Cum se face un pomelnic și care sunt condiţiile obligatorii pentru a fi pomeniţi la Sfânta Liturghie


Pentru cei vii ce se vor pomeni:

Se scriu:

-părinţii trupeşti,

-părintele duhovnic,

-naşii de botez şi de cununie,

-soţia / soţul / copiii,

-rude şi prieteni

Condiţii obligatorii pentru a fi pomeniţi la Sfînta Liturghie:

-să fie botezat în Biserica Ortodoxă,

-să fie cununat în Biserica Ortodoxă,

-să nu fie cununat cu rudenii trupeşti (pînă la gradul …) sau duhovniceşti (naşi cu fini, sau rude ale cumetrilor)

-să aibă naşi botezaţi şi cununaţi ortodox,

-să fie drept-credincioşi (să creadă în Sfînta Treime, Maica Domnului, Sfinţi; să cinstească Sfînta Cruce, icoanele, sfintele moaşte),

-să ducă o viaţă evlavioasă ortodoxă (rugăciune, post, prezenţă la biserică, spovedanie, milostenie şi alte fapte bune ale credinţei)

“Viaţă evlavioasă ortodoxă” înseamnă:

-să nu fie: curvari, hoţi, beţivi, petrecăreţi, fumători, drogaţi, hulitori, atei, apostaţi, batjojcoritori de orfani şi văduve, ucigaşi, răpitori, scandalagii, răzbunători etc.

-să nu practice: masturbare, perversiuni: împreunări anale / orale, cu animale; homosexualitate şi lesbianism sau pedofilie. 

-să nu săvîrşească, să nu mijlocească, să nu îndemne sau să încurajeze practicile şi metodele contraceptive: păzire (calendar, prezervativ, sterilet), băi, leacuri, pastile, avort,

-să nu aibă profesii imorale, prin care se aduc prejudicii (directe sau indirecte) Bisericii şi mîntuirii altora, de pildă: patron de bar, sex-shop, casă de toleranţă, regizor / actor, redactor TV, editor de publicaţii antiortodoxe (eretice, erotice, umanist / evoluţioniste), traficanţi de droguri, femei, arme etc.

-să nu fie francmasoni: funcţionari în organizaţii, organisme, societăţi, fundaţii, asociaţii, cluburi şi ligi naţionale şi europene. 

-să nu emită prin politica lor legi ce încalcă suveranitatea, autoritatea şi autonomia Bisericii şi a ţării (integrări, adeziuni, afilieri la organizaţii internaţionale: NATO, UE, ONU, UNESCO, FMI, Banca Mondială, Mişcarea Ecumenică etc.)

-să nu creadă în vrăji / superstiţii populare ori “ştiinţifice” păgîneşti şi să nu ia sfat în necazurile lor de la vrăjitori şi ocultişti (chiar botezaţi ortodox): radiestezie, bioenergie, acupunctură, telepatie, telekinezie, hipnoză,  dianetică, meditaţie transcendentală, spiritism, yoga, sau alte forme de vrăjitorie europeană şi orientală. 

Toţi aceştia se pot pomeni doar la Psaltire şi Sfîntul Maslu (şi se pot spovedi).

FOTO doxologia.ro

10 paşi pentru a scăpa de judecarea aproapelui


Cheia vieții duhovnicești este lupta cu propriile patimi. Unde există luptă, acolo există viață. Cel ce nu se luptă, de pildă cu patima sa de osândire a aproapelui pentru neputințele lui morale nu poate să afirme că duce o viață duhovnicească. Iar cel ce nu duce o viață duhovnicească, acela arată că nu are frică de Dumnezeu, care este rădăcina acestei vieți. Lipsa fricii de Dumnezeu conduce pe oameni să osândească fără înfricoșare pe semenii lor și să-și pregătească veșnica lor osândă.

Avva Isaia a spus plin de înțelepciune: „Neosândirea aproapelui slujește ca o îngrădire pentru cei ce se luptă cu propriile patimi sub conducerea rațiunii duhovnicești. Acela care mustră pe aproapele, cu nebunie nimicește această îngrădire”.

Cum să se deprindă omul să nu osândească, când osândirea a devenit un obicei general și când în societatea contemporană există atât de multe motive pentru osândire?

Întrucât osândirea, fie tâșnește din noi înșine, fie se naște din afară, vom examina întâi cinci mijloace de luptă cu ea pentru siuația când izvorul osândirii este în noi, iar apoi alte cinci mijloace de luptă când osândirea este aprinsă în noi din afară.

1. Primul mijloc este să conștientizăm și să căpătăm simțământul că osândirea semenilor pentru slăbiciunile lor morale este păcat, și încă un mare păcat. Trebuie să luăm aminte la ce-i așteaptă pe toți ce ce-și iau de la sine autoritatea de falși judecători și pe toți acei oameni grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, … ocărâtori, semeți, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, … călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă.

Dacă omul își dă seama că osândind săvârșește un mare păcat, el lesne se va simți rușinat înaintea conștiinței sale. Acest simțământ va naște în inima lui pocăința, iar pocăința îl va conduce la mărturisire și la dorința sinceră de a suporta epitimia pentru care a osândit.

2. Pentru lupta cu osândirea este necesară în cel mai înalt grad luarea-aminte asupra noastră. Cine este cel care care veghează asupra sa? – Acela care este atent să nu păcătuiască cu nimic înaintea lui Dumnezeu și care își dă osteneală să-șiaducă aminte în toate împrejurările, întotdeauna, porunca lui Dumnezeu: „Nu osândi!”

3. Ca al treilea mijloc de luptă cu păcatul osândirii vom indica osândirea de sine. Sfinții Părinți recomandă să ne aducem aminte permanent propria noastră stare de păcat și să ne osândim pe noi înșine. Dacă omul este cinstit înaintea sa și înaintea lui Dumnezeu, nu poate să nu vadă că el însuși este plin de patimi și de fapte rele.

4. Un foarte puternic mijloc de luptă este smerenia. Cel mândru osândește în stânga și în dreapta. Cel smerit însă, ajuns până la pătrunderea harică a stării lui de păcat, se consideră mai rău decât alții. Îi pare sincer rău de nefericita lui stare morală, plânge înaintea lui Dumnezeu pentru greșelile sale și însetează doar pentru un singur lucru – după milă. El se simte vrednic de osândă. Când vede pe fratele său că greșește, nu-i socotește păcatul mai greu decât al său. Căci gustă pe viu greutatea propriilor lui păcate.

5. Dragostea este unul dintre cele mai eficace mijloace pentru a dezrădăcina osândirea. Fie-ți milă de cel păcătos, iubește-l, și vei înceta să-l ponegrești!

Dragostea acoperă toate cusururile (Pilde 10, 12), dar osândirea le descoperă!

Poate oare cel ce iubește pe aproapele său să-l ponegrească în lipsa lui și să-l vădească înaintea altora? Prin urmare, învață să iubești și te vei dezobișnui să osândești!

6. Cum să procedăm în cazurile în care la noi ajung zvonuri că alții ne osândesc? Trebuie să tăcem, să ne înfrângem iubirea de sine rănită și să ne străduim să înghițim medicamentul amar, lăsând toate pe seama lui Dumnezeu, după înalta pildă a Mântuitorului Hristos (vezi I Petru 2, 23). O astfel de purtare este plăcută lui Dumnezeu și încununează sufletul răbdător cu cunună cerească.

Desigur, nu este nicicum ușor să fii osândit, iar tu să taci și să nu te aperi. Acest lucru este o foarte mare nevoință. Dacă creștinul înțelept care este osândit constată că cei care ce-l ponegresc au spus ceva adevărat, îndată ia notă și se îndreaptă. Dacă vede însă că osânditorii răspândesc clevetiri și minciuni la adresa lui, el Îi mulțumește lui Dumnezeu că s-a învrednicit să sufere nevinovat fiind și ia seama să nu se dea mâniei. Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări pe nedrept, cu gândul la El (I Petru 2, 19).

7. Adeseori nu avem dorința de a osândi, însă iată că cei cu care vorbim încep să ponegrească, predispunându-ne și pe noi către săvârșirea acelui păcat. Ce să facem în asemenea cazuri? Dacă ne nimerim printre oameni care osândesc pe semeni, noi trebuie cu tactică să abatem discuția și pe nebăgate de seamă să trecem la o altă temă. În unele cazuri este mult mai folositor să vorbim ceva bun despre cel osândit, care să destindă atmosfera. Dar dacă nu putem să facem nici una, nici alta, atunci, după sfatul lui Teofan Zăvorâtul, trebuie să nu participăm la osândire, ci să tăcem și să ne rugăm atât pentru noi înșine, cât și pentru cei ce osândesc, și pentru cei osândiți. Aici trebuie să subliniem cu multă tărie că, neparticipând la osândire nu trebuie în niciun caz să osândim în inima noastră pe cei ce osândesc.

8. Deoarece osândirea pare foarte captivantă și distractivă, pentru a ne izbăvi de acest păcat este nevoie să ne îndepărtăm de acei cunoscuți ai noștri care au slăbiciunea osândirii, și, nicicând să nu mergem în companiile în care se spun bârfe. Căci tovărășiile rele strică obiceiurile bune (I Cor. 15, 33).

9. Chibzuința duhovnicească este un moment extraordinar de important în lupta împotriva osândirii. Deoarece osândirea ni se prezintă în chip foarte iscusit ca fiind o virtute, este nevoie de mare înțelepciune duhovnicească pentru a vâna înșelăciunea diavolească ascunsă aici, astfel încât să fim demascați înaintea noastră, ca unii cărora ne place să osândim. Întrucât la această înșelare acționează patimile proprii, ea pătrunde foarte ușor în inimile noastre și cu ajutorul nostru ne rătăcește, încredințându-ne că nu săvârșim nimic rău atunci când osândim.

Sfântul Apostol Iacov ne dă un minunat sfat despre cum să dobândim discernământ duhovnicesc: Și de este cineva din voi lipsit de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu… și i se va da. Să ceară însă cu credință, fără să aibă nicio îndoială(Iac. 1, 5-6).

10. Aici este locul să spunem că, înfrânâdu-ne de la osândirea altora, noi înșine trebuie să priveghem asupră-ne cu multă luare aminte, ca să nu dăm motiv ca ei să ne osândească pentru diferitele păcate vădite. Căci după cum este păcat să osândești, de asemenea este păcat să povoci pe alții să te osândească. Deci să nu ne mai judecăm unii pe alții, ci mai degrabă judecați aceasta: Să nu dați fratelui prilej de poticnire sau de sminteală! (Rom. 14, 13).

Arhimandrit Serafim Alexiev

Extras din „Vederea păcatelor noastre, Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”, Ed. Sophia, București, 2008, pag. 117-156

„Cu Dumnezeu nu e nevoie să fii politicos. Toarnă înaintea Domnului ceea ce este în inima ta, aşa cum este”


Ce să facem ca să ne mântuim?

Îmi amintesc de cuvântul pe care l-am auzit ele curând de la avva Paisie Olaru, pe patul de moarte. I s-a cerut să dea un cuvânt poporului român. Şi el, în ultima lui suflare, a spus: „Cuvântul Domnului: «Cerul şi pământul vor trece, dar cuvîntul Domnului nu va trece»”.

Căutaţi către fiecare cuvânt din sfintele rugăciuni, în biserică şi închinaţi şi cuvântul vostru lui Dumne­zeu. Pentru aceasta v-aş cita un cuvânt pe care Părin­tele Sofronie l-a spus unui suflet aflat în căutarea rugăciunii. O doamnă anglicană se afla în pragul lepădării de rugăciune şi de Dumnezeu, căci la întrebarea sa: „Cum să găsesc rugăciunea?”, pusă mai multora, primise numai răspunsuri stereotipe.

Auzind de un oarecare arhimandrit Sofronie, în Franţa, l-a căutat şi l-a întrebat şi pe acesta. Părintele Sofronie i-a răspuns: „Cu Dumnezeu nu e nevoie să fii politicos. Toarnă înaintea Domnului ceea ce este în inima ta, aşa cum este”. Şi a găsit o rugăciune aşa puternică, încât, spunea Părintele Sofronie, ceasuri întregi se ruga cu ca­pul plecat la pământ. Aceasta nu este puţin lucru pentru un apusean. Doamna aceea este, de mult timp, ortodoxă.

Părintele Rafail Noica

Extras din Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Ed. Anastasia, 2004, pag. 59

Cine dorește jigniri nu se mai satură de ele și cel smerit socoate că prea puțin a fost înjosit


Despre trufie și slava deșartă și care sunt manifestările trufiei!

Scrieți: „Am vorbit cu părintele meu duhovnicesc și i-am povestit tot felul de lucruri despre mine. El mi-a zis pe față că sunt trufașă și că mă slăvesc în deșert. Eu i-am răspuns că nu sunt deloc trufașă, dar nu pot să rabd umilirea și servilismul.”

Grozav! Nu vă lăsați călcată în picioare, ca să nu știe că sunteți la cheremul oricăui. Păi cum, a îndrăznit să vă facă trufașă, și încă pe față!

Acum hai să vă spun și eu: ce dovadă mai bună că sunteți trufașă vreți? Acest răspuns tăios pe care l-ați dat nu vine din smerenie. Și de ce să vă împotriviți unei asemenea sentințe? Dacă nu vi se potrivește, nu vă va face niciun rău; dacă însă vi se potrivește, iar dumnevoastră o respingeți, veți avea nu puțin de tras din această pricină, deoarece nerecunoscându-vă scăderile nu vă veți strădui să vi le îndreptați, și ele vor prinde rădăcini pentru întotdeauna în dumneavoastră. Mai bine ar fi să vă cercetați cu de-amănuntul, fără cârtire, ca să vedeți dacă nu cumva se află cu adevărat în dumneavoastră această otravă foarte vătămătoare. Data trecută vă pregăteați să vă rugați Domnului să vă dea să aflați cu adevărat cum sunteți. Uite că Domnul v-a și arătat, iar dumneavoastră vă întoarceți spatele.

Așteptați, pesemne, ca Domnul să vă arate cât de grozavă și minunată sunteți. Așa ceva să nu așteptați. Această întâmplare este un răspuns nemijlocit al Domnului la dorința și rugăciunea dumneavoastră. Așadar faceți bine și adăugați propria osteneală la acest semn al Domnului. Să începeți să vă cercetați cu mai multă severitate. Să stați la ușa inimii și să băgați de seamă ce iese din ea și de unde anume după aceea să cercetați de ce fel este ceea ce a ieșit. Dacă lucrul acela se va dovedi trufaș într-o măsură cât de mică, înseamnă că trufia șade în inimă și face de acolo bășici din astea de săpun.

Ca să să vă fie mai ușor să faceți această lucrare cu care nu sunteți obișnuită, să revedeți semnele prin care se vădește trufia, și cu ajutorul tuturor acestor semne să vă supravegheați – iar care sunt semnele trufiei puteți afla de la Scărar (tocmai din cuvintele lui despre trufie și slavă deșartă), de la Cassian, de la Cuviosul Nil.

Rețineți cât mai bine toate semnele prin care se arată trufia, și după aceea uitați-vă dacă se regăsesc la dumneavoastră.

Dacă sunt fie și puține, dacă se arată fie și numai uneori, înseamnă că trufia există și că ea trebuie dezrădăcinată. Scrieți că doreați cândva jigniri și înjosiri. Aceasta este mărturia nemijlocită a smereniei – iar acum vi s-a spus: „Sunteți trufașă”, și gata, vă simțiți jignită, vă împotriviți și respingeți acest verdict.

Aceasta nu arată,oare, că nu aveți smerenie? A fost, dar s-a evaporat – cel puțin în cazul de față.

Cine dorește jigniri nu se mai satură de ele și cel smerit socoate că prea puțin a fost înjosit, pe când dumneavoastră spuneți: „Păi ce sunt eu trufașă?”

Ehei, trufia poate să fie foarte subțire, așa încât se simte că ea există, dar s-o definești clar este lucrul foarte greu. Faceți bine și lămuriți-vă singură în ce constă trufia dumneavoastră, iar celui care v-a zis de ea să-i fiți recunoscătoare că vă îndreaptă spre cunoașterea de sine.

Data trecută v-am scris să purcedeți la rugăciune ca un om osândit, care piere, însă dumneavoastră v-ați apucat să protestați. La dumneavoastră ridică deseori capul protestul. Sunt nevoit să spun că în duh sunteți protestantă. Veți spune că și eu, la fel ca duhovnicul, sunt contra dumneavoastră. Eu nu sunt nici contra, nici pentru dumneavoastră, ci doar încerc să vă fac să vă cercetați bine.

Iarăși repet: dacă vi se pune în seamă ceva ce nu există, nu e niciun necaz, dar dacă vă veți cerceta și veți descoperi trufia, va fi bine.

Să știți că toate lucrările Proniei asupra fiecărui om în parte au în primul rând scopul de a face praf și pulbere eul nostru.

Bineînțeles, asta este valabil și cu privire la dumneavoastră – și să-I mulțumiți Domnului că v-a dat o lecție atât de mântuitoare la atât de scurtă vreme după ce ați hotărât să vă închinați viața slujirii Lui. Așadar, chibzuiți la ea cum trebuie și învățați-o.

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Extras din „Despre felurite probleme de credință și viață”, Ed. Sophia, 2012

Cea mai mare şi mai binecuvântată Taină care ne-a fost lăsată Aceasta e singura ce ne pregăteşte cel mai bine pentru ceruri


Ştii ce spune omul acesta al lui Dumnezeu despre ceea ce vrei tu să faci? Despre spovedanie şi despre pocăinţă? Spune că este cea mai mare şi mai binecuvântată Taină care ne-a fost lăsată. Ea ne pregăteşte cel mai bine pentru ceruri. Niciun păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru om şi pentru Dumnezeul iubirii. Dumnezeu se odihneşte în omul care se pocăieşte, oricât de păcătos ar fi el. Dumnezeu doreşte doar mărturisirea greşelii, apoi totul se va încheia sigur bine.

Lacrimile sufletului curăţesc inima, mintea, trupul şi fac în felul acesta fără prihană orice exprimare a omului. Dar dacă harul lui Dumnezeu nu ne umbreşte, nu ne putem schimba. Ca să vină însă harul lui Dumnezeu trebuie să fim şi noi primitori de har. Şi eu mă bucur enorm că tu ai primit cercetarea asta a lui Dumnezeu. Toţi suntem păcătoşi, nimeni n-a păşit pe pământ fără păcat în afară de Iisus Hristos, Dumnezeul–Om. Prin urmare toţi avem nevoie de pocăinţă şi de întoarcere la Dumnezeu. Toţi ar trebui să alergăm la atotputernica taină a Spovedaniei, numai că nu toţi putem. Unii suntem legaţi cu funiile groase ale patimilor şi înneguraţi de pâclele grele ale necunoaşterii şi neînţelegerii. Este nevoie de multă cunoaştere pentru a putea crede cu adevărat în Dumnezeu. Asta nu se obţine băbeşte, nu este treaba inculţilor. Credinţa autentică nu este pentru proşti! Încrederea în forţele proprii izvorăşte din mândrie şi este rodul egoismului.

Diavolul zi şi noapte ne întinde fel de fel de curse, deschide prăpăstii, organizează tabere de război, iar noi cădem la înţelegeri cu el, făcând parte din planurile lui, încheiem contracte şi armistiţii cu ucigaşul cel viclean. Când omul caută mântuirea găseşte moduri şi metode multiple ca să smulgă mila lui Dumnezeu.

Pocăinţa şterge păcatele chiar şi din amintirea lui Dumnezeu şi le arată ca şi cum nu s-ar fi întâmplat.

Dacă nu ni s-ar fi dat pocăinţa, nimeni nu s-ar fi mântuit!

Cornel Constantin Ciomâzgă

Extras din „Se întorc morții acasă”, Ed. Cartea Actuală, 2014, pag. 120 – 121

Sursa: ganduridinierusalim.com

Prof. Dr. Leon Dănăilă: „Credinţa mea este că Dumnezeu, prin mine, ajută bolnavii pe care ajung să-i operez”


Acad. Prof. Dr Leon Dănăilă se numără printre cele 5.000 de personalităţi importante ale lumii, este considerat cel mai bun neurochirurg din Europa şi figurează alături de Einstein printre cele 500 de genii ale secolului 21. A scăzut rata mortalităţii în operaţiile pe creier de la 50-60% la doar 3-4%, a introdus microscopul operator şi a fost primul în România care a făcut operaţii pe creier cu laser.

Este membru al Academiei Române, al Academiei de Ştiinţe Medicale şi a altor 21 de academii şi societăţi ştiinţifice din lume. Clinica de neurochirurgie din Bucureşti există astăzi datorită lui.

Se culcă la ora 21, se trezeşte la 4, citeşte cărţi de specialitate două ore apoi pleacă la spital. De la 7 la 8 oferă consultaţii gratuite, continuă cu vizita zilnică prin saloane şi pe la 9-10 intră în operaţii, unde îl aşteaptă cele mai dificile cazuri din România. Are o faţă senină şi oferă cu inimă largă un zâmbet sincer. Este un geniu cu viaţă de ascet, care atinge nemurirea prin faptele sale.

Prof. Dr Leon Dănăilă are peste 50 de ani de neurochirurgie, ani în care a făcut aproximativ 40.000 de operaţii. La cele din perioada de început doar a ajutat, dar ulterior, când a devenit şeful secţiei de neurochirurgie vasculară pe care a înfiinţat-o în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Dr Bagdasar-Arseni, a făcut aproximativ 1.000 de operaţii pe an.

„Se spune că cel mai bun neurochirurg trebuie să aibă ochi de vultur, mâini de femeie şi inimă de leu. Neurochirurgia vasculară este cea mai grea specialitate din neurochirurgie, şi împreună cu cea cardiacă este cea mai grea din cadrul chirurgiei. Neurochirurgia e un domeniu în care trebuie să citeşti foarte mult, altfel nu ai cum să faci performanţă. Încă de mic citeam pe rupte. În facultate îmi spuneau „şoarece de bibliotecă”, îşi aminteşte doctorul Dănăilă.

Întrebat într-un interviu redat de suntsănătos.ro, ce îl motivează şi care este crezul ce l-a susţinut în toti acesti ani, profesorul raspunde:

Fiecare celulă umană este sfântă. Credinţa mea este că Dumnezeu, prin mine, ajută bolnavii pe care ajung să-i operez. Dumnezeu mi-a dat mâini, mi-a dat suflet, mi-a dat judecată şi eu trebuie să le utilizez pentru binele oamenilor. Pentru bolnavi, pentru ei fac totul. Dacă te dedici acestei meserii, trebuie să renunţi la foarte multe lucruri. Să ajuţi un bolnav, să vezi că a reînviat după ce l-ai operat, înseamnă una dintre cele mai frumoase satisfacţii posibile. Să redai viaţa cuiva cred că este cel mai important lucru de pe lumea asta. Să salvezi un om, de exemplu să-l operezi la coloana vertebrală, să fie paralizat, să-i scoţi tumora şi el să înceapă să meargă, e una dintre minunile care îţi încântă sufletul.

„Am operat preşedinţi de state, prim-miniştri şi miniştri din România şi străinătate, oameni din clasa medie, vagabonzi, boschetari, chiar şi criminali. Pentru mine nu contează ce statut social sau meserie au, caut doar să le salvez viaţa. Zicala mea favorită este „pentru mine toţi bolnavii sunt regi”, mai spune doctorul Dănăilă.

Sursa: ganduridinierusalim.com

Părintele Proclu Nicau: Cu cât o să mergeţi mai mult la mărturisit, cu cât veţi face semnul Sfintei Cruci pe pernă şi pe faţă, cu atât mai mult vă va ajuta Duhul Sfânt, Care va izgoni de la voi aceste duhuri


Părinte, vin tineri să vă întâlnească? Ce le spuneţi?

Păi ce să le spun? Uite ce e…

Întâi de toate îi primesc aici pe cei tineri căsătoriţi, fie că au copii, fie că nu. Vin mulţi, dar întâietate au aceştia, tinerii care vor să-şi facă o familie. Şi le spun aşa:

Uitaţi ce este… Dacă diavolul vă necăjeşte prin aprige tulburări şi necazuri, ori dacă vă vedeţi soţul ori soţia supărată, să ştiţi că nu trebuie să-l luaţi la rost atunci. Trebuie spuneţi aşa cum spun şi eu: „Lasă, nu îi spun acum nimic. Îi voi spune eu mâine ceea ce am de spus!”.

Doar aşa veţi reuşi să nu vă mai agitaţi nici unul din voi, doar aşa vă veţi linişti şi nu veţi mai ajunge la lucruri pe care mulţi le cunoaşteţi mai bine decât mine.

Spuneţi, deci, numai atât: „Lasă, îi voi spune mâine ceea ce am de spus. Însă, până mâine voi răbda pentru Dumnezeu! Iar mâine, de este liniştit, vom sta şi vom discuta, îi voi spune unde a greşit şi cine are dreptate.

Cuvioşia voastră aşa faceţi?

Aşa fac!

De ce? Ce folos tragem din asta? Că, dacă stăm până mâine, poate celălalt crede că tăcem că face bine, că are el dreptate… Şi mai are rost să aşteptăm atunci?

Are. Ştii de ce fac aşa? Uite de ce:

Un Părinte înduhovnicit îmi spunea odată: „Frate, dacă vreodată te va năpădi gândul de a spune ceva rău cuiva, tu să spui aşa: Îi voi spune ăstuia tot ce am de spus, dar nu îi voi spune azi. Îi voi spune mâine! Mâine îi voi spune şi pentru azi!”.

Mă întrebi ce rost are? Iacă rostul: asta-i răbdarea şi aşa o înveţi.

Să răbdăm, deci, pentru Dumnezeu, măcar până mâine!

Păi, părinte, dacă vine bărbatul supărat acasă din cine ştie ce motive şi îşi ia soşia la rost şi la ocară pe nedrept, ea ce să facă? Să tacă până mâine?

Aşa. Să tacă. Să aştepte până mâine, când îi trece ocara.

Torul e să-I treacă şi, din nervii aceia, să nu facă ceva mai rău. Că se poate şi asta….

Se poate. Dar ştii frăţia ta, e o vorbă dreaptă şi înţeleaptă în popor şi este bine s-o cunoaşteţi. Spune ea aşa: “Mânia bărbatului nu lucrează niciodată dreptatea lui Dumnezeu!”.

Şi aşa este!

Mai vin pe la mine cupluri, soţ şi soţie. Şi le spun aşa: “Când vezi că soţul este supărat, tu ca soţie, n-ai voie să-l ocăreşti. Că omul, când e tulburat, fără să vrea vorbeşte ce nu trebuie. Şi uite aşa se înmulţesc tulburările”.

Deci să lase bărbatul în pace …. Soţia să-şi vadă de ale ei…

Da. Nu-l să-l lase în pace, ci să-l lase pe calea cea bună. Când el e amărât, ea să-l lase şi, când poate să se înţeleagă cu el, să-l aducă pe calea cea bună.

Păi… şi poate femeia să facă asta?

Poate, dece să nu poată?

Îmi spunea cineva cuvânt drept. Zice: “O femeie poate face bărbatul bun sau îl poate face rău”. Şi aşa este.

O femeie înţeleaptă este numai aceea care îl poate duce pe bărbat la spovedanie, care poate să se scoale noaptea la rugăciune alături de el, care îl poate învăţa a nu mai judeca greşit pe nimeni.

Adică. Făcând toate acestea, ea este femeia care îl poate adduce pe bărbat la Mântuire.

A venit odată cineva la mine să-mi, spună ca acasă se tot ocărau. Erau soţ şi soţie. Unul că a zis nu stiu ce, ea că de fapt el a spus nu ştiu ce… Până la urmă toată povestea asta a ajuns la urechea neamurilor şi ăia, oameni proşti, fără minte, s-au tulburat şi i-au divorţat.

Ăştia doi au venit atunci la mine să le dau un sfat, un cuvânt de folos. Stăteau aici, amândoi, şi când se uitau unul la altul – le dădeau lacrimile. Că ei nu se căsătoriseră ca să se despartă.

Eu i-am pus să facă următorul jurământ: de acum înainte nici el şi nici ea să nu îşi mai aducă aminte şi să nu-şi mai reproşeze nimic din ce a fost. Să fie amândoi ca şi cum ar fi fost născuţi astăzi. Şi, uite aşa, i-am împăcat.

Le-am spus: dacă neamurile au atâta duşmănie pe ei, să-şi să-şi vândă locuinţa şi să-şi cumpere alta, undeva unde să fie străini de rudele care îi amărau.

Le-am mai spus: Cu cât o să mergeţi mai mult la mărturisit, cu cât veţi face semnul Sfintei Cruci pe pernă şi pe faţă, cu atât mai mult vă va ajuta Duhul Sfânt, Care va izgoni de la voi aceste duhuri.

Părintele Proclu Nicau

Extras din „Convorbiri cu părintele Nicau – pustnicul din Munţii Neamţului”,Fabian Anton

 

Sursa: ganduridinierusalim.com

Părintele Calistrat: Dintre toate păcatele pe care le putem săvârși, aceasta este păcatul pe care îl facem cu toții, fără să ne dăm seama


Dintre toate păcatele pe care le putem săvârși, mândria este unul dintre cele mai mari, deși mulți creștini nu sunt conștienți de asta. Părintele Calistrat trage un semnal de alarmă!

Cât de mică și de nesemnificativă ni se pare nouă căderea cu gândul, sau cu mândria, sau cu înălțarea.. aceste păcate care nu se văd. Spune unui om că ești mândru, că imediat și-ți răspunde: “Hai mai, mă lași!” El poate nici nu știe ce înseamnă termenul acela de mândrie, care poate lua formă de vanitate, de ambiție, de orgoliu, de încăpățânare, de nesupunere, de singularitate trufașă, de impresie de sine, de părere de sine, de cutezanță de sine, de bizuinta de sine, de bizuirea pe gândurile tale și multe altele…

Căderea luciferică sau căderea în sus este o cădere foarte periculoasă. Chiar Cleopa, bătrânul de la Sihăstria, avea o vorba: „Când vezi că un tânăr zboară la cer, prinde-l de picior că este floarea mândriei și înșelarea de la demon.” Pentru că aspirațiile înalte înainte de termenul vieții spirituale dărâma omul! Dacă luăm toate filocaliile găsim scris că nu este neapărat nevoie să căzi cu păcate trupești. Nu este neapărat să fii bețiv, să fii desfrânat, ci poți cădea foarte ușor în înșelare demonică, ținând cont, că atunci când nu respecți această învățătura filocalică: „Mântuirea stă întru mult sfat și cei ce nu se sfătuiesc cad că frunzele..” foarte ușor putem cădea în păcat și, prin căderile acestea angelice să o luăm ușor în jos crezând că mergem în sus.

„Tu erai pecetea desăvârșirii, deplinătatea înțelepciunii și cunună frumuseții; hainele tale erau împodobite cu tot felul de pietre scumpe: cu rubine, topaze și diamante, cu crisolit, onix și iaspis, cu șafir, smarald, carbuncul și aur; toate erau pregătite și așezate cu iscusința în cuibulețe și puse pe ține în ziua în care ai fost făcut. Tu erai heruvimul pus că să ocrotești; te asezașem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, și umblai prin mijlocul pietrelor celor de foc. Fost-ai fără prihană în căile tale din ziua facerii tale și până s-a încuibat în ține nelegiuirea.” Iezechiel 28:12-15. Asta ne arată ce bogăție duhovnicească poate dărui Dumnezeu celui pe care-l iubește.. De aceea vorbim de cunună neveștejită a măririi, de cunună neveștejită a mântuirii, de cunună neveștejită a slavei veșnice și de cunună neveștejită a veșniciei!”.

 

Părintele Calistrat

Părintele Cleopa: În veac, să nu pui 2 nume copilului Numai unul şi ortodox Numele de sfânt este izvorul tuturor foloaselor pe care le va avea în viaţă Așa să-l alegi:


Părintele Cleopa: În veac, să nu pui 2 nume copilului! Numai unul şi ortodox! Numele de sfânt este izvorul tuturor foloaselor pe care le va avea în viaţă! Așa să-l alegi:
Cum ni se cuvine nouă, creştinilor, care purtăm numele unor sfinţi din calendar, să prăznuim ziua numelui?

– Când este sfântul căruia-i porţi numele, să te duci la biserică, să asculţi Sfânta Liturghie, să te împărtăşeşti, dacă eşti spovedit. Dacă poţi, fă oleacă de pomană la tine acasă, la câteva suflete amărâte. Vine o bătrână la mine nu de mult: „Părinte, scrie acolo!” „Ce să pun, mătuşă?” „Pune pe Ghiţă, pe Costicuţă, pe Tincuţa, pe Neluţu…!”

„Mătuşă hăi! Unde ai găsit tu nume de sfinţi de ăştia? Eu am îmbătrânit în mănăstire, şi de sfântul Ghiţă n-am auzit. Unde ai găsit pe sfântul Costicuţă? În calendar nu-i, în Prolog nu-i, în Minei nu-i, în Penticostar nu-i, în Triod nu-i. De unde l-ai scos?”. „Nu, nu. Aşa-i cheamă!” „Fugi, mătuşă de aici! Îţi baţi joc de slujbele Bisericii?”

Nu Ghiţă, ci Gheorghe l-a chemat; nu Costicuţă, ci Constantin, că „sfântul Costicuţă” nu există sau Costăchel sau Costache cum îi zici tu acasă; şi „sfânta Tincuţa”. N-am auzit de când sunt de „sfânta Tincuţa” sau Catrina sau Catinca. Sfânta Ecaterina, marea muceniţă, fiică de împărat. I-am văzut sfintele moaşte la Muntele Sinai în sicriu de aur. Aşa, când veniţi cu pomelnic, să nu puneţi nume de acestea, că vă bateţi joc de sfinţii lui Dumnezeu. Cum să scriu eu aşa, că trebuie să scot părticele? Părticica n-o pot scoate decât pentru un nume ortodox. Să ştiţi! Eu vă spun. Nu mă interesează că aveţi ciudă pe mine. Eu sunt un putregai; mâine sunt în groapă, dar să nu ziceţi că n-aţi auzit şi nu v-am spus!

– Se pot pune două nume la botez?

– Nu se pun două nume la botez în veac. Numai unul şi ortodox! Niciodată să nu puneţi două nume la copii. Unul şi ortodox! Că părticica este pentru un suflet, nu pentru două. Aşa este!

Mânca-v-ar Raiul, să vă mănânce! Aşa să vă văd în rai, mamă, pe toţi! Pe toţi! Doamne fereşte, unul să nu rămână la munci! Toti să vă bucuraţi în grădinile Raiului! Toţi, mamă!

Dacă aş avea eu un sac mare, să vă pun într-un sac, să pot să vă dau drumul în grădinile Raiului… Acolo! Ştiţi voi cât de frumos este acolo? Vai de mine! Auzi ce spune Apostolul Pavel: Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit (I Cor. 2, 9). Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce se tem de El şi-L iubesc pe El. (Părintele Cleopa Ilie)
***

Cum să alegem numele de botez al copilului

Să nu crezi că dacă copilul e mic n-are importanţă, ba are chiar foarte mare, pentru că numele de sfânt este izvorul însuşi al tuturor foloaselor pe care le va avea în viaţă.
Vorbind despre nume, mă gândesc că încă din primul ceas după ce i-am dat copilului un nume, să-i dăm împreună cu acesta şi râvna virtuţii. Să nu se grăbească nimeni să boteze copilul ca pe strămoşii săi, tată, mamă, bunic sau străbunic, ci ca pe cei drepţi, martiri, episcopi sau apostoli, încât numele să-i fie un prilej şi un îndemn de a-i imita. Un copil să se numească Petru, altul Ioan, şi tot aşa cu numele celorlalţi sfinţi.

Şi vă rog, lepădaţi obiceiurile idolatre. Nu-i mică ruşinea să se ţină într-o casă de creştini obiceiuri păgâne. E chiar de râsul râsului! Să aprindă lămpi şi să vadă care se stinge mai repede şi lucruri de felul acesta care-i duc la ruină pe cei ce le fac. Şi să nu credeţi că sunt mărunte.

Aceasta este rugămintea mea către voi: daţi copiilor numele sfinţilor şi ale drepţilor. Sigur, înainte era firesc să li se dea numele strămoşilor, ca o mângâiere pentru pierderea lor, dar şi pentru că se credea că o rudă continuă să trăiască după moarte, odată cu numele dat unui copil din familie. Dar de mult nu se mai face aşa. Vedem că cei drepţi nu mai ţin obiceiul. De pildă, Avram l-a născut pe Isaac, iar Iacov şi Moise nu poartă numele strămoşilor lor.

La câtă virtute îndeamnă un nume, ce exemplu poate da, nu-i aşa? Ce alt motiv putem găsi ca să schimbăm obiceiul de care vorbeam, decât acesta, că numele aminteşte mereu de virtute. Chiar Scriptura ne spune: „Tu te vei numi Chefa [ce se tâlcuieşte Petru]” (Ioan 1,42). De ce? Pentru că deja ai mărturisit. Vezi şi „…nu te vei mai numi Avram, ci Avraam va fi numele tău, căci am să te fac tată a mulţime de popoare” (Facere 17,5 şi următoarele). La fel, Iacov şi-a schimbat numele în Israel, pentru că L-a văzut pe Dumnezeu. De aici, de la nume, să începem şi noi să modelăm sufletul copilului nostru.

Să intre numele sfinţilor în casa noastră la botezul copiilor, pentru că numele unui sfânt nu numai că va contribui la educarea lor, dar îi va folosi şi tatălui, dacă ne gândim că va fi tatăl unui Ioan, al unui Ilie, al unui Iacov. Apoi, dacă numele se pun cu evlavie şi spre cinstirea celor ce le-au purtat şi au murit, şi dacă dorim mai mult înrudirea cu sfinţii decât cu strămoşii noştri, atunci aceste nume ne vor fi de mult folos şi nouă şi copiilor. Să nu crezi că dacă copilul e mic n-are importanţă, ba are chiar foarte mare, pentru că numele de sfânt este izvorul însuşi al tuturor foloaselor pe care le va avea în viaţă. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Sursa: Doxologia.ro.

Căile către adevărat fericire, lăsate de Dumnezeu. Totul stă scris în această carte


 

foto: TRIADIKON

Vrei să știi cum poți fi fericit aici pe pământ? Este foarte simplu. Totul stă scris în Psaltire, Cuvântul lui Dumnezeu te îndrumă spre adevăratul sentiment. Nu căuta această stare în afara Cuvântului lui Dumnezeu! Mai jos sunt redați 25 de ”pași” ”către fericirea deplină.

Fiţi fericiţi!

  1. ,,Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut” Psalmul 1, 1
  2. ,,Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El (în Domnul).”Psalmul 2, 12
  3. ,,Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele.” Psalmul 31, 1
  4. ,,Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug.”Psalmul 31, 2
  5. ,,Fericit este neamul căruia Domnul este Dumnezeul lui, poporul pe care l-a ales de moştenire Lui.” Psalmul 32, 12
  6. ,,Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El.” Psalmul 33, 8
  7. ,,Fericit bărbatul, a cărui nădejde este numele Domnului şi n-a privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase.” Psalmul 39, 6
  8. ,,Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul.”Psalmul 40, 1
  9. ,,Fericit este cel pe care l-ai ales şi l-ai primit(pe care l-a ales Domnul); locui-va în curţile Tale(în curţile Domnului).” Psalmul 64, 4
  10. ,,Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta (în casa Domnului); în vecii vecilor Te vor lăuda.”Psalmul 83, 5
  11. ,,Fericit este bărbatul al cărui ajutor este de la Tine, Doamne; suişuri în inima sa a pus”Psalmul 83, 6
  12. ,,Doamne al puterilor, fericit este omul cel ce nădăjduieşte întru Tine.” Psalmul 83, 13
  13. ,,Mila şi adevărul vor merge înaintea feţei Tale. Fericit este poporul care cunoaşte strigăt de bucurie” Psalmul 88, 15
  14. ,,Fericit este omul pe care îl vei certa, Doamne, şi din legea Ta îl vei învăţa pe el”Psalmul 93, 12
  15. ,,Fericiţi cei ce păzesc judecata şi fac dreptate în toată vremea.” Psalmul 105, 3
  16. ,,Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte.” Psalmul 111, 1
  17. ,,Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.” Psalmul 118, 1
  18. ,,Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui (a Domnului) şi-L caută cu toată inima lor (pe Domnul)”Psalmul 118, 2
  19. ,,Fericit este omul care-şi va umple casa de copii; nu se va ruşina când va grăi cu vrăjmaşii săi în poartă.” Psalmul 126, 5
  20. ,,Fericiţi toţi cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui.” Psalmul 127, 1
  21. ,,Rodul muncii mâinilor tale vei mânca. Fericit eşti; bine-ţi va fi (dacă vei umbla în căile Domnului)!” Psalmul 127, 2”
  22. ,,Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ţi va răsplăti ţie fapta ta pe care ai făcut-o nouă.” Psalmul 136, 8 („Ava Dorotei: prin Babilon se înţelege zăpăceală; prin fiica Babilonului se înţelege duşmănie. Sufletul mai întâi se zăpăceşte şi apoi naşte păcatul, care-i devine duşman prin ticăloşia lui. Cele două fericiri le sunt adresate celor ce îi vor întoarce fiicei Babilonului păcatul înapoi şi-i vor zdrobi de piatră pruncii, adică gândurile viclene încă în faşă, nedându-i răului timp să crească şi să lucreze un rău mai mare; iar piatra este Hristos, Cel ce nimiceşte păcatul”)
  23. ,,Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră.” Psalmul 136, 9” (Fer. Augustin spune că pruncii Babilonului sunt dorinţele rele, la naşterea lor, iar piatra e Hristos.)
  24. ,,Au fericit pe poporul care are aceste bunătăţi. Dar fericit este poporul acela care are pe Domnul ca Dumnezeu al său.” Psalmul 143, 15
  25. ,,Fericit cel ce are ajutor pe Dumnezeul lui Iacob, nădejdea lui, în Domnul Dumnezeul lui”Psalmul 145, 5
    Nu uitaţi să fiţi fericiţi !

Bibliografie: Biblia Ortodoxă, ediţia jubiliară a Mitropoliei Moldovei, anul 2000

Preot Nicolae Boian

Sursa: ucenic.info