Cine nu vrea nu se vindecă. Cine vrea este vindecat de Harul lui Dumnezeu


Cine nu vrea nu se vindecă. Cine vrea este vindecat de Harul lui Dumnezeu. În cele din urmă înţelegem cine este de vină, înţelegem ce se întâmplă înlăuntrul nostru şi ne lăsăm convinşi să ne vindecăm.

Să alergăm la Maica Domnului. Ea se pricepe la toate. Să alergăm la Maica Domnului, dar cu credinţă. Credinţa se manifestă prin voinţa. Dacă omul vrea să se facă sănătos: “Vrei să te faci sănătos?”, să răspundă: “Da, vreau să mă fac sănătos!”. Când vrea cu adevărat, manifestă credinţă adevărată. Când are credinţă adevărată, va manifesta şi voinţa adevărată. Ceilalţi oameni care trăiesc cu dumnezeii lor se chinuiesc, nu-şi găsesc odihna, nu-şi găsesc vindecarea. Creştinii adevăraţi au această şansă, Îl au pe Hristos, o au pe Maica Domnului.

Cei care credem în Hristos, cei care suntem membri vii ai Bisericii şi credem în Maica Domnului, o considerăm Maică a noastră, să alergăm cu îndrăzneală la ea. Să alergăm şi să o rugăm. Să o rugăm din tot sufletul nostru, din toată inima noastră, cu toată credinţa şi puterea din noi. Să arătăm evlavie, să facem metanii, să-i sărutăm icoană, să ne ungem trupul cu untdelemn din candela ei ca să se tămăduiască trupul şi sufletul nostru, să ne vindecăm de bolile trupeşti şi sufleteşti.

Arhimandrit Simeon Kraiopoulos

Extras din ”Sufletul meu, temniţa mea”, Ed. Bizantină, 2009

În vremea rugăciunii, daca te-a supărat cineva, apare fața celui ce te-a necăjit și parcă i-ai zice ceva


Eu, păcătosul, vă spun teorie, că rugăciune practică n-am facut de cînd sunt eu, dar va spun teorie de la Sfinții Părinți. Iată ce vreau să va spun: mintea, înzestrata fiind de Bunul Dumnezeu și sufletul nostru cu voința și cu alegere, acestea sunt două puteri ale sufletului care trebuie să le foloseasca dupa ce coboara mintea în inimă, nu stau degeaba acolo, voința ca să voiasca să se roage.

Mintea, pogorandu-se spre inimă, întâlnește două vămi. Prima vamă este a imaginației, adică a închipuirii, a fanteziei, cum ii zice în limba de acum. Această vamă nu e ușor de trecut. Ai observat ca imaginatia nu-ți dă pace în timpul rugăciunii. Marele Vasile o numeste caracatița sufletului care mai multe brațe cu care prinde. Așa face Ea, cand vrea sa-ți dea razboi îți dă și cu cele ai vazut tu, și cu cele ce ai auzit.

Ai vazut? Cele cinci simțuri sunt cele cinci ferestre ale sufletului, cum zice Proorocul Ieremia: A intrat moartea prin ferestrele noastre.

Sau cele cinci sipote prin care toarnă vrajmașul tot pacatul: căci vederea, auzul, mirosul, gustul si pipaitul sunt sipotele prin care intră păcatul în sufletul nostru.

Nu poate nimeni greși daca nu a folosit mai intîi imaginația. Nu vezi ca în vremea rugăciunii, daca te-a supărat cineva, apare fața celui ce te-a necăjit și parcă i-ai zice ceva, parca de ce nu i-ai zis, parcă te gândești:

„Măi, cum să mă răzbun eu pe asta?”,

„Cum să fac să mă împac cu el?”,

sau

„Cum să fac să-i mai zic ceva?”.

Că acela pe care-l vezi cu fața aceea care te tulbură în vremea rugăciunii sau altădată în viața nu sunt simple amintiri, ci sunt draci care prin partea mînioasă a sufletului și prin imagi­nație dau razboi sufletului și trupului.

Biata minte atunci, săraca, ce trebuie să facă, unde sa se ascundă ea, cum să lupte? Aleargă la Hristos.

Și trebuie să nu pomeneasca răul, să n-aibă ciudă pe nimeni, că altfel nu-i primește Dumnezeu rugăciunea. Dacă nu ai iertat din inima greșelile, nu-ți iartă Hristos pe ale tale și atunci ce-ai făcut? Căci daca tu vrei să te razbuni pe cineva, măcar cu gandul, ești departe de Dumnezeu, că Dumnezeu ți-a spus să iubești pe vrajmasi și uite cîtă filosofie trebuie la lucrarea aceasta.

Părintele Cleopa Ilie

Extras din ”Ne vorbeşte părintele Cleopa”,  Vol. 17, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, pag. 67

Cel mai important lucru pe care poţi să-l realizezi în viaţă e să fii Om, un Om Adevărat


Cel mai important lucru pe care poţi să-l realizezi în viaţă e să fii Om, un Om Adevărat. Nu unul care se laudă cu banii sau cu maşina sa. Nu unul care îşi vinde fratele, răspunzând la binefacere cu ură şi cu răutate. Nici unul care îşi uită părinţii, prietenii şi neamul atunci când urcă vârful piramidei.

Un Om Adevărat nu este neapărat un mare om. El poate fi mai mic decât o lacrimă, dar, în mod obligatoriu, este la fel de pur ca ea…

(…) Oamenii Adevăraţi nu mor niciodată! Ei, pur şi simplu, se înalţă la Dumnezeu, nestingheriţi de păcate, ca să pună în faţa Lui o vorbă bună şi pentru noi, cei cu aripile încărcate încă de ţărână…

Aurelian Silvestru

Extras din ”Fărâme de suflet”, Ed. Tocono, 2011, pag. 357, 360

Apariție salvatoare a Maicii Domnului, într-o Mănăstire din Siria – Saidanya


maica-domnului-Siria – Saidanya

Intamplarea miraculoasa ar fi avut loc cu ceva timp în urmă, când un grup de rebeli a lansat o racheta catre manastire.

Călugărițele din interiorul mănăstirii aveau experienta in sunetul scos de astfel de rachete, asa incat erau sigure că racheta le va ucide și va distruge complexul mănăstirii. Dar… nimic nu s-a întâmplat, si au ramas uimite, fara sa inteleaga ce se intamplase cu racheta in cauza.

Câteva zile mai târziu, unul dintre generalii militari din Armata Siriană a vizitat mănăstirea, pentru felicitarile de Crăciun și An Nou. În timpul conversației, ofițerul le-a întrebat pe maici daca nu cumva au sesizat ceva neobișnuit, de curand. Maicile i-au marturisit despre acea racheta, care a fost lansata de către unii dintre rebeli, spre mănăstire, dar care nu a lovit-o. Ofițerul a fost uimit să audă acest lucru, și a confirmat că și el văzuse racheta lansata, dar ca împreună cu alții a văzut ceva foarte ciudat și neobișnuit: racheta era sa loveasca mănăstirea, dar dintr-o dată o femeie îmbrăcata în vesmant albastru ar fi apărut pe cer, a luat racheta in mâinile proprii si a indepartat-o. Generalul s-a intrebat despre care „doamna” ar putea fi vorba, asa incat maicile l-au asigurat că nu se poate sa fi fost nimeni altcineva decat Maica Domnului.

Credinciosii si-au manifestat bucuria, pana la aceasta ora, in mai multe comentarii legate de minune, pe grupurile de Facebook. Comentatorii mai sceptici si-au facut si ei simtita prezenta, in paginile care au semnalat raportul delegatului unei organizatii ortodoxe si pagini a Bisericii Ortodoxe Orientale in Levant – intrebandu-se de ce oare Maica Domnului ar fi permis, totusi, rapirea unor calugarite in aceeasi zona. In plus, altii semnalau faptul ca manastirea ar fi fost un lacas sfant inca de pe timpurile Imparatului Iustinian, care ar fi contribuit la ridicarea acesteia. Ea este renumita, de secole, pentru o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, pe care o gazduieste si la care chiar si musulmanii veneau sa se roage.

Articol relatat de portalul Lacasuri Ortodoxe

Între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată


Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său.

Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.

Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare . Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii , dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţle noastre.

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart … este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu… „

Părintele Nicolae Steinhardt

Banii deschid orice poartă, dar nu și pe cea din Rai


Dacă aș avea bani să pot cumpăra toate mâncărurile gustoase, dar dacă nu am poftă de mâncare, ce folos? Dacă aș avea bani să pot cumpăra cele mai pufoase perne și paturi, ce folos dacă nu mă pot odihni în ele? Dacă aș avea bani să călătoresc prin lumea întreagă, ce folos dacă nu am mulțumire sufletească?

Banii pot îmbrăca omul, pot înfrumuseța casa, pot încânta ochii, pot umple pântecele, pot mulțumi trupul, pot satisface poftele, pot obține ranguri, pot cumpăra diplome, pot deschide orice poartă, dar nu și pe cea din Rai. Pacea, fericirea, mulțumirea sufletească, sănătatea, iubirea, veșnicia – banii nu le poate cumpăra.

Elena J.

Sursa: Lumina pentru candela din suflet

Orice durere, orice strâmtorare şi orice trudă ne este trimisă pentru a ne întări în duh


Un om credincios cădea adesea în deznădejde şi, prin aceasta, nesocotea voia lui Dumnezeu. Cineva l-a sfătuit să însemneze într-un caiet toate milostivirile primite de la Dumnezeu. După câteva luni, tot carnetul era plin. Milostiviri care, de obicei, le dăm repede uitării, dar pe care omul acela le trecuse în carnet şi le păstra în inimă. Totuşi, din când în când, îl mai cuprin­dea disperarea. „Îmi era de ajuns să mă uit în carnet – zicea acel om – ca să-mi dau din nou seama cât de mult mă iu­beşte Dumnezeu şi pentru ca, într-o clipă, norii negri să se risipească, sufletul să mi se umple de bucurie şi speranţă, să nu încetez a-I aduce lui Dumnezeu mulţumire şi slavă.

Dar nu tot ce ne vine de la Dumnezeu ni se pare a fi mi­lostivire. Dimpotrivă, unele lucruri ni se par apăsătoare, ca nişte poveri de nesuportat, iar în asemenea cazuri nu ne mai stă gândul la mulţumiri, ci începem să ne văicărim.

Înţelege, suflete credincios, că tot ceea ce ţi se întâmplă în viaţă este numai din mila lui Dumnezeu, chiar dacă lu­crurile ţi se par acoperite de o perdea de negură. Caută să pătrunzi cu credinţa dincolo de această perdea şi vei des­coperi milostivire şi chiar o vei recunoaşte aşa.

Orice durere, orice strâmtorare şi orice trudă ne este trimisă pentru a ne întări în duh şi pentru a învăţa că trebuie să aducem mulţumiri pentru tot ceea ce ne-a făcut să plângem şi, prin aceasta, să dăm laudă.

Extras din ”Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului”, Ed. Sophia, pag. 112

Părintele Constantin Necula: Să ştiţi că om duhovnicesc e cel care, atunci când intră în biserică nu face cincizeci de cruci. Ci strânge mâna cerşetorului


Cum putem dobândi pocăinţa cea adevărată, părerea de rău pentru păcatele noastre?

Lucidizându-ne, încercând să înţelegem că păcatele noastre sunt păcatele noastre şi nu sunt neapărat prin inductanţă, Şi, nu în ultimul rând încercând să transformaţi pocăinţa nu într-un specatcol de dat ochii peste cap… Repet imaginea aceasta, că e aproape hologramică în Biserică: tone de prune în gură şi ochi daţi până la ceafă peste cap!

Nu atitudinile exterioare denotă duhovnicia omului. Lucrarea lui totdeauna e înlăuntrul său, creşte înlăuntrul său, se dobândeşte şi se desăvărşeşte, înlăuntrul său, apoi trece în afară. Să ştiţi că om duhovnicesc e cel care, atunci când intră în biserică nu face cincizeci de cruci. Ci strânge mâna cerşetorului şi zice:

„Ioane, îs bucuros că ai venit şi azi!”

Se duce şi ia de jos chibritul ars de către unul care şi-a stins ţigara şi după aia zice: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, iartă-l şi lasă-l de fumat!…”, adică oamenii care mai şi fac din când în când pe creştinii.

Părintele Constantin Necula

Extras din „Gânduri şi miride”, Ed. Agnos, Sibiu, 2009, pag. 47-48

Sursa: ganduridinierusalim.com

 

Te-ar putea interesa și: Ascultarea de părintele duhovnicesc face minuni! Înseamnă să ai binecuvântarea lui Dumnezeu în tot ceea ce faci!

 

Am putea spune că omul îşi câştigă libertatea prin ascultare?

De obicei spunem că cineva este liber atund când are putinţa să aleagă între două lucruri. Adevărata libertate înseamnă însă a-L dori numai pe Dumnezeul cel adevărat, a tânji să ne unim cu El. Dacă facem din aceasta ţelul vieţii noastre, atunci nimic din lumea aceasta, nimic legat de simţuri nu ne va mai putea atrage ori ispiti, şi ne vom elibera de influenţa lumii asupra noastră, devenind liberi faţă de această lume căzută, care zace în păcat. In acelaşi timp, lumea nu va mai afla în noi pământ prielnic pentru a-şi arunca ancora, adică vom zidi înlăuntrul nostru o asemenea libertate ce ne va feri de orice înrâurire din partea oamenilor. Fireşte, libertatea absolută Ii aparţine numai lui Dumnezeu, însă aici vorbim despre acea libertate după har pe care omul o primeşte pentru a se putea uni în chip desăvârşit cu Dumnezeu. Atâta vreme cât mai există posibilitatea alegerii, omul este încă împărţit, scindat, şi nu şi-a atins ţelul, nu şi-a împlinit încă adevărata lui menire.

Cum contribuie legătura cu părintele duhovnicesc la devenirea întru persoană a ucenicului?

A face ascultare de părintele duhovnicesc înseamnă a-I urma lui Hristos şi a moşteni harul înfierii. Sfântul Pavel le scrie corintenilor: „Eu sunt părintele vostru, pentru că v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos”, iar în Epistola către Efeseni spune că toată paternitatea pe acest pământ vine de la Dumnezeu. Intreaga Scriptură vorbeşte despre Dumnezeul părinţilor noştri. Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola către Evrei că celor care îi primesc certarea, adică povăţuirea, Dumnezeu Se dăruieşte pe Sine ca Tată. Dacă primim să fim mustraţi şi certaţi pentru neajunsurile noastre, atunci vom fi „desăvârşiţi, precum Tatăl nostru Cel ceresc desăvârşit este”. Cum înfăptuim acest lucru? In taina ascultării primim această viaţă. Persoana este cu adevărat o nouă viaţă înlăutrul nostru pe care o dobândim numai prin părinţii noştri duhovniceşti.

Cum se cuvine să ne apropiem de părintele nostru duhovnicesc pentru a primi cu adevărat folos?

Răspuns: Trebuie să fim cu luare-aminte, să ne rugăm cu o inimă deschisă şi să ne însuşim fiecare cuvânt care purcede din gura duhovnicului, iar împreună cu acest cuvânt vom primi viaţa lui. Şi, treptat, dacă avem această atitudine, va veni clipa când ne vom însuşi gândul lui, duhul lui, viaţa lui. Când vorbim ai el, ştim deja ce urmează să ne spună; auzim primul cuvânt şi deja îi cunoaştem gândul până la capăt – atât de mult putem simila înlăuntrul nostru duhul părintelui duhovnic. Aşa era, de pildă, Părintele Sofronie. El obişnuia să ne spună: „Vă hrănesc mai întâi cu lapte şi apoi cu hrană tare”. Hrana cea tare era a trăi în viaţa noastră taina Crucii şi patimile cele pline de slavă ale lui Hristos.

Ascultarea este o atitudine a inimii; nu este ceva exterior, ceva care poate fi impus din afară. Atunci când suntem gata să primim cu o inimă deschisă întâiul cuvânt al părintelui duhovnicesc, vom învăţa treptat să facem din voia aproapelui nostru voia noastră si din viata lui viata noastră. Prin harul acestei nevoinţe va veni clipa când inima ni se va lărgi şi vom putea îmbrăţişa într-însa viaţa întregii lumi.

A face ascultare, a primi să depindem de voinţa altcuiva presupune smerenie. Adeseori ne începem nevoinţa cu cele mai bune intenţii, plini de râvnă, însă treptat, părăsim ascultarea şi ne recâştigăm „independenţa”, înşelând astfel încrederea părinţilor noştri. Cel ce vrea să-şi păstreze independenta nu va fi niciodată în stare să-si afle adâncul inimii, chiar dacă are o purtare fără greşeală, pentru că înlăuntrul lui se strecoară slava deşartă, care îi împietreşte şi îi astupă inima. A ne afla adâncul inimii nu este cu putinţă decât atunci când ne predăm pe noi înşine cu smerenie în ascultare de voia părintelui nostru.

Pocăinţa ucenicului depinde de pocăinţa părintelui duhovnicesc?

Răspuns: De bună seamă. Ii hrănim pe ceilalţi din ceea ce ne-am hrănit mai întâi noi înşine. Dacă duhovnicul are duhul pocăinţei, cu siguranţă că acest duh îl va atinge şi-l va insufla şi pe ucenic. Părinţii pustiei spun că dacă dorim să dobândim frica Domnului trebuie să trăim în preajma unui om cu frica lui Dumnezeu. Am putea spune aşadar într-un fel că viaţa duhovnicească este „ereditară”, că o moştenim de la părinţii noştri duhovniceşti.

Arhimandritul Zaharia Zaharou, Omul- ținta cercetării dumnezeiești, trad. din limba engleză Monahia Porfiria și Monahia Tecla, Doxologia, Iași, 2016

Rugaţi-vă pentru soț în permanenţă, în taină, iar restul este lucrarea lui Dumnezeu Rugăciunea pe care e bine s-o spună orice soție, e cea mai puternică armă în lupta cu toate ispitele căsniciei


Răbdarea dumneavoastră creştină, smerenia şi iubirea îşi vor face, la timpul potrivit, lucrul lor, iar jumătatea dumneavoastră, soţul, va învia cu duhul. Pentru aceasta, începeţi să lucraţi asupra dumneavoastră: dacă el îşi iese din fire, nu vă ieşiţi şi dumneavoastră. Înţelegeţi că lui îi este mai greu decât dumneavoastră, căci el nu Îl cunoaşte pe Dumnezeu, iar vrăjmaşul îl conduce acolo unde el nu vrea.

Începeţi să vă rugaţi pentru el în permanenţă, cu compătimire, aduceţi-vă aminte că şi lui i-a fost greu în copilărie, ca şi dumneavoastră. Iar restul este lucrarea lui Dumnezeu.

Citiţi capitolul 7 din Epistola I către Corinteni şi ţineţi minte că dumneavoastră suferiţi împreună cu soţul, pentru că voi doi sunteţi un singur trup.

E bine să vă rugaţi în taină pentru el. Trebuie să faceţi aceasta neapărat, pentru a nu-l provoca pe el să hulească împotriva lui Dumnezeu. Va veni poate vremea ca ceea ce faceţi acum în taină să faceţi atunci pe faţă. Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie asupra dumneavoastră!

Arhimandritul Ioan Krestiankin

***Rugăciunea soţiei pentru soţul ei***

O, Doamne preabunule, Tu mi-ai dat un soţ al zilelor mele pe pământ, partaş sorţii mele şi sprijinul meu în vremea călătoriei acestei vieţi. Fă să cunosc că el se îngrijeşte de mine şi ajută-mă să nu întristez niciodată zilele lui, nici să fiu nemulţumitoare faţă de cel care mă sprijină şi mă îngrijeşte. Fă-mă supusă şi îndătoritoare, ca nu cumva printr-o purtare necuviincioasă să-i adaug la osteneli şi să-i amărăsc pâinea ce-o caştigă pentru mine şi copiii noştri.

Izvorule al înţelepciunii, luminează-mă să cunosc toate virtuţile familiei şi printr-o înţeleaptă chivernisire să păstrez ceea ce el adună cu osteneli şi prin sudoarea feţei sale. Ajută-mi ca prin supunere, prin dulceata purtării mele, prin răbdarea şi dragostea mea, să încununez zilele lui cu flori şi cu bucurii, să împart cu el fără cărtire toate loviturile vieţii şi să-i fiu însoţitoare nedespărţită, precum în fericire aşa şi în necaz.
Păzeşte-mă de împodobirile necumpătate şi de necuviinţele în care cad femeile care nu cunosc preţul unui şot bun, punându-şi toată fericirea lor în podoabe şi petreceri zgomotoase şi deşarte ce atrag după sine neînţelegeri, dezamăgire şi dureri. Ajută-mi să deprind toate virtuţile care fac podoaba femeii, pentru că dacă vârsta sau bolile îmi vor ridica floarea frumuseţii şi a tinereţii să-mi rămână o inimă vrednică de dragostea soţului meu şi a fiilor noştri, ca să le dau pildă bună, întărindu-i în puterea virtuţii. Ascultă, Preabunule, glasul meu cel umilit, şi trimite binecuvantarea Ta asupra zilelor noastre. Amin.

 

Sursa: ganduridinierusalim.com

De ce spunem „Amin” la sfârșitul unei rugăciuni și ce înseamnă acest cuvânt Nu mulți cunosc acest detaliu


Numeroși credincioși din religiile monoteiste, nu doar creștini, ci și evrei si musulmani spun „Amin”, uneori și la începutul unei rugăciuni, de cele mai multe ori la sfârșitul ei. Unii îl rostesc mecanic, ca o parte a rugăciunii neînțelească. Cu ”Amin” se încheie rostirea crucii – ”În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, Amin”.

De ce ”Amin”? Cuvântul acesta care vine din ebraica veche este spus pentru a exprima solemn o omologare sau intelegere.Este derivat din ebraicul āmēn care înseamna „adevărat”,”cu sigurantă” „fără îndoială”.

„Amin” este găsit atât in Vechiul cât si in Noul Testament.În ziua de azi crestinii,iudeii si islamii toti folosesc versiunea acestui cuvant si vor sa zică prin asta „asa este” sau „asa sa fie”. Este un angajament în fața Domnului, dar și o exprimare a convingerii că tot ce ai spus în rugăciune se va împlini!

 

Sursa: ganduridinierusalim.com

Te-ar putea interesa și:  Rugăciunea pe care trebuie să o spui în fiecare vineri din Postul Paştelui. E de mare folos în problemele cu care te confrunţi:

 

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul sufletului meu, ascultă-mi rugăciunea de vineri!

În această zi a Răstignirii Tale pe Cruce, ai pătimit. Și ai luat moarte pentru păcatele noastre. Mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog bunătăţii Tale să mă învredniceşti cu Darul Tău. Căci pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine. La fel precum Tu, Cel îndurat, ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, Doamne, ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă! Și să urăsc voinţele mele cele rele.

Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta. Ca să o simt precum au simţit-o Maica Sfântă, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta. Luminează-mi simţirile, așa cum Tu ai făcut să Te cunoască făpturile neînsufleţite, când s-au mişcat la răstignirea Ta. Așa cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit. Și Ți s-a plecat, de l-ai pus în rai.
Dă-mi, Doamne, darul Tău!

Iartă, Doamne, păcatele mele, pentru Sfintele Tale Patimi. Și cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează în rai. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi. O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia! Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.