Aceste locuri au puteri miraculoase Unde e bine să te rogi ca să ți se îndeplinească toate dorințele


La noi în țară există lăcașuri sfinte mai puțin cunoscute credincioșilor, dar încărcate de tradiție.

În aceste locuri, dorințele pot deveni realitate datorită obiectelor făcătoare de minuni prezente acolo.

În inima stâncoasă a muntelui, departe de ochii curioșilor, e un loc sfânt, considerat a fi primul lăcaş de rugăciune de pe teritoriul României, punctul de pornire al creștinătății românești.

Este vorba despre Mânăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, protectorul ţării noastre. Aici şi-a dus traiul liniştit o vreme, în peştera ce-i poartă numele şi azi, fratele Sfântului Petru, Apostolul Andrei, undeva după anul 60 după Hristos.

Nu e greu de ajuns la “gura de rai” de unde izvorăşte miracolul credinţei. De la Cernavodă, îndreptându-te spre Ostrov, ai de străbătut un drum şerpuitor printre coline, braţ la braţ cu Dunărea, până în comuna Ion Corvin. La ieşirea din sat, pe un drumeag prăfuit, mai ai de parcurs încă vreo 4 km până la Peştera Sfântă.

În judeţul Tulcea, în comuna Frecăţei, se află unul dintre cele mai importante lăcaşuri de închinăciune, Mânăstirea Celic Dere. Situată la numai 22 km de Isaccea, construită pe la 1841, de către călugări români şi ruşi, mânăstirea păstrează o colecţie de artă medievală, obiecte de cult, chiar şi o icoană adusă tocmai de la muntele Athos.

Tot aici sălăşluieşte şi icoana făcătoare de minuni a Domnului Iisus Hristos, încă de pe vremea războiului ruso-turc. Se mai numeşte şi „Icoana care se curăţă singură”. Tot în Paraclisul bisericii veghează la binele credincioşilor aflaţi în nevoie încă o icoană făcătoare de minuni, cea a Maicii Domnului Nerosaiskaia. Tot pe aceste meleaguri, la vreo 20 km de Călăraşi, lângă Ostrov, se înalţă plină de semeţie Mânăstirea Dervent.

Loc binecuvântat de Dumnezeu, înveşmântat azi cu straie noi, Mânăstirea Dervent îşi oferă harul divin tuturor credincioşilor. Nu puţini cei ce şi-au găsit tămăduirea sub icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului sau sub oblăduirea Sfintelor Cruci din piatră masivă.

Despre Mânăstirile Corbii de Piatră, Nămăieşti şi Cetăţuia lui Negru Vodă se spune că ar fi poziţionate sub forma unui triunghi echilateral cu latura de 20 km. Prima se află în comuna Corbi, pe şoseaua Câmpulung-Domneşti, a doua la 10 km de Câmpulung Muscel, iar a treia pe şoseaua Câmpulung-Târgovişte, în comuna Cetăţeni.

Considerată, pe bună dreptate, o enigmă, Mânăstirea Corbii de Piatră nu poate fi descrisă în cuvinte. Trebuie să-ţi laşi paşii purtaţi pe acele locuri pentru a-i înţelege ţelul pământesc. E scobită în stâncă, ascunsă ca o peşteră şi nu poţi intra decât de-a buşilea. Ţi-am stârnit curiozitatea? La fel de enigmatică e şi Mânăstirea Nămăieşti. E tot opera mâinii de om ce a ştiut ciopli piatra muntelui până în inima ei.

Se află la numai 5 km de Câmpulung, într-o zonă de un pitoresc deosebit. Se spune că aici ar sălăşlui una dintre cele mai vechi icoane ale creştinătăţii din toate timpurile, una dintre cele 12 pictate de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca la dorinţa Maicii Domnului. Cât despre Mânăstirea Cetăţuia, aceasta e clădită pe vârf de stâncă, în judeţul Argeş, la 20 km de Câmpulung şi la 47 km de Târgovişte.

Rețete mănăstirești de post. Pâinea pustnicească fără coacere ajută și la vindecarea unor boli Se mai numește și „medicamentul călugărilor” Cum se prepară:


Rețetele de post sunt la mare căutare în această perioadă. Dintr-o mare varietate de mâncăruri de post, de preferat sunt autenticele rețetele mănăstirești. Spre exemplu, pâinea pustnicească este un aliment sănătos, nu necesită coacere și este cunoscută sub numele de ”medicamentul călugărilor”.

Pâinea pustinească, despre care însuși Sfântul Antonie cel Mare, părintele Ghelasie spunea: „Mânca o astfel de pâine şi a trăit peste 100 de ani.”

Pâinea pustnicească este o pâine necoaptă, care se prepară din făină integrală sau din uruială. Această pâine are numeroase beneficii de sănătate și chiar se spune că ar putea vindeca leucemia.

Ingrediente

Ingrediente:
1 kg de faină integrală (de grau sau secara, de orz, porumb, de tărâțe sau de ovăz),
apă

Mod de preparare:

Se toarnă treptat apa peste făină până se obține un aluat tare și se lasă la dospit circa 7-8 ore, după care poate fi consumată că atare. Pentru a o face mai sfărâmicioasa, se adaugă și puțin mălai de porumb și puțin orez. Poate fi consumată și sub formă de pesmet, în supe și ciorbe. Nu se coace. Pentru gust, aluatul poate fi amestecat cu fructe, cu semințe sau condimente.

Pâinea pustnicească este un aliment pe cât de simplu, pe atât de sănătos. Pentru toţi cei care o folosesc, această pâine este aducătoare de sănătate, dar şi de har, motiv pentru care aceasta se consumă în post şi în rugăciune.

Pâine care ar vindeca leucemia și afecțiunile cerebrale

Despre bolile asupra cărora ar acționa ca prin minune s-a scris mult. După 60 de zile de tratament cu pâine pustnicească şi hrană nepreparată termic, toate toxinele din corp se elimină şi orice boală este învinsă. Potrivit taifasuri.ro, cele mai spectaculoase rezultate s-au obţinut în vindecarea completă a leucemiei şi a afecţiunilor cerebrale.
Despre Sfântul Antonie cel Mare, părintele Ghelasie spunea: „Mânca o astfel de pâine şi a trăit peste 100 de ani. Mulţi pustnici, ajungând să folosească pâinea coaptă, s-au îmbolnăvit, făcând carenţe de hrănire. Această pâine aduce o ameliorare îndeosebi în bolile psihice şi în potolirea patimilor”.

Sărbătoare Icoana făcătoare de minuni mari de la Ghighiu 60 de ani de când e la noi Vindecă boli incurabile, salvează de la moarte şi împlineşte dorinţe arzătoare


Sărbătoare! Icoana făcătoare de minuni mari de la Ghighiu! 60 de ani de când e la noi! Vindecă boli incurabile, salvează de la moarte şi împlineşte dorinţe arzătoare!

Mănăstirea Ghighiu | 60 ani de la aducerea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului Siriaca

S-au împlinit duminică 60 ani de la aducerea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului Siriaca la Mănăstirea Ghighiu. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În timpul slujbei, ierarhul a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei.

Mai departe, Părintele Episcop a rostit un cuvânt în care a vorbit despre Duminica Ortodoxiei, ‘pe care noi o considerăm o sărbătoare şi o victorie a Ortodoxiei în veacul al IX-lea’. Aceasta ‘este bucuria şi nădejdea celor care iubesc Biserica, a celor care Îl slujesc pe Mântuitorul Hristos şi Îl caută’.

Referindu-se la Icoana Maicii Domnului Siriaca, ce veghează timp de şase decenii în biserica aşezământului monahal, PS Timotei a explicat că ‘maicile din mănăstire, împreună cu un grup de credincioşi care vin permanent să aducă rugăciunile lor înaintea acestei sfinte icoane, au strâns numeroase mărturii ale minunilor pe care cinstita icoană a Maicii Domnului le-a săvârşit în acest timp’.

Printre minunile săvârşite se numără ‘foarte mulţi oameni bolnavi vindecaţi’. De asemenea, ‘foarte multe femei care nu au putut avea copii’ şi s-au rugat la Icoana Maicii Domnului ‘au primit de la Dumnezeu acest dar’.

‘Înălţăm şi noi smerită rugăciune pentru a ne ocroti şi a duce rugăciunile noastre înaintea Milostivului Dumnezeu, pentru a ajuta mănăstirea în care se află şi credincioşii pelerini care vin aici cu această dorinţă de a se apropia de Dumnezeu prin rugăciunile către Preacurata Sa Maică’, s-a rugat Preasfinţia Sa.

Sfântul Sinod, în şedinţa sa de lucru din 15 februarie, a luat hotărârea ca din 2019 Calendarul Bisericii Ortodoxe Române să fie îmbogățit cu o nouă sărbătoare: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea prahoveană Ghighiu, în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii.

Icoana Maicii Domnului – Siriaca, pictată pe lemn de santal, datează din secolul al șaisprezecelea și a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu în 1958 de PS Vasile Samaha de Serghiopolis din Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient.

Mănăstirea Ghighiu se află la o distanţă de aproximativ 5 km de oraşul Ploieşti şi este una dintre puţinele vetre monahale care au ca hram Izvorul Tămăduirii.
***
Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Ghighiu – Siriaca

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, renumita ca icoana facatoare de minuni, este o culme a artei sacre siriene, venita din partile crestinilor sirieni, in secolul al XVI-lea. Icoana a ajuns in Romania in anul 1958, ea fiind adusa de catre episcopul Vasilios Samaha si oferita Patriarhului Justinian Marina, in urma unui vis in care Maica Domnului i-a cerut sa ii duca icoana in acest loc. Icoana a fost adusa din Siria si depusa in Catedrala Patriarhala din Bucuresti.

Se spune ca Maica Domnului i-a cerut Preafericitului Patriarh, in vis, sa ii duca icoana siriaca la Manastirea Ghighiu. Parintii au hotarat ca icoana sa fie dusa la Manastirea Ghighiu, unde a inceput sa faca minuni.

Sfanta icoana a fost adusa la Manastirea Ghighiu in data de 25 februarie 1958, de o delegatie condusa de catre vrednicul de pomenire Parinte Patriarh Teoctist, pe atunci episcop vicar patriarhal.

Manastirea Ghighiu – icoana cu Maica Domnului Siriaca

Asezand icoana in biserica mare, brusc, oaspetele sirian, episcopul Samaha, a izbucnit in plans. Cu lacrimile siroind pe obraz, a cazut in fata icoanei si a inceput sa-si ceara iertare Maicii Domnului ca a luat-o de la locul ei, ca necredinta oamenilor a alungat-o din Siria.

Icoana a sporit faima manastirii, fiind inca o marturie despre indurarea lui Dumnezeu si demonstrand inca o data ca in acest loc “si-a facut biserica pentru a locui intr-insa”. La icoana, dupa o straveche moda athonita, se insiruie puzderie de lantisoare aurite – in semn de multumire si recunostinta pentru toate minunile savarsite prin mila si rugaciunile si mijlocirea Maicii Domnului la Fiul ei si Dumnezeu nostru.

Icoana este zugravita pe lemn de santal. Icoana isi pastreaza numele de “Siriaca” datorita provenientei sale, ea fiind renumita mai ales pentru ajutor in nastere de prunci si tamaduirea unor boli.

In anul 2008, cu ocazia implinirii a 50 de ani de prezenta a icoanei Maicii Domnului Siriaca in biserica Manastirii Ghighiu, dupa Sfanta Liturghie, Preasfintirul Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, spunea:

“Unul dintre cele mai de pret odoare pe care le are manastirea aceasta si Arhiepiscopia Bucurestilor este icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, numita Siriaca. Se implinesc 50 de ani de cand aceasta sfanta icoana a fost adusa la Manastirea Ghighiu de catre episcopul vicar al Patriarhiei de Antiohia, PS Vasile Samaha, impreuna cu episcopul vicar de Bucuresti de atunci, PS Teoctist Botosaneanul, viitorul patriarh al Romaniei. In mai multe randuri s-a aratat Maica Domnului, in vis, episcopului vicar al Patriarhiei de Antiohia indemnandu-l sa duca aceasta icoana in Romania si sa o aseze in aceasta manastire. In ziua de 25 februarie 1958 a fost adusa icoana la Manastirea Ghighiu, unde a fost asezata cu mare cinste in Biserica Sfantul Lazar, in cimitir, iar in anul 1992, icoana a fost adusa in biserica mare.”
***
Cum i-a fost salvat de la moarte copilul lui Ninel Toma din Ploieşti

Aşa l-am cunoscut, îngenuncheat şi cu ochii în lacrimi. Încă tânăr, abia trecut de 40 de ani, Ninel Toma stătea ghemuit în faţa icoanei şi plângea cu suspine. Într-un târziu, când s-a ridicat, un zâmbet îi strălucea discret pe buze. Din durerea lui de altă dată nu-i mai rămăsese decât o cută adâncă pe mijlocul frunţii şi părul albit într-o singură noapte. La început, când l-am întrebat ce i se întâmplase, de ce plângea, a refuzat să vorbească. Apoi, privind din nou la icoană, s-a răzgândit, grăbindu-se să adauge că toată mărturia lui e dată doar spre mărirea Maicii Domnului şi spre întărirea celor aflaţi în disperare şi nevoi.

Tulburătoarea lui poveste începe cu ani în urmă, pe timpul comuniştilor, când, în ciuda vremurilor grele, Ninel Toma era deja un om aranjat. Avea casă la curte, maşină, o familie minunată şi, ca fotograf profesionist, câştiga destui bani ca să trăiască liniştit şi fără probleme. Peste toate, socrul său, marinar de cursă lungă, îi răsfăţa familia cu toate bunătăţile pământului, ajutându-l financiar ori de câte ori era nevoie. “Trăiam fără nici o grijă, îşi aminteşte Ninel Toma. Nimic, dar absolut nimic nu anunţa ce urma să se întâmple. În ziua aceea, stăteam cuminte cu soţia în grădină, când, deodată, am auzit o bufnitură cumplită, care m-a scrijelit parcă pe creier. Când m-am dus să văd ce se întâmplase, am înlemnit. Adormit într-un hamac, Dănuţ, copilul meu de 6 ani, căzuse izbindu-se cu capul de ciment. A fost ceva cumplit, era plin de sânge, capul îi crăpase ca un pepene şi chiar dacă mai respira încă, Dănuţ îşi pierduse cunoştinţa, era inert, era o legumă, nu mai avea memorie, nu mai recunoştea pe nimeni. Când l-am dus la Urgenţe, doctorul a ridicat din umeri şi, arătându-mi radiografiile în care se vedea o fisură prelungă de un centimetru, mi-a zis fără nici un ocol: “Numai Dumnezeu ţi-l poate salva! Oricum, chiar dacă trăieşte, va fi un handicapat toată viaţa”. Pe vremea aceea nu ştiam prea multe despre biserică, nici despre Hristos. Împins de disperare, m-am suit în maşină, am demarat şi, fără să ştiu unde merg, m-am trezit în faţa Mănăstirii Ghighiu. Atunci mi-am adus aminte că mai fusesem o dată la mănăstire, ocazie cu care mi s-a întâmplat ceva ciudat. Pentru că intrasem în biserică să fotografiez o nuntă, maica Lavrentia (ghidul mănăstirii) m-a rugat să pozez şi Icoana Preasfintei Fecioare. Chiar dacă maica m-a avertizat: “Ai grijă, cei necredincioşi nu o pot fotografia”, eu mi-am văzut de meserie cum ştiam mai bine. Spre surprinderea mea, la developare, nunta a ieşit perfect, dar chipul Maicii Domnului nu era nicăieri. Am mai încercat o dată. Am consumat două filme (72 de imagini) din toate unghiurile posibile, dar rezultatul a fost acelaşi. Abia a treia oară, când maica mi-a zis: “Fă ce fac eu”, şi a început să meargă în genunchi din pridvorul bisericii până la icoană, abia atunci am reuşit să-i redau chipul Maicii Domnului pe peliculă. Cu tulburarea acestei amintiri, am intrat în biserică şi, ajuns în dreptul icoanei, am simţit că în sufletul meu se produce un vârtej teribil. Am început să plâng. Boceam fără ruşine. Din ochi ţâşneau lacrimile, iar din piept răbufneau toate strigătele mele de disperare, încât până şi părintele a întrerupt slujba şi, ieşind din altar, a întrebat speriat: “Ce-i aici ? Cine a murit?”. Impresionate cu totul, măicuţele au făcut cerc în jurul meu şi aşezându-se în genunchi, potopite şi ele de lacrimi, au început să se roage într-un singur glas, cerând milostivirea Maicii Domnului şi vindecarea copilului, care se zbătea între viaţă şi moarte la spital, urlând de durere la cea mai mică atingere. Vă mărturisesc că în acea clipă, în faţa icoanei, am simţit că minunea începe să lucreze. Brusc, nişte palme uriaşe s-au aşezat asupra mea, iar din toate părţile mă învăluia o căldură ca de forjă, de ziceam că mi se vor lichefia şi părul, şi hainele. Apoi, la fel de inexplicabil, mâinile s-au ridicat şi am simţit pe cap o mângâiere pe care nu o voi uita toată viaţa, mângâiere însoţită de o voce caldă, învăluitoare: “Du-te acasă, omule… Copilul tău se va face bine”. M-am ridicat şi am privit în jur. Nu era nimeni, doar maicile care se rugau la câţiva metri distanţă în genunchi, cu mâinile împreunate. Glasul şi rostirea erau doar pentru mine, învăluindu-mă într-o linişte de necuprins. Senin şi luminat la faţă, ca şi cum nimic nu i s-ar fi întâmplat copilului, mi-am luat soţia de mână şi am mers direct la spital, spunându-i: Aurelia, Dănuţ al nostru va fi bine – fără să ştiu că minunea se săvârşise deja, că Dănuţ al nostru ne aştepta însănătoşit să-l luăm acasă. Se dăduse jos din pat, alerga prin salon, cerea de mâncare, se juca vesel cu asistentele. Nimeni nu ştia ce anume se petrecuse – nici medicii de salon, nici specialiştii în neurologie, care l-au consultat imediat cu mare uimire. Dănuţ se vindecase de la sine, fără medicaţie, fără nici o intervenţie chirurgicală. Când l-am dus pe copil la Bucureşti, pentru un consult mai aprofundat, la tomografie rezultatul a ieşit perfect. Fisura prelungă din craniu dispăruse, ca şi cum n-ar fi fost vreodată. Aşa, m-am întors acasă cu copilul sănătos, bucurându-mă şi strângându-l în braţe ca un nebun. În acelaşi timp, am căzut uşor pe gânduri şi mi-am amintit că, atunci când am dus băiatul la spital, în salon mai era o femeie uşor lovită la cap, ce se internase pentru nişte analize simple, de rutină. Câteva zile mai târziu, în timp ce completam hârtiile de externare a copilului, rudele femeii tocmai îi ţineau lumânarea. Cu o leziune minoră la cap, femeia murise, în timp ce copilul meu, considerat de doctori irecuperabil şi fără şansă, trăia.”
Surse: CrestinOrtodox.ro; Basilica.ro; ZiarulLumina.ro.

„Taci dacă n-ai de spus ceva valoros” – Decalogul tăcerii


1. Taci dacă n-ai de spus ceva valoros!

2. Taci atunci când ai vorbit destul!

3. Taci pâna iți vine rândul să vorbești!

4. Taci atunci când ești provocat!

5. Taci atunci când ești nervos și iritat!

6. Taci când intri în biserică pentru ca DUMNEZEU să-ți poată vorbi!

7. Taci când pleci de la biserică pentru ca DUHUL SFINT să-ți poată imprima în minte îndemnurile bune pe care le auzi!

8. Taci când ești ispitit să vorbești!

9. Taci când ești ispitit să critici!

10. Taci cât să ai timp să gândești înainte de a vorbi!

Sursa: altarulcredintei.md

Cea mai mare şi mai binecuvântată Taină care ne-a fost lăsată


Ştii ce spune omul acesta al lui Dumnezeu despre ceea ce vrei tu să faci? Despre spovedanie şi despre pocăinţă? Spune că este cea mai mare şi mai binecuvântată Taină care ne-a fost lăsată. Ea ne pregăteşte cel mai bine pentru ceruri. Niciun păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru om şi pentru Dumnezeul iubirii. Dumnezeu se odihneşte în omul care se pocăieşte, oricât de păcătos ar fi el. Dumnezeu doreşte doar mărturisirea greşelii, apoi totul se va încheia sigur bine.

Lacrimile sufletului curăţesc inima, mintea, trupul şi fac în felul acesta fără prihană orice exprimare a omului. Dar dacă harul lui Dumnezeu nu ne umbreşte, nu ne putem schimba. Ca să vină însă harul lui Dumnezeu trebuie să fim şi noi primitori de har. Şi eu mă bucur enorm că tu ai primit cercetarea asta a lui Dumnezeu. Toţi suntem păcătoşi, nimeni n-a păşit pe pământ fără păcat în afară de Iisus Hristos, Dumnezeul–Om. Prin urmare toţi avem nevoie de pocăinţă şi de întoarcere la Dumnezeu. Toţi ar trebui să alergăm la atotputernica taină a Spovedaniei, numai că nu toţi putem. Unii suntem legaţi cu funiile groase ale patimilor şi înneguraţi de pâclele grele ale necunoaşterii şi neînţelegerii. Este nevoie de multă cunoaştere pentru a putea crede cu adevărat în Dumnezeu. Asta nu se obţine băbeşte, nu este treaba inculţilor. Credinţa autentică nu este pentru proşti! Încrederea în forţele proprii izvorăşte din mândrie şi este rodul egoismului.

Diavolul zi şi noapte ne întinde fel de fel de curse, deschide prăpăstii, organizează tabere de război, iar noi cădem la înţelegeri cu el, făcând parte din planurile lui, încheiem contracte şi armistiţii cu ucigaşul cel viclean. Când omul caută mântuirea găseşte moduri şi metode multiple ca să smulgă mila lui Dumnezeu.

Pocăinţa şterge păcatele chiar şi din amintirea lui Dumnezeu şi le arată ca şi cum nu s-ar fi întâmplat.

Dacă nu ni s-ar fi dat pocăinţa, nimeni nu s-ar fi mântuit!

Cornel Constantin Ciomâzgă

Extras din „Se întorc morții acasă”, Ed. Cartea Actuală, 2014, pag. 120 – 121

Cu cât o să mergeţi mai mult la mărturisit, cu cât veţi face semnul Sfintei Cruci pe pernă şi pe faţă, cu atât mai mult vă va ajuta Duhul Sfânt, Care va izgoni de la voi aceste duhuri


Cu cât o să mergeţi mai mult la mărturisit, cu cât veţi face semnul Sfintei Cruci pe pernă şi pe faţă, cu atât mai mult vă va ajuta Duhul Sfânt, Care va izgoni de la voi aceste duhuri!
Cu cât o să mergeţi mai mult la mărturisit, cu cât veţi face semnul Sfintei Cruci pe pernă şi pe faţă, cu atât mai mult vă va ajuta Duhul Sfânt, Care va izgoni de la voi aceste duhuri
Părinte, vin tineri să vă întâlnească? Ce le spuneţi?

Păi ce să le spun? Uite ce e…

Întâi de toate îi primesc aici pe cei tineri căsătoriţi, fie că au copii, fie că nu. Vin mulţi, dar întâietate au aceştia, tinerii care vor să-şi facă o familie. Şi le spun aşa:

Uitaţi ce este… Dacă diavolul vă necăjeşte prin aprige tulburări şi necazuri, ori dacă vă vedeţi soţul ori soţia supărată, să ştiţi că nu trebuie să-l luaţi la rost atunci. Trebuie spuneţi aşa cum spun şi eu: „Lasă, nu îi spun acum nimic. Îi voi spune eu mâine ceea ce am de spus!”.

Doar aşa veţi reuşi să nu vă mai agitaţi nici unul din voi, doar aşa vă veţi linişti şi nu veţi mai ajunge la lucruri pe care mulţi le cunoaşteţi mai bine decât mine.

Spuneţi, deci, numai atât: „Lasă, îi voi spune mâine ceea ce am de spus. Însă, până mâine voi răbda pentru Dumnezeu! Iar mâine, de este liniştit, vom sta şi vom discuta, îi voi spune unde a greşit şi cine are dreptate.

Cuvioşia voastră aşa faceţi?

Aşa fac!

De ce? Ce folos tragem din asta? Că, dacă stăm până mâine, poate celălalt crede că tăcem că face bine, că are el dreptate… Şi mai are rost să aşteptăm atunci?

Are. Ştii de ce fac aşa? Uite de ce:

Un Părinte înduhovnicit îmi spunea odată: „Frate, dacă vreodată te va năpădi gândul de a spune ceva rău cuiva, tu să spui aşa: Îi voi spune ăstuia tot ce am de spus, dar nu îi voi spune azi. Îi voi spune mâine! Mâine îi voi spune şi pentru azi!”.

Mă întrebi ce rost are? Iacă rostul: asta-i răbdarea şi aşa o înveţi.

Să răbdăm, deci, pentru Dumnezeu, măcar până mâine!

Păi, părinte, dacă vine bărbatul supărat acasă din cine ştie ce motive şi îşi ia soşia la rost şi la ocară pe nedrept, ea ce să facă? Să tacă până mâine?

Aşa. Să tacă. Să aştepte până mâine, când îi trece ocara.

Torul e să-I treacă şi, din nervii aceia, să nu facă ceva mai rău. Că se poate şi asta….

Se poate. Dar ştii frăţia ta, e o vorbă dreaptă şi înţeleaptă în popor şi este bine s-o cunoaşteţi. Spune ea aşa: “Mânia bărbatului nu lucrează niciodată dreptatea lui Dumnezeu!”.

Şi aşa este!

Mai vin pe la mine cupluri, soţ şi soţie. Şi le spun aşa: “Când vezi că soţul este supărat, tu ca soţie, n-ai voie să-l ocăreşti. Că omul, când e tulburat, fără să vrea vorbeşte ce nu trebuie. Şi uite aşa se înmulţesc tulburările”.

Deci să lase bărbatul în pace …. Soţia să-şi vadă de ale ei…

Da. Nu-l să-l lase în pace, ci să-l lase pe calea cea bună. Când el e amărât, ea să-l lase şi, când poate să se înţeleagă cu el, să-l aducă pe calea cea bună.

Păi… şi poate femeia să facă asta?

Poate, dece să nu poată?

Îmi spunea cineva cuvânt drept. Zice: “O femeie poate face bărbatul bun sau îl poate face rău”. Şi aşa este.

O femeie înţeleaptă este numai aceea care îl poate duce pe bărbat la spovedanie, care poate să se scoale noaptea la rugăciune alături de el, care îl poate învăţa a nu mai judeca greşit pe nimeni.

Adică. Făcând toate acestea, ea este femeia care îl poate adduce pe bărbat la Mântuire.

A venit odată cineva la mine să-mi, spună ca acasă se tot ocărau. Erau soţ şi soţie. Unul că a zis nu stiu ce, ea că de fapt el a spus nu ştiu ce… Până la urmă toată povestea asta a ajuns la urechea neamurilor şi ăia, oameni proşti, fără minte, s-au tulburat şi i-au divorţat.

Ăştia doi au venit atunci la mine să le dau un sfat, un cuvânt de folos. Stăteau aici, amândoi, şi când se uitau unul la altul – le dădeau lacrimile. Că ei nu se căsătoriseră ca să se despartă.

Eu i-am pus să facă următorul jurământ: de acum înainte nici el şi nici ea să nu îşi mai aducă aminte şi să nu-şi mai reproşeze nimic din ce a fost. Să fie amândoi ca şi cum ar fi fost născuţi astăzi. Şi, uite aşa, i-am împăcat.

Le-am spus: dacă neamurile au atâta duşmănie pe ei, să-şi să-şi vândă locuinţa şi să-şi cumpere alta, undeva unde să fie străini de rudele care îi amărau.

Le-am mai spus: Cu cât o să mergeţi mai mult la mărturisit, cu cât veţi face semnul Sfintei Cruci pe pernă şi pe faţă, cu atât mai mult vă va ajuta Duhul Sfânt, Care va izgoni de la voi aceste duhuri.

Părintele Proclu Nicau

Extras din „Convorbiri cu părintele Nicau – pustnicul din Munţii Neamţului”,Fabian Anton

Diavolul, invidia și omul


Mă mir de pizma diavolului, pentru că nu putea acest demon viclean să vadă purtare îngerească în trupul omului.

Cum el însuşi, în clipa în care s-a mândrit, a fost izgonit din cinstea ce-i fusese dată, aşa ar dori să vă facă şi vouă. Prin călcarea poruncii a vrut să vă ducă la pedeapsa morţii şi să-şi aline pizma, precum a spus iarăşi înţeleptul: „Iar prin pizma diavolului, moartea a intrat în lume” (Înţelepciunea lui Solomon 2,24).

Diavolul, fiind îmboldit de ură şi de ciudă şi nerăbdând nenumăratele binefaceri ce i-au fost date omului încă de la facerea sa, orbit de ciudă s-a repezit la înşelăciunea cea aducătoare de moarte.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Extras din Diavolul și magia, texte patristice culese și traduse în neogreacă de Ierom. Benedict Aghioritul, trad. din neogreacă de Zenaida Anamaria Luca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2012, pag. 8

„Dacă dumneavoastră aţi văzut un drac frumos, omul acesta era într-adevăr un drac frumos”


Parintele Gheorghe Calciu despre o “intamplare” minunată de la Aiud

Mă întorc acum la întâmplarea mea de Paşti. Mă pregăteam pentru sărbătoare. Îmi purificam sufletul pe cât puteam, eram surd la insulte, insensibil la lovituri, blindat împotriva foamei, încălzit de o rugăciune interioară şi în noaptea în care ştiam că este noaptea de Paşti, la ora 12 noaptea, am auzit clopotele din Aiud bătând. Vuietul lor pătrundea spiritual. Adică nu era un vuiet ca şi când ai fi lângă el, ci pătrundea prin ziduri. Era ca un mesaj pe care lumea de afară îl trimitea, lumea aceea care sărbătorea Învierea Domnului.

Şi am cântat „Hristos a înviat!”. La început în gând, pe urma am simţit nevoia să-l cânt nu cu voce tare, dar să mă aud eu însumi. Era o linişte mormântală şi orice mişcare din celule era reflectată în afară pe culoar şi sigur gardianul m-a auzit cântând şi a venit la mine şi m-a insultat. Şi am hotărât să încetez să mai cânt ca să nu tulbur noaptea aceea Sfântă a Învierii. Mi-am adus aminte de tot ceea ce se întâmpla în copilăria mea, cele mai dragi amintiri. (…) Pe secţie la noi – era secţie specială de sancţiuni, de pedepse -, erau şase gardieni (era o secţie mai mare). Ei veneau înşiruiţi unul după altul. Gardianul care era de serviciu intra în rândul celorlalţi şi cel care rămânea pe secţie deschidea uşa. Noi trebuia să stăm cu faţa la perete. El intra şi nu ştiu la ce se uita să vadă dacă este în ordine. Şi n-aveam voie să ne întoarcem cu faţa din nou la uşă decât în momentul în care auzeam uşa încuindu-se.

În dimineaţa aceea de Paşti, nu m-am întors, n-am stat cu faţa la perete. Era un gardian… Dacă dumneavoastră aţi văzut un drac frumos, omul acesta era într-adevăr un drac frumos. Sigur că era un tânăr de ţară, un băiat subţirel, înalt, cu ochi albaştri, absolut angelici, cu o figură foarte frumoasă, totdeauna îmbrăcat elegant, cu costumul pe el. Ceilalţi veneau mai murdari. Era totdeauna foarte curat, foarte elegant. Însă avea o cruzime de neexplicat. Este greu de înţeles cum poate cineva care arăta atâta gingăşie, o frumuseţe masculină, să nu fie un om gingaş. Cum poate cineva care are o frumuseţe aşa de angelică să fie aşa de crud? Daca omul acesta nu bătea 5-6 deţinuţi în serviciul lui, probabil nu se simţea bine. Şi în general, în închisoare, sub teroare, sub spaime, este mai uşor să suporţi propria tortură. Când auzeai strigătele… Majoritatea celor bătuţi erau deţinuţi de drept comun, pentru că erau puţini deţinuţi politici. Oamenii aceştia strigau când îi băteau. Noi tăceam, niciodată nu strigam. Dar ei strigau şi imaginaţia ta începea să lucreze. Şi-ţi închipuiai lucruri oribile. Era o strângere sufletească aşa de mare, încât ai fi preferat să vină să te bată pe tine, numai să nu mai auzi strigatele celuilalt. Şi acesta era unul din oamenii care găsea o plăcere din a-i tortura pe ceilalţi. În dimineaţa aceea când a deschis el uşa, eu mă rugasem toată noaptea la Dumnezeu. Poate am spus de sute, de mii de ori „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le”. De mii de ori poate. Ca să intre în mintea şi în inima mea adânc adevărul Învierii. Am stat cu faţa spre uşă când a intrat el, i-am spus „Hristos a înviat!”. Gardianul s-a uitat la mine, a întors capul şi s-a uitat la cei care erau în spatele lui. S-a întors din nou la mine şi-a spus „Adevărat a înviat!”.

A fost pentru mine ca o lovitură în creştetul capului. Şi am înţeles atunci că nu el mi-a spus „Adevărat a înviat!”, ci că a fost îngerul Domnului. Acela, care stând la mormânt, a spus femeilor mironosiţe: „Pentru ce căutaţi pe cel viu între cei morţi? Iată a înviat. Veniţi să vedeţi locul unde-l puseseră”. Prin gura lui îngerul mi-a confirmat Învierea, pentru că aveam nevoie de această confirmare (…); Dumnezeu a vrut să-mi confirme prin gura vrăjmaşului meu adevărul acestei Învieri. Celula mea s-a umplut de lumină. Şi bucuria mea a fost aşa de mare, încât cele 5-6 ore până la prânz, când venea mâncarea, au fost în lumină şi bucurie spirituală.

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Extras din „Suferinţa ca binecuvântare”, Ed. Cathisma, Bucureşti, 2007, pag. 31-35

De ce s-a închis Sfântul Mormânt din Ierusalim Ce s-a întâmplat cu Locul sfânt în care a fost îngropat și a înviat Iisus Hristos:


De ce s-a închis Sfântul Mormânt din Ierusalim! Ce s-a întâmplat cu Locul sfânt în care a fost îngropat și a înviat Iisus Hristos:

De ce s-a închis Sfântul Mormânt din Ierusalim, închis în semn de protest față de taxele impuse de Israel

Sfântul Mormânt din Ierusalim a fost închis pe perioadă nedeterminată la ordinul principalelor biserici creștine.

Sfântul Mormânt din Ierusalim, locul în care Locul sfânt în care a fost îngropat și a înviat Iisus Hristos, a fost închis pe perioadă nedeterminată la ordinul principalelor biserici creștine, în semn de protest față de impunerea de către Israel a taxelor imobilare de care sunt scutite de secole.

Este pentru prima dată când bisericile creștine iau o astfel de decizie radicală, după momentul 1990, când Sfântul Mormânt din Ierusalim a fost închis în semn de protest față de coloniștii israelieni care preluau o clădire creștină, scrie The Telegraph.

„Noi, capii Bisericilor care administrează Sfântul Mormânt și statu-quoul lăcașurilor sfinte din Iersualim – Patriarhatul greco-ortodox, Sfântul Scaun și Patriarhatul Armean – urmărim cu mare preocupare campania sistematică împotriva bisericilor și comunităților creștine pe Pământul Sfânt”, au subliniat liderii religioși.

Bisericile creștine din Israel dețin un număr semnificativ de terenuri, iar primarul Ierusalimului afirmă că nu este corect ca acestea să nu plătească impozite. În acest sens, conturile unor biserici au fost blocate deoarece funcționarii încearcă să recupereze ceea ce ei consideră a fi „datorii neplătite”.

Mai mult, miniștrii israelieni iau în considerare și un proiect de lege care ar împiedica bisericile să vândă terenuri în Ierusalim dezvoltatorilor de proprietăți.

Israelul se mândrește cu faptul că este un apărător al creștinismului în contextul în care creștinii din Orientul Mijlociu se confruntă cu persecuții și violențe din ce în ce mai mari în ultimii ani.

Biserica Sfântului Mormânt, supranumită și Biserica Sfintei Învieri de către creștinii răsăriteni, este o biserică creștină care acum se află în interiorul fortificațiilor Orașului Vechi al Ierusalimului. Pământul pe care este construită biserica este cinstit de mulți creștini ca fiind Golgota, unde Iisus Hristos a fost răstignit, după cum atestă Noul Testament.

De asemenea, include locul unde Iisus a fost înmormântat. Încă din secolul al IV-lea, biserica a fost un important loc de pelerinaj, iar partea care este administrată de ortodocși este în grija Bisericii Ortodoxe din Ierusalim.
***
Rugaciune spusa in Sfantul Mormant al Domnului

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ia aminte la rugaciunile pe care Ti le aducem din buzele noastre necurate si, curatindu-ne de toata intinaciunea, acopera-ne cu harul milostivirii Tale! Nu avem cuvinte, Doamne si Stapanul vietii noastre, sa-Ti multumim dupa cuviinta pentru marele dar pe care ni l-ai facut si ni-l faci in fiecare an prin pogorarea Sfintei Lumini la Mormantul Tau; nu suntem vrednici de o minune atat de mare, dar desi nu suntem vrednici a grai de acest mare dar pe care l-ai facut Bisericii Tale, nici nu putem opri sa multumim dupa puterile noastre ca ne-ai aratat acest semn, ca sa pricepem ca esti cu adevarat viu in Biserica Ta cea dreptmaritoare pe care portile iadului nu o pot birui.

Tu, Cel ce ai zis: “Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor”, ne-ai aratat aceasta in multe feluri si in chip ales la marele Praznic al invierii. Slava Tie, Doamne, ca acoperi Biserica Ta! Slava Tie, Doamne, ca ai binecuvantat pamantul cu Mormantul Tau! Ne aducem aminte de cate minuni ai facut la acest datator-de-viata Mormant. Cum vom uita Stalpul Ortodoxiei? Cum vom uita ca atunci cand ereticii au dat bani sarazinilor, pentru a nu-i lasa pe credinciosi sa intre in Biserica Sfantului Mormant, Lumina Sfanta a tasnit afara, spargand un stalp de piatra? cum vom uita bucuria Patriarhului Sofronie si a celorlalti credinciosi vazand dovedita credinta lor curata ca Tu, Doamne Iisuse Hristoase, esti cu adevarat capul si ocrotitorul Bisericii?

Nu vom putea uita, Doamne, pentru ca prea mare este dragostea pe care dragostea pe care ne-ai aratat-o siluand aminte la cuvintele Tale: ” Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut”, cu inimile noastre marturisim ca la Praznicul Invierii trimiti Sfanta Lumina ca binecuvantare pentru cei credinciosi. Pentru aceasta Te rugam, Doamne Iisuse Hristose, trimite harul Tau peste noi si fa din inima noastra lacas al Luminii Tale celei neapropiate, ca pe Tine sa Te slavim, iubitorule de oameni, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu presfantul si De-Viata-Facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sursa: http://altarulcredintei.md

Răbdarea și adevărata smerenie ne face mai tari decât toți dușmanii noștri


Atâta vreme cât trăim pe pământ, nu putem fi scutiți de necazuri și de încercări. De aceea este scris în cartea lui Iov: Ispită este viața omului pe pământ. Nu se află om atâta de desăvârșit și de sfânt care să nu aibă uneori ispite, de care nu putem fi cu totul scutiți. Toți sfinții au trecut prin mulțime de ispite și de suferințe – și pe făgașul acesta au sporit; – dar cei care nu au putut birui asupra ispitelor au fost osândiți și au căzut.

Unii caută să fugă spre a nu fi ispitiți – și cad în ispite și mai primejdioase. Nu-i de ajuns să fugi ca să birui – ci răbdarea și adevărata smerenie ne face mai tari decât toți dușmanii noștri. Cel care, fără să smulgă rădăcina răului, se ferește numai de prilejurile dinafară, sporește puțin – dimpotrivă ispitele se întorc asupră-i încă mai grabnice și mai cu putere.

Vei birui mai sigur puțin câte puțin, printr-o îndelungată răbdare, cu ajutorul lui Dumnezeu, decât printr-o asprime prea mare față de tine însuți. Mergi adesea după sfaturi, când ești ispitit, și nu judeca deloc aspru pe cel ce se află în ispită, ci mângâie-l așa precum tu însuți ai vrea să fii mângâiat.

Părintele Arsenie Boca

Extras din „Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Despre îndumnezeirea omului prin har”, Vol I, Ed. Credința strămoșească, 2005, pag. 209-210