Ce nu ți-a zis nimeni despre arhangheli și cum să le ceri ajutorul


Numele tuturor arhanghelilor se termina cu particula “EL” sau “IL”, care inseamna “al lui Dumnezeu”, “de la Dumnezeu”, iar prima parte a numelui arhangelului are intelesul “specializarii” sale. Arhanghelii au capacitatea de a fi in mai multe locuri in acelasi timp, deci nu ar trebui sa ai senzatia ca ei au altceva mai bun de facut decat sa te asculte pe tine.

Sfintii Arhangheli alcatuiesc una dintre cele noua cete ingeresti (a opta ceata ingereasca) care slujesc neincetat lui Dumnezeu si comunica oamenilor voia lui Dumnezeu. Sfanta Scriptura da marturie de necontestat despre faptul ca dumnezeiestile puteri ceresti comunica neincetat cu lumea oamenilor.

Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie ne descopera numele a sapte Sfinti Arhangheli, capetenii ale puterilor ceresti. Acestea sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Iegudiil si Varahiil. Uneori, acestora li se adauga si Ieremiil.

In ziua de 8 noiembrie, cand Biserica praznuieste „Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil”, sunt cinstiti toti Sfintii Arhangheli, iar nu doar cei mai cunoscuti dintre acestia, adica Mihail si Gavriil.

„Pe Capeteniile Ingerilor Preasfintei Treimi, pe Sfintii Arhangheli: Mihail, Gavriil, Rafail, Iegudiil-Evgudiil, Uriil, Salatiil si Varahiil sa-i laudam si bine sa-i cuvantam intru toti vecii, pentru ajutorul dat noua credinciosilor, atunci cand in nevointe fiind, noi ii rugam sa ne ajute. Sa le spunem, multumindu-le: Bucurati-va Sfintilor Voievozi Ceresti!”

Sfantul Arhanghel Mihail

Sfantul Arhanghel Mihail este cinstit mai ales ca un aparator al dreptei credinte si luptator impotriva ereziilor. Dupa caderea in pacat si alungarea din rai a primilor oameni, el a fost randuit sa pazeasca portile raiului. In limba ebraica, „Mihail” insemneaza „Cine este ca Dumnezeu?”.

Dupa ce a cazut din cer Lucifer si ceilalti ingeri (care au ajuns diavoli), Sfantul Arhanghel Mihail a strigat cu glas mare, zicand: „Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!” Aceste cuvinte se rostesc si astazi, in cadrul Sfintei Liturghii.

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

In iconografie, inca din primele secole crestine, Sfantul Arhanghel Mihail este reprezentat iconografic sub chipul unui voievod care poarta in mana dreapta o lance, cu care il strapunge pe Satan, iar in mana stanga o stalpare verde de finic. In varful lancei este reprezentata o panglica de in si semnul Sfintei Cruci.

„Sfinte Arhanghel Mihail, care stai inaintea Preasfintei Treimi si esti randuit de Cel Preainalt pentru a ajuta celor din primejdii, izbaveste-ne pe noi de tot necazul si canta-I Bunului Dumnezeu si pentru noi: Aliluia! ”

Sfantul Arhanghel Gavriil

Sfantul Arhanghel Gavriil este cinstit mai ales ca talcuitor al voii lui Dumnezeu si cel care aduce oamenilor vestile cele bune. El a vestit Fecioarei Maria vestea cea buna a Intruparii Fiului lui Dumnezeu. In limba ebraica, „Gavriil” insemneaza „Omul lui Dumnezeu” sau „Puterea lui Dumnezeu”.

In iconografie, Sfantul Arhanghel Gavriil este reprezentat sub chipul unui tanar care tine in mana dreapta o candela, in interiorul careia se afla o lumanare aprinsa, iar in mana stanga o oglinda din piatra de jasp verde. Oglinda inchipuie taina ascunsa a intelepciunii lui Dumnezeu. Aceasta forma este larg raspandita, precum si cea in care el tine in mana o floare alba de crin. Crinul este simbolul curatiei feciorelnice.

Sfintii Arhangheli Gavriil, Mihail si Rafail

„Sfinte Arhanghel Gavriil, Vestitor al Tainelor Dumnezeiesti si Aducator de daruri sfinte te rugam sa ne fii si noua, robilor Lui Dumnezeu, vestitor al bucuriei mantuirii noastre si ne arati vrednici locuitori ai Imparatiei Ceresti, alaturi de cei care-I canta Lui Dumnezeu: Aliluia!”

Sfantul Arhanghel Rafail

Sfantul Arhanghel Rafail este cinstit mai ales ca vindecator al celor bolnavi, calauzitor tainic al celor ce calatoresc si ocrotitor al celor casatoriti, care traiesc in frica de Dumnezeu. In limba ebraica, „Rafail”, compus din cuvintele „Rafa” si „El”, inseamna „Domnul Vindecatorul” sau „Dumnezeu este Cel care vindeca”.

Arhanghelul Rafail este amintit in „Cartea lui Tobit”, din Vechiul Testament, unde este prezentat ca si ocrotitor si indrumator intelept al dreptului Tobie, in drumul sau spre casa lui Raguel, pentru a lua de sotie pe Sara. Cand se descopera pe sine lui Tobie, acest arhanghel spune: „Eu sunt Rafail, unul din cei sapte Sfinti Ingeri, care ridica rugaciunile sfintilor si le inalta inaintea slavei Celui Sfant” (Tobit 12, 15).

In iconografie, Sfantul Rafail este infatisat tinandu-l pe Tobie de mana si indrumandu-l pe cale, in timp ce Tobie tine in mana pestele cel pescuit in raul Tigru. Adesea, arhanghelul tine in mana un vas medical din alabastru sau o cadelnita, ca semn al tamaduirilor daruite de Dumnezeu celor credinciosi.

Sfantul Arhanghel Rafail

„Tainice Voievod al ingerescului Sobor, mai marele tamaduitorilor, calauzitorul celor pribegi si paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia ce intru mare cinste te afli, in randuiala cetelor celor de sus, din prea putinul vredniciei noastre, cu nadajduitorul glas al credintei celei dreptmaritoare, cantare de lauda iti aducem tie, zicand: Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!”

„Iubirea se trece prin foc, dar ramane nemistuita; in trup se pogoara, dar in inalt vesniceste; pe Cruce se spanzura, dar sta mortii biruitoare. Iar noi chipul lui Dumnezeu in cugetul inimii purtandu-L, asemanarea cu El in iubire ne-o lucram. De aceea, Celui ce este Iubire si dupa Care toate se cer, ne cerem si noi, in suflet si-n trup deopotriva, cu ingerii si cu sfintii duhovniceste cantand: Aliluia!” (Acatistul Sfantului Arhanghel Rafail. Condacul 10).

„O, arhanghel cu intreit dar, care ranile ni le vindeci, care pasii ni-i indrepti, care cununiile ni le pazesti, cerceteaza-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare in credinta tamaduindu-ne, ca pe Tobie cel cu buna nadejde calauzindu-ne, ca pe Sara cea curata in iubire dezlegandu-ne, si cere pentru noi de la Mantuitorul Hristos iertarea pacatelor noastre si cetatenia Ierusalimului ceresc, unde, laolalta cu ingerii si cu sfintii, sa ne invrednicim a canta: Aliluia!”

Sfantul Arhanghel Uriil

Sfantul Arhanghel Uriil este cel care pedepseste, ca reprezentant al maniei lui Dumnezeu. In limba ebraica, „Uriil” inseamna „Focul lui Dumnezeu” sau „Lumina lui Dumnezeu”. In iconografie, Arhanghelul Uriil este reprezentat tinand in mana dreapta o sabie intinsa contra persanilor si in mana stanga o limba de foc.

„Sfantul Arhanghel Uriil ii ocroteste pe crestini si-i indeamna sa tina cont de avertizarile despre cele ce vor veni. Sa se pregateasca rugandu-se, postind, smerindu-se, facand milostenie, pocaindu-se, curatindu-si sufletele de pacate prin marturisire sincera, caindu-se de relele facute si cantandu-I Lui Dumnezeu: Aliluia!”

Sfantul Arhanghel Salatiil

Sfantul Arhanghel Salatiil este cel care mijloceste inaintea lui Dumnezeu, rugandu-se cu smerenie pentru oameni. El inchipuie rugaciunea de cerere. In limba ebraica, „Salatiil” insemneaza „Mijlocitorul catre Dumnezeu”. In iconografie, Arhanghelul Salatiil este reprezentat avand chipul bland si privirea plecata in jos, iar mainile adunate in dreptul pieptului, in chip de rugaciune.

„Sfinte Arhanghel Salatiil, Bunul Dumnezeu te-a inzestrat cu o Ostire de Ingeri Misionari si de Interventii Rapide. Poti ajuta tara noastra sau tot Pamantul in cazul unor pericole iminente. Pentru aceasta, recunoscatori si cu smerenie Ii cantam Domnului: Aliluia!”

Sfantul Arhanghel Iegudiil (Evgudiil)

Sfantul Arhanghel Iegudiil este cel care-L slaveste pe Dumnezeu si pe cei care isi dau viata pentru El, in chip mucenicesc. El inchipuie rugaciunea de slavire. In limba ebraica, „Iegudiil” insemneaza „Cel care il preaslaveste pe Dumnezeu”.

In iconografie, Arhanghelul Iegudiil este reprezentat tinand o cununa de aur in mana dreapta, pentru incununarea celor care ies biruitori din lupta cu pacatul, si un bici cu trei cozi in mana stanga, pentru pedepsirea celor indaratnici.

„Sfinte Arhanghel Evgudiil, intelept slujitor al Lui Dumnezeu, intareste-ne pe noi cei care ne rugam Tie si invata-ne, ca in tot necazul, sa ne luptam cu ispitele, facand in toate Voia Lui Dumnezeu, ca sa fim salvati din chinurile vesnice si sa cantam cu totii: Aliluia!”

Sfantul Arhanghel Varahiil

Sfantul Arhanghel Varahiil este cel care aduce oamenilor darurile si mangaierile lui Dumnezeu. El inchipuie darnicia si milostenia lui Dumnezeu. In limba ebraica, „Varahiil” insemneaza „Binecuvantarea lui Dumnezeu”. In iconografie, Arhanghelul Varahiil este reprezentat tinand la piept un trandafir alb, ca semn al darului.

„Sfinte Arhanghel Varahil ai fost invrednicit cu Darul Binecuvantarii. Te rugam daruieste-ne a ta Dumnezeiasca binecuvantare, ca vazand si simtind vrajmasul, cel plin de pizma impotriva fapturii Lui Dumnezeu, sa dispara si sa nu se mai poata apropia de noi in vecii vecilor, ca sa-I putem canta din inima Lui Dumnezeu: Aliluia!”

Sfantul Arhanghel Ieremiil

Sfantul Arhanghel Ieremiil este cel care lumineaza mintea si insufla oamenilor priceperea si cunostinta cea de la Dumnezeu. In limba ebraica, „Ieremiil” insemneaza „Inaltarea lui Dumnezeu”. Acest arhanghel este cinstit mai ales ca cel care inspira ganduri si cugetari dumnezeiesti, spre a-l inalta pe om si a-l apropia mai mult de Dumnezeu.

„O, Preaputernicilor Voievozi Ceresti, care stati impreuna cu toate Puterile Ceresti aproape de Tronul Preasfintei Treimi, primiti multumirile noastre, pentru tot ajutorul vostru si al Ostirilor voastre Ceresti si va rugam ajutati-ne sa iesim biruitori din lupta noastra continua impotriva celui viclean si rau. Alaturi de glasurile voastre ingeresti Ii cantam si noi Lui Dumnezeu: Aliluia!”

Sursa: rugati-va-neincetat

Misterul sfântului rus din grotele Voronei. Călugării şi pelerinii spun că de 300 de ani pustnicul Onufrie face minuni


O peşteră afundată în codrii Botoşaniului, în localitatea botoşăneană Vorona, este loc de pelerinaj pentru iniţiaţii creştin-ortodocşi, care cred că sihastrul de origine rusă, care ar fi trăit acolo acum 300 de ani, poate vindeca boli grave.

Comuna Vorona, aflată la 15 kilometri de municipiul Botoşani, este renumită pentru codrii ei seculari întinşi pe sute de hectare.

Totodată, aici se află şi două mănăstiri faimoase în lumea ortodoxă pentru vechimea şi frumuseţea lor: Vorona şi Sihăstria Voronei. Anual, în jur de 1.500 de oameni vin aici pentru a-şi găsi liniştea. Totuşi, mănăstirile sunt doar loc de popas.

Ţinta finală a pelerinilor este, însă, o grotă, pierdută în mijlocul sălbăticiei. De la mănăstiri până la grotă este un drum de patru kilometri, printre copaci, hăţişuri, pe pante abrupte.

Peştera pe care o caută se află în vârful unui pisc greu accesibil, într-un bloc masiv de calcar. Locul este cunoscut în lumea iniţiaţilor ordodocşi drept „grota lui Onufrie“. Istoric vorbind, lucrurile sunt neclare în privinţa pustnicului.

Legenda transmisă din generaţie în generaţie de localnici şi de oamenii bisericii spune că este vorba despre un călugăr rus singuratic, care s-ar fi aciuat la Vorona pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. Ceea ce-l face cu adevărat atractiv pentru ortodocşi este credinţa că pustnicul a înfăptuit minuni.

Mărul vindecător

Sihastrul rus şi-a căpătat faima de sfânt după ce ar fi vindecat-o, după moarte, pe fata unui voievod al Moldovei. S-a întâmplat, spun monahii de la Vorona, după 1789, an în care se crede că Onufrie a murit în chilia sa, după 25 de ani de pustnicie.

A fost înmormântat la rădăcina unui măr de la mănăstirea Sihăstria Voronei. Se spune că voievodul Moldovei, Mihail Sturza, care îşi avea moşiile la Botoşani, se afla la vânătoare în pădurile Voronei. Era însoţit de fiica sa, bolnavă de epilepsie.

„Voievodul a ajuns şi la mănăstirea Sihăstria Voronei, populată atunci de călugări greci şi ruşi. A rupt un fruct din mărul lângă care se afla mormântul Sfântului Onufrie şi i l-a dat fiicei sale. Fata, după nici o lună, s-a însănătoşit. Atunci, tânăra l-a visat pe Sfântul Onufrie. Mihail Sturza l-a dezgropat cu mâinile sale pe sfânt. L-a găsit neputrezit şi a dat ordin să fie canonizat“, spune maica Evghenia, de la Mănăstirea Vorona.

Moaştele Sfântului Onufrie au fost puse de voievod într-o raclă de argint şi depuse la schitul Sihăstria Voronei. Mărul făcător de minuni face rod şi astăzi în curtea mănăstirii. Traseul pelerinajului iniţiatic presupune trecerea pe la mărul din curtea mănăstirii, la moaşte şi, în final, la grotă.

„Pe mine m-a vindecat de reumatism“

Iniţial, despre peştera la Botoşani ştia puţină lume, dar astăzi tinde să devină un nou cult. Sfântul Onufrie este celebrat în calendarul creştin-ortodox, la data de 9 septembrie. „Merg pe jos cât trebuie, numai să ajung la grotă. Parcă îmi ia totul cu mâna. Pe mine m-a vindecat de un reumatism care mă termina“, spune Anastasia, o femeie venită din judeţul Bacău la grota lui Onufrie. La mediatizarea minunilor sfântului contribuie şi maicile de la Mănăstirea Voronei. „Vin mulţi oameni, din toată ţara şi nu în grupuri mari. Vin pe rând, singuri, sau câte doi-trei.

La sfânt ajung oamenii cu probleme, se roagă fiindcă nu-şi găsesc altundeva alinarea“, adaugă maica Evghenia. Călugării de la Sihăstria Voronei spun că noaptea, în apropierea grotei, se văd flăcări aprinse şi se aud cântări îngereşti, mai ales în preajma sărbătorilor.

Pustinicul de la Vorona

Despre Onufrie se ştie doar ce au transmis călugării ruşi care au stat la început cu el la Sihăstria Voronei înainte să plece în pustnicie. Se spune că a venit din Rusia la Sihăstria Voronei în anul 1749, că s-a născut în Rusia ţaristă în jurul anului 1700 şi că ar fi făcut parte dintr-o mare familie nobiliară, fiind chiar rudă îndepărtată al ţarului Petru I.

Mulţi ani ar fi fost şi guvernator al unei provincii ruseşti. Nu se ştie de ce a apucat calea pustniciei. „S-a retras în sălbăticie. Acolo mânca, dormea, se ruga. A trăit 25 de ani în pădure singur. Mânca doar o singură dată pe zi, după apusul soarelui şi dormea doar trei ore“, spune maica Evghenia. Înainte de a muri, Onufrie ar fi apărut în vis unui preot din Tudora care ar fi plecat în toiul nopţii către peşteră unde l-a găsit căzut la pat pe Onufrie. L-a dus la Sihăstria Voronei unde a şi murit la aproape 90 de ani.

Sursa: rugati-va-neincetat

Cât de puternică este rugăciunea pe care o faci în fața icoanei Să nu lipsească din casa ta această icoană dacă vrei să-ți fie bine ție și familiei tale


“Rugăciunea este mai puternică atunci când este spusă în faţa icoanei. Icoanele ajută să ne reprezentăm persoana căreia ne închinăm. Stăm în faţa icoanei Maicii Domnului, dar nu credem că acea icoană este Maica Domnului. Nu cinstim materia, ci persoana reprezentată”, este de părere părintele profesor Nicolae D. Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, care a avut amabilitatea să ne vorbească despre sfinţirea, rostul şi folosul icoanei.

Părinte profesor, cum recunoaştem o icoană pictată conform tradiţiei noastre ortodoxe?
Acum există o întreagă industrie, dacă îi putem spune aşa, de icoane: magazine întregi, adevărate centre, unde se vând tot felul de reprezentări. O parte din aceste spaţii sunt uneori neadecvate pentru păstrarea lor. Faptul că aşezăm icoana alături de alte obiecte nu arată decât desconsiderare. În tradiţia ortodoxă există un mod anume de a picta. Pentru noi, icoana nu este o reproducere după natură sau o redare a frumuseţii carnale sau trupeşti. Ci, pur şi simplu, este o pictură stilizată, o pictură spiritualizată, dacă putem spune aşa. Chipul apare transfigurat. Nu urmărim să reprezentăm frumuseţea carnală – un obraz frumos, ochi frumoşi -, ci chipul interiorizat al omului care priveşte şi înăuntrul lui şi spre Dumnezeu. De aceea, sfinţii în pictura ortodoxă apar cu feţele trase de post, de rugăciune, de meditaţie. Nu sunt asemenea sfinţilor lui Rafael sau Michelangelo.
Mergem prin casele credincioşilor cu icoana sau cu Botezul şi vedem tot felul de kitsch-uri, că icoane în nici un caz nu sunt, şi ceea ce mă frapează este prezenţa tot mai pronunţată a icoanei, luată din tradiţia catolică, în care apar Iosif cu Maria şi cu pruncul. Iosif, un tânăr aproape de aceeaşi vârstă cu Maria – ceea ce nu corespunde realităţii şi adevărului istoriei -, cei doi sunt, să-mi fie iertat, ca doi îndrăgostiţi care privesc cu multă dragoste la copilul lor rubicond, aşezat într-un leagăn. Faptul că o găsim aproape peste tot este o abatere de la credinţa noastră ortodoxă şi le spun credincioşilor că o astfel de icoană nu este conformă cu tradiţia noastră.

Obiectul de cult, alături de răpirea din Serai
Ce vă răspund oamenii?

Ei spun că ţin o astfel de icoană în casă pentru că e frumoasă. E adevărat că e vorba despre Sfânta familie acolo, dar nu este redată după adevărul istoric şi nu după canoanele noastre. Noi pictăm sfinţii care privesc la lumea de dincolo, sfinţi care vin din lumea postului, a rugăciunii, a meditaţiei, a înclinaţiilor spre bine, spre Dumnezeu.

Să înţeleg că mulţi nu cunosc semnificaţia unui obiect sfânt în casă, fapt pentru care icoana este văzută ca simplu obiect de podoabă?
Da. Este un obiect care umple un colţ, pus alături de răpirea din Serai. Cred că aici este vorba şi de cultura maselor, în general, şi de lipsa de informare şi de cultură teologică a credincioşilor, şi de gust, în acelaşi timp. De aceea trebuie foarte mult lucrat în privinţa aceasta. Noi, preoţii, avem datoria ca atunci când ne prezintă la altar asemenea lucrări să le spunem oamenilor – fără să-i jignim sau să-i facem să se ruşineze – că nu este în tradiţia noastră ortodoxă o icoană zugrăvită astfel.

“Orice icoană se sfinţeşte”
Sunt păreri diferite în ceea ce priveşte sfinţirea icoanei. Unii spun că icoana este sfântă prin ea însăşi, alţii că este indicat ca o icoană să stea 40 de zile în Altar, după care trebuie sfinţită. Cum comentaţi?
Orice icoană pe care o folosim în casă sau în lăcaşul de cult se sfinţeşte. În biserică se sfinţesc icoanele odată cu târnosirea acesteia. În casele particulare, icoanele pe care le avem pentru suflet le sfinţim mergând cu ele la Sfânta biserică. Tradiţia spune, dar nu este neapărat o regulă, ca icoana să stea în biserică 40 de zile, după care se sfinţeşte de către preot şi se dă credincioşilor spre închinare. În Molitfelnic avem rugăciuni pentru toate categoriile de icoane – ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor. În funcţie de icoanele care urmează a se sfinţi se citesc rugăciunile potrivite, cu rugăciuni începătoare, psalm, şi alte două, trei rugăciuni, după care sunt stropite cu apă sfinţită. Părintele Stăniloae spunea că dacă icoana poartă chipul Mântuitorului, al Maicii Domnului sau al unui sfânt este deja sfântă. Însă cred că nu este suficient numai atât. Tradiţia în biserică spune că orice lucru pe care îl întrebuinţăm trebuie sfinţit – aşa cum sfinţim biserica pe care o zidim din nou sau o resfinţim, în cazul în care o pictăm, la fel procedăm şi cu icoanele. Prin sfinţirea acestora le scoatem din întrebuinţarea obişnuită a materiei din care sunt compuse – lemn, sticlă, sau alte metale – şi le trecem în categoria obiectelor sfinte. Le dăm o destinaţie specială. Asta înseamnă sfinţire. El rămâne tot lemn, sticlă, dar cu o destinaţie precisă. Cred că este obligatoriu să facem lucrul acesta, pentru că până şi crucea nu este sfântă prin ea însăşi, ci trebuie sfinţită la rândul ei. Este o încărcătură de har pe care o primesc şi crucea, şi icoana, întotdeauna prin rugăciunea pe care o citeşte preotul sau episcopul, urmată de stropirea cu apă sfinţită.

Aţi menţionat perioada de 40 de zile, timp în care icoanele sunt ţinute în Altar, urmând a fi sfinţite. De ce 40 de zile?
După practica pe care a urmat-o Moise, faptul că a ţinut postul de 40 zile. La fel şi posturile noastre care ţin aproape 40 de zile. Este un soroc această perioadă de 40 de zile pe care o întâlnim foarte des în Biblie. Considerăm că este termenul în care se încarcă cu energiile respective, cu harul o icoană sau alta.

„Avem 600 de pictori bisericeşti”
De unde ar trebui să-şi procure oamenii icoane ortodoxe?
De la magazinele de obiecte religioase ale Patriarhiei Române, fiindcă sunt destule şi în ţară. Fiecare Arhiepiscopie şi Episcopie are câteva magazine cu astfel de icoane. Noi avem numai puţin de 600 de pictori bisericeşti, dintre care şi foarte mulţi iconari, care trec printr-un examen, sunt oameni care cunosc exigenţele în materie de pictură.

O icoană bine realizată costă. Cei care nu şi-o permit e bine să cumpere litografii?
Sigur. Şi acestea se fac tot după nişte reguli precise. Nu toate icoanele pot fi pe lemn sau pe sticlă, sunt şi scumpe. Atunci omul îşi cumpără o litografie, o înrămează şi o pune în casă ca icoană. Şi aceste litografii se vând tot prin Patriarhia Română.
„Să împopoţonăm casa cu icoane nu are rost”

Câte icoane trebuie să ţină un credincios în casa sa?
Am văzut în casele credincioşilor două variante: ori au icoane în toate camerele, şi este foarte bine să avem măcar o iconiţă în fiecare cameră, ori au un colţ al icoanelor. La cineva am văzut o cămăruţă special rezervată, un adevărat altar, probabil că acolo îşi făcea rugăciunile, cu multe icoane, majoritatea dintre ele de valoare. Să împopoţonăm casa cu icoane nu are rost. O icoană într-o cameră e suficient, cred eu, iar dacă vrem să ne facem un altăraş, sigur că putem, dar spaţiul respectiv să fie rezervat numai pentru aşa ceva. Altfel, ele tind să se banalizeze. Când te rogi în faţa icoanei Maicii Domnului şi a Mântuitorului, ţi-e concentrată mintea la aceştia. Când ai mai mulţi sfinţi, nu ştii cui să adresezi rugăciunea şi la care să te uiţi mai întâi. Rugăciunea este mai puternică atunci când este spusă în faţa icoanei. Icoanele ajută să ne reprezentăm persoana căreia ne închinăm. Stăm în faţa icoanei Maicii Domnului, dar nu credem că acea icoană este Maica Domnului. Este asemenea unei fotografii a mamei, pe care o privim şi avem impresia că stăm de vorbă cu ea, chiar dacă mama este departe. Aşa se întâmplă şi cu icoana. Nu cinstim materia, ci persoana reprezentată. Icoanele ne ajută ca să ne concentrăm mai uşor la persoana respectivă simbolizată acolo.
Despre rostul icoanei ce ne puteţi spune?

Reprezentarea grafică a persoanelor Sfintei Treimi, a Maicii Domnului, a sfinţilor are rolul de a ne apropia de persoanele respective, de a ne întări credinţa în viaţa şi activitatea lor, de a urma pilda vieţii lor. Icoanele dintr-o biserică sunt o reprezentare a întregii iconomii a mântuirii. Avem acolo Biblia în imagini. De aici şi rolul instructiv-educativ al icoanei, care ne învaţă adevărul de credinţă. Au fost cazuri de persoane care s-au convertit sau şi-au schimbat viaţa dintr-o simplă privire a icoanei sau după ce au văzut cuvintele scrise sub ele.
“Să nu lipsească icoana Mântuitorului”

Ce fel de icoane ar trebui să nu lipsească din căminele nici unui credincios?
Icoana Mântuitorului nu trebuie să lipsească din casă, pentru că El este cel căruia ne adresăm în toate rugăciunile noastre. Tot cultul ortodox este adresat Mântuitorului. În fiecare casă trebuie să existe măcar o icoană a Mântuitorului. Dar pietatea, şi evlavia populară, este mult mai apropiată de Maica Domnului, fiindcă o simt ca pe o mamă, căruia i se roagă mai cu încredere, cu nădejde, uneori cu mai mult curaj. Maica Domnului, fiind cea mai mare mijlocitoare pentru noi, oamenii de pe pământ, atunci ea este cea căreia îi adresăm rugăciunile cele mai dese. De aceea, nu întâmplător, icoana Maicii Domnului se regăseşte în cele mai multe case. Dacă fiecare familie are un sfânt patronal, atunci e normal să ţină şi icoana sfântului respectiv. Dacă au numele unui sfânt, neapărat îi poartă şi icoana în casă, pentru că acela este protectorul lor în chip deosebit. Nu contează ce icoane avem, important este să avem icoane sfinte, care sunt modele pentru viaţa noastră creştină.

Aţi fost întotdeauna un prieten mai mare al copiilor. Cum apreciaţi strădania acestora de a picta icoane?
Ani de zile am fost în juriul pentru aprecierea icoanelor pictate de copii, am şi scris foarte multe articole la Chemarea credinţei şi vă spun sincer că am fost impresionat de cât dar au copiii noştri. După Revoluţie, a fost o explozie aş putea spune de mici talente. Sunt atât de hăruiţi, că uneori pictează mai bine decât pictorii calificaţi. Aceste daruri trebuie cultivate. Aceşti copii trebuie urmăriţi pas cu pas şi călăuziţi spre aşa ceva, pentru că de aceea au fost făcuţi. Au darul picturii. Am fost impresionat şi am scris articole elogioase despre ei de fiecare dată, pentru faptul că nu credeam că se poate lucra atât de frumos. Galeriile pe care le făceam la expoziţiile de pictură erau pe departe galerii de artă, fie că era vorba de picturi pe lemn, sticlă. Este nevinovăţia sufletească care îi ajuta să picteze. Acele icoane sunt sfinte prin sfinţenia copiilor care o pictează; aproape că nu mai are nevoie de sfinţire.

Sursa: ziarullumina.ro

Sursa: rugati-va-neincetat

Ai probleme în căsnicie sau încă nu ți-ai găsit alesul trimis de Bunul Dumnezeu? Spune cu credință această rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Irina și te va ajuta enorm Pe multă lume a ajutat…


Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii şi săracii, către tine, Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, albina lui Hristos cea mult lucrătoare, care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat şi prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat; auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre, care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc, şi ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre. Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă, care prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur, nu ne uita pe noi cei nemernici şi cu totul neputincioşi, care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos. Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm către tine la vreme de necaz şi de primejdii.

Ştim că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ţi-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu pe Care roagă-L să ne povăţuiască pe noi pe calea mântuirii şi să ne sprijinească cu darul Său la vreme de ispite şi de încercări şi să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Să ne trimită frica Sa în inimile noastre, că prin ea să vieţuim cu trezvie şi cu luare aminte, spre a scăpa de veşnicele munci şi a dobândi bucuria cea necuprinsă de minte şi fără de margini şi să slăvim împreună cu tine, Sfântă fecioară, pe Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Sursa: rugati-va-neincetat

Cea mai puternică rugăciune care te scapă de datorii și probleme financiare Trebuie să o știi pentru că aduce mult belșug în casa ta


Din păcate, o mulțime de oameni au probleme financiare în zilele noastre. Cu toate acestea, se spune că atunci când ne apropiem de Dumnezeu și ne rugăm, ne vom simți sufletul mai împăcat și vom atrage lucrurile bune în viața noastră.

Puțini credincioși stiu că există o rugăciune care atenuează povara grea a datoriilor și aduce prosperitate.Este bine să rostești această rugăciune cu voce tare și le spui și celor dragi despre ea, pentru că poate face minuni.

Cea mai puternică rugăciune care te scapă de datorii

„M-am născut din Lumina unde se naște lumina de la sine. Eu vin din abundența Universului. Din aceeași inimă ca Divinul. Mă îndrept spre abundență nelimitată. Deoarece Universul este sursa mea de lumină și abundență.

Decid că tot ceea ce gândesc și toată energia pe care o eliberez va atrage abundență nelimitată în orice aspect al vieții mele. Decid că nu am nimic de întrebat, pentru că mă aflu în abundență. Pentru că eu vin din aceeași Lumină ca Universul. Voi ști cum să creez aceeași abundență pe care ne-a dat-o forța divină. Amin!”

Sursa: rugati-va-neincetat

„O dureau foarte tare ochii și nu vedea bine, încât ajungea să nu-și poată citi cursurile pentru facultate”: O minune a Sfântului Rafael: Cum a vindecat boala de ochi a unei studente


Spre sfârșitul lunii septembrie, Stavroula s-a întors în Tesalonic pentru începerea unui noului an universitar. Într-o zi, aflându-se în curtea universității împreună cu alți colegi, le-a povestit acestora minunea care i s-a întâmplat pe durata verii.

Doamna Kiki M. a trimis obștii Mănăstirii Sfântului Rafael o scrisoare în legătură cu fiica ei, Stavroula M., în vârstă de 25 ani, studentă la Facultatea de Medicină Veterinară a Universității din Tesalonic. În această scrisoare a menționat următoarele:

„Conform spuselor fiicei mele Stavroula, în iarna anului 1998 o dureau foarte tare ochii și nu vedea bine, încât ajungea să nu-și poată citi cursurile pentru facultate. În iunie 1999, odată cu trecerea anului universitar, s-a întors în casa ei părintească din Halandri, Attika, și a consultat un oftalmolog. Acela i-a recomandat să folosească un medicament, spunându-i că o va examina din nou la sfârșitul lunii august. În tot acest timp, până la următoarea consultație și pe durata tratamentului recomandat, situația ochilor se înrăutățea. La sfârșitul lunii august, a mers la controlul oftalmologic, iar medicul a examinat-o cu foarte mare atenție și a constatat că suferă de glaucom juvenil (boală gravă de ochi). Atunci i-a spus să facă o examinare a câmpului vizual. Consultația a demonstrat că ochiul stâng era sănătos doar în mijlocul său, în timp ce restul ochiului era acoperit de un înveliș îngroșat. Ochiul drept, însă, era acoperit aproape pe jumătate de acest înveliș. Pe 2 septembrie, zi de sărbătoare a obștii mănăstirii, am vizitat cu toată familia locul unde s-a arătat Sfântul Rafael în anul 1996, pentru a ne închina și pentru a-i cere din toată inima să ne ajute. Fratele Rafael mi-a dat vată îmbibată în untdelemnul de la candela sfântului și mi-a spus să însemnez cu aceasta în semnul Sfintei Cruci ochii Stavroulei, în fiecare zi.

Am plecat și de atunci Stavroula și-a însemnat ochii în fiecare zi cu acel untdelemn. Harul Sfântului Rafael a condus-o la Spitalul General din Atena, unde lucra un medic specialist în glaucom. După câteva zile, i-am făcut o vizită și medicul a examinat cu foarte mare atenție ochii Stavroulei. Nu putea să înțeleagă cum îi apăruseră la anterioarele examinări umbre în câmpul vizual, dat fiind faptul că nervii optici nu aveau absolut nici o problemă! Doctorul a recomandat repetarea examinării câmpului vizual. Într-adevăr, în după-amiaza aceleiași zile rezultatul noii examinări a fost același, neașteptat de doctor. Ochiul drept se curățase integral, în timp ce la ochiul stâng umbrele se micșoraseră pe jumătate. Nu ne venea să credem ceea ce auzeam și trăiam! Sfântul Rafael făcuse o minune! În ziua următoare, toată familia s-a îndreptat spre Mănăstirea Sfântului Rafael pentru a ne închina și pentru a slăvi harul dăruit de Dumnezeu acestuia. Împreună cu frații și părinții obștii, care și aceștia se bucurau la fel ca noi, toți împreună am mulțumit și ne-am închinat Sfântului Rafael.

Spre sfârșitul lunii septembrie, Stavroula s-a întors în Tesalonic pentru începerea unui noului an universitar. Într-o zi, aflându-se în curtea universității împreună cu alți colegi, le-a povestit acestora minunea care i s-a întâmplat pe durata verii. Una dintre colege s-a îndoit de realitatea evenimentelor relatate și spunea că toate se datorează întâmplărilor și fantasmelor. Totuși, în aceeași noapte, i s-a arătat în acelei colege Sfântul Rafail și a întrebat-o: „De ce te îndoiești? Uite-mă pe mine în fața ta. Acum crezi în existența mea?”. În dimineața zilei următoare, respectiva colegă a venit să o întâlnească pe Stavroula, plângând cu tânguire. I-a explicat ceea ce i se întâmplase și spunea repetând continuu: „Cred, cred!”.

După un an, Stavroula a refăcut examinările câmpului vizual, medicii constatând că situația ochilor a rămas perfect stabilă.

În urma tuturor celor întâmplate, toată familia îi mulțumește și îl slăvește în fiecare zi pe Sfântul Rafail, totodată și pe Sfântul Nicolae și pe Mucenița Fecioară Irina.”

(Mărturii ale închinătorilor Mănăstirii Sfântului Rafael de la Ano Souli, Marathonas)

Sursa: doxologia.ro

Sursa: rugati-va-neincetat

O poveste veche spune că Dumnezeu i-a cerut unuia din îngerii Săi: „Mergi pe pământ şi adu-mi lucrul cel mai scump pe care-l vei găsi în lume“ Ştii care e lucrul cel mai scump din lume pe care l-a adus?


O poveste veche spune că Dumnezeu i-a cerut unuia din îngerii Săi: „Mergi pe pământ şi adu-mi lucrul cel mai scump pe care-l vei găsi în lume!“

Îngerul a mers străbătând munţi şi văi, mări şi râuri în căutarea lucrului preţios. După ani de căutări, îngerul a ajuns pe un câmp de bătălie şi a zărit un ostaş murind din pricina rănilor primite pe când îşi apăra ţara. Îngerul a luat o picătură de sânge, a dus-o la tronul ceresc şi a spus: „Doamne, acesta este lucrul cel mai scump din lume“. Răspunsul a fost: „Cu adevărat, îngere, cântăreşte mult înaintea ochilor Mei sângele ostaşului, dar nu acesta este cel mai scump lucru din lume“.

Astfel că îngerul a fost nevoit să se întoarcă din nou pe pământ pentru a afla ce i se ceruse. Şi a găsit, pe un pat de spital, o asistentă care trăgea să moară de la o boală cumplită, contractată când îi îngrijea pe cei suferinzi. Când ultima suflare a ieşit din trupul ei, îngerul a luat-o şi a dus-o la scaunul judecăţii, zicând: „Doamne Dumnezeule, negreşit, acesta este lucrul cel mai scump din lume“. Părintele ceresc a zâmbit îngerului şi i-a spus: „Cu adevărat, îngere, jertfa pentru alţii este foarte preţioasă înaintea Mea, dar nu acesta este lucrul cel mai scump din lume“.

Îngerul a coborât încă o dată pe pământ. A umblat peste tot. Şi după mult timp, într-o seară, ostenit de atâta alergătură, s-a aşezat lângă o casă aflată într-o pădure. Din senin, a apărut un om cu o înfăţişare cumplită. Avea în mână o bardă şi venise cu gândul de a-l ucide pe stăpânul casei. Apropiindu-se de locuinţa duşmanului său, răufăcătorul a privit pe fereastra luminată. A văzut-o pe soţia celui căutat de el cum punea copilul ei cel mai mic în pat şi îl învăţa să se roage, spunându-i să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Lui. Privind scena, răufăcătorul a uitat pentru ce venise. Şi-a amintit de copilăria lui, cum mama îl punea în pat şi-l învăţa să se roage lui Dumnezeu. Inima i s-a înmuiat şi o lacrimă i s-a scurs pe obraz. Îngerul a luat lacrima şi a zburat bucuros la Dumnezeu, zicând: „Cred că am găsit ce căutam“.

Dumnezeu a surâs uşor şi a spus: „Cu adevărat, îngere, Mi-ai adus lucrul cel mai scump din lume – lacrima de pocăinţă, care deschide porţile cerului“.

***

Rugăciune simplă către îngerul păzitor

Sfinte îngere păzitor al copilului meu (numele), acoperă-l cu acoperământul tău de săgeţile demonului, de ochii amăgitorului şi păzeşte-i inima în curăţie îngerească. Amin.

***
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieții mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.

Pe tine, păzitorul sufletului meu, cel neadormit, folositorul și îndrep­tă­torul vieții mele, pe care te-am do­bândit de la Dumnezeu, te laud, dumnezeiescule înger al lui Dumnezeu, Cel atotstăpânitor.

Vrând ca toți oamenii să se mântuiască, Cuvinte, ai pus pe sfinții îngeri îndreptători și luminați povățuitori oamenilor, care ne povățuiesc pe noi la frica Ta.

De noaptea cea întunecată fiind cu­prins și cu negura cea deasă a pati­milor fiind aco­perit, cu lumina pocă­in­ței luminează-mă, în­drep­tătorule, fo­lo­sitorule și păzitorule al meu.

Anthony M. Coniaris

Sursa: Vitamine duhovniceşti, Vol. I

Sursa: rugati-va-neincetat

Un păcat, care făcut în exces, duce la boli grave ce pot afecta persoana respectivă toată viața


Una din principalele probleme ale omenirii este pacatul desfranarii. Spuneau Sfintii Parinti, ca atunci cand copiii vor avea patimile celor mari, sfarsitul este aproape. Astazi se observa cum copiii mimeaza, sau sunt cuprinsi de pornirile patimase ale celor mari. Care este cauza? In primul rand societatea alterata in care ei traiesc, apoi un rol deosebit il are „educatorul” din viata noastra: micul ecran, care sugereaza o viata depravata. Fructul oprit este tentant, iar sarpele ne indeamna prin ganduri, prieteni sau TV, sa gustam din el. „Frumusetea”, „placerea” si dorinta de „a fi mare” inainte de vreme, ne indeamna si ele sa nu intarziem.

Urmarea o stim cu totii: odata faptul consumat, ni se deschid ochii si ne este rusine ca suntem goi; incercam sa ne indreptatim si ne trezim intr-un iad al parerii de rau. Aceasta este povestea unei caderi, care a fost sau poate fi a fiecaruia dintre noi. Cand copilul creste, odata cu dezvoltarea fizica, patima desfranarii incepe sa se manifeste tot mai mult. Pentru a evita complicatiile, dar si din timiditate, majoritatea fac pacatul de unul singur, adica se masturbeaza. Este un pacat, care facut in exces, duce la boli grave ce pot afecta persoana respectiva toata viata.

Studiile indelungate sunt o alta cauza a mentinerii pacatului desfranarii la cote inalte. Ideal ar fi ca studiile sa se termine la 14-16 ani, pentru ca apoi sa se porneasca in viata. Nu ar fi imposibil, numai ca cei care impart si dau legi vor da socoteala pentru ca au pus interesele lumesti mai presus de lucrarea lui Dumnezeu. Toata viata trebuie sa invatam, insa lucrul acesta se poate combina cu munca si cu viata de familie, iar daca unii vor sa se dedice studiului, nu trebuie sa generalizam. Casatoria este un remediu pentru desfranare. Cel care traieste impreuna cu femeia, dupa un timp in care vede toate neputintele femeiesti, nu mai este asa de atras de femeie. La randul ei, femeia, care in mod normal asteapta un copil, trece de la starea de a atrage pe cineva la cea de a fi mama. Astfel si unul si altul ajung intr-o noua ipostaza in care nu-si mai pot face de cap, pe cand, daca ar fi trait necasatoriti, fiecare dintre ei era tentat sa traiasca in destrabalare, aprofundandu-si pornirile patimase.

Inainte de casatorie se creeaza o iluzie (…) cum ca prin dragostea trupeasca s-ar ajunge la fericire. Bineinteles, dupa ce vor vedea ca s-au inselat vor aparea problemele; de aceea spunea cineva ca, atunci cand prin casatorie urmarim placerea, deja este o casatorie ratata. O minte matura care vede casatoria ca pe un altar de jertfa, poate sa fie constanta in iubire si nici nu va fi dezamagita de greutatile inevitabile ce vor urma.

Cei care prelungesc perioada de dinainte de casatorie traiesc o stare de hartuiala din punct de vedere sexual; orice atingere, dansuri, etc, ii vor aduce o senzatie de apropiere fata de fructul oprit, pe cand daca ar fi trait langa femeia sa ii venea demult mintea la cap. Cei care traiesc in destrabalare nu sunt nicidecum fericiti, ci zi de zi, ei isi aduna pacate din cele mai grele, de care se vor cai amarnic; daca nu in aceasta lume, atunci sigur dincolo. Daca si dupa casatorie pacatul desfranarii continua, vina este si mai mare. Casatoria ar fi trebuit sa fie un remediu pentru boala desfranarii, iar daca remediul nu si-a facut efectul, atunci inseamna ca boala este mult mai adanca. De aceea, caderea in acest pacat inainte de casatorie se numeste curvie, iar dupa casatorie preacurvie. Deoarece pacatul este o groapa fara fund, dorintele patimase raman neimplinite; atunci se cauta altceva si se ajunge la relatii nefiresti, adica la perversiuni. Astfel, omul care ar fi trebuit sa ajunga dupa asemanarea lui Dumnezeu, ajunge sa faca lucruri pe care nici dobitoacele nu le fac. Este o coborare josnica unde nu mai avem nicio demnitate si de unde ar trebui sa ne ridicam oricare ar fi pretul. Obisnuinta cu pacatul este un pericol real, de aceea sa nu mai staruim in relele obiceiuri, pentru ca, cu cat aceste pacate prind radacini mai adanci in noi, cu atat ne va fi mai greu sa le dezradacinam.

Spuneam ca un remediu pentru boala desfranarii este casatoria, insa pentru cei care aleg sa traiasca in curatie, fie ca duc crucea monahismului, a vaduviei, sau a singuratatii, razboiul este diferit. Cei care au ales una dintre aceste cai, trebuie sa evite pe cat posibil imprejurarile care ar duce la cadere. Apoi razboiul se duce la nivelul gandurilor; este o stare mai avansata a luptatorului care in lupta ce o duce pentru curatia vietii, implineste chemarea noii legi, aceea de a se lupta ca nici macar sa nu pofteasca cu gandul. Diavolul ne ataca atunci cand suntem mai vulnerabili, adica cand dormim. De aceea cei care sunt angrenati in aceasta lupta incearca pe cat posibil sa se controleze si in somn. Pentru a face acest lucru mananca seara cu masura, evita imaginile care iar putea urmari in somn si chiar se scoala noaptea la rugaciune. Totusi cu toate precautiile luate, a ne stapani in somn este o lucrare ce se castiga in timp si atunci numai daca am dus o lupta adevarata. In lupta cu gandurile, pierdem atunci cand le primim sau ne indulcim cu ele, iar daca le respingem imediat, ramanem pe picioare chiar daca am fost raniti. A le opri cu totul este imposibil, pentru ca aceste incercari, fac parte din decorul acestei vieti si prin ele vom fi rasplatiti sau osanditi.

Nu trebuie sa cautam un vinovat; barbatul da vina pe femeie, femeia pe diavol iar urmarea o stim cu totii: cu totii au fost osanditi. Fiecare sa luam vina asupra noastra si sa vedem in dreptul nostru ce avem de facut: barbatul sa fie intelept si sa evite provocarile, femeia sa nu provoace prin nimic si sa evite a locui acolo unde nu-i este locul.

Este un razboi pe care il ducem pana la sfarsitul vietii si trebuie sa vedem in pacatul desfranarii focul nestins si viermele neadormit al chinului vesnic. Sfintii Parinti ne spun sa privim intr-un horn intunecos iar apoi sa ne ridicam ochii catre soare, sa vedem deosebirea si sa fugim de lucrurile intunericului. Nu este usor, insa imparatia lui Dumnezeu este o comoara care merita orice efort”

Ierom. Ioan Buliga, Desertaciunile lumii. Editie completa. Volumele I-II-III-IV, Ed. Man. Jacul Romanesc. Sursa: cuvantul-ortodox.ro

 

Teama de moarte poate veni asupra voastră. Şi cu siguranţă că va veni. Să vă aşteptaţi la aceasta, dar să nu vă temeţi câtuşi de puţin


Teama de moarte poate veni asupra voastră. Şi cu siguranţă că va veni. Să vă aşteptaţi la aceasta, dar să nu vă temeţi câtuşi de puţin. Ce însemnă moartea pentru noi, creştinii? O revenire în patria părintească; în strălucitorul palat al cerescului Părinte: Ne vom teme noi oare de ceva bun?

Se teme oare un ostaş atunci când i se termină perioada de serviciu militar şi i se spune că este liber şi că se poate duce acasă? De ce să ne temem, în loc de a ne bucura? Un ostaş slujeşte o perioadă de timp mai scurtă, iar altul una mai lungă, dar fiecare dintre ei este fericit să scape din capcană şi de pe câmpul de luptă şi să se întoarcă acasă. Tot aşa se întâmplă şi cu noi, în această viaţă, unii pentru o viaţă mai scurtă, iar alţii pentru o viaţă mai lungă. Dar noi toţi trebuie să murim mai devreme sau mai târziu. Iar prin moarte trebuie să ne întoarcem cu toţii la cerescul nostru Părinte, Carele ne-a creat şi ne-a adus în lumea aceasta, de parcă ne-ar fi trimis la război, astfel încât El să ne poată aştepta şi primi în părinteasca şi dulcea Sa îmbrăţişare şi pentru ca astfel să nu ne mai putem vreodată despărţi de El.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Extras din Sfântul Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, trad. de prof. Paul Bălan, Ed. Rotonda, Pitești, 2011, pag. 52

 

Rugăciuni scurte recomandate de părintele Cleopa Au mare putere „E bine s-o repeţi şi în tren şi pe drum şi acasă, până ce adormi seara s-o ai în gură”


Învăţaţi-vă cea mai puternică rugăciune

Învăţaţi-vă cea mai puternică rugăciune, după rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, care este rugăciunea inimii, adică să zici mereu în minte şi în inimă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.

Sau poţi să zici şi aşa: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”

Aceasta este o rugăciune scurtă, dar are mare putere. Este bine s-o repeţi şi în tren şi pe drum şi acasă, până ce adormi seara s-o ai în gură. Dacă ai numele lui Iisus Hristos, nu mai ai năluciri prin somn şi supărări şi visuri urâte, pentru că nu se poate apropia satana de locul acela unde se pomeneşte numele Mântuitorului cu toată inima, cu toată dragostea.

***
Iată ce vreau să vă mai spun: să nu socotim vreodată că am făcut început bun. Să dorim întotdeauna să punem început bun. Pentru că noi nu cunoaştem cum trebuie să fie un om care pune început bun, cum trebuie să se poarte. Să zicem: „Doamne, dă-mi ajutorul Tău, să pun început bun, să-mi îndrept viaţa”.

***
Fără jertfă de sine nu există mântuire

De obicei, când este vorba de sine, omul îşi strică întotdeauna cântarul, adică măsura; îşi face lui mai multă dreptate, îşi alege partea cea mai bună, cea mai mare, cea mai frumoasă: plânge pentru sine mai mult decât pentru altul şi se bucură de sine mai mult decât pentru altul. Hristos, însă, a răstignit pe cruce iubirea de sine, dându-Şi viaţa pentru noi.

Spuneţi-mi ceva despre iubirea de sine.

Iată ce vă spun: în măsura în care omul se leapădă de iubirea de sine, în aceeaşi măsură sporeşte în fapte bune, se înduhovniceşte şi se apropie de Hristos. De obicei, când este vorba de sine, omul îşi strică întotdeauna cântarul, adică măsura; îşi face lui mai multă dreptate, îşi alege partea cea mai bună, cea mai mare, cea mai frumoasă: plânge pentru sine mai mult decât pentru altul şi se bucură de sine mai mult decât pentru altul. Hristos, însă, a răstignit pe cruce iubirea de sine, dându-Şi viaţa pentru noi.

Dintre oameni, puţini sunt aceia care îşi răstignesc patima iubirii de sine, asemenea lui Hristos. Sunt mulţi care se angajează să trăiască viaţa duhovnicească, dar nu ajung până la răstignire, pentru că nu renunţă total la iubirea de sine, adică la egoism. Or, fără jertfă, fără răstignirea patimilor noastre, fără părăsirea păcatelor, nu putem să vedem pe Hristos, nu ne putem mântui.

***
În fiecare clipă Îl supărăm pe Dumnezeu ‒ gândul de la care începe smerenia

Să ai întotdeauna pe Dumnezeu înaintea ochilor şi, orice vrei să faci, să ai mărturie din Sfânta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi. Să păzim cu scumpătate învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi poruncile date nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi, cu darul Lui, nădăjduim că ne vom mântui şi în veşnica odihnă ne vom sălăşlui.

Părinte Cleopa, în încheiere, daţi-mi şi mie un cuvânt de folos.

Părinte Ioanichie, mai întâi să avem convingerea că în toată clipa supărăm pe Dumnezeu. Fără această smerenie din inimă nu ne putem mântui. Eu aşa încep mărturisirea mea. Apoi, dacă voieşti să te mântuieşti, păzeşte aceste trei lucruri, cum spune Sfântul Antonie cel Mare: „Să nu te muţi curând dintr-un loc în altul; să ai întotdeauna pe Dumnezeu înaintea ochilor şi, orice vrei să faci, să ai mărturie din Sfânta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi”. Alt cuvios părinte spunea: „Fă-ţi chilia ta Rai, pe călugări să-i ai ca pe îngeri, caută pacea şi te vei mântui!”.

Aşa şi noi, părinte Ioanichie, să păzim cu scumpătate învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi poruncile date nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi, cu darul Lui, nădăjduim că ne vom mântui şi în veşnica odihnă ne vom sălăşlui. Amin.

Părintele Cleopa Ilie.

Sursa: rugati-va-neincetat