„L-a vindecat întâi pe tată, apoi pe mamă, apoi şi pe mine”. Sfântul Nectarie e viu şi face încontinuu minuni L-ai strigat vreodată aşa, din rărunchii inimii?: Sfinte Nectarie, unde eşti să mă ajuţi?


Multe sunt minunile pe care Sfântul Nectarie le-a lucrat de-a lungul anilor în familia noastră, spre slava lui Dumnezeu şi a Maicii Sale! Sunt atât de încântătoare şi de preadulci, întocmai ca nectarul, încât mă tem că nu ştiu cu ce anume am să încep. Toţi membrii familiei noastre au avut nevoie de-a lungul vremii de ajutorul acestui minunat sfânt taumaturg.

Vindecarea tatălui
Tatăl meu a suferit în două rânduri atacuri cerebrale din care medicii nu mai credeau că va scăpa. Din fericire, Sfântul Nectarie l-a ridicat şi s-a recuperat de fiecare dată în mod minunat. Mai târziu a suferit un infarct miocardic din care, tot aşa, medicii nu mai credeau că poate fi salvat, dar în mod miraculos sfântul a lucrat şi de această dată. Ca să nu mai spun că în fiecare zi îl ajută să aibă o glicemie aproape normală, deşi este suferind de diabet de foarte mulţi ani.

Tămăduirea mamei
Dacă avem vreo criză de rinichi sau alte probleme minore, nici nu ne mai obosim să luăm vreun medicament plin de efecte secundare, ne ungem direct cu untdelemnul sfântului, care este cel mai eficient calmant. Mama s-a trezit într-o dimineaţă cu o sângerare atunci când mergea la toaletă, bineînţeles că s-a speriat, oricine în locul ei s-ar fi înspăimântat gândindu-se la tot ceea ce poate fi mai rău, însă, neavând curaj să meargă la medic, a stat aşa mai mulţi ani, timp în care sângerările au continuat şi, din păcate, au apărut şi alte simptome, simţea un fel de chist mare care îi apăsa pe intestine. Am sfătuit-o să fie curajoasă, să meargă la medic cu nădejdea nu la oameni, ci la Cel de Sus şi la Sfântul Nectarie, care este grabnic ajutător în astfel de necazuri. Medicul gastroenterolog i-a spus că la palpare simte într-adevăr ceva ce nu este în regulă şi că din primele impresii consideră că ar putea fi vorba de polipi intestinali, posibil canceroşi.

A sfătuit-o să se supună unui examen colonoscopic, fără de care nu putea să emită un diagnostic cert. Toţi cei care au făcut vreodată colonoscopie ştiu că există o anumită pregătire înainte de această analiză. Trebuie să se ingereze o anumită cantitate de substanţă şi, evident, să nu mănânce nimic pentru a se putea observa cu uşurinţă orice tip de anormalitate existentă în colon. Cum credeţi că a lucrat sfântul? Într-un mod cu totul demn de numele lui! Mama a început să bea această soluţie (menită să cureţe colonul) şi, bineînţeles, la fel ca şi colegele de salon, a început să meargă la toaletă, o reacţie de altfel absolut normală; numai că lichidul pe care mama îl elimina avea o culoare negricioasă, lucru extrem de ciudat, ea nu mâncase nimic în week-end, fiind în spital (deci nu putem da vina pe vreo mâncare), iar luni, când a început să ingereze soluţia, a şi început să elimine acest lichid suspect. A întrebat colegele de salon dacă şi ele au aceeaşi reacţie vizavi de această substanţă, dar au răspuns negativ şi se uitau suspicios la mama, gândindu-se la ceea ce e mai rău. Pe scurt, la finalul analizei colonoscopice, medicul a ieşit din cabinet cu o faţă destul de răvăşită şi mi-a spus mirat: „Totul este perfect, tot colonul este curat şi nu găsesc nici o explicaţie!“ Cred şi astăzi cu tărie că acel lichid eliminat de mama a eliminat şi boala! (Menţionez că nu a mai avut nici un fel de sângerare şi de atunci au mai trecut nişte ani buni.) Slavă Domnului, Maicii sale preacurate si Sfântului Nectarie! Ea suferă şi de osteoporoză, are probleme cu oasele, cartilagiile şi are, din păcate, şi dureri lombare şi de coloană, însă ori de câte ori se unge cu untdelemnul Sfântului Nectarie, aceste dureri dispar şi îi mulţumeşte sfântului pentru această alinare.

O altă mică minune petrecută cu mama ar fi aceea că într-o zi citea Acatistul sfântului şi la un moment dat a auzit în minte un glas: „Da, dar icoana sfântului nu e aşezată la loc de cinste!“ Într-adevăr, cu ruşine mărturisesc că s-au făcut nişte modificări într-o încăpere şi icoana părintelui Nectarie nu mai era aşezată pe perete, ci într-un loc oarecum mai dosnic şi, deşi candela sa ardea în faţa icoanei, nu era un loc potrivit, aşa cum se cuvenea. A doua zi am chemat pe cineva cu o bormaşină (pentru că betonul nu poate fi perforat cu un simplu ciocan) şi am aşezat icoana sa „la loc de cinste“, aşa cum şi-a dorit sfântul, aşa cum el însuşi ne-a cerut. Îi cerem iertare noi, nevrednicii şi păcătoşii, pentru nerecunoştinţa noastră faţă de darurile sale.

„Mi-a vindecat cancerul“
Eu însămi am avut nenumărate probleme de sănătate; una din ele ar fi că sufeream de colecist (bila mea era malformată din naştere şi din această cauză îmi dădea tot felul de neplăceri: constipaţie, greaţă, dureri de cap, frisoane etc.). Am hotărât într-o zi că e de-ajuns şi m-am hotărât cu voia Domnului să mă operez, m-am rugat părintelui meu iubit Nectarie, care este doctor între doctori, să vegheze ca totul să decurgă bine, pentru că se ştie că orice operaţie, oricât de banală ar fi considerată, implică totuşi riscurile ei. Medicul a hotărât să mă opereze laparoscopic deoarece, susţinea el, operaţia clasică prezenta efecte secundare mai grave şi, nu în ultimul rând, o şedere mai îndelungată în spital. După operaţie, în salon, medicul mi-a spus că am fost la un pas să mă opereze clasic, deoarece operaţia laparoscopică a fost cât pe ce să eşueze. (…) M-am bucurat enorm că sfântul nu mi-a trecut cu vederea rugăciunea. (…)

O altă minune, şi cea mai mare petrecută cu mine, ar fi aceea că Sfântul Nectarie m-a vindecat de cancer de col uterin. Soţul meu suferea şi el de o formă gravă de hepatită, dar uleiul sfântului l-a tămăduit şi trăieşte de ani şi ani de zile fără nici un fel de medicament. Mai poţi adăuga ceva? Oare cuvintele sunt de-ajuns ca să-i mulţumeşti acestui mare taumaturg? Cred că nu. Îi sunt pe veci îndatorată pentru tot ceea ce a făcut pentru mine şi pentru întreaga mea familie. (…)

Bunul Dumnezeu să le ajute tuturor celor aflaţi la vreme de nevoie, de restrişte sau de încercare a credinţei! (Maria-Cristina Rîpeanu, Bucureşti)

Trandafirul ofilit a înflorit lângă icoană
Acum câţiva ani, aveam în casă un trandafir japonez, un pomişor destul de înalt care înflorise; aceste flori din păcate nu ţin chiar atât de mult şi începuseră să se ofilească… la un moment dat am găsit pe jos un trandafir ce căzuse din pom (se afla lângă ghiveci) şi nu înţeleg nici până astăzi de ce în loc să îl arunc, cum făceam de obicei cu aceste flori atunci când se ofileau şi cădeau, l-am luat şi l-am aşezat lângă icoana Sfântului Nectarie… (precizez încă o dată că trandafirul era extrem de ofilit). A doua zi, ce credeţi că mi-a fost dat să văd? Când mi-am aruncat ochii spre icoana sfântului, mare mi-a fost mirarea când am observat că trandafirul se deschisese la maximum şi parcă îmbrăţişa icoana! Pur şi simplu, am rămas mută de uimire! Sunt absolut convinsă că o floare ofilită în cel mai înalt grad nu mai poate înflori nici dacă o aşezi în apă, darămite aşa, doar aşezată lângă icoană, iar în cameră era foarte cald. Îmi amintesc că mi-a trecut atunci prin minte: „Doamne, Sfinte Nectarie, cred că ai vrut să mă încredinţezi că în împărăţia lui Dumnezeu chiar străluceşti cu frumuseţea unui trandafir proaspăt înflorit cu îmbătătoare mireasmă, ai vrut să-mi arăţi că şi după moarte există viaţă!“

Sursa: ziarullumina.ro

Sursa: rugati-va-neincetat

Aici se va termina totul Cele 7 semne care prevestesc întoarcerea Mântuitorului pe Pământ


Potrivit Bibliei, există 7 semne care vor apărea înainte de A Doua Venire a Lui Iisus Hristos pe Pământ. Cele 7 plăgi sunt ultimele pedepse destinate oamenilor care păcătoși și fără credință.

Prima cupă: „Şi o bubă rea şi ucigătoare s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei …” (Apoc.16, 2). După cum au anunţat specialiştii care au pregătit Fiară de la Bruxelles, stampila va fi făcută prin ardere cu raze laser, producătoare de cancer; şi vor fi implantaţi mici emiţători în gura noastră (pe mâna dreaptă sau pe frunte).

A doua cupă: O molimă generală peste toate marile. (În mod evident radioactivitatea sau substanţe chimice foarte puternice).

A treia cupă: O molimă generală a apelor, râurilor şi izvoarelor. Dovada însetării a început. Apa nu se poate bea.

A patra cupă: O ardere nesuferită va arde complet pe oameni. Oamenii vor huli pe Dumnezeu şi nu se vor pocăi. „Şi oamenii au fost dogoraţi cu mare arşiţă” (Apoc.16, 9).

A cincea cupă: Cupa mâniei lui Dumnezeu se goleşte „pe scaunul fiarei”. Scaunul lui Antihrist scârţâie. Şi toţi oamenii şi-au muşcat limbile de durere din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar nu s-au pocăit, ci au hulit pe Dumnezeu.

A şasea cupă: Raul Eufrat a secat. O secetă nemaivăzută a năvălit „şi apele lui au secat, ca să fie gătită calea împăraţilor de la Răsăritul Soarelui” (Apoc.16, 12).

Eufratul va deveni bulevard, pe unde uşor vor traversa armatele din Răsărit (Japonia şi China?), ameninţând statul lui Antihrist. Deci Antihrist este ameninţat şi începe ca să se organizeze spre Armaghedon pentru confruntarea finală, care va însemna şi sfârşitul lui (Apoc.16, 12-16). Şi a chemat toate statele, care într-un fel sau altul l-au ascultat, şi s-au strâns toţi pe muntele Carmel la Armaghedon, pentru respingerea invadatorilor. „Şi i-au strâns la locul ce se cheamă în evreieşte Armaghedon” (Apoc.16, 16).

A şaptea trâmbiţă: Tunete, vuiet, cutremur mare, aşa cum nu a mai fost pe pământ. Cetatea, centrul lui Antihrist, s-a rupt în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. „Şi toate insulele pieriră şi munţii nu se mai aflară” (Apoc.16, 20).

Au dispărut insulele şi munţii. Antihrist va fi înfrânt. Aici se relatează despre războiul mondial pârjolitor.

Extras din PROFETII DESPRE ANTIHRIST (Skartsiuni Dimitriu)

Sursa: rugati-va-neincetat

Părintele Arsenie Boca îți dezvăluie când nu e bine să te să te căsătorești și să faci copii. E foarte important Categorii de oameni care nu au voie să se căsătorească


Sunt oprite de la căsătorie următoarele categorii de oameni

Nebunii; b. Îndrăciţii; c. Băutorii; d. Slabii de minte şi cei cu boli lumeşti.

Rudeniile de sânge până la gradul opt. (Verii de-al IV-lea grad îi îngăduie pravila bisericească, dar am văzut şi la depărtarea asta copii însemnaţi cu păcatul amestecării de sânge şi cu sănătatea zdruncinată pentru totdeauna).

Cei prea deosebiţi cu vârsta. Depărtarea cea mai mare ce poate fi îngăduită este de şapte ani. Ce trece peste aceasta dovedeşte patima desfrânării care se răzbună. Văduvii să ia văduve.

Vârsta îngăduită pentru fete: de la 18-20 ani, iar pentru băieţi spre 25 de ani. Adică o vârstă la care să preceapă pe ce cale merg şi cum trebuie să meargă. Şi încă de ceva trebuie să se aştepte o vârstă mai mărişoară: ca să se vadă pe cât e cu putinţă toate înclinările dintre cei doi tineri, care numai cu vârsta se arată. Aşa se întâmplă că înainte de căsătorie au o purtare, iar după o oarecare vreme răsar alte purtări (stricăciuni), pentru care bucuros ai fi căutat tovarăşul vieţii în altă parte – urmarea e divorţul.

Căsătoriile făcute cu sfatul, cu sila părinţilor, care socoteau averea – patima lăcomiei – n-au dus la sfârşit bun. Averea, toată s-a împrăştiat.

Cercetaţi ce purtări au avut părinţii, cei patru bunici, străbunicii, căci aşchia nu sare departe de butuc (trunchi).

Nu începeţi căsătoria cu păcatul, că siliţi Taina lui Dumnezeu, şi-L veţi avea împotrivă. Până la cununia Bisericii, toţi sunt datori a păstra fecioria nestricată, şi fete şi băieţi. Celui ce crede în Dumnezeu şi ţine posturile şi are un duhovnic, îi este cu putinţă aceasta. Celuilalt (adică celui ce nu vrea să ţină seama de Dumnezeu şi de legile Bisericii), nu i-a fost cu putinţă întâi, nu-i va fi nici pe urmă. De aceea, cei ce robesc la patimi trebuie să dovedească întâi depărtarea de toate patimile şi să ajungă la credinţa lucrătoare, apoi să întemeieze căsătorii, căci altfel numai înmulţesc răul în lume şi între oameni, mai osândind şi pe alţii împreună cu dânşii.

Iată de ce trebuie fecioria nestricată să o aibă şi feciorii. Faceţi bine şi ţineţi post osteniţi-vă trupul să nu azvârle şi … este Dumnezeu, care ajută pe toţi cel ce zice: „Doamne, ajută-ne!”. Întăriţi-vă cu Sfânta Împărtăşanie, şi nu se poate să nu se poată. „Împlinirea oricărui instinct al firii e însoţită de o plăcere. Omul, numai omul, din toate vieţuitoarele, vrea să despartă funcţia biologică a instinctului în două: vrea să separe rostul instinctului de plăcerea ce-l însoţeşte, alegându-şi plăcerea şi refuzându-i rostul”. Asta se aplica instinctelor primare : de inmultire/reproducere si de supravietuire ( mancare, bautura, odihna…) Plăcerea, căutată numai pentru ea însăşi, cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a actului, până ce ajunge la distrugerea sistemului nervos. Mai mult chiar: ea aprinde organismul şi-l împinge până dincolo de posibilităţile sale funcţionale; ea provoacă frângerea oricărei cenzuri morale şi-şi duce supuşii până la doaga nebuniei. Să vă doriţi copii de la început, din tinereţe, până ce părinţii nu s-au hodorogit de grijile vieţii şi de alte păcate, căci sunt mai ageri şi de mai multă nădejde în viaţă. Copiii de la bătrâneţea părinţilor sunt mai stinşi, pare că lipseşte vlaga din ei şi duc o viaţă chinuită, pentru că au moştenit o zestre slăbită. Căci viaţa şi aşa este o cheltuire neîndurată, şi dacă mai e şi cu greşeli, le dai ca povară copiilor. Totuşi se poate ajunge până la 12 copii fără cusur, ceea ce va veni vremea să fie o datorie.

Părintele Arsenie Boca

Sursa: rugati-va-neincetat

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Cum să facem o rugăciune puternică ca să ajungă direct la Dumnezeu? Secretul:


Puterea rugăciunii se găsește nu în înfățișarea exterioară, ci în conținut, în duhul ei.

Străduiți-vă să trăiți rugăciunea! Este exact ceea ce trebuie. (…)

Cineva l-a întrebat pe un pustnic: „Cum să stau la rugăciune?”. Și acela i-a răspuns: „Să stai ca la Judecată, cu privirea ațintită la buzele Domnului, Care în următorul moment – așa să crezi – va pronunța ultima sentință pentru tine: „Vino la Mine!” sau „Pleacă departe de la Mine!”. Și să strigi: „Doamne, miluiește!”.

Cred însă că rugăciunea lui Iisus este cea mai bună sau mai puternică rugăciune pentru orice situație, numai că nu trebuie s-o rostim mecanic, fără simțire, ci cu participarea minții și a inimii.

***

Rugăciunea lui Iisus cuprinde inima, iar inima cuprinde rugăciunea

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine.” Dacă cineva, cu dorinţă şi neîncetat spune această rugăciune, atunci în scurt timp, în el pogoară Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, şi creează în el lăcaş.

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine”. Dacă cineva, cu dorinţă şi neîncetat precum e răsuflarea din nări, spune această rugăciune, atunci în scurt timp, în el pogoară Sfânta Treime – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi creează în el lăcaş, şi rugăciunea cuprinde inima, iar inima cuprinde rugăciunea, şi omul spune ziua şi noaptea această rugăciune, şi astfel se eliberează de toate mrejele vrăjmaşului.
***
Cum faci rugăciunea inimii, ca să-ţi fie de folos. Din învăţăturile părintelui Cleopa

”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)” – una din cele mai scurte şi mai puternice rugăciuni este rugăciunea inimii, cea pe care le-a dat-o Dumnezeu primilor oameni din rai. Părintele Ilie Cleopa ne învaţă cum să o rostim
Rugăciunea inimii este cunoscută şi drept rugăciunea lui Iisus, rugăciunea curată, rugăciunea minţii cea din inimă sau rugăciunea cea de gând a inimi. Multele denumiri pot isca nedumerire…
***
Rugaciunea trebuie sa treaca prin tine ca sa ajunga la Dumnezeu
De către admin – 7 iunie 201301076
Distribuiți pe Facebook Distribuiți pe Twitter

Rugaciunea trebuie sa treaca prin tine ca sa ajunga la Dumnezeu

Despre puterea rugaciunii – Cu parintele staret IUSTIN MIRON de la Manastirea Oasa
– Ma fac, in fata sfintiei voastre, purtatorul de cuvant al cititorilor, care ne cer necontenit, prin scrisori, sfaturi legate de rugaciune. Cum sa ne rugam pentru ca dorintele noastre sa fie implinite? Exista o stiinta a rugaciunii? O scara pe care sa ajungem la cer?

– Parintele Teofil de la Sambata avea un sfat cunoscut printre credinciosi: sa te rogi cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie. Din experienta pe care o am, am invatat si eu ca dascalul cel mai bun al rugaciunii este chiar rugaciunea. Iti spune ea cum sa te rogi. Tu numai roaga-te. Iti spune ea ce sa faci, tu numai sa o asculti. Spunea Sf. Ioan Gura de Aur: „Cum sa iti asculte Dumnezeu rugaciunea, daca tu nu ti-o asculti?”. Daca noi nu ne ascultam, atunci cand le rostim, propriile rugaciuni, daca nu suntem prezenti in ele, daca le spunem formal si cine stie unde suntem cu mintea si cu simtirea in clipele acelea, atunci cum sa asculte Dumnezeu ce-i ceri? Rugaciunea impune prezenta. Traire integrala, trup si suflet. Rugaciunea trebuie sa treaca prin tine ca sa ajunga la Dumnezeu. Urcusul nostru spre Dumnezeu este prin noi insine. Drumul catre Dumnezeu este launtric. Si rugaciunea, ca sa ajunga la Dumnezeu, trebuie sa mearga pe drumul acesta. Daca nu ajunge la tine, nu ajunge nici la Dumnezeu.
– Presupunand ca ai taria aceasta, de a-ti asculta propria rugaciune, de a ti-o face stapana pe minte, gonind gandurile care te bantuie necontenit, ce reguli ar trebui sa folosim mai departe, ca sa fim siguri ca dorintele ne vor fi auzite si implinite? Exista o randuiala a rugaciunii?
– Rugaciunea este un mod de a fi. Ne raportam la ea uneori prea simplist, prea utilitarist, ca in paganism, unde preotul cerea de la zei sa aduca ploaia, comunicai cumva pe interese cu divinitatea. Rugaciunea inseamna cu mult mai mult. E o convorbire cu Dumnezeu, pe care il iei partas la viata ta. Iti deschizi sufletul in fata lui. Te imprietenesti cu el si ti-l iei tovaras de drum. Nu e potrivit ca de cum incepi sa spui rugaciunea, sa ceri. Sa soliciti ceva. In primul rand, trebuie sa multumesti. Sa multumesti ca existi, ca ti-a mai daruit Dumnezeu o zi insorita, ca vezi lumina si frumusetile lumii. Sunt atatea motive de multumire in viata ta, doar sa ti-o privesti de mic copil si pana unde esti azi, si vei vedea cat de mult poti sa multumesti.
Si mai exista o randuiala a rugaciunii: recunoasterea vinovatiei. Rugaciunea nu poate sa se implineasca daca nu-ti recunosti vina. Nu poti sa-l incarci pe Dumnezeu cu problemele tale, cu nevoile tale, cu viata ta, daca nu ti-o asumi. Iar ca sa ti-o asumi, trebuie sa-ti recunosti greselile. Zilnic ne incarcam cu lucruri bune, cu lucruri rele, ne tot incarcam. Cand ne incarcam prea mult si ne slabesc puterile si nu mai putem duce greul, sa luam povara asupra noastra si prin noi sa o punem, prin rugaciune, asupra lui Dumnezeu. Este un transfer extraordinar! Descarcarea asta permanenta de toate grijile, pana ce ramai usor si curat. Prin faptul ca-l incarci pe Dumnezeu cu poverile tale nu inseamna ca devii nepasator, ca nu-ti mai pasa, dimpotriva, te raportezi cu atat mai esential si mai corect fata de el. Dumnezeu vrea sa rezolve toate problemele noastre.

– Ce rugaciuni trebuie spuse la inceput? Cele rostite cu cuvintele noastre, sau cele consacrate, din carti?

– E foarte bine sa ne rugam cu cuvintele din cartile sfinte, dar e bine sa ne rugam si cu cuvintele noastre. Rugaciunea prin cuvintele noastre e mai directa. Nu pot sa nu leg rugaciunea de concretul vietii. „Faca-se voia ta, Doamne”, dar in imediatul existentei mele. Cat priveste ordinea lor, mai intai se spun rugaciunile consacrate, Crezul, Tatal Nostru, pe dinafara, cine le stie, cine nu, le citeste din ceaslov sau din cartea de rugaciuni. Celelalte rugaciuni, exprimate prin cuvintele noastre, le rostim la sfarsit. Bine ar fi sa citim si cate un acatist.

„Domnul Hristos e intrupat si in clipe”

– Lumea traieste astazi pe fuga, oamenii sunt grabiti, n-au timp totdeauna sa citeasca din carti, mai ales dimineta, cand incepe o zi de munca si griji.

– Oamenii sunt grabiti pentru ca traiesc in logica lumii care ii inconjoara. De mine depinde sa-mi organizez astfel viata, incat sa fac loc pentru rugaciune in ea. Graba asta, asa de tiranica, este artificiala. Daca seara, cand ma intorc de la munca, in loc sa ma asez in fata televizorului sau a calculatorului, ma integrez linistit in viata mea de familie, traindu-i rostul firesc, voi avea timp suficient sa ma odihnesc si voi avea si starea sa-mi spun rugaciunile, si pe cele de seara, si pe cele de dimineata. Daca traiesc in logica lumii si-n graba ei, voi ajunge sa mai zic doar un „Doamne ajuta” si sa-mi fac o cruce, asa cum fac majoritatea oamenilor de azi. Dar iata ca ce nu pot unii, altii pot, exact in aceleasi conditii de viata. Exista multi oameni care stiu sa isi faca timp pentru rugaciune, ceea ce inseamna ca ea depinde de noi, de felul in care ne randuim zilele.
– Exista un timp anume, o ora a rugaciunii, de care depinde izbanda ei?

– Sfintii parinti spun asa: cel care se roaga numai cand se roaga, acela nu se roaga. Acela care se roaga numai cand se roaga e cel ce spune rugaciunea numai dimineata si seara. Important este sa te rogi si dupa rugaciune, sa spui rugaciunea si peste zi. Care nu trebuie sa fie lunga. E de-ajuns doar o clipa. Domnul Hristos e intrupat si in clipe.

– O rugaciune intr-o clipa?

– Lucrul acesta se dobandeste in timp, prin practica neintrerupta a rugaciunii si cu deschidere mai mare spre cer. Cerul nu e numai in cer, cerul e si pe pamant. Odata cu intruparea domnului nostru Hristos, s-a intrupat cerul si pe pamant. Sa ne deschidem catre cerescul din pamantesc. Sa fim prin pamant mai deschisi catre cer. Mosii si stramosii nostri au fost dintotdeauna preocupati sa cucereasca cerul. Astazi, noi suntem atat de evoluati si de civilizati, incat nu mai stim nici cum sa cucerim pamantul. Am coborat infinit mai jos fata de ei. Batranii nostri erau tot timpul cu ochii la cer, voiau sa il cucereasca, sa cucereasca vesnicia, iar eu, acum, vreau sa cuceresc si sa stapanesc timpul, imediatul vietii, si ajung macinat de timp. Cu ochii atintiti asupra lui Iisus, nu ne poate sta nimic inainte. Asupra lui Iisus din mine, din tine, a lui Iisus din flori si din iarba. Ruptura asta intre pamantesc si ceresc, asta este marea greseala. De asta nu mai avem timp si suntem grabiti. Sa incercam sa facem aceleasi lucruri, dar fara graba, sa le facem cu ochii inaltati catre cer. Asta este dimensiunea care ne lipseste, ori rugaciunea tocmai asta face. Ne deschide catre cer. Te deschizi catre Dumnezeu in tine, dar deschizi si locul, pamantul din jurul tau. Lumea in care traiesti. In toate trebuie sa-i fac loc lui Dumnezeu. Tot vorbim in ultimul timp despre comunicare, pai si cu Dumnezeu trebuie mai multa comunicare. Ce-i rugaciunea? Vorbirea cu Dumnezeu. Trebuie sa vorbim cu el tot timpul. Dumnezeu se culca si se trezeste cu noi, domnul Hristos merge cu noi la munca, deci sa vorbim mereu cu el. Raportarea asta la el, mereu la el, e rugaciune. In felul acesta, nu am nevoie de o ora anume, de un spatiu anume, intreaga mea viata e rugaciune.

„Rugaciunea coboara singura in inima”

– Cu toata stradania noastra de a fi elevi silitori, sunt zile in care rugaciunea ni se refuza. O spunem, dar simtim ca n-are efect. Nu ajunge la Dumnezeu. Exact ca in pildele biblice, cand fumul jertfelor, in loc sa urce la cer, se risipeste peste pamant. De ce?

– Nu ca rugaciunea nu-i primita, dar ea nu trece de mine, e respinsa de mine, de viata mea. Dumnezeu e ca soarele. El e numai bun, vine tot timpul catre noi, tot timpul! Spunem pe nedrept cateodata: „M-a parasit!”. Nu-i adevarat, Dumnezeu nu paraseste pe nimeni. Noi il parasim pe el, ne ascundem, raul se intampla in noi. Zicea sfantul Ioan Gura de Aur ca rugaciunea se naste din atentie, din prezenta noastra in ea, dar si din cantitate. N-o sa ajungi niciodata sa te rogi foarte intens si foarte profund, foarte viu, cu rugaciuni putine. Cu cateva rugaciuni rostite intr-o zi n-ai facut nimic. Cantitatea devine un obicei si el iti schimba firea. Sunt multi oameni care zic rugaciunea mergand pe strada. Se spune ca-n felul asta ea nu se poate interioriza. Ba se poate. Chiar si mergand, faci un exercitiu al rugaciunii, mintea ta se antreneaza cumva sa se roage si cand prinzi un context potrivit, ea devine mult mai puternica si profunda, pentru ca dorinta adresata lui Dumnezeu a fost exersata indelung. Am spovedit si spovedesc un om care este foarte depravat, betiv in ultimul hal. I-am spus sa zica rugaciunea lui Iisus si s-a apucat sa o zica, dar asta nu l-a impiedicat sa se apuce iar de baut. A venit si mi-a spus: „Da, parinte, m-am imbatat, dar sa stiti ca am zis si atunci, cazut in sant, rugaciunea”.

L-am certat ca bea, dar in mintea mea l-am si laudat: un om, fie el si beat, dar care spune rugaciunea lui Iisus in orice imprejurare, e pe calea cea buna. Rugaciunea lui e primita mai repede ca a mea, care e facuta dupa program. Chiar am gasit un cuvant undeva, ca Dumnezeu primeste anumite rugaminti de la pacatosi mai mult decat altele de la drepti.

– Se vorbeste mult despre Rugaciunea inimii. Aveti vreun sfat despre cum se poate rosti cu folos? Cum sa-i aprindem cuvintele, cum s-o facem sa arda cu adevarat?

– Rugaciunea coboara ea singura in inima. Tu trebuie doar s-o faci. Sa te rogi cu adevarat. Tu lucrezi rugaciunea si rugaciunea te lucreaza pe tine. Ajungi sa fii locuit de rugaciune, isi face ea viata ei, inlauntrul tau. Si-ti orienteaza si tie viata dupa ea. Ca pana la urma, viata rugaciunii e viata lui Dumnezeu in tine. Prin rugaciune aduci cerul in tine, il aduci in tine pe Dumnezeu. Dumnezeu locuieste si lucreaza in tine.

– Cand se implineste o rugaciune, cum stiu ca acolo-i Dumnezeu si nu intamplarea?

– Dumnezeu aduce pacea, bucuria si linistea. Intamplarea trece cum a venit. Nu aduce odihna aia adanca, asezarea, ocrotirea, speranta… Nici nu poti defini pana la urma ce stare iti da Dumnezeu. E mai presus de cuvinte. Doar sufletul poate sa vorbeasca deplin despre ea. Vorba batranilor, ca nimic pe lume nu e intamplator, e adevarata. Asa este. Nimic, nimic nu-i intamplator…

„Pune-ti sufletul in fata oglinzii”

– Puterea rugaciunii e masurata, indeobste, prin implinirea dorintelor. Am cerut, mi s-a dat. Din cate spuneti, ea pare insa cu mult mai mare. Infinita! Rugaciunea ne schimba viata. Ne ajuta sa-l aflam pe Dumnezeu si in noi, dar si in lumea care ne inconjoara, sa-i recunoastem pecetea, dupa cum spuneti, chiar si in iarba si-n flori…

– Rugaciunea te face alt om. Chiar se spune despre ea ca e oglinda vietii. Atunci cand te rogi, vezi cine esti. In rugaciune, incerci sa privesti la Dumnezeu si te vezi pe tine. Prima data te intalnesti cu tine, dupa aceea cu Dumnezeu. Iar cu Dumnezeu te intalnesti in tine, nu in afara ta. Oamenii stau atata vreme in fata oglinzii, sunt asa de preocupati de infatisarea lor, se straduiesc sa arate bine. Hai sa stam si cu sufletul in fata oglinzii, sa vedem cum ne-am trezit dimineata, cum aratam, poate ne e sufletul cam botit si ar trebui sa il aranjam si pe el, sa ne aranjam caracterul, vointa, sa ne facem frumosi la suflet, pentru ziua care incepe. Sa plec frumos la drum dimineata! Iti rezolvi ziua, rezolvandu-ti starea. Iar ziua depinde de rugaciunea ta. Daca rugaciunea ta nu-i buna dimineata, si-i fuserita, si ziua o sa-ti fie la fel. Daca vrei sa rezolvi o zi inainte sa inceapa, rezolva rugaciunea, rezolva-te pe tine prin ea. Pune-ti sufletul in fata oglinzii. Ca sa va dau un exemplu, la noi in manastire, slujba incepe dimineata la trei. Terminam pe la opt. Incepem ziua cu cinci ore de rugaciune. Si mai sunt parinti care se trezesc si la 12, ca sa-si faca pravila personala. Dar nu ai nevoie de timp de odihna. Te refaci si te odihnesti rugandu-te. Rugaciunea noastra e respiratia noastra. Il respiram tot timpul pe Dumnezeu. Rugaciunea a fost si la poporul nostru lege. Prin doua lucruri am mers inainte si am ramas in istorie: prin rugaciune si post. Astea sunt cele doua aripi cu care s-a inaltat poporul nostru la cer.

– Suntem in plin postul Pastilor. Exista recomandari anume pentru a ne ruga?

– Postul Pastilor e o perioada cu totul si cu totul speciala. Rugaciunea liturgica e mult schimbata fata de restul anului si ea te orienteaza si in rugaciunea personala. Pe langa liturghia obisnuita de duminica, peste saptamana se face liturghia darurilor mai inainte sfintite, specifica doar postului mare. Toate slujbele sunt schimbate, amplificate, dublate de minunate cantari. E foarte important sa mergem mai des la biserica in postul Pastilor, ca sa ne integram si sa simtim mai mult. Cel putin o data pe saptamana sa ajungi la biserica. La manastire, in postul mare, psaltirea se citeste de doua ori. Nu mai vorbim de faptul ca se fac peste o suta de metanii intr-o zi. Este o perioada foarte foarte intensa de viata duhovniceasca.

– Postul sporeste, si el, puterea rugaciunii?

– Cand postim mai mult, trebuie sa ne si rugam mai mult, altfel se creeaza un dezechilibru. In post, si incercarile sunt mai mari. Spun parintii ca in postul mare diavolul iese la lupta cu cei credinciosi, in frunte cu generalii, cu toate fortele pe care le are. Daca nu postesti, daca nu te rogi mai mult, te vei intalni cu armata puternica a lui Satan. Multi oameni vad ca au mai multe ispite si incercari in post. Si sa fim atenti, mai ales la prima saptamana din post. E perioada cea mai intensa de infranare la mancare din tot anul. Ar trebui tinut post negru, de duminica pana miercuri.

– Si mirenii?

– Mirenii tin, si ei, postul cum pot. Dar macar trei zile ar trebui sa tina tot omul post negru. Si sunt care tin. In prima saptamana din post, la noi, la Oasa, vin o multime de tineri, unii casatoriti, vin sa tina prima saptamana din post cu noi. E plina biserica de ei. Nu mai putem face metanii, unii de altii. Desi sunt tineri, ei nu fug de post. Dimpotriva! Fug catre el, catre post. Nu e usor, dar dupa aceea simti ca zbori.

– Rugaciunea din biserica e mai puternica decat aceea de acasa?

– Cea mai puternica rugaciune e aceea in care esti tu mai prezent. Dar daca e sa alegem, rugaciunea de la biserica este mai importanta. In biserica, in mod obligatoriu, e prezent Dumnezeu cu toti sfintii si cu toate puterile ceresti. Dar si prezenta mea la biserica este obligatorie. Mersul duminica la biserica nu-i facultativ. Noi facem prea multa democratie in biserica. Democratizam si biserica, si familia. Nu-i corect. Biserica e teocratica, nu democratica. Acolo avem porunci. Cum spunea si parintele Arsenie Boca: „Noi avem de multe ori mintea care discuta cu Dumnezeu, in loc sa se supuna fara discutie”.

– Nu este oare un comandament prea sever? Dumnezeu pe care il chemam in rugaciunile noastre e bland.

– Si rugaciunea e blanda. Rugaciunea trebuie sa fie o mangaiere foarte-foarte subtire a celorlalti. Cum zice Dumnezeu prin prorocul Isaia: „Mangaiati, mangaiati, pe poporul meu”. Cand am citit prima oara Biblia, n-am inteles: cum adica sa mangaiem poporul? Apoi am gasit o talcuire la sfintii parinti, care spunea ca prin mangaiat, Dumnezeu intelege si ne cere rugaciunea. Prin rugaciune, cand te rogi pentru cineva, il mangai. Cum am mai spus, noi, la Oasa, ne rugam noaptea. Incepem slujba la trei. Este un sentiment extraordinar ca atunci cand aproape toata lumea doarme, tu sa te duci sa-i mangai cu rugaciunea, pe toti. Ramai acolo in varful muntelui, in biserica, dar totodata te duci si-l mangai pe fiecare, cu rugaciunea ta. Si poate ca unii dintre ei chiar simt, se trezesc mangaiati si nu stiu de cine. E minunat sa mergi asa si sa mangai, fara sa stie celalalt. Prin rugaciunea din biserica pleaca harul, pleaca duhul sfant, e ca un izvor de putere. Tasneste harul si se duce in lume. Dumnezeu nu vrea sa mearga fara noi sa sfinteasca lumea, ci numai prin noi, si atunci pleci si tu cu el, peste tot. Noi, la biserica, ne rugam pentru pacea lumii, ne rugam pentru toti credinciosii, ii insotesti pe toti cei care calatoresc, te duci pe la toti cei care sunt bolnavi, acoperi toata existenta lumii prin harul care vine din biserica. Te duci cu el! Este extraordinar! Daca am simti efectiv ce se intampla acolo, n-am mai putea pleca din biserica. Asa cum am patit cu multi tineri care vin in tabere studentesti la noi si nu mai vor sa plece. Nici acasa, nici la scoala, nici nicaieri. Pur si simplu nu mai vor sa plece din manastire, dintre rugaciuni. Vor sa plece cu harul, sa mearga in lume cu el, sa duca pacea si bucuria la toti. Va dati seama? Faci lucrul lui Dumnezeu si devii ca Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea fara tine, nu vrea pamantul fara tine, trebuie sa-l insotesti peste tot.

„Dumnezeu n-are nevoie de tanguitori”

– E multa iubire in tot ce spuneti. Cu siguranta ca rugaciunea nu poate exista fara ea.

– Dintre toate virtutile, rugaciunea inmulteste cel mai mult iubirea. Asa cum faci cand te intalnesti cu un prieten drag sau cu cineva mult iubit, caruia abia astepti sa-i spui totul, totul, ca sa te simti dupa aceea eliberat, asa sa faci si cand mergi sa te intalnesti cu Dumnezeu. Sa spui rugaciunea cu dragoste. Dumnezeu ne iubeste cel mai mult. Sa avem o relatie de iubire in rugaciune, sa ne apropiem de Dumnezeu ca de un prieten drag. Si mai presus de toate, sa nu avem o relatie interesata cu el. Interesul distruge o relatie. Intre oameni, daca exista interes, ei nu pot construi o relatie adevarata. Iar daca intre oameni nu se poate cu interes, nici cu Dumnezeu nu se poate. Alege-l pe Dumnezeu, nu interesul.
Vedeti cate fete ale rugaciunii exista? Cate consecinte benefice pentru noi? Mai poti sa nu te rogi? Toate astea le-au trait si stramosii nostri, de asta s-au lipit de Dumnezeu. Au inteles ca rugaciunea iti deschide cerul. Prin rugaciune privesti in cer. Este extraordinar sa privesti in cer mereu.

– Sa tragem concluzia ca rugaciunea este marele eveniment al vietii? Taina bucuriei si a linistii sufletesti?

– Rugaciunea este o nastere continua. O inaltare continua. O iluminare continua. Asta e adevarata schimbare de care avem nevoie, evenimentul pe care il asteptam. Asta-i noul care ne adauga zi de zi, care ne face sa crestem. De fapt, noul e innoirea mea. Noul sunt eu, cel innoit. Eu maine trebuie sa stralucesc mai mult decat azi. Asta e noul care apare, noua stralucire din viata mea. Intalnirea cu cerul, intalnirea cu Dumnezeu. Un eveniment care valorifica toate evenimentele. Care umple de lumina si de valoare toate intamplarile vietii de zi cu zi. Iti regleaza toata viata. Cu o conditie: sa fii atent la starea ta de rugaciune. Rugaciunea este o stare. O stare pe care poti s-o ai mereu. Chiar si cand nu faci rugaciuni poti sa fii in stare de rugaciune. O stare pe care trebuie s-o urmarim, s-o atingem. Degeaba spui niste cuvinte, daca nu atingi starea de gratie, unirea, intrepatrunderea cu Dumnezeu.

– Beatitudinea, apogeul sufletesc al vietii…

– Rugaciunea nu inseamna numai sa plangi, inseamna sa si zambesti, sa te bucuri. Cum spunea parintele Teofil: „Draga, dar Dumnezeu n-are nevoie de tanguitori”. Cand iubesti pe cineva, poti sa nu zambesti? Nu poti, pentru ca revarsarea asta launtrica iti produce zambetul, zambesti fara sa vrei. Daca am relatia asta de bucurie cu Dumnezeu, e normal sa zambesc. Ma trezesc zambind catre el, ma trezesc imbratisandu-ma cu el. Rasare bucuria in mine ca soarele.
site sursa formula-as.ro

Surse: Sfântul Teofan Zăvorâtul, ”Călăuzire către viața duhovnicească”; Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski de la Neamţ, Crinii țarinei sau Flori preafrumoase adunate pe scurt din Dumnezeiasca Scriptură;

Sursa: rugati-va-neincetat

Minunea Sfintei Xenia 40 de zile de rugăciune şi răspunsul a venit Ajută grabnic la căsătorie şi la găsirea unui loc de muncă Spune rugăciunea aceasta din inimă


Când am auzit prima dată de această mare Sfântă eram în liceu. Nu știam cine este, ce a făcut, cât de mare folositoare este celor care îi cer ajutorul, știam doar că una din cele mai bune prietene ale mele când avea timp liber îi citea acatistul. La început, am crezut că citește un acatist pentru ajutor la învățătură, apoi poate are canon să îl citească, dar cu timpul am aflat că ea îi citea acatistul din dragoste pentru Sfânta. Mult timp, am văzut-o citind acest acatist al Sfintei Xenia, dar niciodată nu am avut bunăvoința să mă rog împreună cu ea.

Dragostea prietenei mele pentru Sfânta m-a făcut într-o bună zi să îi citesc și eu mai întâi viața, apoi minunile și acatistul. Am rămas atât de impresionată de Sfânta Xenia, după ce i-am citit viața, încât atunci când aveam o problemă sau mă frământa gândul că nu voi reuși la un examen, sau că marea mea dorință nu căpăta nici un contur o chemam repede în rugăciune și fricile se potoleau.

De când eram adolescentă, văzând armonia părinților mei, mă rugam Sfintei să mă ajute să găsesc un băiat cu care să mă căsătoresc, să avem copii, iar viața noastră să decurgă frumos și liniștit. Acest vis mi se părea imposibil de realizat, când am ajuns la Facultate și am văzut că lucrurile nu sunt chiar roz în rândul tinerilor. Nu am încetat rugăciunea însă. La început când am văzut ispitele, provocările, care le oferă viața de student, departe de casă, departe de ochii părinților, am avut îndoieli în ceea ce privește găsirea unui băiat bun cu care să pot face casă, dar cu toate acestea am continuat chiar dacă mă îndoiam în inima mea.

Între timp, o altă bună prietenă de a mea, știind evlavia pe care o aveam la Sfânta, într-o zi mă întreabă dacă nu doresc un pic de ulei de la candela Sfintei Xenia. Am acceptat bucuroasă sticluța. Când am ajuns acasă pe sticluță era scris Ulei de la candela Sfintei Xenia, ocrotitoarea familiei… De atâția ani mă rugam Sfintei, dar nu aflasem că ea este ocrotitoarea familiei. Am pupat cu lacrimi în ochi sticluța și mi-am zis în inima mea, cu ajutorul Sfintei visul meu va deveni realitate. Am avut încredere în ea.

De când am aflat că ea este ocrotitoare a familiei am știu că se va ruga lui Dumnezeu și pentru mine. Când aproape să termin facultatea, l-am întâlnit pe soțul meu. Nu e o poveste că inimile se recunosc între ele… Patruzeci de zile m-am rugat Sfintei să mă încredințeze că el îmi va fi soț. Mi-a fost teamă când soțul meu, după primele întâlniri, mi-a spus „tu vei fi soția mea”. O perioadă am crezut că este ispită, dar apoi cu rugăciunile Sfintei pe care nu încetam să o rog să mă ajute, cu ajutorul părintelui duhovnic, care îmi știa neliniștea, lucrurile prindeau contur și decurgeau parcă de la sine. A fost așa cum am visat. Soțul meu pentru a mă încredința că are intenții serioase a venit acasă și m-a cerut de la părinți. A fost un moment pe care niciodată nu îl voi uita. A urmat la câteva luni nunta, care a fost așa cum mi-am dorit, într-o zi de duminică să ne împărtășim amândoi la Sfânta Liturghie și imediat să urmeze slujba cununiei. Nu am cuvinte să îi mulțumesc Sfintei cât de frumos a fost. Au trecut aproape 2 ani de la căsătorie, între timp Domnul ne-a dăruit un băiețel pe nume Ioan care acum are 6 luni, iar viața noastră decurge liniștit.

Zilele trecute mă jucam cu Ioan și, pentru o clipă, l-am lăsat singur în pătuț, eu ducându-mă la bucătărie. Când m-am întors am fost atât de impresionată când l-am găsit ținând în mânuțele lui mici și grăsuțe iconița Sfintei Xenia pe care i-am pus-o într-o margine a pătuțului ca Sfânta să îl aibă mereu în grijă. Cum a știut el să se ridice dintr-o parte a pătuțului, care nu este mic, pănă în cealaltă parte și să ia iconița în mânuțe să o molfăie numai Dumnezeu și Sfânta știu răspunsul.

Nu am cuvinte, Sfântă Xenia, să îți mulțumesc pentru tot ajutorul. Visul meu mi se părea imposibil, dar cu rugăciunile tale am reușit să trecem peste acest „în ziua de azi nu cred că se mai poate” cu care tot mă stresau cei care nu cunoșteau puterea rugăciunilor tale… Ba se poate, eu am trăit pe pielea mea minunea împlinirii. Îți mulțumesc, dragă Sfântă Xenia, îți mulțumesc din inimă!

***
Rugăciune către Sfânta Xenia, cea nebună pentru Hristos

O, Sfântă maică Xenia, vieţuind sub acoperământul Celui Preaînalt şi întărită fiind de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea şi setea, gerul şi arşiţa, defăimările şi prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii şi al facerii de minuni, iar acum sălăşluieşti întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamăreşte acum ca pe o floare bineînmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ţie ca uneia care eşti întru viaţa cea neîmbătrânitoare, dar petreci şi împreună cu noi: primeşte cererile noastre şi le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc, ca ceea ce ai îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veşnică, îmbelşugată binecuvântare pentru faptele şi începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile şi necazurile. Mijloceşte cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor, pentru noi netrebnicii şi păcătoşii. Ajută, Sfântă şi fericită maică Xenia, să fie luminaţi pruncii cu lumina Sfântului Botez şi să fie pecetluiţi cu pecetea darului Sfântului Duh; băieţii şi fetele să fie crescuţi în credinţă, cinste şi frică de Dumnezeu; dăruieşte-le lor reuşită la învăţătură; tămăduieşte pe cei neputincioşi; trimite dragoste şi bună-înţelegere celor căsătoriţi, învredniceşte pe monahi de nevoinţa cea bună şi apără-i de defăimări; întăreşte-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzeşte poporul şi ţara aceasta în pace şi fără de tulburare, roagă-te pentru cei lipsiţi în ceasul morţii de împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine; că tu eşti nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care îţi aducem mulţumire şi slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeul cel în Treime închinat şi minunat întru Sfinţii Săi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Sursa: Doxologia.ro

Sursa: rugati-va-neincetat

Părintele Cleopa Ilie: „Toți sectarii și păgânii, veți vedea voi în ziua judecății cine este Maica Domnului”


Iar Maica Domnului cine este? Ce spune Psalmul 44? „De față a stătut Împărăteasa, de-a dreapta ta, îmbrăcată în haină aurită și preaînfrumusețată”.

Dacă a născut pe Fiul lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, a fost „cămara Duhului Sfânt”, L-a purtat în pântece și L-a alăptat. Cine poate fi mai mare decât ea? Ea este Împărăteasa Duhului Sfânt, Împărăteasa Heruvimilor și a Serafimilor! Toți sectarii și păgânii, veți vedea voi în ziua judecății cine este Maica Domnului, când va străluci peste ceata heruvimilor, a serafimilor și a tuturor tronurilor. Vai de capul vostru! Veți merge împreună cu satana în focul gheenei, toți care huliți pe Maica Domnului!

Vedeți că Hristos era pe Cruce răstignit și scuipat și biciuit, însă nici atunci n-a uitat pe Maica Sa? O arată Sfântul Ioan Evanghelistul, zicând: „Fiule, iată mama ta!” Adică ai grijă de ea! Și aceasta a luat-o la sine. Și către ea a zis: „Femeie, iată fiul tău!” A dat-o în stăpânirea celui mai cinstit apostol și ea a mai trăit 15 ani până la mutarea la cer.

Părintele Cleopa Ilie

Extras din ”Ne vorbește Părintele Cleopa”, Vol. 3, Ed. Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pag. 53-54

 

Sursa: rugati-va-neincetat

Părintele Arsenie face lumină Marea înșelare în care au căzut mulți români


Fraţi creştini,

În ultimii ani ni s-au oferit diferite surogate ale credinţei prin răspândirea unor filade ce se numesc apocrife, care sunt condamnate de Biserică. Cea mai cunoscută dintre acestea este cărticica “Visul Maicii Domnului”, retipărită de nenumărate ori la diferite edituri, dar şi de unele parohii, acordându-i-se chiar şi “înalte binecuvântări”. Broşura prezintă la început câteva rugăciuni obişnuite ale Bisericii dar adaugă şi un “text” despre care se crede că ar fi fost trimis de Dumnezeu oamenilor. Acest “text” nu a fost acceptat de Biserică, dar unii au considerat că ar întreţine un sentiment de evlavie. In realitate, însă, apocrifa ademeneşte sufletele mai slabe spre o credinţă greşită, spre superstiţie.

Se vorbeşte acolo despre un vis pe care l-a avut Maica Domnului, în care i s-au vestit dinainte toate patimile Domnului. Dar noi ştim din Sfînta Scriptură că la numai 40 de zile de la naşterea Fiului ei i s-a vestit de către Dreptul Simeon: “Şi prin sufletul tău va trece sabie”. Cu alte cuvinte: vei asista la răstignirea Fiului tău.

Deci nu era nevoie de un vis pentru a o “instiinta” sau menaja pe Maica Domnului deoarece i se vestise inca de la Intampinarea Domnului (2 febr.). Maica Domnului stia de calvar si din cuvintele Domnului cand le spunea ucenicilor Sai: “Fiul Omului trebuie sa patimeasca multe … si sa fie omorat …? (Luca.9.22). Încă şi din Vechiul Testament pe care îl cunoştea, cu siguranţă, Maica Domnului ştia de patimile lui Mesia.

De-a lungul vremii, Biserica s-a confruntat cu multe descoperiri şi vedenii, dar Părinţii duhovniceşti le-au privit cu circumspecţie şi de multe ori au preferat să le respingă decît să cadă în vreo greşeală. Vedem aceasta mai ales în Pateric şi în Vieţile sfinţilor.

Astfel, sfîntul Diadoh al Foticeii ne îndeamnă să nu primim nici vis, nici arătare, nici lumină, nici glas, nici strălucire, pentru că de cele mai multe ori sunt batjocură a dracilor. Şi chiar dacă vedenia este de la Dumnezeu, El nu se supără dacă nu o primim pentru că ştie că din pricina dracilor ne apărăm. (Filocalia vol.I )

Respectivul răvaş susţine că: “dormind Preasfînta Fecioară în muntele Eleonului, cînd a fost în cetatea Betleemu-lui, a venit acolo şi Domnul Nostru Iisus Hristos care i-a spus: Maica Mea Preasfîntă, adevărat vis ai visat. Iar de va scrie cineva visul tău şi-l va purta cu sine şi în casă îl va păstra, de acea casă vrăjmaşul nu se va apropia şi duhul cel necurat se va goni. Arhanghelul Mihail va fi lîngă dînsul îndreptînd calea lui, iar la dreapta judecată va afla milă şi va fi primit în Împărăţia Cerurilor.”

Pentru asemenea cazuri de falsă credinţă, Pravila Bisericească vesteşte cu luminat adevăr: “Dumnezeu nu voieşte să fie slujit prin minciună căci ceea ce astăzi minciuna pare că zideşte, mîine distruge împătrit mai rău.”

În Pravila Bisericească amuleta sau talismanul este considerată un obiect făcut de oameni spre a le aduce noroc sau a-i apăra de pagube, dar care este, în realitate, un semn al necredinţei în Dumnezeu. De aceea se canoniseşte ca şi vrăjitoria fiindcă este neplăcut lui Dumnezeu.

Siguranţa că te vei mîntui este o ispită grea care îşi are rădăcina în mîndrie, ispită a celui rău tocmai pentru a-l îndepărta pe om de la mîntuire. Atitudinea corectă este cea ortodoxă adică nădejdea mîntuirii, nu certitudinea.

Iată o pildă în acest sens: Un bun creştin ce era preocupat de mîntuirea sa se străduia să împlinească trei lucruri. Mai întîi, ţinea să fie bine spovedit întotdeauna. Apoi, punea întotdeauna pomelnice la Sfînta Liturghie şi, al treilea, dădea milostenii. Cel mai important lucru cu care trebuie să ne prezentăm la Judecata de Apoi este dezlegarea de păcate obţinută prin spovedanie la duhovnic, nu talismanul. Că nu rămîn păcatele nespuse, ori la duhovnic spre iertare, ori la Judecată spre pedeapsă. După moarte l-au luat îngerii şi l-au dus în Rai. Primul lucru de care s-a mirat a fost că n-a întîlnit acolo pe cei care muriseră înaintea lui şi care fuseseră siguri că se mîntuiesc. Al doilea, s-a mirat că a aflat pe unii la care nu se aştepta, care după socoteala omenească n-aveau şanse de mîntuire. Şi cea mai mare mirare pentru el a fost că era şi el acolo, din mila lui Dumnezeu.

Asta înseamă să ai nădejde, nu să fii sigur.

Aşa şi noi, fiind ortodocşi, nu ne vom lăsa “duşi de nas” de garanţiile unui vis sau talisman care ne promite că “la Judecata de Apoi vom afla milă”. Fraţilor, fără spovedanie, fără dorinţa de a ne curăţi viaţa, nu se mîntuieşte nici un creştin, chiar de ar purta la el toate talismanele din lume.

Nu este oare această promisiune “va fi primit în Împărăţia cerurilor” păcăleală de 1 aprilie sau un fel de asigurare ADAS?

Mai departe se spune acolo “iar de va scrie cineva visul şi-l va purta cu sine, arhanghelul Mihail va fi lîngă dînsul îndreptînd calea lui”.

Niciodată nu-i va cere Hristos vreunui creştin ca, de dragul Lui, acesta să-şi vopsească barba în albastru sau să-şi pună la pălărie o pană mare de păun. La fel, nici nu-i va cere vreodată să poarte la el vreun talisman.

În schimb Mîntuitorul ne cere să ne purtăm crucea vieţii cu răbdare.

Apostolul Iacov spune: “credinţa fără fapte este moartă”. Iar faptele înseamnă să împlinim poruncile lui Hristos din Evanghelie.

În schimb, omul care poartă visul sau talismanul, împlineşte porunci omeneşti şi crede că acestea îi vor aduce mîntuirea. El caută o credinţă ieftină, care nu-i cere nici un efort. Credinţa lui se află în buzunar şi nu se cere dovedită prin fapte bune.

Se laudă cu ele şi le găseşte diferite întrebuinţări: vestă antiglonţ, paratrăznet, le atribuie putere de exorcizare.

Se mai spune acolo că “din acea casă în care va fi păstrat, duhul rău va fi gonit”. Dar Sfinţii Părinţi spun că diavolul are îndrăzneala să intre şi în biserică şi în Altar, numai în Sfîntul Potir nu-i îngăduie Dumnezeu să intre. Deci de vom crede că nu va intra în casa ce are talismanul se îmbolnăveşte dracul de rîs şi trebuie spitalizat.

Iată cît de grosolană este înşelăciunea vrăjmaşului pentru cei creduli, şi cu cîtă obrăznicie se foloseşte el de numele Maicii Domnului şi al Arhanghelului Mihail pentru a înşela. Aceasta din cauza urii nestăvilite pe care o are faţă de Arhanghelul Mihail care i s-a împotrivit, şi faţă de Maica Domnului care i-a zdrobit capul.

Mai nou, se face reclamă pe posturile TV la diferite lănţişoare cu cruciuliţe aducătoare de noroc şi cîştig care, zice-se, au girul Ierusalimului.

Iarăşi o credinţă care nu-ţi cere nici un efort.

Dar un proverb romînesc spune: “Dumnezeu îţi dă dar nu-ţi pune în traistă”. Altul german:“Dumnezeu ajută pe marinar la vreme de furtună dar timonierul trebuie să fie la cîrmă”.

Înţelepciunea popoarelor arată de mult prăpastia dintre credinţă şi credulitate. Iubesc naivitatea, spunea cineva, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi.

Cumpărătorii dornici de noroc şi-au achiziţionat bijuteria miraculoasă doar, doar cocoşul bătut din poveste va aduce punguţa cu doi bani (Bingo). Niciodată nu vom trăi fără probleme şi fără săbii îndreptate împotriva noastră, dar toate acestea nu trebuie să ne descurajeze. Nu trebuie să ne dăm bătuţi. Dumnezeu ştie necazurile noastre dar ne curăţeşte prin ele aşa cum se curăţă aurul în cuptor. Dumnezeu ne-a mîntuit prin Cruce, nu prin dreptate, nu prin minuni. Pe Cruce Hristos era biruitor iar Satana era învins.

Deci nici un creştin nu este scutit de crucea sa, pentru că este un dar de la Dumnezeu spre mîntuire. Suferinţa nu este numaidecît o pedeapsă. Dar chiar dacă ar fi, ea este un canon care ne ajută să ne îndreptăm, să ne întoarcem la bine. De vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă şi să nu aveţi surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria şi mai bună este meseria brăţară de aur, bună este tehnica, bune sunt limbile străine, dar cea mai temeinică pregătire este studiul Calvarului şi al Golgotei. Asta este şcoala practică şi tehnică, asta este adevărata şcoală profesională a meseriei de om în lume.

În concluzie, “dorim” vînzare bună celor care comercializează aceşti idoli în miniatură: visul, epistolia, talismanul şi bijuteria de la Ierusalim. Iar puţin credincioşilor care le cumpără înşelare uşoară dacă sunt slabi. Dar să nu fie nimeni slab!

Arhimandrit Arsenie Papacioc

Sursa: rugati-va-neincetat

Aceasta e cea mai mare greşeală a fetelor din ziua de azi Părintele Stareţ Iustin de la Mănăstirea Oaşa atrage atenția:


S-a răspândit foarte mult aşa-zisa căsătorie de probă, cum vedeţi lucrul acesta?

– Este şi o greşeală a fetelor, mai mult decât a băieţilor. Dacă o fată i se oferă băiatului ca şi cum i-ar fi nevastă şi el nu are o concepţie creştină de viaţă, de ce s-ar mai gândi să se cunune cu ea? El o are ca pe o nevastă, fără să se căsătorească, fără să-şi asume responsabilităţile. Ca să fii o familie trebuie să-ţi asumi nişte responsabilităţi. Aşa, ei trăiesc în familie fără să-şi asume responsabilităţile. El nu-şi asumă responsabilităţile de bărbat – să-şi întreţină soţia, să aibă casă. Sunt foarte multe pe care trebuie să le asiguri într-o familie. Nu şi le asumă pentru că nu e bărbat, dar are pretenţii la drepturile de bărbat. Ori el, dacă ar ţine cu adevărat la ea şi ea i-ar spune: „Da, dar după ce ne cununăm…” s-ar gândi şi el în direcţia asta. Cumva fetele se vând, dacă putem folosi termenul acesta, la un preţ mic, la un preţ de nimic…

– Lucrurile s-au schimbat foarte repede. Acum zece ani ideea era încă respinsă, dar acum parcă este de la sine înţeles că trebuie să trăieşti cu cineva înainte de cununie.

– E o grabă în mersul istoriei. Acum, în 20 de ani se întâmplă cât în 100 de ani înainte. În plan istoric lucrurile sunt grăbite şi, din păcate, sunt grăbite în rău. Asistăm la o grabă a răului, la o nerăbdare a răului. Răul nu are răbdare să meargă încet.

Părintele Stareţ Iustin de la Mănăstirea Oaşa

Extras din ”Familia Ortodoxa”, Colecția Anului 2011, Ed. OrtodoxPress, 2012

Sursa: ganduridinierusalim.com

Sursa: rugati-va-neincetat

Ai auzit de „Cele 12 Vineri”? Nimeni nu ți-a spus asta până acum Tot ce trebuie să știi despre ele


Broşura „Cele 12 Vineri” – în care se recomandă ajunarea a 12 vineri din timpul anului – ca şi alte apocrife (Epistolia Maicii Domnului, Visul Maicii Domnului, Epistolia Domnului nostru Iisus Hristos) nu reprezintă altceva, în materie de credinţă, decât o tradiţie nesănătoasă.

Să nu uităm nici o clipă că la temelia credinţei noastre stă neclintit cuvântul lui Dumnezeu, păstrat şi transmis de Biserică, pentru că nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos (I Cor. 3, 11); iar credinţa sănătoasă o găsim doar în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului (I Tim. 3, 15).

Nici un tratat de teologie sau manual nu vorbeşte despre existenţa a 12 vineri, cu rânduială aparte. Ziua de vineri este zi de post, în amintirea faptului că Mântuitorul Hristos a fost răstignit în această zi. Excepţie fac cele însemnate cu harţi, când postul se suprimă.

Că recomandările acestor 12 vineri sunt contrare practicii Bisericii reiese din faptul că este prescrisă ajunarea absolută în zile în care Biserica dezleagă – aşa-zisa vinerea a 4-a, cea dinaintea Pogorârii Sfântului Duh -, dar se ştie că miercurile şi vinerile dintre Paşti şi Rusalii dezleagă la peşte (Sfântul Epifanie, în „Expositio fidei”, 22, şi Pravila mică, de la Govora, din 1640, cap. 14, spun că sunt exceptate de la post miercurile şi vinerile din toată perioada Penticostarului); sau aşa-zisa vinerea a 12-a, de după Naşterea Mântuitorului – iar între Crăciun şi Bobotează, în zilele de miercuri şi de vineri, postul este suprimat, pentru a nu contrasta cu bucuria celor două mari sărbători.

Totodată, cele 12 vineri menţionează că, dacă se vor concepe copii în aceste zile, atunci ei sunt sortiţi eşecului: „Orice s-ar zămisli, fie parte bărbătească, fie femeiască, nu va fi sănătos, nici zdravăn, ci va ieşi cu boala copiilor, nebun, orb, ciung sau schilod”. Dar nimeni nu poate predestina pe nimeni. Nimeni nu poate sorti eşecului pe nimeni. Că este vorba de un aşa-zis talisman, ne dăm seama din următoarea precizare: „Creştinul care va păzi aceste 12 vineri, cinstindu-le cu frică dumnezeiască, (…) el şi toată familia lui vor fi feriţi de orice boală, iar casa lui va fi îmbelşugată (…); acela va locui cu drepţii întru Împărăţia cerului”. Acum ne întrebăm retoric, unde este Hristos, unde sunt sfinţii, unde sunt spovedania şi împărtăşania, unde sunt Sfânta Liturghie şi Sfintele Taine, singurele care pot garanta şi prosperitatea aceasta pământească, şi arvuna unui loc în Împărăţia lui Hristos?
Spunem, în concluzie, că lectura acestui gen de literatură religioasă aduce multă pagubă sufletească. Să ne aducem aminte de cuvântul lui Hristos şi să nu cădem în capcana de a da zeciuială din izmă, mărar şi chimen, lăsând părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea să le facem şi pe acelea să nu le lăsăm (Matei 23, 23).

Să luăm aminte la ce fel de apă bem. Să ne adăpăm din izvoarele consacrate ale Bisericii noastre şi atunci creşterea noastră spirituală va fi sănătoasă, viguroasă şi cu roade bineplăcute lui Dumnezeu şi semenilor.

Sursa: ziarullumina.ro

Sursa: rugati-va-neincetat

Bărbatul s-a îmbolnăvit grav. Trupul i se umflase şi era ţintuit pe un pat. Boala a ţinut trei ani. Cum l-a vindecat Maica Domnului pe bărbatul care avea să devină sfânt


În anul 1780, Prohor (Sfântul Serafim) s-a îmbolnăvit grav. Trupul i se umflase şi era ţintuit pe un pat tare, zăcând nemişcat. Medic nu exista şi de aceea nu se putea face diagnosticarea. Bănuiau, însă, din semnele exterioare, că e vorba de ascită. Boala a ţinut trei ani. În total, bolnavul a stat şase luni la pat şi plângea cu lacrimi amare. Niciodată însă n-a scos vreo cârteală din gura lui. Se predase cu trup şi suflet voii lui Dumnezeu şi se ruga continuu.

Din ultimele evoluţii ale bolii, cei din jur au început să se teamă pentru viaţa lui.

– Frate Prohor, a zis egumenul, propun să chemăm un doctor sau să-ţi facem recoltare de sânge.

– Părinte, a răspuns bolnavul, m-am predat în mâinile Adevăratului Doctor al sufletelor şi al trupurilor, Domnul nostru Iisus Hristos, şi ale neprihănitei Maicii Sale. Dacă iubirea voastră o îngăduie, daţi-mi mie, sărmanului, leacurile cereşti, adică împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Stareţul losif a împlinit dorinţa lui şi a făcut priveghere toată noaptea. La Sfânta Liturghie, fraţii s-au rugat cu căldură pentru bolnav care, după ce s-a spovedit, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine în chilia lui. În clipa aceea, înaintea sa a apărut Maica Domnului în lumină neînserată, împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Întorcându-şi faţa către loan, i l-a arătat cu degetul pe Prohor şi i-a zis: „Acesta este din neamul nostru”.

Apoi s-a atins cu mâna dreaptă de capul lui şi îndată tot lichidul care se adunase în corpul său a început să iasă printr-o gaură care s-a ivit în partea dreaptă. Într-un interval scurt de timp, s-a vindecat definitiv. Pe partea dreaptă, acolo pe unde ieşise lichidul, a rămas pentru totdeauna o aluniţă.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, Editura Egumenița, p. 29)

Sursa: rugati-va-neincetat