Smereşte-te şi vei vedea că nenoricirile tale se vor preface în odihnă


„Sufletul trăieşte mult pe pământ şi iubeşte frumuseţea pământului; iubeşte cerul şi soarele, iubeşte grădinile frumoase, marea şi râurile, pădurile şi câmpiile; iubeşte sufletul şi muzica şi toate aceste lucruri pământeşti desfătează sufletul. Dar când cunoaşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.”

„Tu zici: „Cutare e un criminal şi e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ţi-ar da un loc bun în rai şi de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ţi va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un duşman al Bisericii?” Sau vei avea şi tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie şi de iubirea lui Hristos, care are milă de toţi.”

„Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.”

„…iubirea lui Dumnezeu e raiul desfătărilor în care trăia înainte de cădere părintele nostru Adam.”

„Când pacea lui Hristos vine în suflet, atunci el este bucuros să şadă ca Iov pe gunoi şi să-i vadă pe ceilalţi în slavă; atunci sufletul e bucuros că e mai rău decât toţi.”

„Tu zici: „Viaţa mea e amară”. Dar eu îţi voi spune sau degrabă Domnul Însuşi îţi spune: „Smereşte-te şi vei vedea că nenoricirile tale se vor preface în odihnă aşa încât te vei minuna şi vei spune: <<De ce mă chinuiam şi întristam atât altădată?>>“.”

„Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură pentru un minut faţa apelor, după care se scufundă în adâncuri. Aşa se cufundă întristările în inima celui smerit, căci puterea Domnului e cu el. Unde locuieşti tu, suflet smerit? Cine viază întru tine? Şi cu ce te-aş putea asemăna? Tu arzi limpede ca soarele, dar nu te mistui şi încălzeşti pe toţi cu căldura ta. Al tău este pământul celor blânzi, după cuvântul Domnului. Tu eşti asemnea unei grădini în floare în mijlocul căreia e o preafrumoasă casă în care îi place Domnului să locuiască. Pe tine te iubesc cerul şi pământul.”

Sfantul Siluan Athonitul

Extrase din „Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei”, Ed. Deisis

O minune săvârșită de cruciulița de la gât


Spre zidire, o să-ţi mai povestesc o întâmpla­re din viaţa fiilor duhovniceşti, cum vrăjmaşul a aprins ura între două fete şi cum acestea l-au biruit începând să-şi sărute cruciuliţele de la gât. La început, fetele acestea, E. şi M., erau mari prietene – cum se zice, „la cataramă”. Însă vrăjma­şul cel şiret şi viclean invidia prietenia lor şi a început să le facă tulburare în suflete. Una îi zi­cea celeilalte:

– Eşti mândră!

Iar cealaltă îi răspundea:

– Iar tu eşti chiar mândria întruchipată!

Ei, şi de aici, se înţelege, au început să se duş­mănească. Lucrurile au luat-o ca roata la va­le. Totul a început să se arate într-o altă lumină. Au început să-şi răstălmăcească spusele. Fiecare dintre ele se gândea: „Uite cum poţi să te în­şeli în privinţa omului! Credeam că nu-i om mai bun decât ea pe lume!” Au început să se evite din răsputeri, pe cât se putea în condiţiile în care făceau ascultare împreună – şi iată că amândouă îmi scriu: „Părinte, ce să facem? Pierim! Despărţiţi-ne!” O întreb pe M.:

– Cruciuliţa o săruţi pentru E.?

-Nu.

– De ce? Nu ştii că trebuie să săruţi cruciuliţa pentru cel ce te necăjeşte?

– Iertaţi-mă, părinte, uit.

– Uite că puterea cea rea s-a şi folosit de ne­păsarea voastră, şi vă joacă aşa cum vrea. Să să­ruţi cruciuliţa pentru E. de cinci ori, dimineaţa şi seara, să te rogi şi să-i doreşti sincer mântuirea. E. va face la fel. Atunci îl veţi birui pe vrăjmaş şi veţi avea iarăşi pace şi dragoste.

Au început să se silească să sărute cruciuliţa! Să se roage una pentru alta, şi apoi M. mi-a povestit:

– Vedeam că E. plânge, şi mi se făcea atât de milă de ea! Mă gândeam: „Eu sunt cea care o chi­nuiesc. Sunt mai rea ca o fiară”, şi mă podideau şi pe mine lacrimile. Era de ajuns să mă uit la ea ca să încep să plâng, dar nu îndrăzneam să-i zic, căci mi-era ruşine. Mă gândeam că n-o să mă creadă, că o să zică: „Făţarnica!” Tăceam. A tre­cut o săptămână, pe urmă alta… Tăceam, uneori plângeam, mai ales în biserică, şi ne uitam pe furiş una la alta. Odată, i-am surprins privirea. În ea era atâta compasiune, atâta dragoste, încât nu m-am mai abţinut şi m-am aruncat la picioarele ei, plângând:

– Surioară, draga mea, iartă-mă, pentru Hris­tos! Te iubesc sincer, din toată inima… Ce s-a în­tâmplat cu mine nu înţeleg nici eu. Crede-mă că nu mint! Iar ea m-a înăbuşit cu îmbrăţişările, nu mai termina cu sărutările, şi pe urmă mi-a zis, cu privirea strălucitoare:

– Cred, surioară, cred! Pe urmă am şi plâns când am văzut cum te chinui din pricina mea…

După aceea au început să se iubească şi mai tare. Îţi făcea plăcere să le priveşti. Întotdeauna liniştite, energice, grijulii. Şi lucrul a început să le meargă din plin.

Vezi ce face Crucea de viaţă făcătoare a Dom­nului?! Îndată ce a venit pe lume, ca să zic aşa, mândria, au înăbuşit-o în faşă. S-au silit, s-au chinuit, în schimb acum le este amândorura bine. Iar dacă s-ar fi despărţit, păcatul ar fi conti­nuat să trăiască pe ascuns în ele şi le-ar fi chinuit din vreme în vreme. Ar fi rămas cu o părere proastă una despre alta şi ar fi adăugat un păcat nou la păcatele dinainte. Pe când acum s-au con­vins din proprie experienţă că dacă omul nu se luptă cu puterea cea rea, devine el însuşi rău. Iz­băveşte-ne, Doamne!

Schiigumenul Sava

Extras din „Cum să biruim mândria”, Ed. Sophia, București, 2010, pag. 26-29

Trebuie să fii conştient de ispitele pe care le poţi avea tot analizând ţinuta altora


Ţinuta tânărului creştin este, în general, ţinuta fiecărui tănăr creştin în parte. Asta. Ce să facem? De exemplu, nu mi-ar plăcea ca, într-o biserică, să văd tinerele obligate să se îmbrace într-un anumit mod numai pentru a fi, în modul acela, prezente în biserică. Mie personal nu mi se adresează. Trebuie să fii conştient de ispitele pe care le poţi avea tot analizând ţinuta altora – aia, şi îmbrăcată în falduri tricolore şi-n mănuşi, tot năiadă devine.

Deci, dacă dracul îţi umblă la neuroni, ai o problemă cu dracu, şi cu neuronii, nu ai o problemă cu fusta fetei. Şi, pe de altă parte, lucrul care m-a deranjat şi mai tare: noi le cerem de pe toate gardurile, le strigăm de pe toate amvoanele femeilor să facă copii. Foarte bine! Dar femeile, ca să facă copii, trebuie să se îngrijească! Pântecul nu-i în urechi, ce să facem. Deci pântecul trebuie protejat şi el la rândul său. Iar locaşurile noastre nu sunt cele mai calde dintre spaţiile publice. Cine nu înţelege asta sigur că poate face o teorie.

Eu am mulţi prieteni care fac teoria baticului, teoria fustei, bravo, de acord cu ei, dar n-am să pot jigni niciodată pe un om, spunându-i că nu-i capabil să fie membru al bisericii, doar pentru că nu se îmbracă la dimensiunile date de de standardele europene pentru mişcarea baticului şi a fustei în BOR. Nu pot! Uite, să mă ierte Dumnezeu, o spun public: Nu mă pot angaja la o astfel de muncă! N-aş putea face asta! Îmi place foarte mult când văd oamenii uniformizaţi, dar nu la ţinută, ci în cap! Nu suport niciodată adunările de oameni care cred că ţinuta-i defineşte pe ortodocşi. Punct. Nu! Îmi plac maicile, de exemplu, şi călugării când se înveşmântează în hainele lor. Acolo-i teribil ce se întâmplă: ţinuta lor arată că au murit şi au înviat. Că sunt „mercedesuri” de eleganţă a Bisericii. Dar, de aici şi până la a scoate copiii din slujbă că mănâncă bomboane în post…

Părintele Constantin Necula

Extras din „Iubirea care ne urneşte”, Ed. Agnos, Sibiu, 2015, pag. 60-61

Două lucruri aduc asupra noastră mânia lui Dumnezeu Pocăiți-vă pentru ele, până nu primiţi necazuri grele


Două lucruri aduc asupra noastră mânia lui Dumnezeu! Pocăiți-vă pentru ele, până nu primiţi necazuri grele!

Două lucruri aduc asupra noastră mânia lui Dumnezeu!

Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră! Iată că Domnul încă vă dă rod pântecelui! Vă felicit!

Domnul, Care l-a dat, să-i dea și venire bună pe lumea lui Dumnezeu. Firește, fără greutăți asta nu se întâmplă. Așa a rânduit Dumnezeu dintru început, spre aducere aminte de ceea ce a făcut prima femeie – mama noastră, a tuturor. Oricum, Domnul pune și în greutăți măsură. Fie ca El să facă milă cu Dumneavoastră și să facă aceste greutăți cât mai puțin simțite, pe cât se poate.

Vreți să meritați o asemenea ușurare? Mai întâi ușurați-vă de păcate. Acum, de nevoie, stați mult timp nemișcată, în tihnă… Și aveți mai multă vreme pentru îndeletnicirea cu sine și cercetarea de sine. Cercetați-vă cu anchetatorul cel mai sever, apoi osândiți toate câte nu-s drepte, pocăiți-vă pentru ele și să vă pară rău că v-ați îngăduit așa ceva, , apoi spovediți-vă, primiți dezlegare și, în cele din urmă, împărtășiți-vă cu Sfintele lui Hristos Taine. Prin toate acestea veți merita să primiți așteptata și dorita ușurare.

Două lucruri aduc asupra noastră mânia lui Dumnezeu, care apasă și strâmtorează: neiubirea față de ceilalți și pofta, iar prima dintre acestea are mult loc în noi. Binevoiți a vă osteni să scoateți la iveală și să tăiați fără să stați pe gânduri toate cele prin care se vădește ea în dumneavoastră, oricât de greu vi s-ar părea. Întoarceți-vă neiubirea nu asupra oamenilor, ci asupra lucrurilor prin care obișnuia ea să se arate în Dumneavoastră, scoțându-le afară. Nu vi s-a întâmplat să citiți ori să ascultați cuvintele Apostolului: „Lărgitu-sa inima mea spre voi” (v. 2 Cor. 6, 11)? Așa să vă lărgiți și Dumneavoastră inima, iar în schimb veți primi ceea ce doriți și căutați.

Vă doresc toate cele bune în toate privințele! Domnul să vă dea binecuvântare!

Al dumneavoastră voitor de bine, Episcopul Teofan
***

Păcatul atrage după sine mânia lui Dumnezeu în veacul de acum şi în cel viitor

Păcatul atrage mânia lui Dumnezeu asupra omului, fiindcă „păcatul este urâciune înaintea lui Dumnezeu”.
– Ce este păcatul şi de ce atrage după sine mânia lui Dumnezeu în veacul de acum şi în cel viitor?

– După învăţătura Sfintei Scripturi, păcatul este călcarea cu bună ştiinţă şi de bunăvoie a voii lui Dumnezeu. El se mai numeşte şi fărădelege (Învăţătura de Credinţă Ortodoxă, Bucureşti, 1952, pag. 426; Rom. 5, 13; Iacob 2, 9; Is. 49, 12-13). Rădăcina păcatului este pofta care ispiteşte pe om (Iacob 1, 13-15). Păcatul atrage mânia lui Dumnezeu asupra omului, fiindcă „păcatul este urâciune înaintea lui Dumnezeu” (Deut. 17, 25; Pilde 3, 32). Păcatul atrage mânia lui Dumnezeu asupra omului, fiindcă „păcatul este urâciune înaintea lui Dumnezeu” (Deut. 17, 25; Pilde 3, 32). Păcatul atrage mânia lui Dumnezeu asupra omului, deoarece „păcătoşii sunt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu” (Iov 21, 17; Ier. 21, 14; Ps. 20, 8-10; 78, 6; Is. 10, 6).

– În câte feluri se împart păcatele şi care sunt păcatele mai greu de vindecat?

– Sfântul Ioan Evanghelistul împarte păcatele în două: păcate de moarte şi păcate care nu sunt de moarte (I Ioan 5, 16-17). Tot el împarte păcatele de moarte în trei mari grupe: pofa trupului, pofta ochiului şi trufia vieţii (I Ioan 2, 16). Sfinţii Părinţi împart păcatele de moarte în trei mari grupe: a. păcate capitale, în număr de şapte; b. păcate strigătoare la cer, care sunt mult mai grave, precum: uciderea, pruncuciderea, asuprirea săracilor, răpirea avutului altora, uciderea aproapelui etc; c. păcate împotriva Duhul Sfânt. Acestea sunt cele mai grave păcate făcute de oameni pe pământ pentru că hulesc pe Dumnezeu şi alungă harul Duhului Sfânt de la om. Dintre acestea amintim: necredinţa în Dumnezeu, apostazia (lepădarea de credinţă), eresul, secta, deznădejdea, sinuciderea, ura de om până la moarte, prea marea încredere în Dumnezeu, înjurăturile etc.

Cele dintâi se numesc „păcate capitale”, pentru că sunt cele mai numeroase şi stăpânesc pe cei mai mulţi oameni. Cel de-al doilea fel de păcate se numesc „strigătoare la cer”, pentru că strigă şi cer de la Dumnezeu pedeapsă omului încă din viaţă. Păcatele cele mai mari şi mai greu de vindecat sunt păcatele împotriva Duhului Sfânt şi păcatele de moarte care stăpânesc pe om de mai multă vreme, adică patimile. (…)

– Care sunt împrejurările păcatului şi câte sunt acestea?

– Împrejurările păcatelor sunt în numar de şapte şi anume: Cine a făcut păcatul? Ce fel de păcat a făcut? Din ce motiv şi pentru ce l-a făcut? Prin ce mijloc l-a făcut? În ce vreme l-a făcut (în tinereţe, la bătrâneţe, ziua, noaptea etc.)? În ce loc l-a făcut? De câte ori l-a făcut? (A se vedea pe larg Învăţătura către duhovnic de Sfântul Nicodim Aghioritul, pag. 26-27, ed. 1928).

Surse: ”Mântuirea în viața de familie” – Sfântul Teofan Zăvorâtul; Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria.

Sursa: rugati-va-neincetat

Duminica, 14 octombrie Ce e bine să faci de Ziua Sfintei Parascheva Mai sunt 3 zile Iată cât e de important, pentru ocrotire, belșug şi izbăvirea de toate acestea:


Duminica, 14 octombrie! Ce e bine să faci de Ziua Sfintei Parascheva! Mai sunt 3 zile! Iată cât e de important, pentru ocrotirea şi izbăvirea de boli, de spaimă şi de pagube!

De ce este considerată Sfânta Cuvioasa Parascheva mult folositoare. Tradiţii obiceiuri şi superstiţii

Sfânta Parascheva este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României, dovada grăitoare în acest sens fiind mulţimea de pelerini care se închină moaştelor sale la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Mai mult, sute de biserici de parohie din România sunt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, Bulgaria şi Serbia credincioşii ortodocşi o cinstesc, deasemenea, cu multă evlavie

Sfânta Cuvioasa Parascheva “mult folositoare”.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este numită în Acatistul ei “mult folositoare”. Fiecare icos se încheie prin cuvintele: “Bucură-te Sfânta Parascheva, mult folositoare”. O citire sau o ascultare atentă a Acatistului ei ne arată în ce fel este ea “mult folositoare”.

Sfânta Cuvioasa Parascheva alină suferinţa, mângâie pe cei întristaţi, izbăveşte pe cei deznădăjduiţi (Icos 1).

Sfânta Cuvioasa Parascheva ascultă rugăciunile preoţilor cucernici, se roagă Maicii Domnului pentru fecioare, povăţuieşte văduvele, ajută pe străini, mângâie pe cei prigoniţi, vindecă bolile trupeşti (Icos 2).

Sfânta Cuvioasa Parascheva sprijină pe cei bătrâni, miluieşte pe cei săraci (Icos 3).

Sfânta Cuvioasa Parascheva mijloceşte către Domnul pentru toţi creştinii, risipeşte furtunile, aduce mana roditoare şi belşug (Icos 4).

Sfânta Cuvioasa Parascheva păzeşte în suflete dreapta credinţă şi cinstirea Sfintei Cruci (Icos 5).

Sfânta Cuvioasa Parascheva ocroteşte şi izbăveşte de boli, de spaimă şi de pagube (Icos 6).

Sfânta Cuvioasa Parascheva este mijlocitoarea celor ce au greşit, folositoarea celor asupriţi, îndreptătoarea judecătorilor răi, scăparea celor judecaţi şi osândiţi, contenire a patimilor, nesprijinitoare a celor ce caută numai folosul lor, neizbândire a mijlocirilor celor vicleni, domolire a celor puternici, întărire a slăbănogilor, stârpitoare a răutăţilor, izvorâtoare a milostivirii (Icos 7).

Sfânta Cuvioasa Parascheva este invocată prin rugăciuni şi cântări, ca fiind mărirea monahilor, povăţuitoarea obştii, cinstitoarea cuvioaselor, păzitoare a sihaştrilor, povăţuitoare a dreptei credinţe şi surpătoare a eresurilor (Icos 8)

Sfânta Cuvioasa Parascheva este cinstită ca fiind aducătoare de ploi mănoase, îmbelşugătoare de roade bune, veselitoarea plugarilor (Icos 9).

Sfânta Cuvioasa Parascheva este lăudată ca, cinstitoare a celor ce ne miluiesc, întăritoare a celor ce ne slujesc, împreună- lucratoare cu cei ne hrănesc (Icos 10).

Sfânta Cuvioasa Parascheva este chemată în rugăciune ca fiind mângâietoarea celor nenorociţi, povăţuitoarea celor rătăciţi, preablânda îndreptătoare, grabnică ajutătoare (Icos 11).

Sfânta Cuvioasa Parascheva este rugată să izbăvească pe oameni de toată răutatea, de ceasul osândirii şi de chinul cel de veci, pentru că este pentru toţi credincioşii laolaltă şi pentru fiecare în parte feritoare de răutăţi, aducătoare de bunătăţi.

Marea evlavie a poporului dreptcredincios faţă de Sfânta Cuvioasa Parascheva se explică tocmai prin convingerea şi constatarea că ea este mult folositoare, dăruind ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor şi bătrânilor, fecioarelor şi mamelor, bolnavilor şi săracilor. Puterea ei vine din sfinţenia şi din bunătatea ei, adică din iubirea ei fată de Dumnezeu şi faţă de oameni. (PF. Daniel)

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii

Hainele Sfintei Cuvioase Parascheva se fac după un ritual special, în atelierele Arhiepiscopiei. Croitorii ţin post şi fac rugăciune înainte de a începe să le lucreze, spun preoţii de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Veşmintele ocrotitoarei Moldovei sunt schimbate de cinci ori pe an şi sunt dăruite de Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Moldovei Teofan unor biserici care au hramul Sfintei Parascheva. Ritualul după care sunt schimbate veşmintele este unul sacru, la care participă doar câţiva preoţi ai Mitropoliei.

“Începe binecuvântarea care se dă de către eclestiar şi apoi acatistul Sf Parascheva rostindu-se şi noi toţi preoţii dăm răspunsul: Bucură-te Sf. Parascheva mult folositoare şi în această vreme se schimbă veşmântul sfintei Parascheva.”, spune protosinghel Valerian Radu)

Preoţii spun că Sfânta Parascheva mai poartă nişte veşminte care nu se dau jos niciodată. Acestea au un sigiliu ce are înscris pe el blestemul domnitorului Vasile Lupu şi al Mitropolitului Varlaam, care sună astfel: “blestemat să fie cel care va împrăştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”.

În tradiţia populară Sfânta Parascheva este asociată Sfintei Vineri (numele Sfintei în greacă înseamnă vineri). Aceasta este o asociere mai recentă, deoarece din cele mai vechi timpuri Sfânta Vineri are o reprezentare duală: malefică şi benefică, provenind din cultul zeiţei romane Venus. Cultul a fost preluat prin superstiţii populare, atribuindu-i Sfintei Vineri un chip dual: văduva bătrână, rea, un fel de Joimăriţa, aducătoare de năpastă, care pedepseşte femeile care lucrează vinerea. Pedepsele sunt de la fierberea de vii în cazane până la transformarea în nevăstuica. Cultul zilei de vineri provine de la ţinerea zilei în care a fost răstignit Iisus. Sfânta Parascheva este cunoscută în popor ca Sfânta Vineri, dar se crede că este sfânta care vine întotdeauna în ajutor dacă este rugată cu credinţă şi inima curată.

Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, cuvioasa Parascheva a săvârşit numeroase vindecări miraculoase şi alte minuni. Şi tot în popor se spune că cel care nu poate să ajungă la Iaşi pentru a se închina sfintelor moaşte, să meargă de ziua praznicului la orice biserică şi să se roage cu credinţă, pentru că Sfânta Cuvioasă Parascheva îl vede şi îl aude şi tot ea îl va ajuta să îşi îndeplinească cererile pe care le are. Apoi, dacă se roagă, e bine să şi postească, pentru că rugăciunea şi postul ajută mai repede sufletul şi trupul.

În această zi, se fac pomeni pentru morţii care nu şi-au găsit liniştea, au murit fără lumânare sau au fost îngropaţi fără preot. Se împart lipii, vin şi must.

De Sfânta Parascheva nu se lucrează, nici la serviciu şi nici în casă, pentru a te feri de pericolul bolilor de ochi şi durerilor de cap;

La ţară, bătrânii nu făceau nici focul de Sfânta Parascheva.

De Sfânta Parascheva nu se spală şi nici nu se coase, altfel te alegi cu negi la mână. Fetele ţineau la această superstiţie pentru a-şi păstra fecioria, iar bătrânii, pentru belşug.

Ea apare în vise şi împărtăşeşte leacuri populare celor bolnavi sau îi atinge cu toiagul pe cei care nu respectă avertismentele ei;

De Sfânta Parascheva nu se mănâncă nuci, castraveţi şi poame în formă de cruce;

De Sfânta Parascheva se poate prezice vremea: dacă ziua de 14 octombrie este frumoasă sau mohorâtă, tot aşa vor fi şi celelalte sărbători de peste an. Iar dacă zilele de toamnă de până acum nu au fost ploioase, este semn că iarna se va lăsa curând.

Se spune că în această zi, dacă frunzele copacilor se îngălbenesc şi cad repede, va urma un an bogat în recolte.

La ţară se mai păstrează tradiţia îngropării verii. Oamenii fac o groapă în grădină, unde înmormântează simbolic vara, semnificând astfel începutul anotimpului rece.

Dacă oile dorm înghesuite și strânse laolaltă în această zi, ciobanii cred că iarna care va veni va fi una lungă, grea și friguroasă. Dacă în schimb oile dorm risipite, iată un semn că iarna care va veni va fi domoală și blândă.

Tot în această zi, în multe zone ale ţării se organizează târguri de toamnă cu produse din gospodăria ţărănească. Încep pregătirile de iarnă şi se obişnuieşte să se cumpere cojoace şi pături.

Sfânta Parascheva de la Iaşi se bucură alături de Sfântul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor, de un cult deosebit, mai mult decât toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă până seara târziu, se face un mic pelerinaj, cu credincioşi de toate vârstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducând flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate şi binecuvântare.
Cu rugăciunile Sfintei Cuvioase, în atâta vreme s-au înălţat atâtea sfinte şi mănăstiri pe acest pământ binecuvântat, atâtea cât nu găseşti în nicio altă parte. De ajutorul ei s-au bucurat atâţia şi atâţia oameni bolnavi, oropsiţi, întristaţi, necăjiţi. Toţi au primit alinare pentru rugăciunile ei. Se cuvine dar, să-i mulţumim. Se cuvine iarăşi, să primim dragostea ei, chemând-o mai des în ajutor.

Iar celor care cu binecuvântarea şi cu ocrotirea Sf. Parascheva poartă numele ei le urăm să aibă o viaţă cu linişte şi bucurie, iar pentru rugăciunile Sfintei Preacuvioasei şi mult milostivei Maicii noastre Parascheva, Milostive Doamne nu ne lasa pe noi, Amin.”

Toma Cristina
jurnalspiritual.eu

Sursa: rugati-va-neincetat

Am aflat și noi și îți spunem și ție Cum și de ce se schimbă veșmintele Sfintei Parascheva de la Iași? Te cutremuri, rămâi fără cuvinte… Unde se găsesc veșmintele Sfintei și ce trebuie să faci:


Am aflat și noi și îți spunem și ție! Cum și de ce se schimbă veșmintele Sfintei Parascheva de la Iași? Te cutremuri, rămâi fără cuvinte… Unde se găsesc veșmintele Sfintei și ce trebuie să faci!:

De ce și când se schimbă veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva

Ne-am întrebat şi noi, oare de ce are nevoie Sfânta Parascheva de o schimbare a veşmintelor sale de mai multe ori într-un an de zile? Şi răspunsul deosebit de mulţumitor sufletului nostru ni l-a dat Părintele Arhimandrit Constantin Chirilă de la Catedrală. El amintea că aşa cum noi ne bucuram în copilărie de hainele pe care le primeam în dar de la părinţii noştri sau de la cei apropiaţi, tot aşa se bucură şi Sfânta Parascheva de prinosul nostru de mulţu­mire smerită pe care i-l aducem noi păcătoşii. „Nu că Sfânta ar avea nevoie de veşminte”, ci schimbarea lor vrea să arate dragostea noastră faţă de ocrotitoarea şi ajutătoarea noastră în nevoi.

Orice creştin care se închină la moaştele Sfintei Parascheva aşezate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi a remarcat, cu siguranţă, că Sfânta poartă mereu alte veşminte. Ele diferă de la o perioadă liturgică la alta, în funcţie de sărbătorile din cursul anului bise­ricesc. Fie că sunt de culoare deschisă ori de culoare închisă, ele acoperă sfintele moaşte.

Ne-am întrebat şi noi, oare de ce are nevoie Sfânta Parascheva de o schimbare a veşmintelor sale de mai multe ori într-un an de zile? Şi răspunsul deosebit de mulţumitor sufletului nostru ni l-a dat Părintele Arhimandrit Constantin Chirilă. El amintea că aşa cum noi ne bucuram în copilărie de hainele pe care le primeam în dar de la părinţii noştri sau de la cei apropiaţi, tot aşa se bucură şi Sfânta Parascheva de prinosul nostru de mulţu­mire smerită pe care i-l aducem noi păcătoşii. „Nu că Sfânta ar avea nevoie de veşminte”, ci schimbarea lor vrea să arate dragostea noastră faţă de ocrotitoarea şi ajutătoarea noastră în nevoi.

Înveşmântarea moaştelor Sfintei Parascheva are loc în cinci perioade ale anului, după o ceremonie bine stabilită, la care par­ticipă doar câţiva din preoţii slujitori ai Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Pe toată durata desfăşurării acestui ritual, biserica este în­chisă şi nimeni din exterior nu are acces la acest eveniment deose­bit. Ritualul are loc seara, după terminarea programului religios în Catedrală, în general după ora 22.00.

Ceremonialul inveşmântării Sfintei Parascheva începe prin cân­tarea Troparului Sfintei, după care toţi preoţii participanţi se închină şi sărută sfintele moaşte. Alături de racla Sfintei, slujitorii Cate­dralei aşază două mese special pregătite pentru această ocazie. Pe acestea sunt aşezate sfintele moaşte. Vechiul veşmânt este prins peste moaştele Sfintei Parascheva cu mai multe agrafe care sunt înlă­turate acum, sfânta rămânând doar în vechiul acoperământ sigilat de domnul Vasile Lupu şi Mitropolitul Varlaam al Moldovei: „Se spune că acela este veşmântul în care s-au adus sfintele moaşte şi este ca un fel de sigiliu. De-a lungul timpului s-au format nişte găurele, dar nu putem să-l schimbăm pentru că acesta este ca un sigiliu al ctitorilor care au adus moaştele”.

La ceremonia schimbării veşmântului care acoperă moaştele Sfintei Parascheva participă câţiva preoţi şi diaconi de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, fără ca numărul să fie unul limitat. La această ceremonie au participat în anumite momente şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan sau Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, precum şi alţi preoţi şi diaconi de la Mitropolie, dar pot participa şi măicuţele de la Centrul Eparhial. Pregătirea pentru această cere­monie religioasă presupune o trăire sufletească deosebită. Părintele Arhimandril Constantin Chirilă, întrebat fiind cum se pregăteşte pentru acest moment, a răspuns că „aşa cum preotul se pregăteşte pentru Sfânta Liturghie şi Sfânta Împărtăşanie, tot la fel şi noi ne pre­gătim pentru întâlnirea cu Sfânta Cuvioasă Parascheva”. De menţionat că, începând cu anul 2013, există o condică specială păstrată în care se precizează când s-a schimbat veşmântul, cine a participat la acest ritual şi dacă s-au semnalat nereguli privitoare la veşminte, sfintele moaşte etc. De fiecare dată când este schimbat veş­mântul Sfintei Parascheva, în această condică se semnalează dacă ultimul sigiliu este intact sau deteriorat, apoi este pus veşmântul cel nou, se curăţă şi racla sfintei, pentru că în timp se adună praf, bucăţele de busuioc, foi împăturite. După ce este aşezat veşmântul cel nou, veşmântul vechi este împăturit şi dus la Reşedinţa Mitro­politană. Aici secretarul mitropolitan are o listă, întocmită cu bine­cuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, în care sunt trecute toate veşmintele şi parohia la care trebuie fiecare dintre acestea să ajungă. După ce este aşezat veşmântul cel nou pe sfintele moaşte şi după ce s-a terminat de rostit Acatistul Sfintei Parascheva, preoţii participanţi, cântând troparul sfintei, aşază cu multă evlavie şi grijă moaştele sfintei în raclă.

Astăzi, după mărturia părinţilor de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi care participă la ritualul schimbării veşmintelor Cuvioasei, moaştele Sfintei Parascheva sunt înfăşurare în trei rânduri de ma­teriale speciale. Aceste materiale speciale sunt fiecare dintre ele sigilate. Aceste sigilii speciale sunt, în ordinea lor, puse în veacul al XVII-ltea (după cum am amintit mai sus), în veacul al XIX-lea şi ultimul în zilele noastre (în anul 2010).

Dacă despre sigiliul aşezat pe acoperământul Sfintei Paras­cheva în timpul în care moaştele au fost aduse în Moldova avem câteva informaţii de care am amintit în această lucrare, despre cel de-al doilea rând de sigilii nu se cunosc foarte multe lucruri. După toate probabilităţile, acest al doilea sigiliu a fost aşezat peste pri­mul acoperământ cu sigiliu de ceară imediat după momentul ar­derii raclei Sfintei Parascheva la Mănăstirea „Trei Ierarhi”. Şi acest sigiliu este aşezat peste un rând de acoperăminte pe care le sigi­lează fără posibilitatea de a se umbla sub el. Spunem că acest sigiliu ar aparţine secolului al XIX-lea pentru că menţiunile refe­ritoare la arderea raclei Sfintei Parascheva amintesc de sigiliul de ceară roşie pus din vechime. Astăzi, acest sigiliu nu mai poate fi văzut din cauza celui de-al doilea sigiliu de ceară. Al treilea sigiliu a fost aşezat peste un acoperământ cusut, în zona picioarelor Sfin­tei Parascheva, în timpul păstoririi în Mitropolia Moldovei şi Bu­covinei a Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan. Spre deosebire de sigiliile anterioare, acesta este realizat din plumb şi are însemnele Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

După ce este îndepărtat veşmântul vechi, în jurul moaştelor sfintei este înfăşurat un veşmânt nou, care se prinde cu agrafe pe partea din spate în diferite locuri. După mărturia părintelui Arhi­mandrit Dosoftei, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din laşi, „Coroana pe care o vedem în zona capului Sfintei vine, de fapt, peste gât şi peste faţă. Această coroană fixează veşmântul ca pe o broboadă. După aceea, se schimbă şi pernuţele care sunt în raclă ‒ pernuţa de la capul sifntei şi pernuţa de la picioare”.

Prima coroană aşezată pe capul Sfintei Parascheva a fost rea­lizată din argint şi era îmbogăţită cu câteva pietre preţioase. Deşi nu se cunoaşte cu exactitate momentul în care a fost realizată această coroană, cel mai probabil ea a fost executată în timpul Mitro­politului Iosif Naniescu (1875-1902), fiind contemporană cu racla realizată în 1891. Analizând atât argintăria, cât mai ales modul de confecţionare al acesteia, nu este exclus ca această coroană să fi fost realizată tot de meşterul Gheorghe C. Ropală din Iaşi, fie la comanda doamnei Ana Botez, fie la cea a mitropolitului Moldovei. Această coroană se păstrează astăzi în patrimoniul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

O altă coroană închinată Sfintei Parascheva a fost făcută de o creştină din oraşul Piatra Neamţ împreună cu familia sa, înainte de anul 2007. Aceasta era din aur masiv, dar foarte subţire. Deoarece, în decursul unui an, veşmintele Sfintei Parascheva sunt schimbate de mai multe ori, coroana nu a rezistat din cauza inflexibilităţii sale şi s-a fisurat în mai multe locuri. Şi această coroană se păstrează în patrimoniul Mitropoliei şi cel mai probabil va fi expusă în viitorul muzeu mitropolitan.

Actuala coroană a fost comandată în anul 2007 (10 iulie) de Doamna Mariana Bodo din Bucureşti, după ce, cu un an înainte, participase la hramul Sfintei Parascheva. Această doamnă, iubi­toare de Hristos şi având mare dragoste faţă de Sfânta Parascheva, a vorbit cu Părintele Dosoftei de la Catedrală exprimându-şi do­rinţa de a face o coroană frumoasă sfintei. Părintele, cunoscându-l pe domnul director Vasile Vasile de la Monetăria Statului, a intervenit pentru realizarea acestei coroane. Cu acest scop a fost dusă la Bucureşti şi vechea coroană din argint, după aceasta realizându-se noua coroană, din aur. Coroana a fost confecţionată în atelierele Monetăriei Statului după modelul din argint, are 1700 gr. şi este realizată din aur masiv de 18k. Mai mult, şi această coroană a fost făcută de două ori, în primă fază ea fiind mai puţin flexibilă. Pen­tru că exista posibilitatea ca şi aceasta să se fisureze, a fost retopită şi refăcută după specificaţiile primite de la donatoare. Coroana, deosebit de frumos realizată, este acoperită cu pietre preţioase, iar costurile totale ale confecţionării sale s-au ridicat la 180.000 ron. Doamna Mariana Boda, cea care a dorit realizarea acestei coroane, a fost ajutată în împlinirea dorinţei sale şi de familia sa, însă cea mai mare parte a costurilor realizării coroanei au căzut în grija sa.

Un lucru important de ştiut este că veşmintele Sfintei Cuvi­oasei Parascheva sunt schimbate de cinci ori pe an, după cum urmează: cu o seară înainte de pelerinajul ‒Calea Sfinţilor”; după ziua hramului din luna octombrie (acum veşmintele sunt schim­bate în primul rând pentru că ele se murdăresc); de Crăciun, Sfânta primeşte un veşmânt nou; la începutul Postului Mare (acum acesta are o culoare mai închisă tocmai pentru a sublinia perioada pos­tului atât de important pentru creştini); în ajunul Învierii Mântui­torului Iisus Hristos veşmântul este schimbat iarăşi cu unul alb (el rămând până după Rusalii) şi, în sfârşit, după Perioada sărbă­torilor închinate Învierii, Sfânta Parascheva primeşte un nou veş­mânt, acesta fiind schimbat la următoarea sărbătoare a Sfintei din luna octombrie. După ce sfânta este îmbrăcată în noile veşminte, este aşezată în raclă spre închinarea credincioşilor.

În ceea ce priveşte veşmintele, ele sunt croite dintr-un material special sau din catifea brodată. Ele au forma unei cruci, lungă de 250 m şi lată de un metru, lungimea braţelor fiind de 1,50 m. În mijlocul crucii, în dreptul mâinilor Sfintei veşmântul are cusută o cruce sau monograma cu Iisus Hristos (XP). De cele mai multe ori, aceste veşminte sunt făcute la comandă şi sunt lucrate în ateliere bisericeşti specializate. Doar câteva mănăstiri din ţara noastă au privilegiul şi bucuria de a confecţiona veşminte speciale pentru Sfânta Parascheva: Mănăstirea Galata şi Mănăstirea ‒Sfântul Atanasie”-Copou din Iaşi, Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ, Mănăstirile Pasărea şi Ţigăneşti din Arhiepiscopia Bucureştilor. Veşmintele Cuvioasei Parasheva nu sunt ca nişte veşminte preoţeşti sau ar­hiereşti. Veşmântul propriu-zis e făcut ca să poată înveli moaştele sfintei care are statura unui om obişnuit. El are o formă specială şi se înfăşoară în jurul moaştelor.

Pentru că Sfânta Parascheva de la Iaşi este o sfântă cu moaştele păstrate aproape integral (ele nefiind împărţite de la venirea în Moldova în anul 1641), credincioşii ortodocşi de pretutindeni se pot bucura de binecuvântarea sfintei prin închinarea la veşmintele sale. Aceste veşminte, schimbate după cum am amintit, sunt ofe­rite ca mângâiere creştinilor din parohiile diferitelor regiuni ale ţării, dar şi unor biserici din străinătate, pentru a păstra vie credinţa orto­doxă şi pentru ca poporul iubitor de Dumnezeu s-o aibă alături pe Sfânta Ocrotitoare a Moldovei. Ca binecuvântare şi mângâiere, ca dar sau ca întărire în credinţă, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a început după 1989 să ofere unor biserici aceste veşminte.

Dacă, la început, grija procurării veşmintelor ce trebuiau să acopere moaştele Sfintei Parascheva a căzut în grija Administraţiei Centrului Eparhial, astăzi tot mai mulţi creştini care vin şi se închină la Iaşi în zilele hramului doresc să le comande pentru a-i mulţumi Sfintei Parasheva, cea care i-a ajutat în diferitele lor neca­zuri. Multe veşminte sunt comandate imediat după hram de creş­tinii care s-au închinat la racla Sfintei Parascheva scoasă pe espla­nada Mitropoliei. Având în vedere numărul important de astfel de veşminte primite ca mulţumire din partea creştinilor, autorităţile bisericeşti competente au adaptat această metodă, inedită la început, dar care sporeşte dragostea creştinilor pentru Sfânta Parascheva.

Pe lângă veşmântul şi coroana Sfintei Parascheva pe care le descoperim atunci când ne închinăm la moaşte, în raclă mai sunt aşezate şi pernuţe speciale (una sub capul şi alta la picioarele Sfin­tei). Aceste pernuţe brodate cu diferite teme (de obicei sunt bro­daţi sfinţi importanţi din cursul anului bisericesc sau chiar icoana Sfintei Parascheva) sunt schimbate şi ele de mai multe ori în decursul anului şi sunt primite, ca şi veşmintele, de la creştinii care s-au bucurat de ajutorul cuvioasei.

După mărturia părintelui Dosoftei de la Catedrala Mitropoli­tană, astăzi creştinii aduc aceste veşminte sau alte podoabe (ca, de exemplu, pernuţe) ca mulţumire pentru binefacerile primite fără a primi o recomandare sau cerere specială din partea părinţilor de la Mitropolie. Mulţi creştini care aduc astfel de veşminte povestesc că Sfânta Parascheva li s-a arătat în vis şi le-a spus: ‒Să-mi aduci un veşmânt!”. Fiecare din veşmintele acestea sunt păstrate la veşmân­tărie, iar la momentul potrivit sunt aşezate peste moaştele Sfintei Parascheva. Actualmente există la Catedrală între 20-30 veşminte aduse de creştinii iubitori de Hristos şi mulţumitori pentru bine­cuvântările primite de la Cuvioasa Parascheva.

Aceste veşminte închinate Sfintei Parascheva şi lucrate în cen­trele mănăstireşti sunt realizate, în general, din materiale de veş­minte preoţeşti sau din catifea. Fie că sunt brodate sau materialul are diferite modele, toate veşmintele închinate Sfintei Parascheva sunt aşezate atunci când le vine rândul peste moaştele Sfintei. De cele mai multe ori toate aceste veşminte au aşezată, pe mijloc, o cruce, iar peste capul Sfintei este brodată o coroană. Mai sunt şi unele veşminte care au aşezate în broderie şi câteva pietricele pre­ţioase sau semipreţioase, însă acestea sunt puse doar la dorinţa donatorului. În ultima perioadă, la cererea credincioşilor donatoni, maicile care confecţionează aceste veşminte, brodează pe ele şi chi­pul sau icoana Sfintei Parascheva.

O mărturisire care trebuie să rămână peste veacuri, făcută de părintele Dosoftei Şcheul, aminteşte de un veşmânt deosebit de preţios făcut pentru sfântă în anul 2009. Realizarea acestui veş­mânt, ca şi a raclei, a coroanei etc., ne arată nouă tuturor cât de mare poate fi dragostea creştinilor pentru Sfânta Parascheva. După mărturisirea părintelui, un credincios din Constanţa, având multe necazuri, s-a rugat Sfintei Parascheva să-l ajute. Fiind ajutat de Sfânta, a venit la Iaşi, la Catedrala Mitropolitană, şi a vorbit aici cu părinţii, manifestându-şi dorinţa de a face ceva pentru Cuvioasa Parascheva. Dorind să facă ceva deosebit pentru Sfântă, s-a gândit să comande o nouă raclă sau un nou baldachin. Pentru că racla istorică a Sfintei Parascheva se dorea a fi restaurată (între timp a fost realizată şi o altă raclă din lemn de stejar), iar realizarea unui baldachin presupunea un efort financiar considerabil, ajutat de Sfânta Parascheva, s-a gândit să comande un veşmânt special pe care să-l închine Maicii Parascheva, ajutătoarea tuturor celor necăjiţi. Acest veşmânt special a fost făcut în Rusia şi este brodat cu fir de aur, nestemate şi perle, în valoare de aproximativ 10.000 euro.

Din păcate, nu există un inventar concret al veşmintelor dăruite de Mitropolia Moldovei bisericilor din ţară şi din străinătate în anii 1990-2007, aşa cum există după această perioadă. Cu toate aces­tea, descoperim în diferite articole şi publicaţii că există biserici care s-au bucurat de acest mare privilegiu şi în această perioadă, fie ele biserici din ţară sau din străinătate (Grecia, Rusia, Statele Unite ale Americii). Aşa s-a întâmplat cu Biserica ‒Sfânta Vineri” din Bucu­reşti, care a primit în anul 2000 din partea Preafericitului Părinte Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, un veşmânt al Sfintei Parascheva. Tot în această perioadă, un veşmânt al Sfintei a fost dăruit Mănăstirii ‒Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, mănăstire care a adăpostit racla cu moaştele Sfintei Paraschevva vreme de aproape 250 de ani. Biserica cu hramul ‒Sfânta Parascheva”, a Mănăstirii Sub Piatră din Sălciua, judeţul Alba, este înzestrată şi ea cu un veşmânt al Sfintei Parascheva.

În luna noiembrie a anului 2006, Mănăstirea Eghina din Grecia a primit, în semn de recunoştinţă pentru aducerea la Iaşi a moaş­telor Sfântului Ierarh Nectarie, un veşmânt al Sfintei Cuvioase Pa­rascheva. Şi biserica monument istoric din satul Şişeşti, Epis­copia Maramureşului şi Sătmarului, a primit, înainte de anul 2000, acoperăminte de la racla Sfintei Parascheva de la Iaşi.

(Pr. Prof Dr. Ion Vicovan, Pr. Cătălin Adumitroaie, Cuvioasa Parascheva, sfânta populară a Ortodoxiei în istoria şi evlavia poporului român, Editura Doxologia, 2011, pp. 240-248)

Sursa: rugati-va-neincetat

3 Zile să spui Rugăciunea asta la Sfânta Parascheva și mult folos vei avea Azi, Sâmbătă și Duminică Aprinde candela la icoana ei, dacă nu poți să ajungi la Iași


3 Zile să spui Rugăciunea asta la Sfânta Parascheva și mult folos vei avea! Azi, Sâmbătă și Duminică! Aprinde candela la icoana ei, dacă nu poți să ajungi la Iași!
Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva
14 Octombrie

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfri­co­șă­toare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu ne­so­co­tință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, ne­treb­nici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga mi­los­tivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim prea­sfânt numele Tău în veci. Amin.

Sursa: rugati-va-neincetat

Părintele Cleopa: Aceste 10 cuvinte să le spui seara la culcare Îţi vor aduce pace sufletului şi vei atrage bunătatea lui Dumnezeu Mare este puterea lor, când le spui cu toată inima ta:


Părintele Cleopa: Aceste 10 cuvinte să le spui seara la culcare!

Sfantul Petru Damaschin spune asa: Precum la casa noastra cea simtita, cand vrem sa o zidim, avem trebuinta de aceste lucruri, mai intai de pamant tare, al doilea de temelie, al treilea de pietre, al patrulea de tina sau de aliajul care leaga pietrele, al cincilea de pereti, al saselea de acoperamant, al saptelea de mesteri, adica de zidari, si al optulea, dupa ce am terminat casa, de un paznic, ca sa asiguram casa noastra cea simtita, la fel si cand vrem sa zidim casa cea de gand a sufletului nostru, avem trebuinta tot de atatea lucruri si in loc de pamant tare avem nevoie de rabdare desavarsita, in loc de temelie, de credinta tare si nefatarnica si dreapta in Sfanta si Preasfanta si de viata facatoare Treime, in loc de pietre, de felurimea faptelor bune si a virtutilor, in loc de tina sau de aliajul care leaga pietrele, de smerita cugetare, caci precum tina si aliajul leaga pietrele asa smerenia leaga intru una toate faptele cele bune.

In loc de cei patru pereti avem nevoie de cele patru virtuti cardinale, atotcuprinzatoare, adica de pricepere, de intreaga intelepciune, de barbatie si de dreptate. De pricepere prin care pricepem ce trebuie sa facem, cele bune sau cele rele. De intreaga intelepciune prin care noi infranam toate pornirile noastre cele dobitocesti si pasionale si pacatoase. De barbatie prin care noi putem ascute si intari partea manioasa a sufletului impotriva diavolului si a tot pacatul. Si de dreptate, care ii da fiecarei parti a noastre cele ce i se cuvin, adica partii cuvantatoare priviri duhovnicesti si rugaciune; celei manioase dragostea duhovniceasca; celei poftitoare intreaga intelepciune si infranare, iar celei trupesti, hainele si cele de nevoie.

In loc de acoperamant noi trebuie sa agonisim dragostea cea desavarsita catre Dumnezeu si catre aproapele. Iar in loc de zidari noi folosim deslusirea, adica dreapta socoteala. Dar nu ajunge dreapta socoteala a noastra sau discernamantul, adica deslusirea noastra, de nu ar fi ajutata aceasta dreapta socoteala de darul lui Dumnezeu, ca auzi cum canta Biserica: „De nu ar zidi Domnul casa bunatatilor, in zadar ne-am osteni”. Deci adevaratul ziditor al casei celei de gand a sufletului nostru este insusi Domnul Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care lamureste dreapta noastra socoteala ca sa lucram noi fapta buna fara de fatarnicie si fara de scop rau si numai dupa voia lui Dumnezeu. Iar in loc de portar sau paznic al casei de gand, dumnezeiestii parinti ne invata sa avem de-a pururea paza mintii si a inimii noastre cu multa socoteala si cu mare purtare de grija, dupa cuvantul Scripturii care ne invata asa: Fiule, cu toata trezvia pazeste-ti inima ta, ca intru aceasta se afla izvoarele vietii.

Si aceste putine fiind zise, cuvantul se va indrepta catre inima noastra si catre pacea ei si cum se castiga pacea inimii noastre in intamplarile vietii noastre celei de toate zilele si toate minutele si ceasurile. Pentru a vorbi despre acest lucru mai intai trebuie sa stim ce este inima noastra si ce puteri sunt in inima noastra si cum sta inima noastra in noi.

Inima, dupa marele Vasile, este cea dintai nascuta dintre madulare, ca zice el ca la toata fiinta care se naste cel dintai madular care se pune de fire este inima. Si dupa asemanarea si marimea trupului ce se va zidi, inima isi alcatuieste din cele ale firii marimea si forma trupului ei si apoi da marime corpului, dupa alcatuirea ei cea pusa de fire prin darul si puterea lui Dumnezeu. Inima, dupa acelasi mare Vasile, este scaunul si radacina si inceputul si izvorul tuturor puterilor celor trupesti, al celor sufletesti, al celor afara de fire si al celor mai presus de fire. Inima este centru firesc pentru puterile firesti ale trupului, centru sufletesc pentru puterile sufletesti ale sufle¬tului, centru mai presus de fire pentru darul Preasfantului Duh cel mai presus de fire, care are centru si scaun si sta ca pe un jilt in inima omului, si centru afara de fire pentru patimile cele afara de fire ale noastre care strica si spurca pe om.

Acum trebuie sa aratam cum sta inima in om. Cuviosul Nicodim Aghioritul, aratand el oarecum o pilda mai practica, zice: Inima omului se afla in el ca arcul la ceas. Si vedem ca atunci cand arcul la ceas s-a stricat putin sau s-a deranjat putin, toate organele ceasului nu mai functioneaza normal si se clatina sau rau sau fara precizie, iar daca arcul la ceas s-a rupt, toate organele ceasului au incetat desavarsit sa lucreze.

Asa este inima pusa de Ziditorul in noi. Cand ea este tulburata si nelalocul ei si nu are asezare pasnica, toate gandurile noastre, toate cuvintele noastre, toate miscarile noastre, toate faptele noastre nu se misca normal, dupa voia lui Dumnezeu, ci se misca impotriva firii lor randuite de Dumnezeu si impotriva voii lui Dumnezeu. Si cand inima noastra este omorata prin pacat sau este coplesita de pacat, sufletul moare desavarsit si el, daca nu ne intoarcem catre Dumnezeu prin pocainta de bunavoie cat mai avem viata pe acest pamant.

Deci se pune intrebarea de unii din dumnezeiestii parinti cum poate omul, dupa ce s-a tulburat inima lui de anumite patimi in imprejurarile vietii, sa o linisteasca pe dansa, ca de mare nevoie si de prea mare nevoie este a sti omul sa-si linisteasca inima sa. Ca zice dumnezeiescul parinte Nicodim Aghioritul si Sfantul Grigorie de Nyssa si dumnezeiescul Grigorie Teologul si altii ca cel mai bun luptator duhovnicesc si cel mai iscusit in lume este acela care stie sa-si linisteasca inima sa in orice vreme de imprejurari si ispite ale vietii sale. Ca in masura in care isi linisteste inima, in masura aceea el lupta linistit si puterile sufletului sau se misca dupa voia lui Dumnezeu.

Si ca sa nu aduc mare ingreuiere cuvantului prin multe metode ale sfintilor parinti care au stiut sa-si linisteasca inima, o sa vorbim aici de patru principii sau de patru invataturi mai principale prin care omul poate sa-si linisteasca inima sa amarata ori de pagube, ori de ispite, ori de intamplari neasteptate, ori de cine stie ce fel de valuri ale primejdiilor si ale supararilor veacului de acum.

Si iata care sunt aceste patru principii. Prima si cea dintai cale, zic dumnezeiestii Parinti, pentru a-si linisti omul inima sa, este ca sa doreasca el totdeauna sa faca mai mult voia altora decat a sa. Si zic dumnezeiestii Parinti sa faca voia altora mai mult decat a sa intru cele bine dogmatisite spre mantuire. Ca s-ar putea ca cineva, abuzand de bunatatea unuia si de nestiinta lui, sa-l faca sa greseasca, sa-1 ia dupa voia sa la cele rele. Dar nu la cele rele trebuie sa doreasca cineva sa faca voia altora, ca zic dumnezeiestii Parinti sa doreasca si sa se sarguiasca omul sa faca mai mult voia altora decat a sa intru cele ce sunt spre mantuire. Asa dumneze¬iescul Apostol Pavel le spune la femei: Femeilor, supuneti-va barbatilor vostri intru toate, dar auzi ce urmeaza dupa acest cuvant, precum se cuvine intru Domnul.

S-ar putea intampla ca un barbat betiv sa faca uz de cuvantul Apostolului Pavel si sa-i spuna femeii sa i se supuna lui intru toate: si la betie, si la pacate contra firii, si la furat, si la descantatorii, si la vrajitorii, si la necredinta, si la jocuri, si la petreceri, si la rautati, si la destramari duhovnicesti, dar atunci femeia sa inteleaga ceea ce spune marele Apostol Pavel: Femeilor, supuneti-va barbatilor vostri intru toate, dar cum? Precum se cuvine intru Domnul. Asa zicem si aici despre cel ce vrea sa-si linisteasca inima sa: totdeauna sa voiasca sa fie supus altuia si sa faca voia altuia, dar cum? Precum se cuvine intru Domnul. Nu cumva supunandu-se voii altora care il duc la pacat, in loc de a-si linisti inima sa, mai rau sa o tulbure prin mustrarea constiintei care ii vine din calcarea poruncilor lui Dumnezeu. Asadar primul principiu de a-si linisti omul inima sa este de a fi supus altora si pururea a asculta de altii in cele ce sunt bune si duc catre mantuirea sufletului sau.

Al doilea principiu, dupa invatatura dumneze¬iestilor parinti, pentru dobandirea pacii si linistii inimii omului, este acesta: ca dintru toate cele ce sunt supuse timpului si prefacerii si care vor fi strict necesare vietii, adica hrana, imbracaminte, bautura, bani de cheltuiala si, ca sa zic mai pe scurt, tot ce ii trebuie omului pe acest pamant, sa se multumeasca omul cu prea putin, adica cu cele strict necesare. Ca de aici se tulbura inima omului si se arunca in nemarginire, ca alearga sa adune mai presus de a sa trebuinta sau cele care il vatama pe el.

Si daca are omul o haina sau doua si nu-i multumit si vrea mai multe, sau are un ban si vrea mai multi, sau are o casa si vrea alta mai frumoasa si mai buna, sau are o mosie si vrea mai mult, sau orice fericire sau orice lucru are el si daca se arunca in nemarginire sa aiba tot mai mult, niciodata nu va castiga inima lui liniste daca alearga cu nesat dupa avere si dupa lucrurile de prisos ale veacului de acum, caci zice unul din dumnezeiestii parinti: „Nu vor lipsi valurile din mare, iar iubitorului de argint grija si tulburarea”. Si nici intelepciune nu castiga unul ca acesta care se tulbura alergand dupa avere si dupa prea multa avere si dupa ceea ce nu ii foloseste lui in veacul de acum sau ca sa adune prea mult din cele ce i-ar trebui si ar putea sa se multumeasca cu putin. Pentru ca zice dumnezeiescul parinte Isaac Sirul: „Mintea tulburata nu va scapa de uitare si intelepciunea nu-i deschide usa acesteia”. Si iarasi, aratand ca grija cea de multe tulbura pe om si il face pe om sa nu poata avea grija de Dumnezeu, zice: „Nu poti cu grija lumii fiind inconjurat sa mai ai cu tine si grija lui Dumnezeu”.

Deci sa rezumam asa: al doilea principiu pentru a-si linisti omul inima sa este sa fie multumit cu putine din toate cate are nevoie spre a vietui pe acest pamant. Aici imi aduc aminte de o intamplare din Pateric. Se zice ca acolo traiau doi cuviosi in pustia Sketica si unul avea mai multi ucenici si era putin mai bogat si avea casa mai buna si poate avea si asternuturi si mancare mai buna si mai multe lucruri, mai multe icoane in chilie, sau alte lucruri care se obisnuiesc sa aiba calugarii. Aproape de chilia acestui batran traia un altul. Acesta din fire era mult mai simplu cu invatatura si mai nebagat in seama de parintii pustiului, dar aflase filosofia aceasta a vietii de a se multumi cu prea putine si a-si impaca inima sa intru saracie. Si avea batranul acesta obicei ca seara la culcare, dupa ce termina pravila sa, sa zica acest cuvant: „Multumescu-ti Tie, Doamne, nici imparatii nu-s ca mine”.

Si atata avere avea batranul: doua rogojini. Una o asternea si cu alta se invelea. Ucenicii celuilalt batran de multe ori il auzeau inainte de culcare ca multumea lui Dumnezeu si zicea ca nici imparatii nu-s ca dansul. Si au zis catre batranul lor:

– Parinte – avvo, cum se vorbeste in partile acelea -, ne minunam tare ca noi avem mai multa stare materiala, avem si hrana mai multa si acoperaminte mai multe si ni se intampla noua scarbe si suparari si nu putem castiga multumirea batranului aceluia sarac, care vezi, nu are nimic decat doua rogojini. Lucreaza cu mainile sale cate o cosnita, capata putina paine uscata si cu apa de izvor se multumeste, iar ca imbracaminte si asternut are doua rogojini: una o asterne si cu cealalta se inveleste si i se pare ca nici imparatul nu e ca dansul. Deci n-ar fi bine sa-l chemam odata aici si sa-l intrebam cum de are el multumirea aceasta in cele putine si noi ne tulburam avand multe?

Si l-a chemat odata si cu smerenie l-a intrebat:
– Parinte, avvo, spune-ne noua, te-au auzit ucenicii mei de multe ori zicand: „Multumescu-ti Tie, Doamne, nici imparatul nu-i ca mine”. Si noi vedem ca fata de noi esti foarte sarac. Doar atata ai: acele doua rogojini si mai mult nimic decat painea uscata care o ai pentru hrana si apa din izvor. Si cum poti sa te simti sfintia ta in aceasta stare asa de fericit incat ti se pare ca intreci si pe imparatii lumii?

Si a zis batranul cu liniste:

– Asa, avvo, eu cred si sunt convins ca, in starea aceasta in care ma aflu, nimeni pe pamant nu e mai fericit decat mine.
– Dar de ce?

– Iata de ce, a spus batranul. Eu cand zic cuvantul acesta ma gandesc la aceia care o duc mult mai greu decat mine. Eu intr-adevar slujesc cu nevrednicie Bunului Dumnezeu si nu cum trebuie, ci dupa a mea neputinta, ma rog, imi fac putina mea rucodelie, adica lucrul de mana, si cand ma vad ca sunt liber, nu ma supara nimeni, aer curat am, liniste am si strictul necesar de a manca o bucatica de paine il am si apoi, cand mai vad ca am si de asternut si de invelit cate o rogojina, sunt foarte multumit. Iar cand ma gandesc la cei de prin temnite sau la cei bolnavi care zac paralizati pe paturi de zeci de ani si stau in mizerie si nimeni nu-i poate ajuta si bani nu au si hrana nu au si doctor nu pot sa aduca pentru a lor neputinta ca n-au cu ce ii aduce, si la cei care stau in temnite legati de maini si de picioare si nu numai ca stau in putoare si nu au aer si libertate, dar dorm pe harburi si pe pietre si poate a doua zi ii asteapta sentinta de judecata, de condamnare si poate chiar de moarte, deci gandindu-ma la aceia cat de greu o duc ei fata de mine, atunci imi dau seama ca eu, avand atata libertate si atata liniste si atata aer curat si avand si strictul necesar de a ma hrani aici si de a-mi asterne si a ma inveli cu rogojina, sunt ca in sanul lui Avraam si zic cu adevarat din inima: „Nici imparatul nu-i ca mine”.

Atunci a zis celalalt batran: Cu adevarat, avvo, aceasta-i mare filosofie cand omul se multumeste cu putine si i se pare ca el cu acele putine covarseste pe cei mai bogati oameni din lume. Iata noi avem mai multe si mintea noastra este mai imprastiata si ne tulburam si ni se pare ca o ducem mai greu decat altii, iar sfintia ta intru aceste putine ai aflat linistea si odihna inimii sfintiei tale.

Deci am adus aceasta pilda ca mi s-a parut potrivita in cuvantul de fata, ca nu multa bogatie, nu banii multi, nu multa hrana si celelalte cate le aduna omul poate sa linisteasca inima omului, ci rugaciunea cea curata facuta din inima, nerautatea inimii asupra altuia, pacea, linistea si a fi multumit omul cu cele prea putine in viata si a nu se griji de multe, ca grija de multe ii tulbura inima sa. Deci sa rezumam: a doua pricina prin care isi linisteste omul inima sa este sa se multumeasca cu putin si chiar cu prea putin din cele strict necesare lui.

A treia pricina prin care omul isi linisteste inima sa este, dupa dumnezeiestii parinti, ca acolo unde se afla el, in starea societatii lui, sa caute totdeauna locul cel mai de jos. Sa fie foarte multumit ca e nebagat in seama de oameni si ca n-are dregatorie si cinste ca altii si foarte bucuros sa se afle la locul cel de jos. Pentru ca de ce se tulbura inima omului? Ajunge un grad, vrea mai mare. Ajunge o treapta, vrea mai mare. Ajunge la o dregatorie, vrea mai sus. Vrea cuvantul lui sau starea lui materiala sau morala sa fie mai presus de a altuia. Vrea in tot chipul sa fie bagat in seama si sa covarseasca pe altii, ca sa fie cu toate mai presus de altii si aceasta ii aduce pururea neliniste, ca alearga dupa temelie de umbra.

Ce se intampla? Daca ne uitam pe crestele cele de sus ale muntilor unde cresc brazi sau fagi sau alti arbori, vedem ca acestia se intaresc si cresc mari, dar cand vin vanturile cele mari si furtunile, care copaci au mai mare zbucium si tulburare, daca nu cei care sunt mai sus? Si cu cat e mai sus copacul pe piciorul muntelui sau ajuns pe obcina sus, cu atata mai greu el indura furtuna si se lupta cu furtunile cele mari ale naturii pe care le trimite Dumnezeu pentru a racori si a preface vazduhul. Deci daca te duci pe acolo dupa cate o furtuna, cum au fost cele din anii trecuti, vezi mii de arbori rasturnati cu radacinile in sus, altii faramati in doua, altii rupti jalnic, altii trantiti peste altii, ca si cum ar fi fost loviti in vreme de batalie. Ce s-a intamplat? Ei fiind sus, furtuna a fost mai puternica. S-au tinut ei tari, dar furtuna fiind mai tare decat dansii i-a rasturnat si in chip jalnic i-a sfaramat si i-a trantit pentru vesnicie la pamant.

Asa. Iar copacii care traiesc prin gropi, pe la paraie si pe la dosuri, cand vin furtunile cele mari, ce le pasa lor? De abia isi clatina putin ramurile si isi aduc si ei aminte ca e vant mare, dar unde? Pe coasta acolo sus, pe creasta trebuie sa fie mare furtuna. Lor nu le pasa, cresc linistiti, furtuna nu ii supara decat foarte putin, pentru ca la pozitia lor mai joasa sunt afara de primejdia furtunilor si a vanturilor.

Asa se intampla si cu oamenii care alearga dupa dregatorii sau dupa trepte. Cu cat sunt mai sus, cu atat sunt mai in primejdie. Deci daca cineva e chemat de darul lui Dumnezeu sa fie la o dregatorie, cu mare sfiala si frica de Dumnezeu sa paseasca, pentru ca nu paseste decat spre loc de primejdie si de grija. Iar daca nu, toata sarguinta lui sa o puna sa fuga tot mai jos si la locul cel mai de jos va fi linistit si afara de primejdie si de valurile si de furtunile ispitelor si ale nemultumirilor si primejdiilor veacului de acum. Deci al treilea principiu pentru a-si linisti omul inima este totdeauna sa caute locul cel mai de jos si cat mai de jos si sa doreasca sa traiasca pe acest pamant pana la sfarsitul vietii nebagat in seama si sa cinsteasca pe aceia care sunt pe treptele cele mai inalte, sa-i asculte, sa se roage pentru ei, iar el pururea sa fie multumit la locul de jos si asa isi va afla pacea inimii cu sine si cu Dumnezeu.

Al patrulea principiu pentru dobandirea pacii inimii, dupa invataturile sfintilor parinti, este de a se ruga omul in toata vremea sa se faca voia lui Dumnezeu intru el si de a-si lasa viata sufletului sau sa fie condusa de darul lui Dumnezeu. Sau, mai bine zis, de a se lasa omul in voia lui Dumnezeu in toate imprejurarile, fie cele de intristare, fie de fericire, fie de necaz, totdeauna sa aiba in mintea sa si daca se poate si pe buzele sale cuvantul dumnezeiescului parinte Ioan Gura de Aur care i-a zis in cele mai de pe urma, adica: „Slava lui Dumnezeu pentru toate!” si: „Multumesc lui Dumnezeu pentru toate!”

Asadar omul care se lasa in voia lui Dumnezeu zice in inima sa asa cand este necajit: „Doamne, daca este voia ta sa fiu necajit, sa fiu! Slava Tie! Daca e voia Ta sa fiu fericit, slava Tie! Daca e voia Ta sa fiu sarac, multumesc Tie! Daca e voia Ta sa fiu bogat, slava Tie! Daca e voia ta sa fiu bolnav sau sanatos, slava Tie!”. Deci, in orice imprejurare a vietii, el stie sa multumeasca lui Dumnezeu si sa se lase in voia lui Dumnezeu. Si atunci inima unui om ca acesta, care doreste sa faca totdeauna voia mai mult a altora decat a lui intru cele spre mantuire, care e multumit cu cele putine, strict necesare, in viata, care cauta intotdeauna locul cel mai de jos in viata si care se lasa totdeauna in voia lui Dumnezeu si la cele de intristare si la cele de bucurie, se linisteste si este pusa la adapost de multe valuri, de multe pagube, de multe scarbe si neasezari care se intampla impotriva celor care voiesc sa-si faca voia lor, sa dobandeasca avere multa, sa fie la locul cel mai dintai si mai de cinste si sa nu se lase in voia lui Dumnezeu si, nadajduind in priceperea si in voia lor, cauta intotdeauna a-si face voia lor si a alerga dupa acele parute lor bune care nu le aduc decat tulburare si scarbe.

Aceste putine le-am spus mai intai despre casa cea de gand a sufletului nostru, apoi despre inima si despre pacea inimii noastre si, ajutand mila lui Dumnezeu, sa nu uit nici eu acele putine pe care le-am vorbit in seara aceasta, ca si eu, pacatosul, aducandu-mi aminte de ele, sa nu gresesc lui Dumnezeu si sa ma pot linisti in vreme de scarbe si de necaz. Amin.

Doamne, dacă este voia ta să fiu necăjit, să fiu! Slavă Ție! Dacă e voia Ta să fiu fericit, slavă Ție!

Părintele Ilie Cleopa

Sursa: rugati-va-neincetat

Testamentul Pr. Arsenie Boca: „Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu”. Ce se petrece la mormântul părintelui Arsenie de la Prislop…


Testamentul Pr. Arsenie Boca: „Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!”. Ce se petrece la mormântul părintelui Arsenie de la Prislop…

„Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!”

Se spune că în timpul cât a fost arestat, celula în care era închis Părintele Arsenie, era găsită de gardieni descuiată în fiecare dimineaţă, aşa încât au ajuns să spună că nu ei trebuie să-l păzească pe Părintele, ci invers.

De asemenea, sunt mărturii că la canal, urmărind să-l umilească pe Părintele Arsenie Boca, l-au dus într-o celulă cu delicvenţi de drept comun. „Rezultatul a fost că delicvenţii s-au întors de la faptele lor rele, văzându-l şi ascultându-l pe părinte, şi l-au ocrotit.”

Părintele Viorel Trifa este un martor al minunilor Părintelui Boca :”Dar să vă povestesc acum ce am văzut eu la Drăgănescu cu ochii mei. Venise o femeie cu soţul ei, erau de pe lângă Sighişoara, şi femeia, Aurelia o chema, era bolnavă. Îi crescuse la gât o gâlmă mare. Fusese la medic la Târgu Mureş şi, după analize, gâlma s-a dovedit a fi de natura canceroasă, malignă. Nu putea fi operată, că murea. Şi auzind de părintele Arsenie, a mers la dânsul. Părintele era pe schelă, picta. Ea nu-l văzuse niciodată. Când a coborât de pe schelă, părintele a venit direct la femeie şi i-a pus mâinile pe cap: „Soro! De când te-aştept!”. Femeia a simţit atunci un curent electric scurt şi intens. Iar părintele a sfătuit-o să meargă acasă şi să facă Maslu cu şapte preoţi. Să caute preoţi cu râvnă în rugăciune care s-o ajute. Şi ea a găsit preoţi vajnici, care i-au făcut Sfânta Taină a Maslului, cu râvnă mare. Dar atunci, pe loc, bolnava n-a simţit nimic. A doua zi, însă, dimineaţa, când să se spele, a văzut că gâtul îi era dintr-o dată curat! Iar doctorii de la Târgu Mureş nu-şi credeau ochilor, ziceau ca nu-i aceeaşi femeie.”

Tot părintele Trifa spune că „cel mai bine îi simţi duhul şi forţa părintelui Arsenie Boca la mormântul lui, la care vin puzderie de credincioşi”. Într-un an, în noiembrie, la praznicul morţii sale, au slujit 150 de preoţi şi au venit 10.000 de oameni.

Părintele a lăsat cuvintele acestea drept testament: „Eu acum nu vă pot ajuta, dar dacă am să plec de aici să ştiţi că v-ajut, numai să veniţi la mine! Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!”.
În jurul mormântului există un duh care te îndeamnă la pocăinţă, la linişte. Te îndeamnă să-ţi plângi păcatele, să-ţi îndrepţi viaţa, să-L cauţi mai mult pe Dumnezeu.

Credincioşii vin la mormânt şi vorbesc despre minunile de care fiecare a avut parte.Rugăciunile Părintelui Arsenie Boca le-au salvat copiii de la boală şi de la accidente, i-a adus pe calea cea bună, le-a sădit linişte în suflet. Cei care l-au cunoscut spun că Părintele Arsenie cunoştea voia lui Dumnezeu. Deseori le spunea ce se vor face în viaţă, cu cine se vor căsători.

Părintele Arsenie Boca spunea că „pentru noi, Domnul nostru Iisus Hristos este sensul vieţii şi-al istoriei, reazem în ispitele şi furtunile timpului. Iisus Hristos e asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului lumii. Iisus Hristos este originarul nostru, autenticitatea noastră dar, mai mult decât acestea, Iisus este prietenul nostru care sigur ne rămîne credincios, nu ne părăseşte niciodată. Şi mai mult, e Sfânta noastră Împărtăşanie cu desăvârşire, formarea noastră metafizică”. Sunt cuvintele pe care le spunea Părintele Arsenie Boca în scrierile sale şi atrăgea atenţia precizînd: „Creştinismul nu e o afacere de duminică ci este o strădanie de toate zilele, toată viaţa, de a ajunge stilul de viaţă şi concepţiile pe care aşa ni le-a lăsat Domnul nostru Iisus Hristos „.

Multe ar fi de relatat despre ce a făcut Părintele Arsenie Boca în timpul vieţii, dar şi după ce s-a urcat la cer.

Sursa: Expres Magazin

Sursa: rugati-va-neincetat

Ca să ai pace, bunăstare şi să culegi dragoste ”Să stai trei ani îndreptat spre răsărit și să te rogi aşa”:


Ca să ai pace, bunăstare şi să culegi dragoste!!! ”Să stai trei ani îndreptat spre răsărit și să te rogi aşa”:

Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita, spunea despre pocainta ca ” inseamna schimbarea vietii. Omul trebuie sa se duca la un preot sau la aproapele sau si sa ii spuna ce ii tulbura pacea. De indata ce aproapele nostru ne impartaseste suferinta, dobandim mangaiere si putere.

Trebuie sa iertam din inima totul. Pacea launtrica nu poate fi pastrata atata vreme cat constiinta noastra este mustrata de ceva. Trebuie sa impacam constiinta. Trebuie sa ii iertam pe totit din inma. Fiindca fara acestea nu exista pace launtrica.

Nu avem pace daca ne razboim in cuget cu parintii nostri. Duhurile viclene cauta sa ne faca a gresi cu orice pret fata de parintii nostri. Atunci ele capata putere asupra noastra, iar noi credem ca altcineva este vinovat. Multi inteleg asta si isi indreapta gandurile. Eu spun neincetat – unii inteleg, iar altii ajung inca si mai mandrii. Primim ceea ce dam.

Sfintii Parinti spun: ”Seamana dragoste și dragoste vei secera. Seamana pace si pace vei culege.” Este cu neputinta sa dobandim pacea daca suntem plini de pizma si rautate.Daca nu te vei slobozi de aceste insusiri diavolesti, atunci cum vei intra in vesnicie? Numai Domnul ne poate schimba. Duhul se contopeste cu gandurile. Dupa cum ne este trasatura caracteristica aici, asa vom trece si in vesnicie.

Trebuie sa fim pasnici. Este mai bine sa induri vatamare, decat sa aduci.Daca vom rabda ocara, Domnul ne va da putere si pace. Constiinta este judecata dumnezeiasca.

Puterea lui Dumnezeu lucreaza pretutindenea, mai cu seama in acei oameni care s-au intors la Domnul. Dumnezeu este pacea, magaierea si bucuria tuturor. De aceea, va doresc pace si bucurie de la Domnul!

Parintii au o mare putere asupra copiilor lor. Daca sunt buni sau rai, este problema lor si ei vor raspunde pentru aceasta. Multa suferinta este in lume din cauza necinstirii parintilor.

Domnul se intristeaza pentru faptura Sa care sufera atata, dar in zadar daca nu vrea sa se pocaiasca. La Sfantul Antonie a venit un batran, spunandu-i ca este un mare pacatos, ca a gresit mult.

”Voiesc a-mi spune daca este pocainta pentru mine?”

”Ma voi ruga Domnului sa-mi descopere, iar tu vino saptamana urmatoare.”

Domnul i-a descoperit:

”Stii cine este batranul acela?”

”Nu stiu!”

”Este satana.”

”Vrea sa auda de la mine daca este pocainta pentru el.”

”Este pocainta. El duh este si neincetat se misca. Trebuie sa stea intr-un loc trei ani indreptat spre rasarit si sa se roage astfel: Iarta-mi , Doamne, prea multa mea viclenie!”

Batranul s-a intors dupa o saptamana.

”Ai intrabat despre mine?”

”Da! Trebuie sa stai trei ani indreptat spre rasarit si sa te rogi: Doamne, iarta-mi prea multa mea viclenie!”

A topait intr-un picior pentru ca stia asta, dar nu vrea sa se pocaiasca. Nu exista pacat care sa nu poata fi iertat. Nu exista pacat care sa covarseasca mila Domnului.”

Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita

Sursa: ”Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata”

Sursa: rugati-va-neincetat