“Când am venit a treia vinere la sfânta slujbă, am început să văd. Nu mai aveam nevoie să mă ducă cineva de mână.” Slujba care aduce vindecări minunate

„Când am venit a treia vinere la sfânta slujbă, am început să văd mai bine. Nu mai aveam nevoie să mă ducă cineva de mână. Iar după ce s-a terminat al cincilea Sfânt Maslu, rugându-mă cu mare credință și cu mare evlavie Maicii Domnului, am înconjurat în genunchi stejarul și am plecat de aici vindecată. Mulțumesc Maicii Domnului că nici până astăzi nu mai am probleme.”

Părintele protosinghel Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani, ne-a istorisit câteva minuni săvârșite la iconița Maicii Domnului, aflată spre închinare în paraclisul mănăstirii. Iată încă una dintre ele:

O bătrână trecută de 80 de ani, din satul Pângărăcior, căsătorită la Dumbrava Roșie, mi-a mărturisit într-o zi: „Părinte, eu aici m-am făcut sănătoasă”. / „În ce sens?” / „Când eram de vreo 13-14 ani, dintr-o răceală mi-a slăbit vederea așa de mult, încât nu mă mai descurcam singură. Trebuia să fiu dusă de cineva de mână atunci când aveam trebuință să merg undeva. La început vedeam prin ceață. Am cercetat doctorii, dar fără rezultat. Toate medicamentele pe care le-am luat nu mi-au făcut bine. Mi-amintesc și acum momentul în care bunica mea m-a luat de mână și am urcat prin pădure, prin fânațiul lui Verche și am venit la Taina Sfântului Maslu, la Sfânta Iconiță. Toți oamenii de prin împrejurimi cunosc locul Mănăstirii Bisericani după acest nume. Când am venit a treia vinere la sfânta slujbă, am început să văd mai bine. Nu mai aveam nevoie să mă ducă cineva de mână. Iar după ce s-a terminat al cincilea Sfânt Maslu, rugându-mă cu mare credință și cu mare evlavie Maicii Domnului, am înconjurat în genunchi stejarul și am plecat de aici vindecată. Mulțumesc Maicii Domnului că nici până astăzi nu mai am probleme”. Pe femeie o chema Ileana.

***

Rugăciuni către Maica Domnului din Rânduiala Slujbei Sfântului Maslu
Tu, cea care ai purtat în pântece pe Cel ce ţine toate în palmă şi L‑ai întrupat în chip minunat, după cum a bineplăcut lui Dumnezeu, te rugăm, Maica lui Dumnezeu, fă‑L milostiv pe Acela spre acesta care pătimeşte.

***

Cuvine‑se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii; care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

***

Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, pentru rugăciunile Sfântului, măritului şi întru tot lăudatului Apostol Iacov, ruda Domnului, şi ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor.

***

Caută de sus cu bunăvoinţă, Maica Făcătorului a toate, şi cu rugăciunile tale dezleagă suferinţa cea amară a acestuia ce boleşte.

***

Maica Făcătorului, te‑ai arătat în casa Dumnezeului tău măslin roditor, prin care lumea s‑a umplut de milă. Pentru aceasta mântuieşte cu mângâierea rugăciunilor tale pe acesta ce pătimeşte.

Sursa: Doxologia.ro

Sursa: rugati-va-neincetat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *