Nici când ai dreptate, să nu strici pacea pentru dreptate. Pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea


Nici când ai dreptate, să nu strici pacea pentru dreptate. Să ai de cinci ori dreptate, şi o dată pace, tot pacea e mai mare… Omul limbut nu se va mântui pe pământ. De ce? Atâta timp cât eşti învăţat să faci rău, şi să te răzbuni nu ai loc în rai. În rai nu vin oameni răi…

Pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea!

Caută mai mult pacea, nu războiul. „Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri” (Matei 26, 52).”Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce va blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatalui vostru care este în ceruri ; căci El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi da ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 11-12 ; 44, 45). Credinţa creştină aşează pacea pe temeiul dragostei, după porunca Mântuitorului: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Mt. 22, 39).

Unde sălăşluieşte dragostea, acolo patimile se topesc, vrăjmăşiile şi nedreptăţile amuţesc, iar viaţa obştească înfloreţte. Din dragostea creştină răsar şi rodesc fraţietatea, egalitatea, libertatea şi dreptatea. „Dumnezeul păcii” (Rom. 15, 33). „Impărăţia lui Dumnezeu este… dreptate şi pace şi bucurie întru Duhul Sfânt” (Rom. 15, 33). „Pe pământ pace” (Lc. 2, 14) este solia pe care îngerii au adus-o oamenilor la naşterea Mântuitorului. Iisus Hristos este „Domn al păcii” şi El ne porunceşte să trăim în pace unii cu alţii (Mt. 5, 25). „Pace vouă” este salutul obişnuit, adresat de Mântuitorul ucenicilor Săi şi prin ei tuturor oamenilor, salut repetat de atâtea ori la Sfânta Liturghie prin cuvintele: „Pace tuturor”.

Pe „făcătorii de pace” Mântuitorul îi fericeşte şi în testamentul Său spune: „Pace vă las vouă, pacea Mea v-o dau” (In. 14, 27). Şi când va veni ceasul cel de pe urmă, atunci va fi tot pace, căci: „Împărăţia lui Dumnezeu e dreptate şi pace”. Fii ai lui Dumnezeu „Intraţi întru Împărăţia, care s-a gătit vouă de la începutul lumii” (Mt. 23, 14). Ţine-te aşadar, mai întâi pe tine în pace şi apoi vei putea împăciui şi pe alţii. „Aşa am zis! Şi ce?” şi se face mare ceartă. Ci lasă cuvântul şi se face mare pace; că pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea. (Sfântul Ioan Scărarul despre mânie – Filocalia nr. 9). Încă multe alte ispite te aşteaptă să le arzi cu focul harului Sfântului Duh şi să rămâi un om al iubirii şi al păcii.

Un renumit neurochirurg face câteva precizări uluitoare: Creierul nu doarme niciodată, dar sunt câteva metode pentru a-l odihni și a-l stimula. Să dormim fără telefonul mobil în apropiere


Un renumit neurochirurg face câteva precizări uluitoare: Creierul nu doarme niciodată, dar sunt câteva metode pentru a-l odihni și a-l stimula. Mai puţin televizor, să dormim fără telefonul mobil în apropiere, iar dimineața e bine să bei…

Creierul nu doarme niciodată, dar sunt câteva metode pentru a-l odihni și a-l stimula
Mai puţin televizor, pentru a nu face din creier o victimă a știrilor

să dormim fără telefonul mobil în apropiere. Dimineața ar fi bine să privim cerul sau peisajul, pentru a ne stimula centrii vizuali, să ascultăm o melodie care ne place pentru a ne stimula centrii auditivi şi să bem un pahar cu apă la trezire.

Neurochirurgul Vlad Ciurea: „Dormiti fara telefonul mobil in apropiere, priviti dimineata cerul, vinul rosu curata vasele de sange…”

Neurochirurgul Vlad Ciurea explică într-un interviu pentru ziarul Libertatea metodele pentru stimularea și odihnirea creierului.

”Ca neurochirurg, văd în cabinet sau în sala de operație chipul suferinței. Intervențiile neurochirurgicale sperie mai mult decât o apendicită, și pe bună dreptate. Familiile pacienților sunt îngrijorate în fața unei operații pe creier. Echipele care mi se alătură sunt și ele marcate de efort și concentrare. Creierul nu este un organ pe care să îl ții în mână. Poate nu știați, dar și creierul are nevoie de odihnă și de respect”, spune Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea.

În această perioadă a sărbătorilor, suntem tentați să facem excese: să mâncăm mult și chiar prea mult, iar mâncărurile specifice sunt grele, să bem mult, iar alcoolul în exces face și acesta extrem de mult rău. Vom pierde nopți, vom sta mult la masă, fumătorii vor crește numărul țigărilor, iar cafea de dimineață va fi mai multă ca de obicei.

”Creierul nu doarme niciodată, dar sunt câteva metode pentru a-l odihni și a-l stimula. Și creierul are nevoie de stimuli pozitivi”, explică neurochirurgul Vlad Ciurea.

Dimineaţa, beţi un pahar cu apă la trezire

În acest context, medicul ne recomandă să dormim fără telefonul mobil în apropiere. Dimineața ar fi bine să privim cerul sau peisajul, pentru a ne stimula centrii vizuali, să ascultăm o melodie care ne place pentru a ne stimula centrii auditivi şi să bem un pahar cu apă la trezire.

Este bine să mâncăm cumpătat, pentru că un stomac prea plin încarcă și creierul. Vinul roșu este recomandat pentru că ajută la curățirea vaselor capilare din creier, dar fără exagerări, pentru că alcoolul atacă celula nervoasă.

Mai puţin televizor, pentru a nu face din creier o victimă a știrilor. În aceste zile, cel puţin, este bine să fim doar oameni informați.

”Un trabuc pe săptămână poate bucura creierul”

”Iar dacă sunteți fumători, aflați că un trabuc de calitate o dată pe săptămână poate bucura creierul. Un pachet de țigări pe zi, nu!”, ne sfătuieşte medicul Vlad Ciurea.

Profesorul ne sfătuieşete să ne acordăm timp nouă înşine. Să îți acorzi timp înseamnă să cauți liniște, ordine interioară și bucurie. Să ai grijă de tine înseamnă să stai în rosturi.

”Bucuria este adevărata hrană a creierului. Acum, de Crăciun, vă invit să meditați o clipă la scara valorilor creștine a Sfântului Apostol Petru: fapta bună, cunoștința, înfrânarea, răbdarea, evlavia, iubirea frățească și dragostea. Fiecare decurgând din cealaltă”, spune neurochirurgul.

Articol relatat de portalul all4romania.eu

Să vă dați seama de ce trăiți. Dacă vă veți da seama că trăiți pentru un scop înalt, nu vă veți mai stresa niciodată. Scopul sfânt nu provoacă stres


 

Mai de mult, stresul nu era cunoscut între tineri. Aceștia trăiau firesc, fără presiuni deosebite. Stresul era prezent numai la adulții prinși de grijile vieții. În prezent, sunteți stresați și voi. Stresul a devenit a doua voastră natură. Viteza cu care se desfășoară toate, societatea de consum, lipsa credinței precum și o anumită predispoziție genetică ne conduc spre boala contemporană care ne afectează pe toți, numită stres. Acum viața s-a schimbat. A devenit îngrozitoare… Stresantă. Și pe voi vă trage spre vâltoarea stresului. Vă stresați zi și noapte din cauza serviciului, a relațiilor de dragoste, a banilor, a nereușitei familiale. Deși sunteți tineri, vă stresați foarte tare. Vă este frică de viitor, de ceea ce veți face și de atâtea probleme pe care abia începeți să le conștientizați. Mulți dintre voi vă întrebați ce o să îndurați atunci când problemele se vor înmulți, iar stresul odată cu ele. Consider că în asemenea situație, puteți face trei lucruri:

Unu: Să vă dați seama de ce trăiți. Dacă vă veți da seama că trăiți pentru un scop înalt, nu vă veți mai stresa niciodată. Scopul sfânt nu provoacă stres.

Doi: În continuarea primului punct, să dobândiți criterii corecte de viață și de fericire. Viața fericită nu constă în dobândirea de bunuri materiale. Practic, acestea provoacă stresul. Fericirea constă în folosirea corectă a bunurilor de pe pământ.

Trei: Să vă însoțiți de credință, care vă poate oferi răspuns la toate problemele, și implicit la cele legate de stres.

Părintele Timotei Kilifis

Extras din „Tinerețe curată, tinerețe frumoasă”, Ed. Cartea ortodoxă, 2007, pag. 106-107

Vă iert…Vă iert pe toți cei care m-ați irosit și care m-ați folosit, ascunși după măști ale bunelor intenții și ale dragostei.


Vă iert pe toți cei care m-ați irosit și care m-ați folosit, ascunși după măști ale bunelor intenții și ale dragostei.

Vă iert pe toți cei care mi-ați luat pacea sufletească și care mi-ați oferit nopți albe, pline de frământări și de lacrimi.

Vă iert pe toți cei care mi-ați luat câte ceva, fie că au fost lucruri, timp, visuri sau oameni pe care i-am iubit și de care depindeam sufletește.

Vă iert pe toți cei care m-ați mințit, care mi-ați înșelat așteptările, care m-ați trădat și care m-ați lovit pe la spate, nemeritat.

Vă iert pe cei care ați făcut din durerile și din necazurile mele, bucuria voastră și prilej de a bârfi.

Vă iert pe toți cei care, prin disprețul pe care mi l-ați arătat, ați reușit să mă faceți să cred că nu sunt destul de bună și de frumoasă, că nu sunt demnă de voi, că n-am nicio valoare și că nu merit să fiu prețuită.

Vă iert pe toți cei care m-ați abandonat fără nicio explicație atunci când nu ați mai avut nevoie de mine, obligându-mă să trăiesc supliciul singurătății.

Vă iert pe toți cei care m-ați amăgit cu promisiuni frumoase și cu calități morale însușite doar pentru a-mi câștiga iubirea.

Vă iert pe toți cei care mi-ați întors spatele și care v-ați făcut nevăzuți în cele mai grele momente ale vieții mele.

Vă iert pe toți cei care ați stat în fața mea numai cu mâna întinsă, dar care nu mi-ați oferit niciodată nimic.

Vă iert pe toți cei care m-ați lovit peste obrazul pe care în trecut l-ați pupat și l-ați mângâiat.

Vă iert pe toți cei care mi-ați împovărat sufletul cu griji inutile, cu regrete, cu complexe și cu dureri nemeritate.

Vă iert pe toți cei care ați încercat să mă schimbați, să îmi luați libertatea de a fi eu, să mă asimilați turmei și să mă minimalizați.

Vă iert pe toți cei incapabili să mă cunoașteți, care m-ați denigrat și care m-ați judecat după prejudecăți proprii, după părerile altora despre mine și niciodată după calitățile mele obiective.

Vă iert pe cei care ați fost indiferenți la durerile mele, care mi-ați oferit priviri urâcioase când meritam și aveam nevoie de un zâmbet, care m-ați rănit cu cuvinte grele atunci când aveam nevoie de o vorbă bună și care mi-ați întors spatele atunci când aveam nevoie de o îmbrățișare și de o apropiere…

Vă iert pentru că vreau să îmi eliberez sufletul și mintea de voi.

Vă iert și vă uit…

Să fiți fericiți!

Șase fapte bune ale milosteniei despre care ne vorbeşte Mântuitorul


Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viaţa creştină şi pentru fiecare dintre noi. Pentru că la judecata din urmă Mântuitorul nu aminteşte de toate faptele bune, ci mai ales despre milostenie, care este fiica cea mai mare a iubirii creştine.

Mântuitorul ne spune că, în ziua Judecăţii de Apoi, la trâmbiţele îngerilor, se vor aduna toate neamurile pământului, de la întemeiere până la sfârşitul lumii şi va alege, prin îngerii Săi, pe cei buni dintre cei răi, şi fiecare om va da seamă înaintea lui Dumnezeu de toate faptele bune sau rele săvârşite în viaţă, din copilărie până la moarte. Căci din anii copilăriei noastre şi până la bătrâneţe, câte cuvinte deşarte nu spunem noi? Toate acestea sunt scrise de îngeri şi diavoli şi vor fi date pe faţă la judecată înaintea tribunalului dumnezeiesc.

Aşa încât, toate păcatele făcute de noi în viaţă, dacă nu sunt mărturisite, vor fi date pe faţă la judecata înaintea tronului lui Hristos, Care va judeca toată lumea. La înfricoşătoarea judecată, Mântuitorul ne subliniază în chip deosebit darul sau fapta bună a milosteniei creştine, care va avea un mare rol la mântuirea sufletelor noastre. Căci milostenia singură acoperă mulţime de păcate. De aceea, suntem datori ca în toată viaţa noastră să miluim după putere pe aproapele nostru, atât prin milostenie materială, cât şi prin milostenie sufletească. Adică, sfătuire, mângâiere, cărţi sfinte, rugăciune pentru cei neputincioşi etc.

Sunt şase fapte bune ale milosteniei despre care ne vorbeşte Mântuitorul în Sfânta Evanghelie, când spune: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.“

Înfiorătoarea poveste a tânărului care a murit în timp ce înjura şi blestema pe Dumnezeu


Fraţilor, tinerilor, noi trebuie să fim conştienţi ce înseamnă iadul! Este atât de oribil, încât mintea omului nu îşi poate da seama de ce înseamnă chinul de acolo. De unde trag această concluzie? Dacă Dumnezeu a hotărât şi a acceptat ca să Se răstignească, să Se jertfească pentru noi, ca să ne mântuiască pe noi de iad, atunci ne putem noi da seama ce înseamnă infernul, ce înseamnă chinul?

Cum numeşte Mântuitorul iadul? „Întunericul cel din afară, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor”. Nu spune că-i foc… Nu, ci „întunericul cel din afară”. Adică ceea ce este în afara Providenţei, în afara ocrotirii, a mângâierii de la Dumnezeu. Prin aceste cuvinte Hristos a încercat să ne facă să înţelegem ce înseamnă iadul. Te cutremuri când vezi ce jertfă a făcut Dumnezeu ca să-l salveze pe om de iad. Atunci putem noi să glumim, să ni se pară că sunt lucruri neimportante? Vă spun încă o dată: trebuie să fim conştienţi ce sacrificiu, ce jertfă a făcut Dumnezeu, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, ca să salveze neamul lui Adam din iad. Este extraordinar!

Vorbind de viaţa veşnică, îmi amintesc o întâmplare. S-a petrecut pe când eram stareţ la Mănăstirea Rohia. Într-o vară a venit la noi la mănăstire fratele Alexandru din Târgu Lăpuş. Avea 22 de ani, terminase anul 2 la Politehnică în Cluj şi tocmai aflase că suferă de o boală incurabilă. Era un băiat înalt, frumos, şi dorea foarte mult să trăiască. Pentru el era un lucru foarte dureros că trebuie să moară.

Pe urmă a plecat şi, pe iarnă, prin februarie, mi-a venit vestea că Alexandru mă roagă să-l vizitez. M-am dus. N-am plecat chiar atunci în ziua aceea, ci a doua zi, că nu era autobuz şi era lapoviţă şi vreme urâtă. M-am dus a doua zi, peste deal. Am ajuns la marginea Lăpuşului când se lumina de ziuă. Oamenii ieşeau din gospodării la treburi. Şi când m-au văzut îmi zic:

– Veniţi, părinte stareţ, la fratele Alexandru?

– Vin.

– Dar ştiţi ce s-a întâmplat?

– Nu ştiu.

– Când a văzut că nu există speranţă de salvare de la moarte a început să înjure şi să blesteme pe Dumnezeu, de am fugit toţi de lângă el. Nu am putut să-l auzim. Şi în starea aceasta a murit. După aceea a înviat şi a trimis ca să vii dumneata la el.

M-am dus spre casa unde locuia. Am intrat în casă. Alexandru stătea pe pat, cu spatele rezemat de perete şi cu piciorul drept pe un scăunel. Era foarte senin, foarte vesel. Şi, când am intrat, mă întreabă:

– Ţi-au spus ce am păţit?

– Mi-au spus.

– Aşa a fost. Când am văzut că nu este salvare, m-am răzvrătit, m-am umplut de ură împotriva lui Dumnezeu. De ce-mi iei viaţa, Doamne? Eu vreau să trăiesc. Şi deodată au venit doi îngeri, m-au luat şi m-au dus până la marginea orizontului. Şi când am ajuns acolo am văzut toată lumea aceasta rămânând în spatele meu.

Am văzut cealaltă lume! Aşa cum spuneaţi dumneavoastră, preoţii, din cărţi. Când a fost să mă treacă dincolo de orizont, am auzit o voce, care a spus: Nu-l putem primi la Noi, pentru că s-a lepădat, Ne-a blestemat şi Ne-a înjurat. Dar nu-l putem arunca nici în iad, pentru că-i curat. Duceţi-l înapoi, să se spovedească, să se împărtăşească, şi apoi va veni la noi. Şi aşa m-am pomenit dincoace.

De aceea am cerut să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc, şi apoi voi pleca. Abia aştept să plec la lumea pe care am văzut-o. Uitaţi-vă la mine, părinte! Vă aduceţi aminte cât eram eu de disperat vara trecută? Uitaţi-vă la mine cât sunt de vesel şi de fericit, pentru că abia aştept să mă reîntorc în lumea pe care eu am văzut-o.

Eu am început ca toţi oamenii: lasă, frate Alexandre, că te-i face bine. Zice: Nu, nu. Te rog, îţi cer să vii să-mi faci înmormântarea. Şi zice: mai am o rugăminte. Dac-aş putea, aş striga să mă audă toată suflarea de pe pământ să nu se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu. Să creadă în Dumnezeu, să creadă în suflet şi să creadă în viaţa din cealaltă lume! Şi mai ales aş vrea acest lucru să-l spun tineretului, dar să-l spui dumneata, părinte stareţ, întotdeauna, la toată lumea.
Aşa că împlinesc şi eu această datorie, povestindu-vă ce s-a întâmplat.

Extras din Interviul cu I.P.S. Iustinian, Arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului, revista, „Cuvinte catre tineri”, Manastirea Putna

Minune a lui Dumnezeu Sf. Efrem cel Nou: „Spune tare, copilul meu, ca să audă toți că te-am făcut sănătos”


Într-un an, în ajunul sărbătorii Sfântului Efrem, toate surorile Sfintei Mănăstiri Nea Makri împodobeau și pregăteau biserica pentru praznic. Vrednica de pomenire stareță Macaria se suise pe un scaun și agățase o coroană desupra icoanei Sfântului. Însă în timp ce cobora de pe scaun, un trandafir mare a căzut și, în loc să cadă pe pământ, s-a oprit într-un mod surprinzător deasupra geamului icoanei, chiar la obrazul Sfântului Efrem. Pe moment, stareța s-a gândit să se urce din nou pe scaun și să așeze floarea la locul ei, dar s-a răzgândit și și-a spus întru sine: „Îl voi lăsa acolo și să-l dea Sfântul Efrem oricui vrea el”.

După câteva ore a început slujba de priveghere și mulțime de oameni trecea și se închina la icoana sfântului. Dintr-odată, trandafirul despre care am amintit a căzut pe capul unui om care, cu câteva zile înainte, zăcea într-un spital și fusese considerat mort de către doctori. Maica Domnului, după paraclisul citit de către rudele bolnavului, l-a vizitat la spitalul unde era internat, l-a însemnat în semnul Sfintei Cruci cu o particică din Sfintele Moaște al Sfântului Efrem și, mare minune: omul a revenit la viață!

Atunci când trandafirul de la icoană a căzut pe creștetul acestui om revenit la viață printr-o minune, el a auzit și vocea dulce a Sfântului Efrem, care i-a spus: „Spune tare, copilul meu, ca să audă toți că te-am făcut sănătos!”. Dar omul se rușina, cu toate că Sfântul îi spusese de multe ori: „Nu ascunde, copilul meu, binefacerea pe care ai primit-o”. Însă copilul acelui bărbat, care era și el prezent la priveghere, striga tare și zicea: „Tatăl meu s-a făcut bine! Tatăl meu s-a făcut bine!”, cuprins de o mare bucurie.

După cum scrie vrednica de pomenire stareță într-una din cărțile închinate Sfântului Efrem, de multe ori Sfântul i-a mustrat pe creștinii care vreau să țină ascunsă prezența și binefacerile sale. În acest sens, menționează un caz al unei surori din Sfânta Mănăstire Nea Makri, pe care Sfântul nu o lăsa să se apropie și să se închine la icoana sa, deoarece, deși Sfântul îi apăruse și îl auzise vorbindu-i, femeia trecea sub tăcere ceva care avea legătură cu viața Sfântului.

Înțelegem din acestea că nu avem dreptul să trecem sub tăcere minunile, din egoism ori din teama că poate vom fi batjocoriți, sau din orice alt motiv, ci trebuie să le mărturisim, ca pe o infimă dovadă de recunoștință, care este o virtute cerească. De aceea și Hristos, când unul din cei zece leproși s-a întors pentru a-și exprima mulțumirea înaintea Lui, El a zis mâhnit: „Oare nu toți zece s-au vindecat, ceilalți nouă unde sunt?”. Este necesar, desigur, ca mărturisirea noastră să vină din motive sincere și nu cu intenția de a ne promova în vreun fel pe noi înșine. Numai așa, mărturisirea noastră este bineplăcută înaintea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a Sfinților noștri.

Secretul depășirii oricărui necaz, oricărei piedici din viața noastră


– Lumea traieste astazi pe fuga, oamenii sunt grabiti, n-au timp totdeauna sa citeasca din carti, mai ales dimineta, cand incepe o zi de munca si griji.

– Oamenii sunt grabiti pentru ca traiesc in logica lumii care ii inconjoara. De mine depinde sa-mi organizez astfel viata, incat sa fac loc pentru rugaciune in ea. Graba asta, asa de tiranica, este artificiala. Daca seara, cand ma intorc de la munca, in loc sa ma asez in fata televizorului sau a calculatorului, ma integrez linistit in viata mea de familie, traindu-i rostul firesc, voi avea timp suficient sa ma odihnesc si voi avea si starea sa-mi spun rugaciunile, si pe cele de seara, si pe cele de dimineata. Daca traiesc in logica lumii si-n graba ei, voi ajunge sa mai zic doar un „Doamne ajuta” si sa-mi fac o cruce, asa cum fac majoritatea oamenilor de azi. Dar iata ca ce nu pot unii, altii pot, exact in aceleasi conditii de viata. Exista multi oameni care stiu sa isi faca timp pentru rugaciune, ceea ce inseamna ca ea depinde de noi, de felul in care ne randuim zilele.

– Exista un timp anume, o ora a rugaciunii, de care depinde izbanda ei?

– Sfintii parinti spun asa: cel care se roaga numai cand se roaga, acela nu se roaga. Acela care se roaga numai cand se roaga e cel ce spune rugaciunea numai dimineata si seara. Important este sa te rogi si dupa rugaciune, sa spui rugaciunea si peste zi. Care nu trebuie sa fie lunga. E de-ajuns doar o clipa. Domnul Hristos e intrupat si in clipe.

– O rugaciune intr-o clipa?

– Lucrul acesta se dobandeste in timp, prin practica neintrerupta a rugaciunii si cu deschidere mai mare spre cer. Cerul nu e numai in cer, cerul e si pe pamant. Odata cu intruparea domnului nostru Hristos, s-a intrupat cerul si pe pamant. Sa ne deschidem catre cerescul din pamantesc. Sa fim prin pamant mai deschisi catre cer. Mosii si stramosii nostri au fost dintotdeauna preocupati sa cucereasca cerul. Astazi, noi suntem atat de evoluati si de civilizati, incat nu mai stim nici cum sa cucerim pamantul. Am coborat infinit mai jos fata de ei. Batranii nostri erau tot timpul cu ochii la cer, voiau sa il cucereasca, sa cucereasca vesnicia, iar eu, acum, vreau sa cuceresc si sa stapanesc timpul, imediatul vietii, si ajung macinat de timp.

Cu ochii atintiti asupra lui Iisus, nu ne poate sta nimic inainte. Asupra lui Iisus din mine, din tine, a lui Iisus din flori si din iarba. Ruptura asta intre pamantesc si ceresc, asta este marea greseala. De asta nu mai avem timp si suntem grabiti. Sa incercam sa facem aceleasi lucruri, dar fara graba, sa le facem cu ochii inaltati catre cer. Asta este dimensiunea care ne lipseste, ori rugaciunea tocmai asta face. Ne deschide catre cer. Te deschizi catre Dumnezeu in tine, dar deschizi si locul, pamantul din jurul tau. Lumea in care traiesti. In toate trebuie sa-i fac loc lui Dumnezeu. Tot vorbim in ultimul timp despre comunicare, pai si cu Dumnezeu trebuie mai multa comunicare. Ce-i rugaciunea? Vorbirea cu Dumnezeu. Trebuie sa vorbim cu el tot timpul. Dumnezeu se culca si se trezeste cu noi, domnul Hristos merge cu noi la munca, deci sa vorbim mereu cu el. Raportarea asta la el, mereu la el, e rugaciune. In felul acesta, nu am nevoie de o ora anume, de un spatiu anume, intreaga mea viata e rugaciune.

Extras din interviul cu Părintele Iustin Miron, stareţul Mânăstirii Oaşa

Sursa: rugati-va-neincetat

Rugăciune specială la sărbătoarea de azi, închinată Sfântului Mare Prooroc Ioan Botezătorul Spune-o cu credinţă acum, pentru îndeplinirea tuturor cererilor tale:


Canon de rugăciune la Praznicul zămislirii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Tropar la Praznicul zămislirii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, glasul al 4-lea:

Ceea ce mai înainte erai stearpă şi neroditoare, veseleşte-te; că iată ai zămislit pe Sfeşnicul Soarelui, Cel Ce va să lumineze toată lumea care pătimea cu nevederea. Dănţuieşte Zaharia cu îndrăzneală strigând: Prooroc Celui Preaînalt este cel ce are să se nască.

Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând Israel…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Smulge cugetele sufletului meu cel sterp şi neroditor, care se sârguieşte a lăuda odrasla celei sterpe, adică sfânta ta zămislire în pântece de maică.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţitul Zaharia, intrând în Templu, a văzut Dumnezeiesc Înger vestindu-i, lămurit aşa: fiu la bătrâneţe, preotule, vei avea pe Înaintemergătorul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Marele Înaintemergător, sfeşnicul Soarelui Cel Purtător de lumină, în pântece de maică începe a străluci. Prin care s-a risipit întunericul patimilor şi legătura nerodirii s-a dezlegat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Stăpânul, Cel Purtat în pântecele tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, din pântecele Maicii Sale văzându-L Ioan, a săltat de bucurie, cel care era cu adevărat Înaintemergătorul Lui.

Catavasie:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împăratesei Maice; şi mă voi arăta luminat praznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt precum Tu…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cea stearpă astăzi rod sfinţit zămisleşte, care avea să taie prin dar toată nerodirea sufletelor, cu secure înţelegătoare.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Marele Zaharia, cel ce amuţise înăuntrul Templului, primeşte, prin vestire înfricoşătoare, glasul Cuvântului şi măreşte lămurit pe Domnul Cel mult Îndurat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Slăvitul Înaintemergător, care a arătat credincioşilor calea pocăinţei, prin îndemnarea Îngerului mai presus de nădejde, a odrăslit din pântece de maică cu Dumnezeiesc Sfat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Hristos purtat în pântecele Fecioarei, dacă L-a cunoscut cel din cea stearpă, a săltat, mai înainte vestind bucuria ceea ce era să vină pe pământ, ca pe toţi să-i izbăvească de întristare.

Catavasie:

Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.

Cântarea a 4-a. Irmos: Hristos este Puterea mea…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Glasul Îngerului, pe tine, îngerul cel după adevăr al venirii lui Hristos, cu sfinţenie mai înainte te-a vestit preotului: că din pântece sterp aveai să odrăsleşti, Fericite Înaintemergătorule.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ceea ce mai înainte erai neroditoare şi nenăscătoare, acum veseleşte-te, că pe Botezătorul lui Hristos şi Înaintemergătorul ai să-l naşti rod preamărit, Sfântă Elisabeta, vrednică de minune.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu securea rugăciunilor tale, Înaintemergătorule, dezrădăcinează spinii patimilor mele şi odraslele gândurilor; şi mintea mea fă-o roditoare prin fapte bune, Preafericite!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pântecele Fecioarei Te purta pe Tine, Cel Ce porţi toate, când Botezătorul în pântece fiind purtat, s-a închinat Ţie, Hristoase şi săltând, s-a bucurat

Catavasie:

Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc, al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a. Irmos: Cu Dumnezeiască strălucirea…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mergând proorocul înăuntrul jertfelnicului şi slujbele Legii Făcătorului săvârşind, i s-a arătat Sfântul Înger vestindu-i Dumnezeiasca zămislire a Înaintemergătorului.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cum va fi mie aceasta cu adevărat? Că eu sunt bătrân, precum vezi şi am o soţie stearpă? a zis Zaharia către Arhanghel; graiuri potrivnice firii îmi grăieşti mie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

La Sara lui Avraam te uită şi vezi, cum aceea pe Isaac la bătrâneţe a născut, omule şi celor ce ţi s-au grăit în adevăr crede; a grăit către bătrânul Marele Înger.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Binecuvântată între femei eşti tu, de Dumnezeu Dăruită, a strigat Elisabeta către tine, când a cunoscut că aveai să naşti fără de bărbat, Ceea ce Una Singură ai rămas Nestricată după naştere.

Catavasie:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieţii văzând-o…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mă îndoiesc cu gândul şi nu cred cuvintelor tale, a zis preotul Arhanghelului. Căci poporului mântuire am cerut, iar nu rod din coapsele mele.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ziditorul firii, Împăratul Îngerilor, a grăit slujitorul Aceluia, a binevoit ca să naşti tu, pe Îngerul venirii Sale. Nu fi necredincios cuvintelor mele, o, omule!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Chipul tău este de foc şi vederea ta înfricoşătoare şi minunat este cuvântul tău a zis Zaharia slujitorului. Dar cele ce-mi grăieşti sunt mai presus de fire şi străine graiuri şi nu le cred.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sfeşnicul cunoscând pe Soarele Cel Ascuns în Norul pântecelui de Maică, încă fiind în întunecata sălăşluire a pântecelui, I s-a închinat bucurându-se şi a săltat.

Catavasie:

Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintr-însa.

CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească…

Se veseleşte luminat Marele Zaharia, cu Sfânta Elisabeta soţia sa cea întru tot mărită, după vrednicie zămislind pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul, pe care Arhanghelul l-a binevestit bucurându-se. Iar noi oamenii după vrednică datorie îl cinstim, ca pe un tăinuitor al darului.

Cântarea a 7-a. Irmos: Dătător de rouă cuptorul…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru că n-ai crezut cuvintelor mele, amuţire vei pătimi cu adevărat; şi când vei vedea născut pe glasul Cuvântului, atunci vei glăsui strigând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul lui Israel.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un soare cu luna, fiind împreună, Prealuminatul Zaharia cu Preamărita Elisabeta a născut pe Sfeşnicul Luminii cel purtător de lumină, care luminează nouă, celor cumplit ţinuţi în întunericul patimilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind încă în pântecele Elisabetei Marele Înaintemergător, cu săltările ca şi cu nişte cuvinte s-a închinat Ţie Hristoase, Cel Ce erai în pântecele Fecioarei, Iisuse Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luna, Sfânta Elisabeta, purtând în pântece ca o stea pe Dumnezeiescul Înaintemergător, s-a închinat Norului Celui Luminat, Mariei, Celei ce purta pe Soarele Hristos, Cel Întrupat dintr-însa pentru mântuirea noastră.

Catavasie:

N-au slujit făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, ci numai Făcătorului; şi groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: Din văpaie cuvioşilor rouă…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prietenul Mirelui mai înainte se găteşte şi glasul Cuvântului alcătuire primeşte; şi în pântece sterp acum se zămisleşte marele ostaş al Împăratului tuturor.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lucrătorul inimilor celor sterpe a înflorit; iată se găteşte securea patimilor. Viţelul cel cinstit al înfrânării se hrăneşte, Marele Înaintemergător. Popoare, bucuraţi-vă!

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Precum legăturile de demult ale celei sterpe, aşa şi împietrirea cugetului meu o dezleagă, Botezătorule şi roade de pocăinţă mă învredniceşte să odrăslesc şi să viez în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dacă te-a văzut Sfânta Elisabeta pe tine, Fecioară, având în pântece, s-a bucurat înlăuntrul ei pruncul şi a săltat, cunoscând pe Stăpânul său.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Catavasie:

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Marele şi Dumnezeiescul Înaintemergător, uşa cea stearpă acum deschizând-o, se sălăşluieşte în pântece de maică, ca în nişte palate împărăteşti, ca să iasă ca un ostaş, gătind tuturor căile Împăratului.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Proorocule al lui Dumnezeu, bătrânule, dănţuieşte! Că vei naşte fiu pe Ioan Înaintemergătorul, decât care mai mare între oameni nu s-a născut. Saltă, Sfântă Elisabeta! Tot pământul, aducând laudă lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor, Bucură-te!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De noi cei ce cu credinţă te lăudăm pe tine, adu-ţi aminte acum Proorocule al Domnului şi Înaintemergătorule şi izbăvindu-ne de patimi sufleteşti, mântuieşte-ne pe noi din nevoi şi la cereasca cărare povăţuieşte-ne cu Dumnezeiască cuviinţă, pururea fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară Marie, dacă s-a simţit Elisabeta pe sine slobodă de legăturile nerodirii şi având în pântece pe Înaintemergătorul Celui Ce s-a sălăşluit în pântecele tău, te-a cunsocut pe tine Curată Maică a lui Dumnezeu cu adevărat.

Catavasie:

Tot neamul pământesc să salte, cu Duhul fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să cânte: Bucură-te, Preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

SEDELNA, glasul al 6-lea. Podobie: Îngereştilor Puteri…

În coapse sterpe, iată se sădeşte Marele Înaintemergător al Ziditorului tuturor, care cu securea pocăinţei avea să taie nerodirea sufletelor. Bucuraţi-vă, inimile cele ce eraţi sterpe mai înainte. Veseleşte-te, toată făptura şi cu osârdie strigă: Dătătorule al bunătăţilor Doamne, Slavă Ţie.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Sfinţitul Zaharia tămâind în Templu, Arhanghelul Gavriil din cer a stat înainte-i, zicând către dânsul: la bătrâneţele tale, vei avea rod binemărit şi nerodirea cea de mai înainte a Elisabetei acum se va dezlega. Şi zămislind ea, va naşte pe Propovăduitorul şi Mergătorul înainte al lui Iisus. Pentru rugăciunile lor, Mântuitorul lumii, mântuieşte sufletele noastre.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Spăimântatu-s-a Iosif, cea mai presus de fire văzând. Şi cu mintea a socotit că ploaia cea de pe lână, a arătat zămislirea ta cea fără de sămânţă, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce este Rugul cel Nears în foc, Toiagul lui Aaron ce a odrăslit. Şi mărturisind logodnicul tău şi păzitorul, preoţilor a strigat: Fecioara naşte şi după naştere iarăşi rămâne Fecioară.

Sursa: rugati-va-neincetat

Cea mai puternică rugăciune a familiei care dă roade și ajunge direct la Dumnezeu Nu te-ai fi gândit vreodată la asta


Era o familie evlavioasă ce avea nouă copii. Soțul era foarte evlavios și plin de zel în cele duhovnicești. Literalmente voia să le facă pe toate ca un călugăr.

Soția lui se plângea starețului că este foarte obosită și că are nevoie de ajutor. Seara, venea toată familia la mănăstire. Soția rămânea împreună cu copiii care plângeau și țipau că vor una, că vor alta. Copleșită de oboseală, plângea și ea la rândul ei. De altă parte, soțul mergea într-un paraclis al Sfinților Doctori fără de arginți, făcea metanii, se ruga cu metanierul și priveghea. Avea dreptate soția să se plângă starețului.

În următoarea zi, starețul, doar ce i-a văzut în curte împreună, a înțeles că ceva se întâmplase și că intervenise o ceartă între ei. Îi vorbi femeii triste şi obosite, folosind cuvinte dulci pentru a o mângâia, iar tatălui, cu discreție și cu un zâmbet, îi spuse: „M-am bucurat pentru tine, aseară. Ai cântat toată noaptea și te-ai rugat. Bine ai făcut! Dar ai fi avut o mai mare binecuvântare și răsplată dacă stăteai măcar jumătate de oră, și nu trei ore, aproape de soția ta și o ajutai pentru a-i hrăni și culca pe copii. Pentru că pentru voi, cei căsătoriți, metanierele și metaniile sunt copiii voștri. Când vor crește, veți avea timp să faceți celelalte lucruri… «Frate ajutat de frate este ca o cetate tare şi înaltă şi are putere ca o împărăţie întemeiată» (Pilde 18, 19). Să fiţi totdeauna de comun acord în toate”.

***

Femeia aparține în întregime familiei

Îndepărtarea mamei de familie pentru a câştiga bani este una dintre nenorocirile cele mai mari pentru un copil, dar şi pentru întreaga familie, este o încălcare a integrităţii şi a unităţii familiei.

După porunca Domnului, soţul trebuie să întreţină familia. Iată de ce el nu poate petrece mult timp cu ea. Pe când mama este datoare să aparţină în întregime familiei şi copiilor. Şi chiar în creşterea copiilor şi în grija pentru familie se cuprinde datoria ei faţă de Dumnezeu, față de stat, de societate si față de soț.

Îndepărtarea mamei de familie pentru a câştiga bani este una dintre nenorocirile cele mai mari pentru un copil, dar şi pentru întreaga familie, este o încălcare a integrităţii şi a unităţii familiei. (…)

Poate că sărăcia şi nevoile trebuie acceptate, însă ele nu se compară cu durerea îndepărtării mamelor de copii.

Istoria Bisericii ne oferă numeroase exemple ale grijii deosebite a lui Dumnezeu pentru văduvele evlavioase. De aceea, nimic nu o poate îndepărta de copii pe o mamă care s-a lăsat în voia lui Dumnezeu si care caută în primul rând Împărăţia Cerurilor. Ca şi în primele veacuri creştine, o astfel de familie reprezintă o „biserică în casă”. Într-o astfel de familie, unită prin iubire, vor domni relaţii cu totul diferite decât în lumea plină de păcate şi nu va exista delimitarea generaţiilor ce nu se înţeleg între ele.

Surse: altarulcredintei.md; doxologia.ro

Sursa: rugati-va-neincetat