Dr. Mencinicopschi : Cum se falsifică alimentele: În smântână se pune cretă, iar în miere se pune clei de oase


Chiar dacă faci tot posibilul să mănânci sănătos, este posibil ca încercările tale să fie în zadar din cauza anumitor producători care „falsifică” alimentele. Cele care ar fi sănătoase în mod normal, pot să devină periculoase din cauza aditivilor. Orezul alb cu carne, cartofii prăjiţi, prăjiturile şi hamburgerii sunt doar câteva dintre alimentele pe care Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi ne sfătuieşte să le evităm.

În schimb, doctorul recomandă cartofii la cuptor, ficăţeii la grătar, orezul brun cu legume sau pastele integrale. Problema este că şi acestea s-ar putea să nu fie atât de sănătoase pe cât ne-am imagina. Lactatele, carnea slabă, chiar şi mierea sunt alimente pe care nutriţioniştii şi medicii ni le recomandă, dar care ne pot păcăli.

Încercând să-şi crească câştigurile, producătorii de alimente nu numai că schimbă reţeta originală, ci folosesc şi tot felul de tertipuri, pe care mulţi dintre noi le-am găsi de-a dreptul incredibile.

În cartea sa, „Noua ordine alimentară. Şi noi ce mai mâncăm?”, lansată recent, prof. Mencinicopschi explică felul cum se pot „falsifica” diverse alimente. Laptele se „falsifică” prin adăugarea de apă, prin extragerea grăsimilor şi prin amestecul diferitelor tipuri de lapte. De asemenea, unii producători obişnuiesc să mascheze defectele sau să prevină alterarea cu ajutorul conservanţilor sau al substanţelor de neutralizare. În smântână se adaugă, uneori, făină, gelatină, lapte bătut, albuş de ou şi chiar cretă sau gips, ne atenţionează prof. Mencinicopschi. Nici untul nu este întotdeauna „curat”. „Untul este cel mai bine imitat de margarinele pe bază de grăsimi hidrogenate, nocive pentru sănătate, obţinute din uleiuri vegetale sau din grăsime de peşte dezodorizată. Untul mai poate fi falsificat cu untură de porc sau seu de vită”, a explicat directorul Institutului de Cercetari Alimentare. Brânzeturile sunt modificate prin înlocuirea proteinelor din lapte cu proteine de origine animală, adică praf din albuş de ou, plasmă sanguină, proteine vegetale din mazăre, cereale sau soia. În miere poţi găsi îndulcitori, fie naturali, fie artificiali. De asemenea, mierea se îngroaşă cu amidon, gelatină sau chiar cu clei de oase. Te gândeai că măcar carnea nu poate fi contrafăcută? Te-ai înşelat. Când pregăteşti o friptură la cuptor este posibil să ţii în mână carne dezosată mecanic. Producătorii nu vor să piardă nimic, aşa că ceea ce rămâne pe oase după dezosarea manuală este recuperat prin procedee mecanice. Numai că această carne are o valoare biologică şi microbiologică scăzută, după spusele prof. dr. Mencinicopschi. Mai mult, carnea provenită de la un animal este adesea amestecată cu cea de la alt animal. Când cumperi carne de porc, gândeşte-te că s-ar putea să aibă în ea şi bucăţi provenind de la cal sau măgar. Carnea tocată, dar şi cârnaţii, salamul, mezelurile, sunt falsificate prin adăugarea de componente inferioare (şorici, tendoane, aditivi, soia, etc.).

Un alt tertip al producătorilor este acela de a refolosi carnea alterată după ce se maschează defectele cu ajutorul condimentelor şi aditivilor. Pentru a prelungi perioada de valabilitate a produselor din carne, se folosesc şi radiaţiile ionizante, acelea de care ne ferim cu toţii.

Alina Dumitru, A.M.PRESS

Cea mai puternică rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor. Ai nevoie de icoana Maicii Domnului şi de o lumânare aprinsă


Aceasta este cea mai puternică rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor și îi este dedicată Maicii Domnului. Se rostește în special atunci când dorința se referă la un necaz pe care vrei să-l depășești, oricât de mic sau de mare ar fi acesta.

Poți rosti această rugăciune și în situațiile în care dorințele tale nu vizează un necaz. Dacă dorințele îți sunt spre folos, ai încredere că Dumnezeu ți le va asculta și ți le va îndeplini.

Așadar, așază-te în fața unei icoane a Sfintei Fecioare și roagă-te astfel:

„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (aici se spune dorința).

Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”

După ce ai terminat de rostit această rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor, continuă cu „Tatăl nostru”, apoi cu rugăciunea „Bucură-te Marie, cea plină de Har, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos. Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin.”

Rostește această rugăciune în fața unei icoane a Sfintei Fecioare, având și o lumânare aprinsă.

Sursa: ortodoxia.me

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă pentru fiica sa Margareta


FOTO adevarul.ro

Să trăieşti Mimilica dragă, să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fii fericită!

Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea… al doilea, de! norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru El.

Şi pregătirea aceasta e operă de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea împrăştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiţi… ATÂŢIA CÂT MERITĂ.

A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit, sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte, dacă în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepătimire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi, partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptura.

Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.

Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare că ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi vină.

Aşa, Mimilica dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei şi al minciunii. Fii aspră cu tine, dreapta cu prietenii şi suflet larg, cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: ”Uitaţi-vă la mine!”. Dar mai ales aş vrea să scriu, de-a dreptul în sufletul tău aceasta:

“Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti”. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, că o conştiinţă curată.

Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi trăit cincizeci de ani ai să o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi!

Te îmbrăţişez cu drag,

A. Vlahuţă

Sursa: altarulcredintei.md

Ce se întâmplă atunci când soțul își părăsește soția? Răspunsul uluitor oferit de un preot: „Cine lasă o dragoste curată…”


Ce se întâmplă atunci când soțul își părăsește soția? Preotul Calistrat a oferit un răspuns uluitor.

„Am văzut și bărbați crescând copii singuri, și femei crescând copii singure. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea, nu cu jenă, cu seriozitate..

Nu putem fi bărbați numai în pat, și în societate trebuie să fim la fel de bărbați! Degeaba poți să demonstrezi tu că poți face un copil, dacă nu poți demonstra că-l poți crește!

Avem tineri foarte buni dar trebuie să le cultivăm asta.. să nu fie moi, să aibă un pic de nerv, un pic de demnitate, un pic de orgoliu bărbătesc!

Când ți-ai ales soția, să știi că-i pentru todeauna, să nu vii cu scuze puerile..

„Vai, dar nu ne înțelegem, nu ne potrivim, nu avem același caracter!” Nu te joci cu o taină a lui Dumnezeu!

Este un cântec popular: „Cine lasă o dragoste curată, nu mai găsește fericirea niciodată!”

Deci, poți să te însori de 10 ori.. tu tot la prima dragoste ai să fii cu sufetul, chiar dacă nu o recunoști, sau o bârfești, sau o judeci.. și despre băiat invers, la fel!”, a mărturisit părintele Calistrat.

 

Te-ar putea interesa și: Părintele Arsenie Boca: „O asemenea căsătorie nu ţine, pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului”! 6 piedici care aduc pecete drăcească şi sparg familia!

 

De unde vin problemele de sănatate, cearta în familie și paguba averilor noastre

Despre durerile oamenilor

1. Din curvii nemărturisite, făcute înainte sau după căsătorie. Astfel au intrat într-o casă nouă cu o pecete drăcească pe trupul şi pe sufletul lor şi, pentru că nu s-au mărturisit, acel păcat are să le spargă casa, tocmai pentru că n-au omorât pe diavolul, care este cel care făcea acest lucru.

2. Lăcomia de avere a unui părinte când şi-a măritat fata sau şi-a căsătorit feciorul. O asemenea căsătorie nu ţine, pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. De vei mărita fata ta numai pentru avere, căsătoria lor va sfârşi cu vrajbă sau cu spargerea casei aceleia. Prin urmare, cuminţiţi-vă părinţilor cu sfaturile când vă măritaţi fetele sau vă însuraţi feciorii.

3. Nepotrivirea de vârstă. Sunt părinţi care îşi mărită fetele la 14-16 ani, iar la 18, 19 ani fata lor este văduvă, sau divorţată şi încă cu copil. Aceasta din cauza nepotrivirii de vârstă, căci ce poate face o fată aşa tânără în faţa unui vlăjgan, om în toată firea. Această diferenţă mare de vârstă este un păcat înaintea lui Dumnezeu. Şi din cauza aceasta, casa aceea nu ţine ci se sparge şi în aceste cazuri părinţii trebuie să recunoască că au dat un sfat prost.

4. Din negrija de suflet a celor din casă, din negrija de spovedanie, de Sfânta Împărtăşanie şi de rânduielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu. Fiindcă dacă nu le păzesc pe acestea, le păzesc pe ale diavolului, şi astfel nu pot să aibă linişte.

5. Din petrecere fără post. Cei ce se umplu de mânie sunt cei plini de fiere, care se înmulţeşte în corpul omului atunci când mănâncă multă carne şi nu posteşte. Plini de fiere fiind, se umplu de mânie şi astfel îşi sar în cap unii la alţii. Aşa, pentru o vorbă cât de neînsemnată, pentru o bucată de lemn ce nu e la locul ei, îi sare în cap celuilalt.

6. Şi o ultimă pricină este desfrânarea soţilor. Dar soţii cum desfrânează, când sunt legiuiţi? Aşa bine, căci nu mai ţin seamă de miercuri, de vineri, de zilele postului şi de sărbători. Nu mai ţin nici o rânduială. Şi bate Dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială.

Pagubă din curte, pagubă în agoniseala voastră, o alta din durerile noastre.
Şi acum, iată pricinile pentru care Dumnezeu trimite pocăința asupra avutului nostru.

1. Unii din stăpâni le drăcuie şi atunci să nu se mire dacă li se împlineşte cuvântul spus, căci dă Dumnezeu după cuvântul lor.

2. Lucrează Duminica. Că dacă Dumnezeu n-a lucrat Duminică, nici ţie nu îţi este îngăduit ca să lucrezi şi dacă vei lucra, vei pierde nu numai ceea ce ai lucrat Duminica ci şi ceea ce ai lucrat în cursul săptămânii. Să nu ascultaţi de sfatul nimănui când este vorba de cinstirea Duminicii. Fiecare îşi are socoteala lui, tu însă ai un suflet. Căci va veni vremea să ceri apă cu bilet [perioada lui satana].

3. Şi mai are pagubă cel ce se uită la agoniseala sa ca la ochii din cap. Şi-a lipit inima lui de lucruri pieritoare. Pentru altceva a dat Dumnezeu inima, nu ca să ţi-o împotmoleşti cu gunoiul lumii, ci ca să ţi-o îndrepţi spre Tatăl, Cel din ceruri. Pe El să-L iubim, de El să ne lipim inima, căci neasemănată este plată pe care ne-o dă Dumnezeu, faţă de cea dată de lume. De aceea nu-ţi lipi inima ta nici de proprii tăi copii, căci de-i pătimi durere în cele iubite peste măsură, cine te va mângâia?

4. Ai cumpărat din mână rea, din mână pătimaşă, din mâna care a furat sau de la unul care a curvit. De aceea, mai înainte de a o amesteca cu ale tale, dă-i puţină apă sfinţită, cu făină, căci să ştiţi, păcatele trec şi asupra pământului pe care-l calci şi asupra vitelor.

Când a fost izgonit Adam din Rai, Dumnezeu a blestemat pământul: „Pentru că ai ascultat de glasul femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: «numai din acela să nu mănânci, şi ai mâncat dintr-însul», blestemat să fie pământul întru lucrurile tale! Întru necazuri vei mânca dintr-însul în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi ţie şi te vei hrăni cu iarba pământului! În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până când te vei întoarce în pământul din care eşti luat; că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3,17- 19). Iar femeii i-a zis: „Voi înmulţi mereu necazurile tale şi suspinul tău, în dureri vei naşte Copiii; şi spre bărbatul tău va fi întoarcerea ta; şi el te va stăpâni”(Facere 3,16).

O greşeală a noastră atârnă asupra întregii averi.

5. Cineva se ţine de vrăji asupra ta, iar tu nu ai ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta. Cineva lucrează cu diavolul asupra ta şi asupra vitelor tale şi atunci şi tu suferi şi vitele tale. De ce pot lucra aceste puteri? Pentru că tu n-ai ocrotirea lui Dumnezeu. Şi ca să nu mai poată lucra duhurile rele, curăţeşte-ţi trupul tău prin post, fă sfeştanie, pune-ţi o Sfântă Cruce în curte şi roagă-te lui Dumnezeu să te ocrotească.

6. Mai poţi avea necazuri şi din cauză că, în curtea în care stai tu, sau pe pământul pe care-l lucrezi apăsă jurăminte, blesteme sau nedreptate: să luaţi seama, să nu tăiaţi o brazdă, din pământul care nu este al vostru, căci aduce moarte, dar se mai poate să ai asupra curţii şi alte păcate. Poate că ai cumpărat această curte cu bani munciţi într-o vreme când poate trăiai în aceşti bani, deşi i-ai muncit, nu te vei putea folosi, căci şi asupra lor atârnă şi apasă păcatele de când i-ai muncit şi te urmăreşte Dumnezeu până în pânzele albe. Pentru ce? Pentru că nu te mărturiseşti, pentru că ţii şerpii în sân şi Dumnezeu lasă să te muşte.

7. Apasă blestemele părinţilor sau ale altuia asupra casei tale şi asupra ta sau, ce este şi mai des, copiii lepădaţi şi îngropaţi ici, colo. Ba în gunoi, ba lângă o altoaie. Şi lepădarea copiilor este păcat strigător la cer.

8. Stăpânii au păcate nemărturisite din tinereţe sau mai pe urmă şi nu le-au ispăşit, că nu-i destul să le spui sub patrafir, trebuie să le şi ispăşeşti de bună voie. De aceea vine bătaia lui Dumnezeu asupra voastră, peste tot, pe câmp, peste vite şi peste tot lucrul mâinilor voastre.

IV. Copiii îndrăciţi, neascultători, necredincioşi şi desfrânaţi.

Toţi părinţii luaţi aminte, şi ceilalţi de asemenea fiţi cu mare băgare de seamă că să nu cădeţi în astfel de greşeli, când vă va veni desfrânare.

Copiii îndrăciţi vin din următoarele pricini:

1. Părinţii nu au păzit postul şi nu s-au putut înfrâna de la poftele trupeşti şi aşa au călcat zilele şi timpurile neîngăduite care sunt: Miercurea, Vinerea, Duminică, sărbătorile de peste an şi posturile întregi. Toţi copiii care rezultă sunt neascultători şi îndărătnici, pentru că nici părinţii lor nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu de a păzi zilele sfinţite.

Întrebaţi-vă cugetele şi vă vor spune ce este îngăduit. Astfel, îi veţi vedea plângând şi veţi plânge şi voi şi aşa veţi ispăşi păcatul în care i-aţi zămislit. Desigur că vă doare, dacă nu le-aţi fi făcut nici nu v-ar fi durut.

2. Mamele nu s-au păzit până la curăţenie deplină şi aşa se nasc copii plini de bube şi pot muri. Şi dacă în vremea aceea tata a mai fost şi beat, se naşte un copil care va fi slăbănog fie cu mintea, fie cu trupul, fie cu amândouă. Şi iată cum vei avea pocăința de la Dumnezeu cu propriul tău rod.

3. În vremea sarcinii nu te-ai păzit de bărbat, de aici mulţi copii se nasc morţi sau mor de tineri sau dacă trăiesc alunecă în curvie, pentru că s-a întipărit pecetea curvească pe ei încă din pântecele mamei lor.

Se găsesc acestea în Sfânta Scriptură, căci toate prin câte trece mama, în vremea celor 9 luni de sarcină, fie bune, fie rele, se întipăresc şi în copil. Când va creşte mare, toate îi vor răsări în cale. Roadele curviei părinţilor se văd, ca în oglindă, în comportarea copiilor lor: fetele cu fustă scurtă; sau mai grav cu buricul gol; băieţii şi chiar bărbaţii cu belciuge în urechi.

Deci, după cum vedem, peste mâna întinsă a milei lui Dumnezeu, se poate da până şi cu copita; însă împotriva urgiei mâniei Lui nu se mai poate face nimic.

Dacă are cineva minte sigur va lua aminte şi se va îndrepta.

La cârma Bisericii e Tatăl nostru, şi noi, cei binecredincioşi, ştim cui slujim.

Pr. Arsenie Boca

Sursa: ortodoxiatinerior.ro

Prof. dr. D.C. Dulcan: „Vrei să te vindeci de o boală? Împacă-te cu vecinul Gândul rău îl usucă în primul rând pe cel care-l trimite“


Profesorul Dumitru Constantin Dulcan (77 ani) este reputatul medic neurolog şi psihiatru care şi-a legat numele de Spitalul Militar Central din Bucureşti, unde a condus secţia de neuropsihiatrie, apoi clinica de neurologie.

Ca autor de cărţi, dr. Dulcan a devenit accesibil maselor de cititori, odată cu publicarea volumului „Inteligenţa materiei“, un best-seller al anilor `80. În cartea sa revoluţionară pentru mentalitatea acelor vremuri, profesorul Dulcan îndrăznea să vorbească despre entitatea care, mai presus de tot, pune în lucruri o ordine firească, dar încă neînţeleasă de noi. Actualmente şef la Catedra de Neurologie şi Neuropsihosomatică de la Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti, dr. Dumitru Constantin Dulcan s-a dedicat studierii domeniului conştiinţei, despre care spune ferm convins că timpul îl va confirma.

– Tot răul spre bine, domnule profesor Dulcan? Gândul optimist cu care obişnuim să ne împăcăm are, de fapt, o explicaţie ştiinţifică?

– Trebuie să privim cu luciditate, traversăm un moment foarte dificil pentru Univers. Privind la tot ce se întâmplă în jur, cu noi, ne dăm seama că suntem deja în război. Este nevoie de o refundamentare a conceptelor pe care Universul s-a bazat. Trebuie să lucrăm în primul rând asupra noastră, dacă vrem să schimbăm ceva. Fiecare dintre noi trebuie să facă efortul să se schimbe, iar fiecare trebuie să dea exemplu la 100, la 200 persoane. Doar aşa, printr-o energie colectivă, putem schimba lucrurile. Când nu ai în mintea ta soluţia pentru adevăr, o găseşti privind istoria sau natura, cum rezolvă o situaţie. Natura are propria inteligenţă, fiecare particulă are inteligenţa sa. A fost Imperiul lui Alexandru cel Mare, a fost Imperiul Otoman, a fost Imperiul Sovietic. Toate au dispărut. Celelalte sunt veşnice? Eu aştept istoria.

– Nu suntem prea mici pentru un război aşa mare?

– Dacă ne unim, nu. Trebuie să ne dezvoltăm conştiinţa de grup. O putem face pentru o cauză rugându-ne cu toţii sau măcar concentrându-ne sincron, cu toţii, în acelaşi timp. În America există grupuri de rugăciune în care oamenii se roagă pentru sănătatea cuiva sau pentru îndepărtarea unei probleme. Există mărturii ale unui savant neurochirurg american care fiind în comă profundă, vedea cum oamenii se roagă pentru însănătoşirea lui şi cum vin spre el canale de energie prin care simţea că se vindecă. În acest timp, el a avut acces la adevăruri din lumea de dincolo. „Marea mea dilemă este cum împac eu ce am văzut dincolo, cu ce am învăţat la Harvard“, a relatat cercetătorul. Şi nu era un naiv.

– Şi lumea va fi schimbată doar cu efectul gândirii pozitive?

– Trebuie să ne scuturăm de zgura gândurilor, pentru că resentimentele, ura, invidia sunt sentimente care modifică ADN-ul, în timp ce iertarea şi optimismul deschid spirala ADN-ului. Vrei să te vindeci de boală? Împacă-te cu vecinul sau cu cel pentru care ai resentimente. Când emitem un gând bun în spaţiu, el este perceput ca o lumină colorată. În schimb, gândul rău este un nor întunecat care îl usucă în primul rând pe cel care-l trimite. Rugându-ne cu toţii, îndepărtăm din norii negri care s-au tot adunat deasupra noastră. Şi trebuie să facem bine. Acel bine pe care nu ni-l cere nimeni, acela este binele suprem! Altfel, dacă vom continua aşa, nimicim totul. Tot primim semnale că Universul va face „implozie“, dar ceasul bombei poate fi oprit.

Oamenii sunt, de fapt, nişte frecvenţe. Noi trebuie să ne elevăm conştiinţa, pentru a putea avea acces la alte dimensiuni. Vorbind despre moarte, niciodată să nu ne gândim la cei trecuţi în nefiinţă ca fiind morţi. Nu, ei sunt nişte conştiinţe vii! Moare doar universul fizic, corpul. Nu există moarte, există doar o trecere. Comunicarea cu invizibilul este mai utilă decât tone de cărţi. Am avut mai multe experienţe de acest gen, momente critice, de boală. Viaţa nu m-a dezmierdat deloc. De fiecare dată când ajungeam la limită, cineva îmi spunea care e soluţia. Noi plecăm din viaţă cu exact ce-am adunat. Şi suferim teribil în faţa celor cărora le-am greşit. Iisus a dat expresia celui mai pur sentiment: iubirea şi iertarea aproapelui său. Dacă l-ar fi acceptat pe Iisus, omenirea ar fi avut 2.000 ani în avans în civilizaţie.

 

Sursa: ganduridinierusalim.com

Când eşti tulburat, stresat şi ai necazuri sau eşti într-o situaţie fără ieşire, să spui această rugăciune mare


Te tulbură grijile lumeşti? Grăieşte: „Luminează-mă, Iisuse, cum să îmi rezolv problema şi fă să mă port după voia Ta sfântă!”

Când eşti tulburat, stresat şi ai necazuri sau eşti într-o situaţie fără ieşire, să spui această rugăciune mare! Vrăjmaşii se vor risipi şi vei primi ajutor imediat!

Când rugăciunea noastră este smerită, când este însoţită de faptele iubirii şi ale milosteniei, Dumnezeu ne răspunde pe măsură.

Pomeneşte-L în tot locul pe Iisus ca să găseşti în toate neputinţele medicamentul potrivit. Ai durere? Prin chemarea Numelui lui Iisus vei găsi uşurare şi lumină! Ai mâhnire? Cheamă-L pe Iisus şi mângâierea se va arăta înlăuntrul inimii tale! Te cuprinde deznădejdea? Nu şovăi, pune-ţi nădejdile în Iisus şi sufletul tău se va umple de îndrăzneală! Te necăjesc gândurile trupeşti şi te atrag plăcerile simţurilor? Primeşte focul mistuitor al Numelui lui Iisus şi aruncă neghina în cuptor! Te tulbură grijile lumeşti? Grăieşte: „Luminează-mă, Iisuse, cum să îmi rezolv problema şi fă să mă port după voia Ta sfântă!”. Şi degrabă te vei linişti şi vei păşi cu nădejde.

În toate şi pentru toate aşază Numele lui Iisus ca temelie, acoperământ şi podoabă şi nu te teme de vrăjmaşi! Să te înfricoşezi doar când le faci pe toate fără Iisus. Fără medicament să nu aştepţi vindecarea şi înlăturarea putreziciunii!

***

Aminteşte-ţi de vameşul, în ce fel se ruga pentru sine, şi depăşeşte-l

Tu, dar, fiule, când te apropii să te rogi Domnului, pleacă-te cu umilinţă în faţa Lui, ca să nu ceri ceea ce ai considera că ţi se cuvine datorită meritelor tale. Şi dacă ai conştiinţa vreunei fapte bune, tăinuieşte-o, ca prin tăcerea ta, Domnul să ţi-o răsplătească însutit. Pune înainte păcatele tale, că Dumnezeu le şterge pe acelea, când tu te-ai mărturisit de ele. Să nu te îndreptăţeşti când intri la rugăciune, ca să nu ieşi osândit ca fariseul acela. Aminteşte-ţi, spre exemplu, de vameşul, în ce fel se ruga pentru sine şi depăşeşte-l, ca să găseşti iertarea greşelilor tale. Nu cu strigătul glasului să te rogi Aceluia care este cunoscător al celor ascunse, ci cu strigătul inimii tale bate la urechile Lui. Nu cu mulţimea cuvintelor să tinzi spre El, fiindcă nu prin multă vorbire, ci prin minte preacurată te place Dumnezeu.

În timpul rugăciunii, orice răutate din inimă aruncă de la tine şi iartă orice ai împotriva aproapelui tău. Este, de pildă, un fel de şarpe care, când merge să bea apă, înainte de a ajunge la izvor, dă afară din el tot veninul. Imită şi iscusinţa acelui şarpe şi tot veninul amar aruncă-l din sufletul tău. Iartă-i confratelui tău o sută de dinari, ca şi ţie să ţi se ierte datoria a zece mii de talanţi. Şi precum doreşti să fie Dumnezeu faţă de tine, la fel să fi şi tu faţă de fratele tău. Orice lucrare începi să faci, cheamă mai întâi pe Dumnezeu şi după terminare să nu neglijezi a mulţumi.

Avva Efrem Filotheitul

Extras din „Sfaturi duhovniceşti”, Sfântul Vasile cel Mare, Despre rugăciune, în vol. Învăţătură către fiul duhovnicesc

Nu ai știut acest lucru până acum Adevărul despre semnificația colivei la înmormântare


Românii ortodocși urmează numeroase tradiții atunci când are loc o înmormântare. Ceea ce puțin știu însă, este faptul că ele sunt păgâne și nu au nicio legătură cu „regulile” impuse de Biserica Ortodoxă Română.

Coliva, colacul, vinul și capetele se vor aduce în biserică, unde rămân pe parcursul slujbei de înmormântare.

În colivă, colac și capete se aprind lumânări, ce vor arde pe tot timpul slujbei. Coroanele rămân la ușa bisericii. Bărbații trebuie să intre în lăcașul sfânt cu capul descoperit, iar la căpătâiul celui decedat se așază unul sau două sfeșnice, în care cei prezenți aprind lumânări.

Coliva făcută din grâu fiert, îndulcit cu miere sau zahăr, închipuie însuși trupul decedatului, deoarece hrana principală a trupului omenesc este grâul. Ea este totodată o expresie materială a credinței noastre în nemurire și în înviere, fiind făcută din boabe de grâu, despre care Mântuitorul Iisus a spus că sunt simboluri ale învierii trupurilor: “După cum bobul de grâu, ca să încolțească și să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ și să putrezească, tot așa și trupul omenesc mai întâi se îngroapă și putrezește, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune.” (I Corinteni 15,36).

La organizarea convoiului funerar se obișnuiește ca, lângă cruce, cineva să poarte icoana celui decedat. Atunci când se fac opriri, unii credincioși așază sub carul mortuar sau înaintea acestuia bucăți de pânză albă, numite poduri. Ele reprezintă „vămile văzduhului”, peste care trebuie să treacă sufletul celui decedat, în urcarea sa spre tronul lui Dumnezeu. Tot în aceste momente se împart daruri de pomană și bani celor săraci, spre pomenirea celui răposat.

Există și o altă înțelegere greșită în legătură cu traseul de parcurs de la casa decedatului la biserica și de acolo la cimitir. Toți știu că cel decedat se duce “pe drumul fără întoarcere”. Această expresie înseamnă, în fapt că mortul nu se mai întoarce, evident, acasă. Mulți însă consideră că expresia “drumul fără întoarcere” ar însemna că nu trebuie sub nici un chip să te întorci cu mortul pe același drum. De aici, o serie întreagă de complicații, încercându-se itinerarii greoaie, care consumă timpul și îi supun pe cei îndoliați la parcurgerea pe jos a unor distanțe mari de drum, accentuându-le inutil oboseala. Pentru a evita astfel de situații, cei care se ocupă cu organizarea ceremonialului este bine să se sfătuiască, în prealabil, cu preotul.

Părintele Calistrat, despre postul gurii şi al limbii: „Când vorbim, trebuie să folosim mintea, inima şi gura”


Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni din Iaşi arată că cine nu posteşte nu-l iubeşte pe Dumnezeu şi că unele forme de post sunt chiar abuzuri.

Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni din Iaşi a explicat în două predici ce înseamnă postul şi care sunt rigorile ajunării.

Preotul îndrumă credincioşii în Postul Paştelui să ţină cont nu doar de mâncarea pe care o pregătesc, dar mai ales de cuvintele pe care le folosesc şi de gândurile cu care se luptă în această perioadă.

Duhovnicul ieşean a subliniat că în post „se posteşte de vorbe grele, de blesteme, de ură, de clevetire, de ţinerea de minte a răului”. Părintele Calistrat a precizat că, de fapt, postul cuprinde două „secţiuni”: postul limbii şi postul gurii.

Legat de prima secţiune, părintele Calistrat a explicat că limba „are o vamă întreagă dată de Dumnezeu, spre văzduhuri”.

„Limba este şi cea care binecuvintează, limba laudă pe Dumnezeu, limba este muzică, este poezie, este iubirea şi dragostea. Dar limba este şi otravă, limba este moartea, limba înseamnă uciderea, blestem, acuza, ruşinea, nenorocire, urgie. De aceea, când vorbim, trebuie să folosim trei site: mintea, inima şi gura!”.

Postul gurii înseamnă, în accepţiunea duhovnicului, să nu insultăm, să nu calomniem, să nu învrăjbim, căci „cel ce ucide cu gura şi cu limba, ucide veşnic!”. „Oamenii simt nevoia să jignească, să se rănească între ei, să umilească pe cel mai neputincios. Şi aţi văzut ce frică este, ţi-e frică de şef să nu îţi zică ceva, de coleg să nu te sape, de prieteni şi chiar de orice replică, care ţi se aruncă la întâmplare! Pentru că lumea clocoteşte de ură, iar acesta nu este un lucru dumnezeiesc”.

Ce este postul
Potrivit părintelui Calistrat, cine nu posteşte în Postul Paştelului nu îl iubeşte pe Dumnezeu, cine nu posteşte deloc „nu va vedea niciodată pe Dumnezeu”, iar cine nu ţine măcar zilele de miercuri şi de vineri „nu va avea un suflet simţitor”. „Postul este «Maica Sănătăţii» şi are o vechime şi o cărunteţe de-o vârstă cu Adam!”.

Preotul ieşean a mai precizat că adevăratul post se ţine „româneşte”, cu ciorbă sau borş de legume, fasole, cartof, varză, cu păstăi, dar fără produse semipreparate şi înlocuitoare de carne şi brânză, „căci ele conţin numai chimicale”. Credincioşilor bolnavi, părintele le recomandă să respecte sfatul medicului. „Şi trebuie să avem discernământ când punem un copil să postească. Este necesar să înveţe de mic să ţină post, dar cu măsură. Am văzut şi mici exagerări, când un copil de şapte ani a ţinut tot postul. Nu este indicat şi nu trebuie să facem abuz”, a mai precizat preotul.

În încheiere, preotul de la Mănăstirea Vlădiceni din Iaşi arată că postul are mai multe trepte: flămânzirea, postul fără untdelemn, postul sec, postul înalt şi postul foarte înalt.

 

Sursa: Facebook Parintele Calistrat

Pr. Proclu: „Cu cât veţi face semnul Sfintei Cruci pe pernă şi pe faţă, Duhul Sfânt va izgoni de la voi aceste duhuri”


Părinte, vin tineri să vă întâlnească? Ce le spuneţi?

Păi ce să le spun? Uite ce e…

Întâi de toate îi primesc aici pe cei tineri căsătoriţi, fie că au copii, fie că nu. Vin mulţi, dar întâietate au aceştia, tinerii care vor să-şi facă o familie. Şi le spun aşa:

Uitaţi ce este… Dacă diavolul vă necăjeşte prin aprige tulburări şi necazuri, ori dacă vă vedeţi soţul ori soţia supărată, să ştiţi că nu trebuie să-l luaţi la rost atunci. Trebuie să spuneţi aşa cum spun şi eu: „Lasă, nu îi spun acum nimic. Îi voi spune eu mâine ceea ce am de spus!”.

Doar aşa veţi reuşi să nu vă mai agitaţi niciunul din voi, doar aşa vă veţi linişti şi nu veţi mai ajunge la lucruri pe care mulţi le cunoaşteţi mai bine decât mine.

Spuneţi, deci, numai atât: „Lasă, îi voi spune mâine ceea ce am de spus. Însă, până mâine voi răbda pentru Dumnezeu! Iar mâine, de este liniştit, vom sta şi vom discuta, îi voi spune unde a greşit şi cine are dreptate.

Cuvioşia voastră aşa faceţi?

Aşa fac!

De ce? Ce folos tragem din asta? Că, dacă stăm până mâine, poate celălalt crede că tăcem că face bine, că are el dreptate… Şi mai are rost să aşteptăm atunci?

Are. Ştii de ce fac aşa? Uite de ce:

Un Părinte înduhovnicit îmi spunea odată: „Frate, dacă vreodată te va năpădi gândul de a spune ceva rău cuiva, tu să spui aşa: Îi voi spune ăstuia tot ce am de spus, dar nu îi voi spune azi. Îi voi spune mâine! Mâine îi voi spune şi pentru azi!”.

Mă întrebi ce rost are? Iacă rostul: asta-i răbdarea şi aşa o înveţi.

Să răbdăm, deci, pentru Dumnezeu, măcar până mâine!

Păi, părinte, dacă vine bărbatul supărat acasă din cine ştie ce motive şi îşi ia soşia la rost şi la ocară pe nedrept, ea ce să facă? Să tacă până mâine?

Aşa. Să tacă. Să aştepte până mâine, când îi trece ocara.

Totul e să-i treacă şi, din nervii aceia, să nu facă ceva mai rău. Că se poate şi asta….

Se poate. Dar ştii frăţia ta, e o vorbă dreaptă şi înţeleaptă în popor şi este bine s-o cunoaşteţi. Spune ea aşa: “Mânia bărbatului nu lucrează niciodată dreptatea lui Dumnezeu!”.

Şi aşa este!

Mai vin pe la mine cupluri, soţ şi soţie. Şi le spun aşa: “Când vezi că soţul este supărat, tu ca soţie, n-ai voie să-l ocăreşti. Că omul, când e tulburat, fără să vrea vorbeşte ce nu trebuie. Şi uite aşa se înmulţesc tulburările”.

Deci să lase bărbatul în pace …. Soţia să-şi vadă de ale ei…

Da. Nu-l să-l lase în pace, ci să-l lase pe calea cea bună. Când el e amărât, ea să-l lase şi, când poate să se înţeleagă cu el, să-l aducă pe calea cea bună.

Păi… şi poate femeia să facă asta?

Poate, dece să nu poată?

Îmi spunea cineva cuvânt drept. Zice: “O femeie poate face bărbatul bun sau îl poate face rău”. Şi aşa este.

O femeie înţeleaptă este numai aceea care îl poate duce pe bărbat la spovedanie, care poate să se scoale noaptea la rugăciune alături de el, care îl poate învăţa a nu mai judeca greşit pe nimeni.

Adică. Făcând toate acestea, ea este femeia care îl poate aduce pe bărbat la Mântuire.

A venit odată cineva la mine să-mi, spună ca acasă se tot ocărau. Erau soţ şi soţie. Unul că a zis nu stiu ce, ea că de fapt el a spus nu ştiu ce… Până la urmă toată povestea asta a ajuns la urechea neamurilor şi ăia, oameni proşti, fără minte, s-au tulburat şi i-au divorţat.

Ăştia doi au venit atunci la mine să le dau un sfat, un cuvânt de folos. Stăteau aici, amândoi, şi când se uitau unul la altul – le dădeau lacrimile. Că ei nu se căsătoriseră ca să se despartă.

Eu i-am pus să facă următorul jurământ: de acum înainte nici el şi nici ea să nu îşi mai aducă aminte şi să nu-şi mai reproşeze nimic din ce a fost. Să fie amândoi ca şi cum ar fi fost născuţi astăzi. Şi, uite aşa, i-am împăcat.

Le-am spus: dacă neamurile au atâta duşmănie pe ei, să-şi vândă locuinţa şi să-şi cumpere alta, undeva unde să fie străini de rudele care îi amărau.

Le-am mai spus: Cu cât o să mergeţi mai mult la mărturisit, cu cât veţi face semnul Sfintei Cruci pe pernă şi pe faţă, cu atât mai mult vă va ajuta Duhul Sfânt, Care va izgoni de la voi aceste duhuri.

Părintele Proclu Nicău

Extras din Convorbiri cu părintele Nicău – pustnicul din Munţii Neamţului, Fabian Anton

Sursa: ganduridinierusalim.com

Un fiu și-a invitat tatăl bătrân la un restaurant pentru a servi cina împreună. Tatăl, fiind foarte ne­pu­tincios și slab, în timp ce mân­ca scăpa mâncare pe haine și chiar pe jos. Ceilalți meseni îl priveau cu dezgust, însă fiul era calm. Povestea asta e lecție pentru fiecare fiu și o speranță pentru fiecare părinte


De câte ori vorbim despre părinți simțim un fior în trup. Și asta fiindcă pe unii i-am pierdut, iar pe alții îi vizităm atât de rar. Dacă vrem să aflăm câtă umanitate a mai rămas în noi să ne cercetăm atunci când ne aducem aminte de părinți. Când gândul la ei ne lasă insensibili e semn că trebuie să ne îngrijorăm. Pilda de astăzi ne vorbește despre cum trebuie să ne purtăm față de cei care ne-au dat viață.

Un fiu și-a invitat tatăl bătrân la un restaurant pentru a servi cina împreună. Tatăl, fiind foarte ne­pu­tincios și slab, în timp ce mân­ca scăpa mâncare pe haine și chiar pe jos. Ceilalți meseni îl priveau cu dezgust, însă fiul era calm.

După ce au terminat de mâncat, fiul, care nu era deloc jenat de bătrânețea tatălui său, și-a ajutat părintele să se ridice și l-a dus la toaletă pentru a-l curăța. După ce a șters petele de pe costumul lui, l-a pieptănat și i-a pus ochelarii la ochi. Când au ieșit, toți oamenii din restaurant se uitau la ei în tăcere, fără a fi capabili să înțeleagă de ce omul mai tânăr accepta să se facă sigur de râs, plimbând un nonagenar într-un spaţiu public pretențios. Fiul a cerut nota de plată, a plă­tit, și-a sprijinit tatăl să se ridice de pe scaun și, împreună, au în­ce­put să meargă către ieșire. Între timp, un domn destul de în vârstă s-a ridicat în picioare și l-a întrebat cu voce tare astfel încât să audă toți oamenii din restaurant:

„Tinere… cred ai lăsat ceva în urmă”.

Bărbatul a răspuns: „Nu, domnule, nu am lăsat nimic”.

Bătrânul din restaurant: „Ba da, ai lăsat! Ai lăsat o lecție pentru fiecare fiu și o speranță pentru fiecare părinte”.

În acel moment toți cei prezenți și-au plecat capetele de rușine și în liniștea care s-a lăsat, nu s-au mai auzit decât două rânduri de pași, ultima domoală, însoțită de zgomotul unui baston.
Augustin Păunoiu

 

Sursa: altarulcredintei.md