Panglica atinsă de brâul Maicii Domnului vindecă infertitilitatea şi orice boală


Când am îngenuncheat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege.

Îmi aduc aminte că, înainte de anul 2000, mama mea a venit acasă și mi-a spus:

– Măi Atanasie, puțin mai jos de noi este o familie, cu două fetițe care abia au început să meargă la școală și care trăiesc împreună cu bunica lor. Trăiesc cu toții însă o dramă, căci bărbatul, care este de vârsta ta, a căzut de mulți ani pradă drogurilor. Mama lui este o prietenă de-a mea. De aceea, te rog, mergi pe la ei și vezi ce poți face, pentru că soția, dar și mama lui mi-au spus că se stinge pe zi ce trece, se apropie de sfârșit.

– Și ce pot face eu, mamă? Eu nu-mi pot spăla propriile rufe și să merg să-l ajut pe altul?

– Hai, copilul meu, mergi, te rog, și nu mă mâhni!

A doua zi am făcut ascultare, cu binecuvântarea mamei și a duhovnicului meu. Am făcut o scurtă rugăciune, zicând: „Maica Domnului, eu voi merge, dar tu înainte și eu după tine”. Când am ajuns acasă la ei, m-a întâmpinat mama lui, m-a îmbrățișat, m-a sărutat și m-a tras într-un colț, să-mi povestească despre calvarul ei, dar și despre crucea grea pe care o ducea întreaga lor familie de mai mulți ani. Îmi aduc aminte că, în timp ce-mi vorbea și-mi descria drama familiei sale, își ștergea deseori ochii cu șorțul. În toți acești ani, sărmana a fost bătută de multe ori pentru a alerga prin vecini și pe la magazine ca să împrumute bani pentru a-i asigura fiului ei doza de droguri.

Cu adevărat, mare era durerea acestei mame! Ce Golgotă! Ce dramă trăiesc unele familii cu asemenea situații! Nu am putut suporta atâta durere. Am îmbrățișat-o și am sărutat-o și i-am spus să aibă nădejde și credință în Hristos.

Când am mers în cealaltă cameră și l-am văzut pe băiatul ei întins pe pat, adevărul este că m-am pierdut pentru puțin, am fost șocat. I-am întins mâna, dar el nu mi-a putut-o strânge, pentru că degetele lui se strâmbaseră; de aceea l-am prins de încheietura mâinii. Am încercat să-i vorbesc, dar când se pierdea, când articula câteva cuvinte. Însă cu puțină răbdare, am putut discuta puțin.

– Fratele meu, eu sunt vecinul tău, i-am spus. Desigur, eu nu te cunosc, dar nici tu nu mă știi pe mine. Din moment ce ne-am cunoscut acum, ce spui, ne putem ajuta unul pe altul?

– Cum, Atanasie? m-a întrebat el cu o voce stinsă. Eu sunt în ultimul stadiu și pentru mine nu există întoarcere, nici medicii nu mai pot face ceva.

– Omenește da, sunt de acord, dar nu uita că există și harul lui Dumnezeu: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Lc. 18, 27).

– Eu cred în Dumnezeu, Atanasie, dar am căzut în groapa cu șerpi. De multe ori am încercat să fac dezintoxicare, ani la rând, însă toate au fost zadarnice. Știu că îi mâhnesc mult pe mama și pe soția mea și mai ales pe copiii mei, însă ce să fac? nu sunt eu de vină, ci lipsa heroinei.

– Bine, de vreme ce crezi că ești într-o groapă cu șerpi, și bine crezi, întinde-ți mâna și cere ajutor de la Hristos, pentru că El este singurul Care te poate scoate din această înfundătură.

– Cum? Ce trebuie să fac?

Nu am apucat să-i răspund, că iarăși s-a pierdut și a trebuit să aștept câteva minute să-și revină. În acest timp mort, îmi aduc aminte că am făcut rugăciune și am spus: „Hristoase al meu, oare mă aude ce-i spun? Înțelege? Își aduce aminte? De aceea numai Tu, Doamne, ne poți ajuta pe amândoi și mai ales pe mine, mai întâi pe mine”. Peste puțin și-a revenit, a deschis ochii și am mai discutat câteva lucruri, cât a fost cu putință. La sfârșit, i-am spus:

– Fratele meu, acum plec, dar, data viitoare când voi veni, dacă vrei, am să aduc un preot să-ți citească o rugăciune. Să știi că numai bine îți va face.

– Da, Atanasie, te voi aștepta. Adu-mi și un preot, nu mă deranjează.

Când am ieșit din cameră, le-am întâlnit pe hol, pentru prima dată, pe soția și pe copiii lui, două fetițe binecuvântate, cu ochii umflați și roșii, care, de îndată ce m-au văzut, și-au plecat capetele, poate de rușine. Nu știu cum, dar m-a durut mult pentru aceste copile și le-am iubit din prima clipă de când le-am văzut. Am discutat mult cu soția lui, care plângea tot timpul. Am plecat de la ei foarte abătut.

A doua zi am mers cu un preot și i-a citit câteva rugăciuni de-ale Sfântului Vasile. Nu voi uita cum îl țineam de umăr să nu cadă. La sfârșit i-am spus că următorul pas este să meargă să se spovedească cu pocăință sinceră, să se poată împărtăși și astfel să-L primească pe Hristos și să se întărească. Slavă lui Dumnezeu, frații mei, a primit cu bucurie nu numai el, ci și întreaga familie, chiar și fetițele, care au mers și s-au spovedit la Părintele Triandafilos.

Câtă bucurie simțeam pentru ei că au început o nouă viață! După ce s-a sfârșit spovedania, părintele m-a luat deoparte și mi-a spus:

– Atanasie, să-l ajuți pe băiatul acesta cât poți mai mult, căci s-a încurcat urât și nu este într-o stare bună. Este păcat, pentru că are familie. Eu i-am dat binecuvântare să se împărtășească oricând va putea.

– Părinte, este în cele mai de pe urmă ale lui, dar, cu harul lui Dumnezeu, am un gând.

– Ce gând? Spune-mi!

– Mă gândeam ca duminica viitoare să mergem cu familia la Mănăstirea Sfântului Nicodim din Gumenisa. Eu cu Glicheria și tânărul cu soția lui, dar vreau să-l iau cu noi și pe Sava, prietenul meu paralitic, numai ca să facă rugăciune. Iar luni, cu binecuvântarea sfinției voastre, vom merge toți trei câteva zile în Sfântul Munte, la Mănăstirea Vatopedi, să ne închinăm la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Voi aranja eu cu Părinții.

– Bine, dar o să reușești?

– Singur, nu, dar cu harul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Sfinției voastre, da.

– Fă orice te luminează Dumnezeu. Eu îți dau binecuvântare cu amândouă mâinile.

– Când i-am spus gândurile mele tânărului și soției sale, pentru a vedea dacă sunt de acord, au primit cu bucurie propunerea mea și aceasta mai ales soția lui. Îmi aduc aminte că pentru prima dată plângea de bucurie, poate din pricină că înlăuntrul ei s-a întraripat bucuria nădejdii. Apoi, i-am spus lui, cu puțină asprime:

– Fratele meu, te rog, te implor, până duminică, ziua în care vom merge la mănăstire să te împărtășești, precum și în zilele când vom fi în Sfântul Munte, nici prin gând să nu-ți treacă să iei heroină.

– Ascultă, Atanasie, îți spun sincer că acum când m-am spovedit, nu știu cum, dar mă simt cumva mai bine. Îți dau cuvântul meu, aici, în fața soției mele, că nu voi lua heroină, ci voi lua numai niște înlocuitori, ca să mă pot ține pe picioare, pentru că de nu le voi lua, îmi vor trosni toate oasele, mi se vor sparge tâmplele și voi urla pe drum de durere, pentru că sunt în ultimul stadiu.

– Ce sunt acești înlocuitori?

– Sunt niște hapuri ca să pot sta pe picioare.

Atunci soția lui mi-a spus:

– Domnule Atanasie, nu vă supărați, zilele acestea voi avea foarte multă grijă de el, voi fi mereu cu ochii pe el. Vă făgăduiesc.

Și într-adevăr, duminică, dis-de-dimineață, am pornit amândouă perechile și cu Sava, pe care l-am așezat în față și i-am cerut să facă multă rugăciune. Tânărul însă în spate transpira mereu și a trebuit să oprim de vreo două ori. De asemenea, și din biserică a trebuit să iasă afară de câteva ori, însă eu eram mereu alături de el și-l încurajam. După puțin timp, s-a auzit glasul preotului: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă”. L-am sprijinit de braț și am rămas ultimii. În timp ce înaintam încet-încet, am văzut icoana cea mare a Maicii Domnului și am început să mă rog în sinea mea: „Maica Domnului, te rog, ajută-ne să ne împărtășim! Ajută-ne să mergem mâine în Grădina ta!”. Se vede că a fost auzită rugăciunea în acea dimineață la mănăstire, întrucât toate au mers bine. Starețul, care și-a dat seama de toată situația și a aflat că a doua zi aveam să mergem în Sfântul Munte, s-a întors emoționat spre tânăr și i-a spus cu glas tare:

– Îngerii să vă însoțească!

Soția lui n-a contenit toată ziua să-și șteargă lacrimile.

A doua zi, dimineață, am luat un taxi și am mers la autogară. L-am urcat pe tânăr în autobuz și l-am așezat pe scaunele din spate, apoi l-am luat pe paralitic în spate și l-am așezat lângă el. Lui Sava îi spusesem să facă mereu rugăciune. În autobuz și apoi în corabie am discutat despre diferite subiecte frumoase. Tânărul asculta cu atenție, dar adevărul este că au curs de pe el lighene întregi de transpirație. Mereu se ștergea și cu mare osteneală se ținea pe picioare. Îi lipseau drogurile.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns la mănăstire. Microbuzul ne-a lăsat în afara mănăstirii, însă nu era nimeni să mă ajute. Foarte greu pentru cineva singur să împingă căruciorul pe caldarâm. Îmi aduc aminte cum cu o mână îl țineam pe cel bolnav, iar cu cealaltă împingeam căruciorul. Nu mă rușinez să vă spun cum îmi curgeau lacrimile și o rugam în gând pe Maica Domnului, spunându-i: „Măicuța mea, mai întâi pe mine să mă ajuți și după aceea pe frați, pentru că eu sunt mai bolnav decât ei”. Când am intrat în mănăstire, era amiază și toți se retrăseseră la chilii.

Acolo ne așteptau o mulțime de scări abrupte, pe care trebuia să le urcăm. L-am urcat mai întâi pe tânăr, apoi l-am urcat pe Sava în spate, pentru că nu exista altă soluție și, la urmă, căruciorul. Când a venit arhondarul, ne-a primit cu multă dragoste, pentru că deja îi înștiințasem pe părinți de toată situația. De altfel, eu și Sava mai fuseserăm la Vatopedi. După ce ne-am aranjat într-o cameră, a venit un alt monah și mi-a spus:

– Atanasie, te cheamă starețul.

Am mers imediat, i-am pus metanie, după care am discutat mai multă vreme despre situația tânărului. Starețul, emoționat, a cerut să ne scriem numele, făgăduindu-ne că ne va face 40 de Liturghii, după care ne-a spus să mergem, după Vecernie, să ne închinăm la Sfintele Moaște și la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Și, într-adevăr, când am mers în biserică să ne închinăm, părintele i-a spus tânărului să îngenuncheze, pentru a-i pune Cinstitul Brâu pe cap și să-i citească o rugăciune. Erau cele mai frumoase clipe pe care le trăiserăm. Apoi s-a plecat și Sava să-i pună Cinstitul Brâu pe cap, după care părintele a luat racla și se îndrepta spre Sfântul Altar. Atunci eu l-am strigat:

– Părinte, vă rog, nu mă lipsiți de această binecuvântare, pentru că eu sunt mai bolnav decât frații mei. Se poate să fiu sănătos cu trupul, însă sufletul îmi este paralizat.

Părintele s-a întors imediat, m-a privit nedumerit în ochi și m-a întrebat:

– Pe tine cum te cheamă?

– Atanasie.

– Apleacă-te, Atanasie, și să ai toată binecuvântarea Maicii Domnului.

Când am îngenuncheat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu aș putea să vă spun vreodată ce am simțit, nu v-aș putea descrie, dar nici voi nu ați putea să înțelegeți.

Am plecat atât de folosiți din Sfântul Munte, încât, atunci când am ajuns în Tesalonic, am alergat îndată la Părintele Triandafilos să-i spun cum am petrecut. Îmi aduc aminte că mi-a zis: „Atanasie, nu te mâhni, Maica Domnului va face o minune”. Tânărul a continuat să se spovedească împreună cu toată familia lui.

Cât despre tânărul acesta, care a mers cu mine, sunt sigur că vreți să aflați cum este acum. Este bine și chiar foarte bine. Cel care nu putea să dea mâna cu mine, care nu se putea ține pe picioare dacă nu-l sprijineai, acum s-a întors la munca sa cea grea pe care o avusese mai înainte, și lucrează și peste program. A readus zâmbetul în familia sa, dar, mai mult, la fetițele sale care, de acum, nu se vor mai rușina la școală pentru tatăl lor. Dar cel mai important este că s-a întors la Hristos, iar aceasta s-a făcut cu binecuvântarea Maicii Domnului, cu mijlocirile părinților și cu rugăciunile lui Sava paraliticul.

***

Brâul Maicii Domnului vindecă infertilitatea

Bolnavul trebuie să se încingă cu brâuleţul pentru o perioadă de timp, trăind în pocăinţă, spovedindu-se, rugându-se şi împărtășindu-se cu Sfintele Taine. În acest fel trebuie să vieţuiască şi soţii care doresc prunci, ţinând însă pe deasupra post şi înfrânare trupească pe perioada purtării brâuleţului.

În toamna anului 2011, Sfântul Brâu al Maicii Domnului de la mănăstirea Vatoped a fost dus în Rusia.
Mănăstirea Vatoped oferă credincioşilor o panglică cu care femeile sterpe şi cei bolnavi ajung să se încingă
Sfântul Brâu are harul special de a tămădui lipsa de rod a pântecelor femeilor căsătorite, precum şi bolile de cancer, printr-o panglică oferită de mănăstirea Vatoped credincioşilor şi cu care femeile sterpe şi cei bolnavi ajung să se încingă. Această panglică este binecuvântată şi aşezată timp de 40 de zile pe Sfântul Brâu.

Trăirea duhovnicească sinceră, cu o pocăinţă continuă şi împărtăşirea cu Tainele Bisericii trebuie să continue până la sfârşitul vieţii, de vreme ce este unicul mijloc de comuniune şi de unirea a noastră cu Dumnezeu, atât în veacul acesta, cât şi în cel ce va să vie.

În toamna anului 2011, Sfântul Brâu al Maicii Domnului de la mănăstirea Vatoped a fost dus în Rusia în mai multe oraşe: mai întâi în Sankt Petersburg, apoi în Ekaterinburg, Norilsk, Vladivostok, Krasnoyarsk, Tyumen, Nizny Novgorod, Diveyevo, Saransk, Samara, Volgograd, Rostov-pe-Don, Stavropol, Kaliningrad, iar la final Moscova.

La 10 luni după ce Brâul Maicii Domnului a fost adus în Rusia, în mai multe regiuni unde Brâul a fost pus spre închinare s-a observat o adevărată creştere a natalităţii: maternităţile sunt arhipline, iar pe culoarele centrelor de consultare a femeilor întâlneşti un număr impresionant de viitoare mame. Presa regională prezintă în acelaşi timp diferite istorii cu final fericit şi asemănătoare între ele: familiile fără copii, după ce s-au atins de Brâu, au zămislit copiii mult-aşteptaţi.
Sursa: Doxologia.ro

Mulți vin la Spovedanie și repetă doar lucruri pe care le-au citit în cărți sau lucruri despre care le-au spus alți oameni


Mi s-a cerut de mai multe ori să țin o predică despre Mărturisire; pentru că mulți vin la Spovedanie și repetă doar lucruri pe care le-au citit în cărți sau lucruri despre care le-au spus alți oameni. Și as vrea să încep prin a spune cum se procedează mai întâi cu un copil, atrăgîndu-va atenția că situația noastră este la fel.

Cînd un copil vine la Mărturisire, are de obicei scris pe foaie sau vreo notiță, o lista lungă sau scurtă, de păcate. Și cînd acesta finisează, eu întotdeauna le spun: ”Sînt aceste lucruri cele care îți frîng inima ? Simți că aceste lucruri sînt rele pentru tine ? Ai inventat singur aceasta mărturisire ?” Și în majoritatea cazurilor, răspunsul este : „Nu, mama mi-a dat această listă pentru că aceste lucruri o fac să se supere !” După aceasta am de obicei o discuție cu mama. Dar dacă ne referim la copil în sine, aceasta nu este Mărturisirea lui. Este opinia sau judecata pe care au stabilit-o părinții, acuzațiile împotriva copilului. Și același lucru poate fi întrebat despre oamenii maturi care vin cu liste întregi de păcate pe care le-au găsit în cărți, sau au fost sfătuiți să țină cont de ele de preoţi. Și răspunsul este mereu același : nu este mărturisirea mea, deci este o sarcină sau o provocare care mi–a fost dată.

Și apoi, următorul pas, cu adevărat, este să întrebi : ”Ce știi despre Dumnezeu ? Îți atrage atenția ? Îți place de El ? Înseamnă ceva pentru tine ?” Și răspunsul este variat. Unii spun : ”Nu, Îl cunosc de departe, Îl știu de la biserică, din cele ce am fost învățat, dar niciodată nu am avut o părere proprie despre El.” Apoi, răspunsul este : ”Caută-L. Citește Scriptura și încearcă să afli cum arată Hristos.”

Un pas următor ar fi să te întrebi: ”Îmi place de El? Aș vrea eu oare să fiu discipolul Lui, să fiu prietenul Lui ? Dacă răspunsul este „Nu„ atunci încearcă să analizezi întreaga situație, pentru că dacă Hristos nu înseamnă nimic, dacă nu îți place de El, dacă nu pare nici pe departe ceea ce tu vrei să crezi, atunci trebuie să începi de acum încolo o cale destul de lungă. Dar dacă poți să spui : „Da ! Îmi place de El, Îl pot respecta, Îl pot admira. Da, aș vrea să fiu pritenul Lui cel mai bun dacă ar fi aici”, atunci următoarea mea întrebare ar fi : „Știi ce înseamnă prietenia ?„

Prietenia înseamnă cel mai mult să știi să alegi pe cineva dintre ceilalți oameni care să fie pentru tine cea mai de preț comoară, pe care îl admiri, pentru care ești în stare să înfrunți pericole și neplăceri; cineva căruia vrei să-I dăruiești fericire.

Puneți aceste întrebări și față de Hristos; și întreabă-te prin ce mod ai încercat săptămîna trecută să oferi vreo bucurie Domnului sau dacă ai putut prin vreun anumit mod să fii un motiv de durere.

”L-am iubit pînă în punctul de a-Mi da viața și moartea pentru el și lui nu-i pasă deloc. Nu pentru suferința sau moartea Mea, dar pentru Mine…”

Dacă aceasta este concluzia, începe să – ți re – examinezi statutul tău ca Creștin. Dacă poți să spui, da, Îl aleg să-mi fie prieten, începe să te întrebi zi de zi, zi de zi : ce am făcut, spus, gândit, simțit, fost care ar putea fi pentru El o bucurie sau o durere ?

Și cînd vei veni la Spovedanie aceasta este ceea ce trebuie să aduci cu tine; de la ultima mărturisire și pînă la cea actuală acesta am fost: un prieten necredincios, un prieten indiferent, un prieten laș, sau, dimpotrivă, L-am ales pe El ca prietenul meu și am stat alături de El…

Gîndește–te la aceste lucruri; și vom vedea la următoarele predici ce se va putea de făcut sau pregătit pentru a rosti o mărturisire care va fi a ta ; adevărul, piatra de temelie a vieții și a inimii, adevărul despre legătura ta cu Hristos.

Mitropolitul Antonie de Suroj

traducere şi adaptare Aliona Russu

Sursa: altarulcredintei.md

Cei ce trăiesc necununaţi, mai întîi calcă porunca a 7-a


Cei ce trăiesc necununaţi, mai întîi calcă porunca a 7-a „să nu trăieşti în desfrânare”. Deci, toată bălăciunea curvărească este asupra lor şi pe haina botezului.

În al doilea rând, se socotesc ca cei ce sunt potrivnici Sfintelor Taine şi harului lucrător prin Sf. Taine. De aceea cei ce trăiesc necununaţi nu se pot împărtăşi până ce nu se cunună la preot dărâmând zidul vrajbei dintre ei şi Dumnezeu, chiar dacă se spovedesc şi fac canon. Nu le folosește canonul dat de preot dacă trăiesc în continuare în păcatul curviei şi se împotrivesc tainei Sf. Cununii. Nu pot merge alături păcatul nepărăsit şi canonul de căinţă pentru păcat, pentru că păcatul batjocoreşte căinţa. Trebuie părăsit sau desfiinţat păcatul pentru ca roadele căinţei să se vadă. Tot din acest motiv nu le sunt primite darurile la Sf. Altar: pomelnicele, lumânările, făina, uleiul şi alte daruri. Tot din această cauză, la rândul lor nu pot cununa ca naşi pe alţii. Mai întâi trebuie să se cunune ei şi apoi să cunune pe alţii. Nu pot fi martori la săvârşirea unei Sf. Taine atâta timp cât ei s-au dovedit a fi vrăjmaşii Sfintelor Taine. Înainte ca aceştia să se cunune trebuie să facă o spovedanie generală, iar preotul le poate da canon: să postească o săptămână, să se păstreze curaţi până la cununie, să păstreze discreţie la cununie, fără alai şi petrecere, îmbrăcaţi obişnuit, şi canon de pocăinţă după canonicitatea Sf. Biserici.

Cunosc foarte multe cazuri, perechi de tineri şi chiar oameni în vârstă, care au trăit o vreme îndelungată necununaţi din diferite motive (5-10 ani), iar după ce s-au cununat n-a durat un an sau doi şi s-au despărţit. Au trăit mai mult împreună necununaţi decât după ce s-au cununat, de ce se întâmplă lucrul acesta ?

Aşa se întâmplă. În loc să asculte de sfatul părinţilor şi de porunca lui Dumnezeu să nu păcătuiască înainte de cununie, unii încep viaţa şi petrec o bucată din ea împreună în păcatul curviei. Aceştia pentru că nu s-au păzit, i-a aprins diavolul desfrânării cu focul si dulceaţa păcatului, după care le-a dat mereu amânare si apoi ruşinea. Au amânat primirea Sf. Taine a Cununiei sub diferite motive: că nu ar fi părinţii de acord pentru unii, că este prea devreme să se cunune pentru alţii, că este mai bine să trăiască de probă pentru a se convinge dacă se potrivesc ca nu cumva mai târziu să constate că nu se potrivesc şi să se despartă şi alte motive, toate nejustificate din punct de vedere moral-religios. După ce a trecut timpul, au apărut copiii, lumea îi ştie şi le dă ruşinea ca să moară în starea aceasta, pentru osândă la judecată: „în ce te voi găsi în aceea te voi judeca.”

Părintele Ilarion Argatu

Extras din „Despre căsătorie”, Ed. Mila Creștină, Fălticeni, 2007

„De în­dată ce am primit gândul acesta, imediat am căzut grămadă la pământ”


Să ştiţi că numai patimile şi păcatele sunt ale noastre. Orice bine pe care îl facem este de la Dumnezeu şi orice neghiobie pe care o facem este a noastră. Fie şi pentru puţin să ne părăsească ha­rul lui Dumnezeu, şi nu mai putem face nimic. Pre­cum în viața fizică, dacă Dumnezeu ne ia pentru puțin timp oxigenul, îndată murim, tot astfel şi în viaţa duhovnicească, dacă se retrage pentru puțin harul dumnezeiesc, s-a terminat, ne-am pierdut.

Odată, pe când stăteam la rugăciune, simţeam o bucurie. Ore întregi stăteam în picioare şi nu simţeam de­loc oboseală. Atât timp cât m-am rugat, am simţit o desfătare lăuntrică, ceva ce nu o pot exprima în cuvinte. După aceea mi-a trecut un gând omenesc: „Deoarece îmi lipsesc două coaste şi răcesc repede, pentru ca să nu pierd această stare, ci să merg îna­inte cât va ţine, mai bine să iau un şal, să mă înfă­şor cu el, ca nu cumva să răcesc mai târziu”. De în­dată ce am primit gândul acesta, imediat am căzut grămadă la pământ. Am rămas astfel cam o jumă­tate de oră şi abia după aceea m-am putut ridica şi merge la chilie ca să mă întind. Mai înainte, cu cât înaintam în rugăciune simţeam un fel de mângâie­re, de uşurare, de veselie, ce nu se pot explica. Dar de îndată ce am primit acest gând, am căzut grăma­dă. Dacă aş fi adus un gând de mândrie şi aş fi spus, de pildă: „Nu ştiu dacă există trei într-o astfel de stare”, atunci aş fi păţit o mare vătămare. Am gân­dit omeneşte, precum se gândeşte şchiopul la câr­jele lui, iar nu diavoleşte. A fost un gând firesc, şi cu toate acestea ai văzut ce am păţit.

Singurul lucru pe care îl are omul este inten­ţia lui şi potrivit cu ea îl ajută Dumnezeu. De aceea spun că oricâte bunătăţi am avea, ele sunt daruri ale lui Dumnezeu. Faptele noastre sunt zero, iar virtu­ţile noastre sunt un şir de zerouri. Noi vom încerca să adăugăm mereu zerouri şi vom ruga pe Hristos să pună unitatea la început ca să devenim bogaţi. Dacă Hristos nu pune unitatea la început, osteneala noastră este pierdută.

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din „Cuvinte duhovnicești”, Vol. 2, Trezvie duhovnicească, trad. de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Ed. Evanghelismos, București, 2011, pag. 315-316

Dacă meriți să fii pedepsit, este din pricină că, deși ai avut o ocazie să te întelepțești, totuși nu ți-ai ținut firea


Când vedeti un om iesit din fire, cu atât mai mult nu-i faceti împotrivire. Nebunia lui de aceasta are nevoie, ca sa se produca.

Cu cât mai greu va batjocoreste, cu atât mai multa blândete aratati-i… Cu omul acesta e ca si cu cel prins de friguri, caruia trebuie sa-i facem pe plac, când raul îl zgâltâie mai tare.

Când o salbaticiune se porneste furioasa, fugim cu totii, sa facem tot asa cu acel pe care furia îl framânta. Si sa nu credeti, cumva, ca trebuie sa ne purtam asa pentru a-i face cinste; cinstim, oare, pe salbaticiunea înfuriata, pe nebunii furiosi, când ne ferim de ei? – câtusi de putin.

Purtarea noastra e mai degraba o jignire – sau, mai bine zis, nu o jignire, ci un semn de mila si de omenie.

Nu vedem, oare, pe corabieri când vântul sufla tare, destinzând pânzele, ca nu cumva, altfel, corabia sa se înece?

Sau pe calaretul, al carui cal s-a pornit nebuneste, lasându-l în voia lui, pâna ce-i pier puterile? Sa facem si noi la fel.

Mânia e ca si un foc, ca si-o flacara care trebuie sa muste din ceva. Daca acestei flacari nu-i dai nimic sa manânce, repede ai departat acest flagel. Furia n-are putere prin ea însasi, daca nu vine cineva s-o hraneasca. Sunteti fara acoperire.

Omul acela care este prada furiei, nu mai stie ce face; tu, care-l vezi cum e, meriti, oare, vreo îngaduinta, daca pici în aceeasi tulburare si nu te înteleptesti deloc la o asemenea vedere? Presupune ca ducându-te la un ospat, întâlnesti la intrare un om beat care face gesturi urâte. Daca pici si tu în aceeasi greseala, nu esti cu atât mai de neiertat cu cât esti asemenea lui? Intâmplarea este aici, aceeasi. Sa nu credeti ca vom fi acoperiti de vom zice: “N-am început eu”. Aceasta este tocmai împotriva noastra, întrucât ceea ce am vazut nu ne-a înteleptii. Este ca si a zice: “N-am ucis eu cel dintâi”.

Daca meriti sa fii pedepsit, este din pricina ca, desi ai avut o ocazie sa te înteleptesti, totusi nu ti-ai tinut firea.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Extras din „Cuvinte Alese”

Medicii nu găsesc leac pentru dracul cel de miază-zi, boala din prezent a omenirii…


Depresia, dragii mei, este un duh. De aceea medicii nu-i gasesc leac si oricâte dovezi i-ai aduce, nu se lasa convins. Despre acest duh scrie si prorocul David in psalmul 90: este „dracul cel de miaza-zi”. Redactorii moderni, atinsi probabil de acelasi duh, au diortosit in „molima ce bintuie intru amiaza”.

„Duhul amiezii”, aceasta fiara pierzatoare, este dulceaga si linge pe cei lenesi, pina ii inghite cu totul, daca nu ne intoarcem sub acoperamintul Celui Preainalt.

PSALMUL 90

1. Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.
2. Va zice Domnului: „Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul”.
3. Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.
4. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.
5. Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
6. De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.
7. Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
8. Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.
9. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie.
10. Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.
11. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.
12. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău.
13. Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.
14. „Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu.
15. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.
16. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea”.

***

Rugaciune catre Sfantul Efrem cel Nou a celui care se intristeaza ori se infricoseaza adeseori

Bunul Parinte Efrem, foarte adesea mintea mea este cuprinsa de intristare si mi se pare ca inima imi e ca o frunza batuta de vant, ce este cu totul nestatornica. Putina liniste pe care o am mi se spulbera la cea mai mica frica pe care o intampin si, putin cate putin, aceasta simtire se preschimba in spaima si panica. Aceasta cuprinzandu-ma, ma paralizeaza cu totul, iar sufletul meu se simte pierdut si al nimanui. Doar cuvintele de rugaciune mai domolesc intrucatva aceasta stare si imi ingaduie sa rasuflu in intunericul si spaima ce ma cuprind. Ajuta-mi si mie cu grabire, Sfinte Parinte Efrem, caci nu stiu ce sa mai fac si la cine sa mai merg. Tu intelegi mai bine ca oricine starea in care ma aflu, pentru ca tie ti-a fost inmiit mai greu atunci cand te batjocoreau, te schingiuau si te ucideau acei oameni cu inimi pagane. Pune si in inima mea o picaturi din rabdarea si taria ta muceniceasca si astfel, tamaduieste-ma si intremeaza sufletul meu cel zdrobit de patimirea fricii si a mahnirii. Deschide-mi si mie cale senina, spre a implini in viata mea invatatura Evangheliei, si ma izbaveste de toata slabiciunea si nestatornicia mintii si a inimii. Ajuta-ma sa inteleg din viata si patimirile tale care este puterea poruncilor Domnului Hristos, ca si eu, implinindu-le dupa putere, sa dobandesc macar si putin dintru dragostea si intelepciunea ta nepieratoare. Pentru marea si nespusa ta bunatate, fii si mie prieten, dumnezeiescule Efrem, impreuna-calatorind cu mine in rastimpul vietuirii pamantesti, ca, povatuindu-ma si luminandu-ma in chip tainic, sa pot ajunge in Imparatia cea Vesnica, unde straluceste de-a pururi cu razele dragostei Preasfanta si de viata facatoarea Treime, Tatal, Fiul si Duhul Sfant.

Ieromonah Savatie Baştovoi
Sursa: altarulcredintei.md.

O problemă care, nerezolvată, poate distruge familia de la rădăcină 4 semnale


Subiectul pe care vrem să-l abordăm în acest articol este unul foarte delicat și probabil suprinzător pentru unii dintre voi. Totuși e musai să-l discutăm pentru că identifică o problemă reală a tinerilor de astăzi.

Voi fetele poate vedeți o relație de iubire mult mai curat și frumos decât băieții, și de aceea viitoarea viață de familie v-o imaginați la fel de roz. Acest articol are ca scop să vă ajute să conștientizați o problemă care, nerezolvată, v-ar putea distruge familia de la rădăcină.

E foarte ușor să ne dăm seama că astăzi pornografia este un fenomen foarte răspândit în lume, prin intermediul internetului, și tinerii sunt primele victime. Studiile arată că primul contact al unui om cu imagini pornografice are loc la vârste foarte fragede de 6-7 ani. Asta înseamnă că din acel moment copilul începe să fie infectat mental și sufletește cu gânduri necurate legate de patimile trupești, deși îi sunt total neproprii la acea vârstă. Dezvoltându-se și înaintând în vârstă va deveni din ce în ce mai interesat de acest subiect, expunându-se un timp mai îndelungat vizonării materialelor pornografice.

Acele imagini îl vor stimula hormonal foarte puternic, acumulând o energie sexuală în trup de care va vrea să scape. Fiind prea mic de vârstă și neavând un partener sexual, va ajunge să se masturbeze, adică să se auto-excite până când va scăpa de tensiunea acumulată în trup. În acest fel copilul / adolescentul află ce este plăcerea sexuală și pe viitor va repeta acest proces pentru a atinge iarăși același nivel de plăcere pe care l-a experimentat mai înainte. Ușor ușor, repetând acest gest de auto-excitare va deveni dependent de masturbare și de materiale pornografice.

Masturbarea este o patimă mai răspândită printre băieți. Sunt și multe fete care săvârșesc acest păcat, însă datorită firii lor sensibile, aplecate spre tandrețe, ele sunt deobicei mai ferite. Fetele au și instinctul matern care le ajută să-și orienteze energia în alte direcții. Băieții în schimb sunt mai aprinși spre desfrânare, iar având o fire mai puțin sensibilă decât a fetelor sunt mai dornici de plăceri trupești.

Masturbarea este maladia secolului XXI, așa cum o consideră Virgiliu Gheorghe în cartea sa, o boală care crează dependență la fel de puternic asemenea drogurilor și alcoolului.

Foarte mulți băieți / adolescenți se masturbează și își încep viața sexuală foarte curând. Din acest motiv ajung la vârsta de 20 de ani cu o ”experiență sexuală” de cel puțin două-trei partenere și dependenți de masturbare de câțiva ani. De la vârsta de 23-25 de ani începe să apară și gândul căsătoriei iar până în 30 de ani, în marea lor majoritate, tinerii deveniți între timp bărbați se căsătoresc.

Aici intervine marea problemă: Ce viață vor avea bărbații în familie, în condițiile în care ei sunt dependenți de masturbare și au avut deja mai multe partenere în viața sexuală?

În primul rând ar trebuie să știți că masturbarea este „anticamera” adulterului. Asta ce înseamnă?

Înseamnă că un bărbat se auto-excită atunci când vede imagini cu femei goale. Deci masturbarea este un act sexual depersonalizat (fără apropierea și atingerea celuilalt partener) dar care la nivel mental se desfășoară parțial asemenea unui act sexual normal. Practic, așa cum spune și Mântuitorul Hristos în Evanghelie, simpla poftire mentală a unei femei ne face să săvârșim adulter, adică ne duce în postura de a consuma mental un act sexual, cu excitația fizică asemănătoare apropierii de o femeie.

Practic, un bărbat care se masturbează uitându-se la o femeie goală face sex cu ”ea” în mintea lui. Neîntemeindu-se sufletește aceste relații sexuale, bărbatul va avea nevoie de noutate, și va viziona alte și alte femei goale. Practic un dependent de masturbare, face în câțiva ani sex cu zeci și sute de femei virtuale… poate chiar mii, în funcție de intensitatea patimii lui.

Acum, gândiți-vă fetelor, ce se întâmplă cu un băiat cu care voi vă căsătoriți, el având la nivel mental contact sexual cu sute de femei?

Dacă vi se pare că un act sexual la nivel mental e puțin lucru, atunci vă doi descrie puțin lucrurile, ca să înțelegi la ce mă refer. Un bărbat dependent de masturbare a văzut la viața lui foarte mulți sâni goi, funduri goale, picioare desfăcute, a văzut ”n” poziții sexuale, ”n” locuri în care poți face sex, a văzut perversiuni, a văzut și învățat multe gesturi sexuale degradante pe care va încerca să le transpună în practică atunci când va avea ocazia.

Un dependent de masturbare este un om modelat (programat) mental de perversiunile pe care le-a văzut.

Ce învață un dependent de masturbare în toți acești ani? Vă voi spune imediat:

1. Învăță că plăcerea sexuală este TOTUL într-o relație, MAXIMUL din ceea ce înseamnă o relație de iubire, și nu contează mijloacele de a o dobândi (perversiuni, agresivitate, abuzuri, etc.) ci contează doar să ajungi să o guști. Din cauza acestei desensibilizări sufletești, el se va folosi de soția sa ca de un obiect de satisfacere a propriilor plăceri și nu se va raporta la ea ca la o persoană. Va face totul ca el să se simtă bine.

2. Învață că este firesc să te culci cu mai multe femei… e firesc să ai mai mulți parteneri… că asta face parte din viața noastră. Vor ajunge să li se pară absurd să aibă relații intime doar cu o singură femeie ani de zile până la bătrânețe. De aceea înșelarea soției este doar o chestiune de timp și de conjunctură.

3. Învață că sexul este cea mai plăcere a vieții și trebuie să faci totul ca să o ai, indiferent de consecințele negative ale alegerilor făcute pentru asta.

4. Pentru că satisfacerea sexuală devine țelul principal al vieții, reacționează agresiv atunci când nu i se mai oferă plăcerea, învinovățindu-și soția pentru eșecul relaților intime și chiar ajungând să o lovească.

Pornografia și masturbarea demonizează treptat omul și-l deschide spre alte patimi: beție, droguri, homosexualitate, agresiuni fizice, agresiuni verbale… Un om depedent de masturbare este un om parțial nebun… care nu mai poate gândi rațional căci depinde afectiv de plăcere.

O fată care se căsătorește cu un astfel de om trebuie să știe că soțul ei se va masturba și după căsătorie. De ce? Pentru că actul sexual cu soția sa nu-i va satisface pofta de noutate decât pentru puțin timp, revenind rapid către materialele pornografice. Apoi, din pricina diverselor motive anatomice și medicale, soția nu poate fi ”disponibilă” tot timpul pentru ”nevoile” bărbatului, fapt ce îl va determina să recurgă la masturbare.

Cum te vei simți ca femeie atunci când soțul tău stă cu ochii în computer, salivând după alte femei și masturbându-se?

Cum te vei simți când îl vei vedea mereu pe stradă cu ochii după alte trupuri?

Cum te vei simți atunci când neputând avea relații intime cu el (ciclu menstrual, sarcină, probleme medicale, etc.) el își va satisface pofta cu alte femei virtuale?

Un bărbat care se masturbează nu se poate înfrâna de la relații intime, și din acest motiv viața duhovnicească a soților va avea mult de suferit. De aici pot apărea foarte multe certuri. Un asttfel de bărbat își va chinui femeia seară de seară, contrar voii ei…

Un bărbat robit de patima desfrânării va da ușor curs flirtului cu alte femei și va accepta mult mai ușor să-și înșele soția.

Fetelor! Fiți cu mare grijă și nu vă înhămați la greul drum al căsătoriei cu oricine!

Nu vă căsătoriți cu băieți care au patimi grele, pentru că nu le veți putea scoate din ei. Ele se vor amplifica și mai mult. Veți suferi ani la rândul pentru acest lucru și veți duce o cruce care vă va dărâma uneori. Alegeți-vă băieți curați, cu frică de Dumnezeu, și cu multă putere de a se înfrâna.

Băieților! Renunțați la masturbare, pentru că vă va distruge totul în viață: trupul, mintea, familia, soția, copii, serviciul, sufletul…. TOT. Învățați să vă păziți gândurile, deprindeți-vă cu înfrânarea prin post și începeți să vă curățiți prin spovedanie și sfintele taine.

Pornografia este una dintre cele mai grele boli care infectează lumea, iar victimele suntem noi toți.

Fetelor, testați-vă viitorii soți, rugându-i să vă aștepte până la căsătorie! Nu vă vindeți trupurile celor care vă vor în principal trupul și în secundar sufletul!

Decât să te căsătorești cu un desfrânat mai bine mai aștepți să-ți trimită Dumnezeu pe altcineva.

Fetelor, nu vă căsătoriți cu băieții care se masturbează! Până nu leapădă această patimă, mărturisindu-și păcatul duhovnicului și vindecându-se prin Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, nu pășiți în viața de familie cu ei!

Atlfel vă vor face viața un continuu calvar. Uitați-vă și la cei din jur care sunt căsătoriți și au experiența vieții de familie! Învățați-vă de la cei bătrâni, de la sfinții Bisericii noastre, care au trecut prin multe și știu multe. Nu vă înșelați așteptând o viață roz alături de un om plin de vicii.

În viața de familie viciile netratate ale tinereții adesea se accentuează, și nu invers!

Domnul să vă lumineze să faceți alegerile cel mai bune!

Claudiu Balan
Sursa: Ortodoxiatinerilor.ro.

„Sunt îngerul Domnului şi sunt trimis să-ţi număr paşii”


Mergând să aducă apă, zi de zi, cu mare obo­seală, la un moment dat bătrânul s-a supărat: „Dar de ce e nevoie de această oboseală zilnică? Mai degrabă îmi mut adăpostul lângă apă, ca să nu mai chinui, să nu mai obosesc”. Dar zicând acestea în gândul său, simţi prezenţa cuiva în spate, pe urmele sale. Se opri şi îl aşteptă pe cel care venea în urma lui. Şi l-a în­trebat bătrânul: „Cine eşti?”.

Un bătrân şedea în pustie, departe de orice sursă de apă cam la 12 mile. Şi mergând să aducă apă, zi de zi, cu mare obo­seală, la un moment dat bătrânul s-a supărat: „Dar de ce e nevoie de această oboseală zilnică? Mai degrabă îmi mut adăpostul lângă apă, ca să nu mai chinui, să nu mai obosesc”. Dar zicând acestea în gândul său, simţi prezenţa cuiva în spate, pe urmele sale. Se opri şi îl aşteptă pe cel care venea în urma lui. Şi l-a în­trebat bătrânul: „Cine eşti?”. Iar cel care venea în ur­mă i-a spus: „Sunt îngerul Domnului şi sunt trimis să-ţi număr paşii. Şi cu cât sunt mai mulţi paşi, cu atât răsplata Domnului va fi mai mare”. Auzind aceasta, bătrânul îşi mută adăpostul şi mai departe cu cinci mile de fântână, pentru ca răsplata să-i fie mai mare.
***

„Când veniţi la mănăstire, îngerii voştri vă numără paşii, bănuţii şi osteneala”

Un bătrân şedea în pustie, departe de orice sursă de apă cam la 12 mile. Şi mergând să aducă apă, zi de zi, cu mare obo­seală, la un moment dat bătrânul s-a supărat: „Dar de ce e nevoie de această oboseală zilnică? Mai degrabă îmi mut adăpostul lângă apă, ca să nu mai chinui, să nu mai obosesc”. Dar zicând acestea în gândul său, simţi prezenţa cuiva în spate, pe urmele sale. Se opri şi îl aşteptă pe cel care venea în urma lui. Şi l-a în­trebat bătrânul: „Cine eşti?”. Iar cel care venea în ur­mă i-a spus: „Sunt îngerul Domnului şi sunt trimis să-ţi număr paşii. Şi cu cât sunt mai mulţi paşi, cu atât răsplata Domnului va fi mai mare”. Auzind aceasta, bătrânul îşi mută adăpostul şi mai departe cu cinci mile de fântână, pentru ca răsplata să-i fie mai mare.

Chiar dacă ești umil, chiar dacă ești smerit, chiar dacă ești desconsiderat, trebuie să mergi pe calea aceasta a adevărului, care ne duce pe noi în veșnicie. Da, este vorba de ceea ce se cunoaște: calea, adevărul și viața! Dacă lumea ar merge pe acest drum, al creștinului înnobilat de jertfa lui Iisus, noi n-am avea nevoie nici de Europa Occidentală, n-am avea nevoie nici de forțele Răsăritului, n-am avea nevoie decât de cerul care ne unește pe toți. Și dacă am fi așa toți, întru smerenie, în bunătate, în dragoste, toată forța aceasta ne-ar ridica pe cea mai mare treaptă, am fi noi cei care ar arăta Europei calea dreaptă, a izbăvirii…

***

Voi ştiţi că de când v-aţi pus în gând să veniţi la mănăstire, îngerii voştri v-au numărat paşii, bănuţii şi osteneala voastră? Cu acestea toate îngerii voştri se vor prezenta la dreapta judecată, că aceşti bănuţi nu i-aţi cheltuit la discoteci, la cârciumi şi la nunţi cu lăutari, ci i-aţi dăruit lui Hristos!
Odată a venit un grup de credincioşi la Părintele Cleopa:
— De unde sunteţi voi, mamă?
— De la Bârlad.
— Ei, tocmai de acolo! Voi ştiţi că de când v-aţi pus în gând să veniţi la mănăstire, îngerii voştri v-au numărat paşii, bănuţii şi osteneala voastră? Cu acestea toate îngerii voştri se vor prezenta la dreapta judecată, că aceşti bănuţi nu i-aţi cheltuit la discoteci, la cârciumi şi la nunţi cu lăutari, ci i-aţi dăruit lui Hristos! Ei! De-aţi vedea îngerii voştri păzitori lângă voi cum sunt, aţi muri de bucurie!

(Părintele Cleopa Ilie, Douăzeci de pricini pentru care trăiesc oamenii pe pământ, Editura Trinitas, Iași, 2003, p. 11)

***
Ingerul pazitor si oamenii. – Dumnezeu a dat fiecarui om, ce vine in lume, un povatuitor nevazut, care-l insoteste pe tot drumul vietii ca Rafail pe Tobie. E slujirea necurmata a ingerilor. Dar cum se petrece oare lucrarea aceasta ocrotitoare de la unul la altul ?

Vietile sfintilor cuprind mii de intamplari, aratand ca faptul se poate petrece uneori ca mijlocirea unei puteri naturale : o piatra sau alte lucruri ucigatoare aruncate asupra noastra, pe care mana lui le indeparteaza ; un pas gresit de care el ne apara ; o otrava pe care el o face nevatamatoare. Pe maini te vor purta, zice psalmul, ca sa nu lovesti de piatra piciorul tau.
Insa ei mai lucreaza si pe cale de sfat deslusit ori de inspiratie. In starea dintai este fericitul Augustin, care aude acel glas staruitor in gradina : Ia si citeste! Si asa sunt toti care s-au intors la Dumnezeu, carora ingerul le-a pregatit intalnirea cu omul, cu cartea, cu faptul trebuincios pentru greutatile lor deosebite si in stare sa le dea dez­legarea. Sau daca nu-i ceva spus lamurit, alteori e o greutate pe suflet, o impingere, o sfasiere, e izbucnirea dintr-odata a unui vazduh de rai, a unei rasuflari de copil, a unei prospetimi de nevinovatie…

Dar mai cu seama exista intre ingeri si noi o legatura statornica. O mana se afla care nu slabeste chiar si cand dormim, mana noastra. Suntem ca bietul orb care nu vede nimic, dar care stie tot ce se intampla celui ce-l calauzeste: merge, se opreste, se intoarce la dreapta, coboara, alearga… si n-am mai simti poate deloc mana pazitoare, de n-ar fi din cand in cand apasarea aceea straina si fara seaman a degetelor ei pe degetele noastre, intre noi e pusa o lege. Suntem ai lui si nu mai poate sa ne paraseasca oricand ar vrea. Trebuie sa mearga pana la capat. In fundul noptii noastre suntem in legatura si unire cu cineva care vede pe Dumnezeu si il priveste prin toti porii fiintei lui. Pe pamantul unde suntem, impartasim bataile inimii acestui frate ceresc, care vorbeste cu Tatal .

Dar oare prin ce se face legatura intre el si noi ? Prin ce suntem legati unul de aitul ? E cu totul altceva decat o legatura de la mana la mana ? E acea lumina din adanc care-i inima curata… Nu-i scris in Evanghelie : Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu ? Ingerul nu inceteaza nicicand sa-l vada. Cand avem si noi inima curata, au disparut toate zidurile dintre duhul care vede si sufletul facut sa primeasca lumina… Dar cand inima nu-i curata, e ca si cand dam ingerului intristat, ca organ de legatura un madular ciung si o mana nesimtitoare… Ce fericire sa-l asculti si cate nu avem a scoate de la el! Asa descoperim, cum zice Apocalipsul, ca masura ingerului e si masura omului. Felul in care mergem e si al nostru, dar e totodata si al lui… El e cel ce mi-a curatit ochii cu fierea Negraitului Peste. El e cel care ma face sa vad toate intr-o fata noua si el face ca sub pasii mei azurul cerului se impleteste cu drumurile cele mai intunecate. El scoate din toate invatamantul si preamarirea si toate, la dreapta si la stanga mea, se fac prin el miscare, idee, asemanare si imn.

Scriptura ne arata ca ingeri pazitori au nu numai oamenii singuratici, ci si aduna­rile oamenilor. Si acesti ingeri duc inaintea lui Dumnezeu faptele si rugaciunile obstilor omenesti si sunt raspunzatori si de vredniciile, dar si de gresalele lor. (Din Cartea de meditatii)
Surse: Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin Pârvu: o misiune creștină și românească; idem Cu părintele Iustin Pârvu, despre moarte, jertfă și iubire; Arhim. Benedict Ghiuș

Când ne vom da pe mâna Domnului cum ne dăm acum pe cea a „pilotului automat” nu vom mai avea nevoie de căderile care ne trezesc


Domnul aşteaptă cu răbdare să ne amintim de El şi să ieşim din legile iubirii omeneşti ca să iubim cu iubirea Lui. Fiecare cădere ne arată diferenţa dintre „teorie şi practică” (lăsând de o parte felul greşit în care citim cuvântul teorie).

Mintea noastră are două puteri: una activă – mintea raţională, cugetătoare – care face lucrări şi una pasivă -mintea-duh, sau nous, sau mintea-inimă, care îndură lucrări. Când învăţăm ceva, mintea activă îşi zideşte sinapse pentru a-şi depozita ştiinţa şi a o folosi la nevoie, dând comenzi puterilor executive ale sufletului. Mintea pasivă nu este afectată de cele învăţate clacă acestea nu vin de la Sursa Vieţii, Dumnezeu, Cel ce a zidit-o cu scopul de a primi harul necreat, destinat omului şi ele a-l transmite ca lumină, inspiraţie, înţelepciune puterii active, cugetătoare şi celorlalte puteri ale sufletului.

Prin căderea protopărinţilor noştri, omul a primit în mintea lui pasivă sugestii de la o altă sursă, de la cea demonică, şi s-a desprins astfel de legătura de har cu Dumnezeu.

Fără Dumnezeu au apărut în sufletul omului puteri noi, afectele: frica, ruşinea, foamea, setea, oboseala, frigul, neputinţa, însoţite de durere când nu sunt satisfăcute şi de plăcere când sunt satisfăcute. Astfel omul s-a centrat pe sine, pe ce simte el şi şi-a orientat puterile sufletului spre căutarea simţirilor plăcute şi evitarea celor dureroase. Aici îşi au sursa ştiinţele şi tehnicile omeneşti. Pentru asta omul a fost nevoit să se bazeze pe capacitatea minţii sale active de a lucra şi păstra rezultatele eficiente ale ştiinţei sale.

Mintea duh a căzut pradă sugestiilor vrăjmaşe şi gândurilor automate, zdrenţe ale gândirii raţionale, de la care aşteaptă şi chiar pretinde să-i potolească foamea şi setea de absolut care i-au rămas şi după lepădarea legăturii nemijlocite cu Dumnezeu (prin har).

Prin întruparea şi întreaga lucrare mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, Dumnezeu ne-a dăruit, în Sfânta Biserică, harul vindecării minţii noastre bolnave. Prin Botez şi Sfintele Taine, El este deja în inima noastră, adică mintea-inimă e iarăşi conectată la Sursa vieţii de unde primim puterea şi lumina necesare mai întâi vindecării firii şi apoi sfinţirii ei, îndumnezeirii.

Dar această lucrare care începe cu vindecarea pentru a ajunge la îndumnezeire, este o lucrare divino-umană. Este o lucrare la care se cere, datorită tainei libertăţii omului, deplina lui participare la lucrarea lui Dumnezeu. Şi mulţi oameni vor să ajungă la fericirea după care le tânjeşte inima, dar nu ştiu cum s-o facă. Şi nu ştiu pentai că nu mai frecventează şcoala care este Biserica. Chiar şi cei care merg la biserică şi se spovedesc şi împărtăşesc, nu merg la şcoala Duhului care se predă în Biserică. Numai acolo învăţăm să ne curăţim mintea şi inima de păcat şi de urmările lui. Numai acolo vom dobândi iluminarea, învăţând să ne rugăm în duh şi adevăr până-L vom simţi pe Duhul Sfânt rugându-Se în inima noastră şi cele ce urmează apoi… Când cei din jur nu ne ascultă, nu ne înţeleg, nu vor binele care i-ar ajuta, ci răul care îi distruge, ne e greu să nu-i privim cu mintea însetată de control şi eficienţă pentru că ea ştie ce este „bine” şi ce este „rău” şi să nu-i simţim cu inima întunecată de frici, griji şi îngrijorare. Atunci îl putem uita pe Dumnezeu sau să-L folosim pentru a face ce ne dorim noi: binele aşa cum îl vedem noi şi cu orice preţ, cu preţul călcării libertăţii celuilalt!

Or, Domnul nu intră în aceste jocuri ale minţii noastre şi ne aşteaptă cu răbdare să ne amintim de El şi să ieşim din legile iubirii omeneşti ca să iubim cu iubirea Lui. Asta ne cere Domnu când ne spune să nu iubim pe nimeni mai mult decât pe El. Să renunţăm, să murim acelei dorinţe de a se întâmpla lucrurile cum ştim noi că e bine sau cum ne place nouă şi să căutam împărăţia Lui în chiar acele momente şi situaţii. De îndată ce vom face asta „se vor adăuga nouă” toate cele după care tânjim.

Să punem iubirea Lui în locul iubirii noastre posesive, tiranice, care controlează toate şi doreşte să fie totul după binele nostru, care nu e decât urmarea gustării din pomul cunoştinţei binelui şi răului.

Când ne vom da pe mâna Domnului cum ne dăm acum pe cea a „pilotului automat” nu vom mai avea nevoie de căderile care ne trezesc.

Monahia Siluana Vlad

Extras din „Gânduri din încredințare”, ediția 1, Ed. Doxologia, Iași, 2012

Vom vedea evenimente înfricoşătoare. Se vor da lupte duhovniceşti. Sfinţii se vor sfinţi mai mult şi spurcaţii se vor spurca şi mai rău


Dumnezeu îngăduie să se facă acum o zguduitură puternică. Vin ani grei. Vom avea încercări mari… S-o luăm în serios, să trăim duhovniceşte. Împrejurările ne silesc şi ne vor sili să lucrăm duhovniceşte. Şi este bine să facem aceasta cu bucurie şi de bunăvoie, iar nu cu mâhnire, de nevoie. Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră ca să se nevoiască.

Eu mă bucur că unii mă ameninţă că mă vor curăţa, fiindcă vorbesc şi le stric planurile. Noaptea târziu când aud din chilie pe careva sărind gardul, inima îmi bate dulce. Dar când strigă: A venit telegramă, să faci rugăciune pentru cutare bolnav îmi spun: Acesta a fost? S-a dus şi această ocazie!… Nu pentru că m-am îngreuiat de viaţă, ci mă bucur de moarte. Să ne bucurăm că ni se dă această ocazie astăzi. Are o răsplată foarte mare.

Mai demult, când se pornea vreun război, chiar şi cel care era în apărare mergea să se lupte pentru apărarea Patriei, a neamului său. Astăzi nu mai mergem să ne apărăm Patria sau să ne luptăm ca să nu ne ardă barbarii casele sau să ne ia sora şi s-o necinstească, nici nu mergem pentru vreun neam sau pentru vreo ideologie, ci acum mergem sau pentru Hristos sau pentru diavolul. Frontul este clar. În timpul ocupaţiei germane deveneai erou dacă nu salutai un german. Acum devii erou dacă nu saluţi pe diavolul. Oricum, vom vedea evenimente înfricoşătoare. Se vor da lupte duhovniceşti. Sfinţii se vor sfinţi mai mult şi spurcaţii se vor spurca şi mai rău. Cu toate acestea, înlăuntrul meu simt o mângâiere. Aceasta este o furtună şi numai nevoinţă are valoare, pentru că acum nu avem vrăjmaş pe Ali-Paşa sau pe Hitler sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea şi răsplată cerească.

Fie ca Bunul Dumnezeu să pună în valoare răul, prefacându-l în bine! Amin.

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din „Cuvinte duhovniceşti”, Vol. 1, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Ed. Evanghelismos, București, 2012, pag. 35-36