Un Singur cuvânt Să-l spui în toate împrejurările, că are putere să te scape de toatele relele și necazurile E miraculos:


Toate legile își au valoare lor, dar și limita lor, dar „Doamne” nu are nici o limită

 

Întrebare: Părinte, dați-ne un îndreptar practic de viață, prin care să punem și noi un început bun în viața noastră.

 

Părintele Rafail: Da, asta e simplu, în legătură cu ce am vorbit. Apropo de faptul că toate se leagă și se dezleagă în duh și în „nevăzut”, singurul dreptar pe care-l pot da tuturor este: „Contactați satelitul ’Doamne’” Să ne învățăm să chemăm pe „Doamne” în toate împrejurările, și să începem cu „Doamne”, și alt îndreptar nu cred că aș putea să dau, fără ca pe unul sau pe altul să-l poticnesc. Că toate legile își au valoare lor, dar și limita lor. Dar „Doamne” nu are nici o limită.

 

Ieromonah Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, p. 141

***

Rugăciunea – comuniune cu Dumnezeu şi izvor de sfinţenie

 

Una din modalităţile cele mai concrete prin care omul intră în comuniune cu Dumnezeu este rugăciunea, „cheia cu care deschidem poarta cerului şi intrăm la Părintele ceresc“, după cum ne învaţă Fericitul Augustin.

Este cunoscut faptul că prin că­­dere omul s-a rupt de Dum­nezeu, adică voinţa, sentimentul şi raţiunea umană s-au per­ver­­­tit. Cu toate acestea, omului că­­zut în păcat i-a rămas pute­rea de a intra în legătură cu Dum­­nezeu, de a comunica cu El.

 

Dialogul între om şi Dum­nezeu se realizează prin ru­gă­ciu­ne, despre care vom face în con­tinuare unele referiri.

Felurile rugăciunii

 

Rugăciunea, cel mai intim di­­alog între om şi Dumnezeu, es­­te o adresare plină de sin­ce­ri­­ta­te, naturaleţe şi de dăruire tai­nică a fiului faţă de Părinte­le său. Această stare vine din­tr-o simţire lăuntrică, omul fiind povăţuit de propriile bucu­rii sau necazuri să-şi plece ge­nun­chii înaintea lui Dum­nezeu. Însă, auzind replica Mân­tuitorului Hristos: Nu ştiţi ce cereţi!, adresată fiilor lui Ze­ve­­deu când aceştia au cerut pri­­­vi­­legii care nu ţineau de dem­ni­ta­­tea unor apostoli, ne dăm sea­ma că rugăciunea trebuie să urmeze anumite reguli. A­­ces­te reguli ţin de modul de a­­dre­sare şi de Persoana celui ca­­re îţi ascultă rugăciunea. Ast­­fel, în rugăciune, putem să-L slă­­vim pe Dumnezeu (de pil­dă, la slujba Utreniei, vă amintiţi, când preotul sau diaconul ros­teş­­te: Slavă Ţie, celui ce ne-ai a­­­rătat nouă lumina! şi la stra­nă se cântă Doxologia), să-i mul­ţumim pentru dragostea pe ca­­re o arată faţă de noi şi să-i ce­­rem ca bunătatea Lui să se re­­­verse asupra noastră şi a­tunci când nu facem voia Lui. În Biserică, la slujbele de ob­şte, a­casă, în intimitatea ca­me­rei noas­tre, pe stradă, la serviciu, ru­găciunea devine mod de via­ţă. Această stare o deprinde o­mul care a înţeles că fără Dum­­nezeu nu poate reuşi în a­ceas­tă lume.

 

Când devine lucrătoare ru­gă­ciunea?

 

Paradoxal, cunoaştem sufici­enţi oameni care au un program strict de rugăciune, dar ru­găciunea nu operează în ei a­cele schimbări de care amin­team. Se roagă, merg la Sfânta Li­turghie, dar sunt la fel de ne­ier­tători, de invidioşi; acatiste­le sunt nelipsite din ru­gă­ciu­nea personală, dar trufia, mânia, calomnia şi alte patimi sunt la fel de vii ca la cei care nu merg la Biserică. Ce să în­ţe­le­gem? Că nu este importantă ru­găciunea? Nu, rugăciunea es­te izvor de sfinţenie, ea des­co­peră interiorul nostru, lumi­nea­ză cugetul nostru. Iar a­tunci când descoperim cum sun­tem noi de fapt, nu mai pu­tem dori răul cuiva, nu putem ţi­ne vreme îndelungată su­pă­ra­r­ea pe o persoană care ne-a gr­e­şit, căci rugăciunea ne ajută în primul rând să ne curăţim fi­rea noastră, să luptăm îm­po­tri­va propriilor noastre patimi ca­re ne urâţesc sufletul şi ne des­part de Dumnezeu. Numai din această perspectivă ru­gă­ciu­nea îl poate transforma pe cre­dincios, punându-l într-o re­la­ţie sinceră cu Dumnezeu şi cu aproapele.

Adrian Niţă

ZiarulLumina.ro.

 

Sursa: rugati-va-neincetat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *