m-ai lăsat în iadul ăsta singură. Și a căzut cu fața la pământ, zicând: „Doamne Iisuse, nu mă lăsa!”

– Eu nu sunt Iisus Hristos, a răspuns îngerul.

– Dar cine ești, Doamne?

– Eu sunt îngerul păzitor al vieții tale. Eu totdeauna te păzesc pe tine, și acum m-am arătat ție cu porunca lui Hristos.

– Doamne, scoate-mă de aici, că mor de frică! Fă milă cu mine și nu mă lăsa aici!

A sculat-o din genunchi și i-a zis:

– Nu te teme și mergi după mine!

El mergea înainte și ea în urmă. și în urma lui se vedeau raze de lumină și era o mireasmă a Duhului Sfânt, cum nu este pe pământ.

Mergând cu îngerul pe drumul acela, ea a întrebat:

– Doamne, de ce pe femeile acestea le sug balaurii aceștia cu două capete și pe acelea le mănâncă vulturii de foc. Le mănâncă sânii lor și iar cresc și ele se chinuiesc? și a zis îngerul:

– Acestea n-au voit să le sugă copiii lor. N-au vrut să alăpteze copii și de aceea balaurii aceștia de foc le vor suge în vecii vecilor și vulturii de foc le vor mânca sânii, că au fost criminale și au omorât copiii nevinovați din pântecele lor. Femeile care au omorât copiii prin avort, cu băi, cu injecții, cu pastile și i-au otrăvit cu buruieni de la babe, așa se vor munci în veci, că nu s-au pocăit, nici nu s-au spovedit, ci au crezut că-i glumă păcatul acesta.

Mergând asa, i se părea ei că au mers câtiva kilometri. S-a uitat în dreapta și a văzut un singur arbore de foc, unde nu era legată nici o femeie. și ea a întrebat:

– Doamne, uite aici un singur copac care nu are legată nici o femeie de dânsul! Zice îngerul:

– Vezi copacul ăsta de foc? Acesta era copacul tău, dacă n-ascultai de preot și te duceai să omori copilul! Tu n-ai nici un copil pe lume și era primul copil. Dar avea să te pedepsească Dumnezeu, pentru că aveai să mori în timpul avortului la doctor. Dar fiindcă ai avut frică de Dumnezeu și te-ai hotărât în inima ta să nu omori copilul și ai întrebat pe preot și te-ai hotărât mai bine să mori decât să omori copilul, iată că ai scăpat de acest copac!

Apoi a zis ea: „Doamne, scoate-mă de aici! Încotro este țara mea? Unde sunt eu aici?” Îngerul i-a zis: „Să-i spui bărbatului tău cel criminal ce ți-am spus eu. Dacă te mai îndeamnă pe tine la avort, nu aici se va munci el, ci în alt loc, unde de o mie de ori va fi mai greu ca aici! Tu ești fată de preot și te-ai măritat fecioară, cum te-a făcut mama ta, iar el este un preacurvar. El s-a însurat cu tine, dar înainte el a trăit cu trei femei nemăritate și le-a obligat să facă avort și le-a plătit el la doctor. Acele trei femei au pierdut câte un copil. Deci are pe sufletul lui trei avorturi făcute de el. Are să mănânce carne în vecii vecilor, în focul gheenei!

El nu ți-a spus ție, dar este un mare curvar și spurcat. Tu te-ai căsătorit curată cum te-a făcut mama ta, iar el a fost un preacurvar și ucigaș, care a plătit pentru acelea să facă avort. Să-i spui, că el n-a zis nimănui”.

Atunci ea a zis: „Doamne, pe unde să mă duc eu acasă? Pe unde să ies?” Îngerul Domnului i-a spus: „Dar unde ești, acasă ești! Tu scoală-te și frământă aluatul, că a dospit în covată”. Și l-a văzut ca un fulger când a zburat, și ea s-a trezit în casă.

S-a trezit femeia foarte spăimântată și aluatul dădea jos din covată, cum i-a spus îngerul. Se culcase la șapte fără un sfert și acum era ceasul nouă și un sfert seara. Deci două ore jumătate. În timpul acesta a fost prin iad și a văzut unde se muncesc femeile criminale care fac ucidere de om.

Când s-a sculat, de frică a început să strige în gura mare. Soțul ei venise de la serviciu și dacă a văzut că este obosită și se odihneste, n-a mai deranjat-o. Când a auzit răcnind, el a crezut că a luat foc ceva la cuptorul de pâine.

A venit bărbatul ei:

– Ce-ai pățit, Silvia? Ce ți s-a întâmplat?

– Vai de mine! Vai de mine! Am fost în iad. Am văzut iadul! Am văzut unde se muncesc femeile care fac avorturi.

– Cum?

Și i-a spus soțului tot ce i-a zis îngerul.

– Iată, zice, ce mi-a mai spus: că tu m-ai luat pe mine curată cum m-a făcut mama, dar tu ai trăit cu trei femei necăsătorite, și le-ai îndemnat să facă avorturi la doctori. Asa-i?

– Asa este.

– Auzi, că te așteaptă pe tine muncă mult mai mare ca aceea. Că tu ai și plătit la doctori ca să omori copiii, nu numai că le-ai îndemnat. Banii aceia sunt spre pierzarea ta în veci!

El, când a auzit că i-a descoperit păcatele, a zis:

– Să știi că adevărul ți-a spus. De azi înainte mă pocăiesc și eu până la moarte. Dar du-mă la un duhovnic să-mi spun păcatele, să pun și eu început bun, că am auzit că Dumnezeu primește pe cel păcătos!

Apoi a venit cu soția și s-au mărturisit amândoi, îndreptându-și viata. L-am mărturisit și i-am spus: „Iată, frate, ce a făcut Dumnezeu cu tine! Câtă milă a avut de tine! Prin femeie ți-a descoperit urgiile și fărădelegile tale, ca să te întorci la pocăință”.

Atunci mi-am adus aminte de cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care zice: De unde știi, femeie, că nu-ți vei mântui bărbatul? Nu știi tu, zice, că se sfințeste bărbatul necredincios prin femeia credincioasă? și invers.

Iată o femeie crestină! O femeie cu frica lui Dumnezeu, care a fost hotărâtă în inima ei mai bine să moară, decât să facă avorturi! și s-a rugat lui Dumnezeu și a câștigat și pe soțul ei la adevărata credință și i-a îndreptat și viata lui. Și asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt până astăzi împreună și duc viată cinstită și curată înaintea lui Dumnezeu.

I-am dat și lui canon să nu se împărtășească 20 de ani, că pentru un avort Sfinții Părinți opresc 20 de ani, iar cu iconomie 10 ani, dacă omul postește toate posturile și miercurile și vinerile și face milostenie. „Fac toate!” a zis el. Atunci i-am redus canonul la 10 ani. Zece ani i-am dat canon și să plângă toată viața că a omorât trei oameni. Căci ori vei omorî copilul, cum ți-am spus, când l-a semănat Dumnezeu în pântecele mamei sale, când este cât o sămânță; ori îl omori când este mai mare, tot același păcat ai.

Să vă iasă din minte, cum zic unele femei: „Părinte, nu era decât de-o lună, că nu se știa ce-a fost!” Nu minți pe Dumnezeu, Care a zidit și Care a zămislit în tine. Nu auzi ce spune Ieremia Proorocul? Doamne, au nu Tu zidești duhul omului la zămislire?

Pe Dumnezeu nu-l poate minți nimeni. Aveți frica lui Dumnezeu, păziți-vă de gândul acesta al uciderii de copii, mai tare decât toți balaurii din lumea asta și decât toate. Păziți-vă! Că dacă tot veți face mereu avort, poporul nostru se împuținează. Vom rămâne numai bătrânii și vor veni alte popoare și ne vor robi, că vom fi puțini și nu vom mai avea copii ca să fie ostași ai țării și oameni de ispravă să conducă țara!

Țineți nu numai la natalitatea poporului și la scumpa noastră țară, țineți la sufletul vostru, care-i mai scump decât toată lumea, că dacă îl veți pierde, cu toată lumea nu puteti să-l răscumpărați. Toate femeile care aveți bărbati și v-ați cununat, ca și acelea care ați greșit și ati făcut nuntă fără cununie, să nu omorâți copiii. Copilul este un înger și prin el te mântuiesti și tu! Naște-l, botează-l, crește-l și printr-însul te mântuiești și tu.

Să te duci la mărturisire, că ești o creștină bună, și te iartă Dumnezeu. Iar a ucide copilul este cea mai mare crimă, cea mai mare fărădelege și împotrivire înaintea lui Dumnezeu, Care l-a creat în pântecele tău și ți-a dat ție naștere, iar lui i-a dat suflet viu și cuvântător.

Vă rog din toată inima să țineți minte această întâmplare. Aduceți-vă aminte, femeilor, de vulturii cei de foc și de copacii cei de foc care ard pe femeile care fac avort, ca și de balaurii cei de foc, care au să vă sugă pieptul!

Păziți-vă, vă rog, nu numai de-a face păcatul, ci și de-a gândi la aceasta, căci crimă și prea cumplită crimă este față de conștiința ta, față de Dumnezeu și față de țara în care ne-am născut și trăim.

Părintele Cleopa Ilie

Extras din ”Ne Vorbeste Parintele Cleopa”, Ed. Episcopiei Romanului, 1996

 A ştiut cu 20 de ani înainte ceasul morţii… S-a urcat singur pe pat, a făcut cruce de trei ori, s-a întors cu faţa spre perete, s-a întins şi a fost mort


 

Găseşti pacea când nu doreşti nimic altceva decât ceea ce-ţi dă Dumnezeu, când eşti mulţumit permanent cu ceea ce ai şi nu-ţi doreşti nimic altceva decât pe Dumnezeu. Am întâlnit un bătrân de 87 de ani, care nu ştia carte, dar vorbea numai din Scriptură. Căsătorit fiind, a murit fecior. La fel şi bătrâna, care, cu cinci ani de zile fiind mai tânără, când a ajuns la vârsta la care a murit bătrânul, şi-a dat duhul şi ea. Exact la aceeaşi oră.

Pentru că a trăit la fel. Era blând, cum zice Domnul: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima”. Dacă se certau doi, trei oameni, ziceau „Hai să mergem la badea Mihai!”. Pe atunci nu erau atâţia judecători, oamenii nu aveau atâtea înlesniri ca acum, fel de fel de legi şi oameni ai legii. Şi când ajungeau în faţa bătrânului căpătau pace şi linişte atât de multă, că se uitau: „Pentru ce-am mai venit? Ce aveam noi de gând? Nimica!” şi plecau. Îl ştiu pentru că mi-a fost vecin badea Mihai. A ştiut cu 20 de ani înainte ceasul morţii. Oamenii toţi aveau scris în calendar ziua când trebuie să moară: Joia Luminată, după Paşti. În acea Joi a fost la biserică, s-a împărtăşit. Şi-a văzut gospodăria pe picioarele lui, s-a dus pe la vecini să-i vadă şi să-i sfătuiască de bine, după aceea a trimis bătrâna: „Du-te şi cheamă vecinii, ca să mă iert cu ei”. Şi i-a chemat şi s-au iertat şi a spus: „Aveţi grijă de babă, că eu plec. Iată, vine!”. S-a dus, a luat lumânarea cu mâna lui, a aprins-o, a pus-o într-o cană de lut, a făcut trei mătănii cu fruntea la pământ – avea 87 de ani şi jumătate – şi şi-a cerut iertare. „Iertaţi-mă şi Dumnezeu să vă ierte. Aveţi grijă de babă!” S-a urcat singur pe pat, a făcut cruce de trei ori, s-a întors cu faţa spre perete, s-a întins şi a fost mort. A murit un creştin. Puţini sunt cei ce-L caută pe Dumnezeu. Dacă Diogene umbla ziua în amiaza mare cu felinarul aprins să caute un om şi nu găsea, se poate spune că şi acum e la fel. Nu poţi găsi un om adevărat, unit cu Dumnezeu, să-L caute pe Creator, cum copilul cel mic îi caută mereu pe părinţi să-l apere. Nu vă gândiţi dinainte ce veţi mânca, ce veţi bea, cu ce vă veţi îmbrăca, că acestea păgânii le caută. Dacă Îl căutăm pe Dumnezeu avem de toate, suntem îndestulaţi. Să căutăm ce e duhovniceşte: rugăciunea, postul, milostenia şi spovedania şi împărtăşirea deasă, pentru a fi permanent curaţi. Aşa cum trupul are nevoie permanent de hrană ca să poată supravieţui, tot aşa sufletul are nevoie de hrană duhovnicească. Eu am fost bolnav. Treizeci de ani am avut meningită cronică. Dumnezeu m-a vindecat. Părintele Iovan Ioan m-a vindecat, printr-o dezlegare, şi ştiu ce înseamnă puterea lui Dumnezeu. Toate sunt deşertăciune în lumea aceasta, deşertăciunea deşertăciunilor.

Extras din Interviu cu părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului – Lumea monahilor nr. 65-66, noiembrie-decembrie 2012

Sursa: ganduridinierusalim.com

„Raza de lumină a trecut la câţiva centimetri pe deasupra capetelor lor” – O mărturie despre Sfânta Lumină de la Ierusalim


Raza luminoasă era dreaptă şi s-a îndreptat cu o viteză fulgerătoare către o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Hristos, care se afla exact vizavi de fereastră, şi în continuare şi-a schimbat traiectoria în altă direcţie. În aceeaşi clipă, s-a auzit o şuierătură puternică, un sunet, care arăta că ceva spinteca aerul. Toate acestea au durat câteva fracţiuni de secundă.

În anul 2008, mă aflam la ceremonia Sfintei Lumini din Sâmbăta Mare, însă pentru prima dată nu în Biserica Învierii, aşa cum obişnuiam s-o fac mulţi ani la rând, ci în Biserica Sfinţilor Constantin şi Elena care se află în interiorul Patriarhiei. Această Biserică este aproape de marea turlă a Bisericii Învierii, iar de la ferestrele interioare se vede de sus locul Sfântului Mormânt. Cele două Biserici comunică între ele şi sunt în esenţă unite, deşi se află la altitudini diferite.

În acea Sâmbătă Mare, Sfânta Lumină a coborât la ora obişnuită a amiezii şi în câteva minute s-a răspândit, din lumânare în lumânare, şi în mica biserică unde mă aflam. După vreo zece minute, când cei ce erau de faţă luaseră Sfânta Lumină în lumânările lor, iar cei mai mulţi deja plecaseră din Biserică, o rază de lumină alb-albăstruie, care semăna cu o descărcare electrică, a intrat printr-o fereastră a bisericuţei. Raza luminoasă era dreaptă şi s-a îndreptat cu o viteză fulgerătoare către o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Hristos, care se afla exact vizavi de fereastră, şi în continuare şi-a schimbat traiectoria în altă direcţie. În aceeaşi clipă, s-a auzit o şuierătură puternică, un sunet, care arăta că ceva spinteca aerul. Toate acestea au durat câteva fracţiuni de secundă.

Exact sub icoana Maicii Domnului se aflau două femei din Rusia care, în acea clipă, erau întoarse spre fereastra prin care intrase Lumina. Când raza alb-albăstruie şi sunetul puternic au fost percepute, cele două femei şi-au ple­cat capetele lor din reflex şi după ce au scos un ţipăt puternic, au alergat câţiva metri într-o parte. Raza de lumină a trecut la câţiva centimetri pe deasupra capetelor lor. După puţin timp şi-au întors privirile spre icoană şi, cuprinse de teamă, se ţineau amândouă cu mâinile de inimile lor.

Eu mă aflam la distanţă de vreo cinci metri împreună cu prietenul şi colaboratorul meu, Ioan Koutsikidis, care, de asemenea, a văzut toată scena. În bisericuţă se mai aflau încă vreo zece persoane.

Pentru câteva secunde am încercat să conştientizăm ce se întâmplase. Când ne-am apropiat de icoana Maicii Domnului am constatat cu uimire că singura candelă, care era agăţată înaintea ei, se aprinsese de la raza alb-albăstruie. Candela aceasta fusese stinsă mai înainte, precum şi toate celelal­te candele din biserică.

Puţinii oameni care trăiseră evenimentul, au început să filmeze, să fotografieze şi să aprindă din nou lumânările lor de la candelă.

Acest caz arată limpede că Sfânta Lumină nu se manifestă exclusiv în Biserica Învierii, ci şi în alte biserici, sau chiar şi în locuri deschise.

Haralambie K. Skarlakidis

Extras din ”Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos”, traducere de Ieromonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pag. 239-240

 

Sursa: ganduridinierusalim.com

A început Penticostarul Ce e bine să faci în această perioadă specială și cum se ține corect: Iată ce zile trebuie să respecți cu sfințenie dacă vrei să îți fie bine


Biserica Ortodoxă se află în perioada Penticostarului. Aceasta este, pe lângă Triod și Octoih, una din cele trei perioade ale Anului Bisericesc.

Mai multe informații cu privire la această perioadă a anului aflăm de la părintele profesor Nicolae Necula de la Facultatea de Teologie din București: „Penticostarul este perioada cuprinsă între Învierea Mântuitorului și prima duminică după Rusalii și este cea de-a treia perioadă bisericească din timpul anului bisericesc. Denumirea îi vine de la carte de cult ce se numește Penticostar și pe care o folosim în Noaptea de Înviere și pe care o folosim în toată perioada aceasta până la Duminica I după Rusalii și vine de la ‘penticosi’ care înseamnă cincizeci, deci, o perioadă de cincizeci de zile”.

În această perioadă ortodocșii sărbătoresc trei din cele mai mari praznice ale creștinătății.

Penticostarul începe în Duminica Învierii Domnului și se încheie în Duminica Pogorârii Sfântului Duh sau Duminica Cincizecimii. Totuși, având în vedere că Pogorârea Sfântului Duh este praznic împărătesc, iar odovania se face după 8 zile, perioada Penticostarului se sfârșește de fapt în Duminica Tuturor Sfinților.

În acest răstimp, se citește cartea cu cântările celor 8 săptămâni, concepută de către Sfântul Iosif Studitul, Arhiepiscopul Salonicului. Fiecare duminică după Paști are o însemnătate aparte.

Numele Penticostarului, vine de la cele 50 de zile cât durează. În limbajul bisericesc i se mai spune și Cincizecime. Ritualul cuprinde cântări de bucurie dedicate Învierii. Sunt momente extrem de importante pentru credincioșii ortodocși. Iar aceștia le respectă cu sfințenie.

Potrivit calendarului creştin-ortodox, pe perioada Penticostarului, trebuie să se țină cont de următoarele date:

–A 2-a duminică după Paşti, a Sfântului Apostol Toma, când acesta I-a recunoascut măreția Mântuitorului Iisus.
–A 3-a duminică după Paşti, a Mironosiţelor, care s-au îngrijit de trupul lui Hristos la moartea Lui şi au fost primele înştiinţate de Învierea Lui.
–A 4-a duminică după Paşti, a Slăbănogului, pe care Iisus la videcat.
–A 5-a duminică după Paşti, a Samaritencei, cu care Iisus a vorbit la Fântâna lui Iacob.
–A 6-a joi după Paşti, Înălţarea Domnului
–A 6-a duminică după Paşti, a Orbului din naştere, comemorează vindecarea omului născut orb.
–A 7-a duminică după Paşti, a Sfinţilor părinţi de la Sinodul I Ecumenic
–A 8-a duminică după Paşti, a Pogorârii Sfântul Duh sau Rusaliilor este cea mai frumoasă celebrare a recunoașterii creștinătății.
–Prima luni după Pogorârea Sfântului Duh, Sfânta Treime
–Prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh, cea a Tuturor Sfinţilor.

 

Sursa: basilica.ro