“Îți mulțumesc, Xeniușka” O minune recentă a Sfintei Xenia Cere-i și tu cu credință orice ai nevoie, că nu a lăsat pe nimeni Așa să spui:


“Îți mulțumesc, Xeniușka!” O minune recentă a Sfintei Xenia! Cere-i și tu cu credință orice ai nevoie, că nu a lăsat pe nimeni! Așa să spui:

— Cât e de întuneric, macar dacă ar apărea luna. Se aude ceva. Sper că e o mașină. Dacă ar vrea să se oprească. Bătrânica a ridicat mâna în sus și a strigat:

— Opriți-vă, vă rog să vă opriți!

Tânărul care conducea mașina, a privit-o cu dispreț pe bătrână și nici nu s-a gândit să se oprească. Singură în întuneric, dintr-o parte și din alta a drumului se vede doar pădurea. Poate să se întoarcă în sat? Dar cum să te întorci? Nepoțelul stă culcat în pat, și cu lacrimi în ochi i se adresaeză mamei: «Mămico, mă doare, tare mă doare, — șoptește el cu buzele care între timp s-au învenițit. — Ajută-mă, mămico!»

Trebuie să meargă înainte. În orășelul care nu e prea departe este un spital. Nu a rămas prea mult, probabil sunt încă vreo 15 kilometri. Trebuie să meargă înainte, copilul are inima bolnavă și poate să nu supraviețuiască acestei noți.

Îar în căsuța de la marținea satului au rămas mama și fiul.

— Vanecica, te simți mai bine?

— Nu mămico! Mă doare, mă doare și mi-i frică să mă mișc. Mămico, de ce te-ai orit și nu te mai rogi. Roagă-te, cere-i Lui, să mă simt macar puțin mai bine.

Copilul a închis ochii. Se pare că încearcă să-și aducă aminte ceva foarte important.

– Mămico, îți aduci aminte când am fost la cimitir. Atunci mai mulți porumbei s-au așezat chiar pe tine, iar eu nu înțelegeam cum se țin pe tine, căci se adunase foarte mulți…Eram atunci încă foarte mic. Priveam porumbeii și râdeam, iar tu plângeai, deși mie mi-ai spus că sunt lacrimi de bucurie. Mi-ai spus atunci că am venit la Xeniușka și că ea ne va îndeplini orice rugăminte. Ea o să o ajute pe bunica?

– Cum numai am putut să uităm de bunica! Oare cum se simtea ea, căci e bătrână și bolnavă. Hai să ne rugăm împreună pentru bunica: ca nici un om rău să nu i se întâlneacă în cale, ca nici o fiară sălbatică să nu o atingă și ca ea cu bine să ajungă la spital. Nu plânge, Vanecica, mai răbdă, te rog, totul va fi bine: Xeniușka ne va ajuta!

Copilul, încercând să depășeașcă propria suferință începe să șoptească: „Maică Xenia, ajut-o pe bunica! Te rog, ajut-o!”

Dintr-o dată, buzele încep să-i tremure și printre lacrimi spune:

– Mămico, de ce am lăsat-o să plece de una singură?! Dar dacă se va simți rău? Sau dacă o atacă vreun lup? Mai bine să mă simt eu rău, mai bine chiar să mor, decât să se întâmple ceva cu bunica!

Vanea încearcă să se ridice din pat, dar o durere puternică îl obligă să se culce înapoi. Începe din nou să ceară cu o voce slabă: „Maică, maică, ajut-o … Xeniușka ajută-ne … roagă-l pe Dumnezeu pentru noi …”

Mama, abia reținându-și lacrimile a continuat să se roage. Cuvintele pe care le șoptea Vanea deveneau tot mai nedeslușite. Apoi nu se mai auzise nimic: nici un sunet, nici un geamăt …

– Vanecica!

Femeia a căzut în genunchi lângă pat, dar de parcă îi era frică să privească copilul. În cele din urmă, cu inima strânsă de durere, l-a privit și cu ușurare a șoptit: „Salvă Ție Doamne! Îți mulțumesc, Xeniuska!” Obrajii copilului s-au îmbujorat puțin de tot, iar fața sa se luminase după orele de suferință …

Mama așa și a adormit în genunchi, sprijinindu-și fruntea de mânuța băiatului. Se liniștise și ea nu doar pentru Vanea, dar și pentru bunică: Xiușenika o va ajuta …

– Mamă! Mamă! Bate cineva la ușă! – s-a auzit glasul vesel al lui Vanea. – O să deschid eu!

Puștiul a sărit din pat și a vrut să fugă spre ușă, dar mama l-a oprit, grăbindu-se spre ușă …

După ce medicul a examinat copilul și nu a depistat vreun semn că copilul ar fi grav bolnav, a vrut inițal să se indigneze că a fost chemat de urgență pentru un copil sănătos. Dar apoi a privit spre mama palidă a copilului și și-a adus aminte de ochii bunicii, când aceasta a intrat în cabinetul său, doar nu putea o femeie în vârstă să meargă în zădar pe jos aproape patru ore de-a lungul pădurii întunecate …

După această noapte de neuitat, Vanea a început să se simtă mult mai bine. Nu s-a mai plâns pe prezența durerilor de inimă. Iar la un control care a urmat, Vanea, spre surprinderea medicilor și bucuria familiei, a fost găsit perfect sănătos.

Îți mulțumesc, Xeniușka!

Traducere și adaptare Natalia Lozan
Sursa: Altarulcredintei.md.
***

Rugăciune către Sfânta Xenia cea nebună pentru Hristos

O, Sfântă maică Xenia, vieţuind sub acoperământul Celui Preaînalt şi întărită fiind de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea şi setea, gerul şi arşiţa, defăimările şi prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii şi al facerii de minuni, iar acum sălăşluieşti întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamăreşte acum ca pe o floare bineînmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ţie ca uneia care eşti întru viaţa cea neîmbătrânitoare, dar petreci şi împreună cu noi: primeşte cererile noastre şi le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc, ca ceea ce ai îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veşnică, îmbelşugată binecuvântare pentru faptele şi începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile şi necazurile. Mijloceşte cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor, pentru noi netrebnicii şi păcătoşii. Ajută, Sfântă şi fericită maică Xenia, să fie luminaţi pruncii cu lumina Sfântului Botez şi să fie pecetluiţi cu pecetea darului Sfântului Duh; băieţii şi fetele să fie crescuţi în credinţă, cinste şi frică de Dumnezeu; dăruieşte-le lor reuşită la învăţătură; tămăduieşte pe cei neputincioşi; trimite dragoste şi bună-înţelegere celor căsătoriţi, învredniceşte pe monahi de nevoinţa cea bună şi apără-i de defăimări; întăreşte-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzeşte poporul şi ţara aceasta în pace şi fără de tulburare, roagă-te pentru cei lipsiţi în ceasul morţii de împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine; că tu eşti nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care îţi aducem mulţumire şi slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeul cel în Treime închinat şi minunat întru Sfinţii Săi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Minune a Sfântului Rafael: a vindecat boala de ochi a unei studente „O dureau foarte tare ochii și nu vedea bine, încât ajungea să nu-și poată citi cursurile pentru facultate”


Spre sfârșitul lunii septembrie, Stavroula s-a întors în Tesalonic pentru începerea unui noului an universitar. Într-o zi, aflându-se în curtea universității împreună cu alți colegi, le-a povestit acestora minunea care i s-a întâmplat pe durata verii.

Doamna Kiki M. a trimis obștii Mănăstirii Sfântului Rafael o scrisoare în legătură cu fiica ei, Stavroula M., în vârstă de 25 ani, studentă la Facultatea de Medicină Veterinară a Universității din Tesalonic. În această scrisoare a menționat următoarele:

„Conform spuselor fiicei mele Stavroula, în iarna anului 1998 o dureau foarte tare ochii și nu vedea bine, încât ajungea să nu-și poată citi cursurile pentru facultate. În iunie 1999, odată cu trecerea anului universitar, s-a întors în casa ei părintească din Halandri, Attika, și a consultat un oftalmolog. Acela i-a recomandat să folosească un medicament, spunându-i că o va examina din nou la sfârșitul lunii august. În tot acest timp, până la următoarea consultație și pe durata tratamentului recomandat, situația ochilor se înrăutățea. La sfârșitul lunii august, a mers la controlul oftalmologic, iar medicul a examinat-o cu foarte mare atenție și a constatat că suferă de glaucom juvenil (boală gravă de ochi). Atunci i-a spus să facă o examinare a câmpului vizual. Consultația a demonstrat că ochiul stâng era sănătos doar în mijlocul său, în timp ce restul ochiului era acoperit de un înveliș îngroșat. Ochiul drept, însă, era acoperit aproape pe jumătate de acest înveliș. Pe 2 septembrie, zi de sărbătoare a obștii mănăstirii, am vizitat cu toată familia locul unde s-a arătat Sfântul Rafael în anul 1996, pentru a ne închina și pentru a-i cere din toată inima să ne ajute. Fratele Rafael mi-a dat vată îmbibată în untdelemnul de la candela sfântului și mi-a spus să însemnez cu aceasta în semnul Sfintei Cruci ochii Stavroulei, în fiecare zi.

Am plecat și de atunci Stavroula și-a însemnat ochii în fiecare zi cu acel untdelemn. Harul Sfântului Rafael a condus-o la Spitalul General din Atena, unde lucra un medic specialist în glaucom. După câteva zile, i-am făcut o vizită și medicul a examinat cu foarte mare atenție ochii Stavroulei. Nu putea să înțeleagă cum îi apăruseră la anterioarele examinări umbre în câmpul vizual, dat fiind faptul că nervii optici nu aveau absolut nici o problemă! Doctorul a recomandat repetarea examinării câmpului vizual. Într-adevăr, în după-amiaza aceleiași zile rezultatul noii examinări a fost același, neașteptat de doctor. Ochiul drept se curățase integral, în timp ce la ochiul stâng umbrele se micșoraseră pe jumătate. Nu ne venea să credem ceea ce auzeam și trăiam! Sfântul Rafael făcuse o minune! În ziua următoare, toată familia s-a îndreptat spre Mănăstirea Sfântului Rafael pentru a ne închina și pentru a slăvi harul dăruit de Dumnezeu acestuia. Împreună cu frații și părinții obștii, care și aceștia se bucurau la fel ca noi, toți împreună am mulțumit și ne-am închinat Sfântului Rafael.

Spre sfârșitul lunii septembrie, Stavroula s-a întors în Tesalonic pentru începerea unui noului an universitar. Într-o zi, aflându-se în curtea universității împreună cu alți colegi, le-a povestit acestora minunea care i s-a întâmplat pe durata verii. Una dintre colege s-a îndoit de realitatea evenimentelor relatate și spunea că toate se datorează întâmplărilor și fantasmelor. Totuși, în aceeași noapte, i s-a arătat în acelei colege Sfântul Rafail și a întrebat-o: „De ce te îndoiești? Uite-mă pe mine în fața ta. Acum crezi în existența mea?”. În dimineața zilei următoare, respectiva colegă a venit să o întâlnească pe Stavroula, plângând cu tânguire. I-a explicat ceea ce i se întâmplase și spunea repetând continuu: „Cred, cred!”.

După un an, Stavroula a refăcut examinările câmpului vizual, medicii constatând că situația ochilor a rămas perfect stabilă.

În urma tuturor celor întâmplate, toată familia îi mulțumește și îl slăvește în fiecare zi pe Sfântul Rafail, totodată și pe Sfântul Nicolae și pe Mucenița Fecioară Irina.”

(Mărturii ale închinătorilor Mănăstirii Sfântului Rafael de la Ano Souli, Marathonas)

Sursa: doxologia.ro

Noi ne îmbătrânim copiii


Trăim într-o lume obosită şi obositoare. Noi suntem obosiţi şi devenim obositori pentru copiii noştri, pe care îi apostrofăm, îi certăm, în grăbim mereu, îi tragem după noi, îi sâcăim, îi cicălim, le dăm mereu câte ceva de făcut. Şi, ce e cel mai grav, îi copleşim cu oboseala noastră.

Copiii noştri sunt apatici şi din cauza noastră. Şi-au pierdut din entuziasm, din veselie, bucurie, curiozitate, poftă de bulgăreală, de stropit cu apă, de înghiontit în joacă, de glume inocente, de jocuri, de mâncat zăpada, de scos limba la fulgii care cad din cer.

Când ninge, noi ne facem griji de cum ajungem la serviciu, de locul de parcare, de autobuzul care nu vine, de metroul care e prea plin. De drumul lung înapoi acasă. Când nu ninge, nu plouă şi nici nu bate vântul, găsim noi altceva de care să ne facem griji. Ne încărcam de gânduri şi de frici. Şi le transmitem lor totul, chiar dacă nu vrem. Copiii ne simt, ne copiază, pentru ei suntem un exemplu, de la noi învaţă. Iar noi îi învăţăm să fie obosiţi, apatici şi blazaţi.

Noi am uitat să trăim şi am îmbătrânit de griji. Dar ei, ei trebuie lăsaţi să se bucure de copilăria lor, de zăpadă, de soare, de iarbă, de tot. Până nu cresc şi vor deveni şi ei ca noi.

Sursa: educatiecudragoste.ro

Care este sensul primei porunci a lui Dumnezeu


c27ed5eeb76f203c14aa2cb998f6d379

Adam n-a fost creat desăvârşit şi nepăcătos din fire, ci cu perspectiva de a ajunge el însuşi în mod liber la desăvârşire. Adică avea posibilitatea, dacă voia, să dobândească desăvârşirea şi nepăcătoşenia, să ajungă „după asemănarea lui Dumnezeu”, adică la îndumnezeire, să izbutească nestricăciunea şi nemurirea. „După asemănarea lui Dumnezeu avea să ajungă i harul lui Dumnezeu, dar şi prin libera acceptare a harului […]. Nu i-a fost dat când a fost creat.”48

Aşadar, omul a fost creat pentru a deveni atât de desăvârşit în iubire şi în libertate, cât este şi Dumnezeu. Adică să-L iubească pe Dumnezeu şi pe semenul său cu acelaşi dezinteres şi libertate cu care iubeşte Dumnezeu lumea. Intocmai acestui scop avea să-i slujească şi singura poruncă dată de Dumnezeu omului: „A dat apoi Domnul Dumnezeu poruncă lui Adam şi a zis: «Din toţi pomii din Rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!»” (Facerea 2,16-17).
Porunca de mai sus, primul dialog dintre Dumnezeu şi om, constituie prima formă de asceză pe care i-o impune Dumnezeu omului.

De ce însă Dumnezeu, în vreme ce i-a dat omului posibilitatea de a se bucura de toate bunătăţile Raiului, i-a interzis să mănânce doar din acel pom?

După părerea Sfinţilor Părinţi, Adam ar fi trebuit ca pentru păzirea acestei porunci să se nevoiască în iubire, ascultare, încredere şi recunoştinţă faţă de Creatorul său. „Era necesar să afle că este sub puterea Ziditorului său, Căruia trebuie să I se încredinţeze şi să urmeze poruncile Lui.”49 Trebuia să înţeleagă că, prin păzirea acestei mici porunci, Creatorul lui i le-a supus pe toate, dar că el se bucura de această putere datorită bunătăţii, harului şi darului Aceluia. Prin această poruncă Adam ar izbutit să nu-şi lase cugetul să creadă că toate au jfost create automat şi, mai ales, să nu dobândească părere înaltă despre sine, mai înaltă decât valoarea lui adevărată50.

Adam, de asemenea, în perioada aceea nu era încă pregătit pentru a mânca din pomul acesta. Trebuia ca treptat să ajungă la desăvârşire, la îndumnezeire, la nemurire. Aşadar, Dumnezeu i-a îndemnat pe primii oameni să nu mănânce din „pomul cunoştinţei binelui şi răului”, până când, prin asceza şi nevoinţele lor, aveau să devină maturi, pentru a avea puterea să folosească corect această cunoştinţă.

In opinia Sfântului Grigorie Teologul51 „pomul din care a mâncat Adam în Rai nu era rău, ci este numit «nepotrivit pentru mâncat la vremea aceea […]». Dumnezeu n-a creat pomul rău, nici n-a interzis mâncarea lui din invidie, ci pomul era bun şi ar fi dus la îndumnezeirea omului, dacă Adam ar fi mâncat din el la vremea potrivită, după pregătirea necesară. Căci pomul acesta era contemplarea la care nu pot ajunge începătorii, adică cei ce nu s-au pregătit anterior, era contemplarea la care oamenii nu pot ajunge oricum, adică atunci când vor”.

Sfântul Nicodim Aghioritul, tâlcuind acest fragment al Sfântului Grigorie Teologul, spune: „Din acest cuvânt înţelegem patru lucruri: primul, că Adam era nedesăvârşit; al doilea, că pomul cunoştinţei era închipuit; al treilea, că din acest pom închipuit Adam urma să mănânce la vremea potrivită, când ar fi vrut să ajungă la desăvârşire; şi al patrulea, că acel pom închipuit nu era bun pentru fiinţele simple şi nedesăvârşite, cum era şi Adam, după cum hrana tare şi uscată nu este folositoare făpturilor fragile şi sensibile, ci ele au nevoie de lapte […]”52. „Adam trebuia să se statornicească în starea de iluminare, trebuia să treacă cu succes de această etapă şi abia apoi să ajungă la contemplarea lui Dumnezeu.”53

Prin urmare, „omul ar fi mâncat la vremea potrivită, după ce mai întâi s-ar fi antrenat duhovniceşte, şi acest lucru ar fi constituit îndumnezeirea lui. Dumnezeu l-a oprit să mănânce din acel pom, deoarece era încă nedesăvârşit, nu se pregătise cum trebuie, după cum un mare rău le provoacă hrana uscată şi tare celor ce au încă nevoie de lapte […]. Fără asceză şi pregătire nu este posibil ca omul să dobândească îndumnezeirea şi comuniunea cu Dumnezeu”54.

După părerea Sfântului Teofil al Antiohiei, fraza: „A luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse (pe Adam) şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Facerea 2,15), nu arată nicio altă lucrare, decât păzirea poruncii lui Dumnezeu, care-l oprea să mănânce acel fruct. Această poruncă era unul dintre mijloacele prin care omul avea să sporească şi să se îmbunătăţească, pentru a ajunge la desăvârşire, nemurire şi îndumnezeire. „Desigur, Dumnezeu voia totodată să-l încerce pe Adam, să vadă dacă va asculta de porunca Lui.”55

Prin urmare, continuă Sfântul Părinte, pomul cunoştinţei binelui şi răului era bun. Nu exista ceva rău în el şi în fructele lui, ci doar în neascultare. Totodată, Adam nu era capabil încă să asimileze corect cunoştinţele respective. Fiind încă precum pruncii, care se hrănesc la început cu lapte şi după aceea cu pâine şi cu hrană uscată, Adam avea nevoie de asceză duhovnicească potrivită, pentru a ajunge la măsurile duhovniceşti necesare şi la putinţa de a mânca fără primejdie din pomul cunoaşterii.

După cum un prunc, completează Sfântul Irineu56, nu poate mesteca hrana uscată pe care i-ar da-o mama lui, la fel şi omul nu putea, ca un nou-născut, să primească de la început desăvârşirea. Prin urmare, omul trebuia ca treptat, valorificând însuşirile rezultate din faptul că a fost făcut „după chipul lui Dumnezeu”, să se întărească, să se maturizeze duhovniceşte, să se statornicească în voia lui liberă către bine şi astfel să se desăvârşească şi să izbutească să devină „după asemănarea lui Dumnezeu”, să se îndumnezeiască.

După Sfântul Ioan Gură de Aur, pomul cunoştinţei binelui şi răului nu se numea aşa pentru că-i dădea omului posibilitatea să distingă binele de rău. Insuşirea aceasta omul o avea încă de la crearea lui57. Se numea aşa pentru că în jurul lui au avut loc asceza şi încercarea ascultării sau neascultării, a înclinaţiei spre bine sau spre rău, şi prin acestea au pătruns în mintea omului cunoaşterea păcatului, experienţa şi ruşinea păcatului58.

De asemenea, Sfântul Ioan Damaschin spune: „In mijlocul Raiului Dumnezeu a sădit pomul vieţii şi pomul cunoaşterii. Pomul cunoaşterii era o pricină, o încercare, un exerciţiu al ascultării sau neascultării omului.”59

„Această poruncă i-o dă deci Dumnezeu lui Adam, făcându-i totodată şi următoarea făgăduinţă: Dacă îţi păzeşti sufletul, folosind corect raţiunea lui, recunoscând măreţia şi superioritatea Creatorului tău şi făcând ascultare de porunca Lui, atunci vei deveni părtaş al bucuriei şi fericirii veşnice şi vei trăi veşnic, biruind moartea […].

De altfel, lui Adam nu i-ar fi fost de folos să devină nestricăcios, atâta vreme cât era încă neîncercat şi nedesăvârşit în virtute, pentru a nu se mândri […]. Trebuia, aşadar, ca mai întâi omul să fie încercat, fiindcă omul care n-a fost încercat şi nu s-a îndeletnicit cu nicio virtute nu este vrednic de nicio laudă. Apoi, după ce devenea desăvârşit prin experienţa pe care avea să o dobândească şi prin păzirea poruncii lui Dumnezeu, ar fi primit în acest fel nestricăciunea, ca o cunună a virtuţii lui.

Adică, pentru că omul a fost creat în spaţiul dintre Dumnezeu şi materie, trebuia pe de o parte să se despartă de legăturile firii şi de legătura cu lucrurile materiale, iar pe de altă parte, păzind porunca lui Dumnezeu, să ajungă la comuniunea continuă cu El şi în felul acesta să statornicească neîncetat voinţa lui spre bine.”60

Intr-adevăr, Adam, „In Raiul desfătării, avea deja comuniune cu Dumnezeu. Dar depindea de el să se afunde zilnic în oceanul adânc al iubirii dumnezeieşti, iar dispoziţia de iubire pe care i-a sădit-o de la început în inimă Creatorul să evolueze în fiecare zi către o iubire de o calitate superioară, până când avea să reuşească unirea desăvârşită şi fericită cu Sfânta Treime […].

Domnul a sădit în Rai pomul cunoştinţei binelui şi răului şi i-a poruncit omului să nu guste din rodul lui. Omul ar fi putut astfel să asculte de voia lui Dumnezeu şi, făcând acest lucru, să câştige prin propria voinţă calea îndumnezeirii. Conlucrarea era necesară chiar şi în lăcaşurile Raiului. Nevoinţa lui Adam prin ascultare şi credinţă, împlinind voia lui Domnului, era calea şi mijlocul armonizării depline şi desăvârşite a voii lui cu voia Tatălui său, încât Adam să răspundă pe deplin iubirii dumnezeieşti […].

Dacă (Adam) păzea canonul ascultării prin asceză, preschimbat din frumuseţe într-o frumuseţe şi mai mare, din putere într-o putere şi mai mare, din slavă într-o slavă şi mai mare, ar fi ajuns la îndumnezeire şi consecinţele erau nepăcătoşenia şi nemurirea”61.

Porunca respectivă „a fost o nevoinţa şi o instruire în virtute. O încercare a voii lor libere. Dacă primii oameni păzeau porunca, ar fi înaintat liber spre desăvârşirea lor morală şi ar fi izbutit să ajungă «după asemănarea lui Dumnezeu». Adică să devină asemenea lui Dumnezeu, prin virtutea şi sfinţenia lor, pe cât este posibil ca zidirea să se asemene; cu Ziditorul ei”62. De altfel, „după asemănarea lui Dumnezeu” arată „asemănarea pe cât posibil în virtute”63 cu Dumnezeu.

„Dacă primii oameni, prin darurile bogate pe care le-au primit şi prin posibilitatea înnăscută a nemuririi pe care o aveau, se conformau voii lui Dumnezeu de bunăvoie şi dacă prin ascultarea de Dumnezeu îşi statorniceau voia lor liberă către bine, ar fi izbutit nemurirea. N-ar fi încercat moartea. Sporind pe calea virtuţii, ar fi ajuns «după asemănarea lui Dumnezeu», ar fi devenit «dumnezei după har» şi ar fi trăit veşnic împreună cu Dumnezeu.”64

Există, desigur, şi alte tâlcuiri asemănătoare sau diferite ale Sfinţilor Părinţi despre pomul cunoştinţei binelui şi răului. însă prin referirea noastră la tâlcuirile clasice de mai sus, ajungem cu siguranţă la următoarele concluzii principale: Prima, că porunca aceasta a fost o asceză şi o încercare duhovnicească pentru om, şi a doua, că omul era atunci nepregătit şi nepotrivit pentru a ajunge la gustarea din fructul respectiv.

Vasilios Papadaki Arhim.
Asceza ortodoxa, Editura Egumenita

Sursa: crestinortodox.ro

Rugăciunea către Mântuitorul Iisus Hristos care vindecă bolile grave Spune-o din toată inima, cu smerenie și pocăință E foarte scurtă, o poți învăța pe de rost, ca să o ai mereu pe buze:


Rugăciunea către Mântuitorul Iisus Hristos care vindecă bolile grave! Spune-o din toată inima, cu smerenie și pocăință! E foarte scurtă, o poți învăța pe de rost, ca să o spui cât mai des:
Rugăciunea la Iisus Hristos este una dintre cele mai puternice, grabnic ajutătoare și mult folositoare. Aduce vindecarea bolilor și liniște sufletească.

Rugăciunea la Iisus Hristos are scopul de a ne apropia de forța divină. Credincioșii spun că vindecă boli dintre cele mai grave.

„Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai pri­mit moarte pe cruce pentru mântuirea noas­tră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti sme­rita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre fo­losul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl pu­tem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău. De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, pre­cum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i sufe­rinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor. Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădej­dea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de po­căinţă şi de mulţumire, ca să se învredni­cească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.
***
Importanţa rugăciunii scurte

Indiferent de cum ne rugăm sau de cât ne rugăm, să ne rugăm din adâncul inimii.

„Care rugăciune este mai puternică? Cea orală – psalmul, acatistul, „Tatăl nostru”- sau rugăciunea lui Iisus?

Rugăciunea cea mai de puternică este rugăciunea scurtă, care se face din adâncul inimii, cu suspine si cu lacrimi, după mărturia Sfintei Scripturi, care zice: „Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne. Doamne auzi glasul meu!”. Cu această rugăciune smerită s-au rugat tâlharul pe Cruce, femeia canaaneancă, apostolii, în vremea furtunii pe marea Galileii, orbii din Ierihon, leprosul, etc. Deci, cea mai puternică rugăciune este rugăciunea scurtă, cu suspinul inimii, după mărturia ce zice: „Răcnit-am din suspinarea inimii mele…” (Psalm 37,8).
(Arhimandrit Cleopa Ilie, Lumina și faptele credinței)
***
Sfântul Ioan cel ce a scris Scara spune că sunt patru trepte ale rugăciunii, în raport cu cel ce se roagă, şi anume: rugăciunea întinată, rugăciunea furată, rugăciunea pierdută şi rugăciunea curată. La rugăciune curată ajung cei curaţi, cei nepătimitori. Până nu ajungi la nepătimire, nu ajungi nici la rugăciune curată. Deci rugăciunea cea mai înălţătoare este rugăciunea curată. Nu s-ar putea spune că este un loc sau o stare în care se termină rugăciunea. Rugăciunea este cum e şi desăvârşirea, pentru că rugăciunea este oglinda sufletului: arată aşezarea sufletului; din acest motiv, rugăciunea este însoţitoare a desăvârşirii şi este fără de sfârşit. Despre desăvârşire se spune că este fără de hotar şi tot aşa, şi rugăciunea este fără de hotar. Nu s-ar putea spune care anume este cea mai înălţătoare rugăciune. Pentru fiecare dintre noi, rugăciune este rugăciunea la care ajungem, la care am ajuns sau la care vom ajunge. (Arhimandritul Teofil Părăian)

Rugăciune pentru împăcare


Doamne, miluiește pe cei ce mă urăsc, se sfădesc cu mine și mă ocă­răsc; ase­me­nea și pe cei ce mă gră­iesc de rău, ca nu cumva vreunul din ei să păti­meas­că ceva rău pentru mine, necuratul, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie. Ci-i sfințește pe dânșii cu mila Ta, și-i acoperă de bunătatea Ta, Prea­bu­nule Stăpâne. Amin.

Sfaturi de sănătate de la Părintele Arsenie Boca


Parintele Arsenie Boca recomanda multor mireni care veneau cu diverse boli la el pe langa tratamentul spiritual si multe retete naturale , ca pana la urma plantele tot de Dumnezeu au fost puse pe pamant :

1) Boli de plamani – hrean plamadit cu miere de albine

2) Boli de ochi (Ex- Cataracta ,etc ) – primavara dupa ce se taie vita de vie se pune un recipient pentru a strange seva vitei , care apoi se va picura in ochi cateva picaturi.

3) Pentru caderea parului – galbenus de ou + ulei de ricin -spalam capul apoi il clatim cu otet de mere.

” Bolile incep de la suflet , de la conceptia despre lume , de la dezechelibrul mintal . Paralizia loveste de obicei pe nesatuitii de avere si poate fi mostenita ; de obicei patimesc de cancer cei ce nu postesc niciodata ; fumatul slabeste nu numai plamanii cat si mintea omului ; cei bolnavi sa nu tina post ci regimul bolii.”

sursa: sanatatefarapastile.wordpress.com

Diavolul prezintă o mie de „pricini binecuvântate” care îi pot despărți pe soți


Parintele Teofil Paraian

Trebuie să ne străduim să sacrificăm totul pentru a păstra pacea în familie. Diavolul e viclean. El ne prezintă o mie de „pricini binecuvântate” care îi pot despărţi pe soţi.

Aceştia au neapărată nevoie să-şi cruţe unul celuilalt sentimentele şi să-şi amintească întotdeauna de jurămintele de credincioşie şi dragoste pe care le-au făcut nu oricum, ci înaintea Feţei Domnului.

Acesta este un lucru sfânt, în comparaţie cu care păleşte orice prietenie „pe de lături”. Viaţa este luptă duhovnicească. Soţul şi soţia sunt răspunzători unul pentru celălalt în mai mare măsură decât suntem răspunzători pentru oricare dintre cei pe care îi „îmblânzim”. Soţul şi soţia poartă împreună o cruce, şi această cruce va începe negreşit să se „răstoarne” dacă una dintre mâini va slăbi şi îşi va pierde tăria. “Eu le spun de multe ori credincioşilor care vin la mine aşa: „Două lucruri sunt importante în viaţă: sănătatea şi înţelegerea. Sănătatea ne-o dă Dumnezeu şi înţelegerea ne-o facem singuri”. Adică, ne ajută şi Dumnezeu să ne facem înţelegerea, dar trebuie să ne silim să ne facem partea noastră în înţelegerea noastră.”

Părintele Teofil Părăian

Diferența dintre Rai și iad


,,Se spune că, odată, un om cu viaţă sfântă a cerut lui Dumnezeu să îi arate RAIUL şi iadul. Noaptea în vis, a venit un înger care i-a spus că îi va îndeplini dorinţa şi l-a dus pe omul nostru într-o încăpere frumoasă. Acolo era o masă impunătoare care avea în mijloc un vas minunat cu mâncare nemaîntâlnită. La masă erau aşezaţi oameni care aveau legate de mâini nişte linguri foarte lungi. Cu acestea ajungeau până la vasul din mijlocul mesei. Cu toate acestea oamenii erau extremi de slabi şi trişti. Lingurile fiind atât de lungi, aproape că nu puteau duce la gură nimic din acea mâncare minunată. Îngerul a spus:

-Aşa este IADUL.

Apoi l-a dus pe vizitator în altă cameră la fel ca prima. Şi aici era masa, mâncarea şi alţi oameni cu aceleaşi linguri lungi legate de mâini. Doar că aceşti oameni erau foarte veseli şi nu arătau deloc nemâncaţi.

-Aşa este RAIUL, spuse din nou îngerul.

-Bine, dar, de ce aceşti oameni sunt atât de fericiţi şi ceilalţi atât de trişti? Nu au aceeaşi mâncare şi aceleaşi linguri? Care e diferenţa?

-Diferenţa este, spuse îngerul, că aceştia au învăţat să se hrănească unii pe alţii.”

sursa: fiudetina.wordpress.com

(Video) ”Acea femeie era mama mea, iar eu sunt copilul”


„Cu această ocazie aş vrea să vă spun o poveste. Iat-o:

O tânără însărcinată a fost spitalizată pentru o banală apendicită. Doctorii au fost nevoiţi să-i pună gheaţă pe abdomen şi când s-a terminat tratamentul i-au sugerat să avorteze. I-au spus că este cea mai buna soluţie deoarece copilul se va naşte cu o invaliditate. Dar tânără curajoasă a decis să nu avorteze iar copilul s-a născut.

Acea femeie era mama mea, iar eu sunt copilul.

Poate că sunt părtinitor, dar pot spune că a fost alegerea corectă. Şi sper că aceasta va încuraja multe mame care se află câteodată în situaţii dificile, în acele momente când viaţa este complicată dar vor să salveze viaţa copilului lor.”

//www.youtube.com/watch?v=6QfKCGTfn3o

Andrea Bocelli

foto: Ticket Crusader

sursa: stiri.botosani.ro